Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” ROMANI 12:2

Cuvintele acestea sunt adresate de Duhul Sfânt numai credincioşilor care, prin harul lui Dumnezeu, au fost scoşi din lume ca să trăiască pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei. Ca să putem să ne deosebim de felul de a trăi al veacului acestuia trebuie să fim transformaţi şi aceasta prin cunoaşterea şi trăirea voii lui Dumnezeu. Pentru a cunoaşte şi a face voia Lui, trebuie mai întâi să-L lăsăm pe Domnul Isus să fie în adevăr, Domnul vieţii noastre. Numai atunci El ne poate transforma. Cineva spunea: „Dumnezeu ne-a format; păcatul ne-a deformat; Domnul Isus ne-a transformat.” Lumea totdeauna chiar de pe vremea apostolului Pavel, a exercitat o puternică influenţă asupra credincioşilor şi pe mulţi care n-au fost înrădăcinaţi în Hristos, i-a atras înapoi. Noi nu trebuie să ne conformăm adică să ne potrivim cu lumea aceasta în filozofia ei de a trăi şi a gândi, nesocotind voia lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui, ci fiind plini de învăţătura Scripturii, să dăm posibilitate Duhului Sfânt să facă lucrarea de transformare în noi. Fiecare credincios îşi are caracterul lui, şi Dumnezeu nu lucrează cu fiecare după acelaşi tipar, dar scoate din fiecare o operă a harului Său.

Michelangelo totdeauna spunea că în fiecare bloc de granit era o persoană care trebuia să fie eliberată, dată la iveală. Când a sculptat faimoasa statuie a lui David, care astăzi are o valoare inestimabilă, el a folosit o bucată de marmoră care a fost dată deoparte şi ignorată de alt artist. Dar el a văzut potenţialul unei mari lucrări de artă în acea bucată de marmoră dispreţuită. Dându-se acestei pietre o altă şansă, intrând pe mâna genialului artist, a ieşit din ea una din cele mai renumite sculpturi din lume.

Când ne gândim însă ce lucrare a făcut Dumnezeu cu fiecare dintre noi, de unde ne-a scos, cum ne-a spălat de murdăria păcatului şi cum a început să lucreze, şi lucrează şi acum, ca să scoată din fiinţa vrednică de dispreţuit a noastră, cea mai strălucită lucrare a universului, un chip asemenea Fiului Său Preaiubit, nu vom fi niciodată în stare să-i mulţumim şi să-L lăudăm îndeajuns. Un credincios care a trăit acum 150 de ani scria către sfârşitul vieţii, fraţilor cu care avea părtăşie: „Oare nu este adevărat, pentru orice cuget sincer, că ne-a invadat duhul lumii?

Chiar dacă nu am căzut grav în căile lumii într-un fel lumesc de-a binelea, dar, ce putem spune despre influenţa şi apucăturile lumii pe care le îngăduim şi care întristează pe Duhul lui Dumnezeu? Din pricina aceasta este slăbită orice putere spirituală de a deosebi gândul Domnului în toate privinţele; de aici pierderea discernământului în lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” J.N.D. Nu cred că este un lucru mai grav în viaţa unui credincios, decât de a ajunge să trăiască o viaţă dublă: şi cu Dumnezeu şi cu lumea. De fapt însă, un astfel de om trăieşte cu lumea şi nicidecum şi cu Dumnezeu. „Suflete adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui”. Isaia 3:10.

În Cuvântul lui Dumnezeu suntem îndemnaţi la fapte bune. „Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. Ne-am putea pune întrebarea: să dăm la orişicine? Este scris: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Trebuie să ne transpunem în situaţia celui care cere şi să ne întrebăm: „M-aş bucura oare dacă aş primi?” Dacă constatăm că prin împlinirea dorinţei lui îl ajutăm să-şi trăiască viaţa împotriva voiei lui Dumnezeu, atunci este mai bine să nu-i dăm. Este scris: „Aşadar, cât avem prilej să facem bine la toţi şi mai ales fraţilor în credinţă”. Aceasta nu înseamnă să nu ajutăm deloc pe cei necredincioşi. Trebuie să facem bine duşmanilor noştri, iar acolo unde este nevoie, să ajutăm. Dumnezeu este bun şi milostiv chiar şi cu cei nemulţumitori şi răuvoitori. Este scris să facem bine la toţi, mai cu seamă fraţilor în credinţă, căci astfel răsplata noastră va fi mare, nu de la cel căruia îi facem bine, ci din partea Domnului. „Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac”. Dacă eşti bogat sau sărac nu contează, ajută pe măsura puterilor tale, esenţial este să o faci cu bucurie, căci lui Dumnezeu îi place omul care este bucuros în a dărui. Cu măsura pe care o folosim noi pentru alţii, ne va fi măsurat şi nouă. Dumnezeu nu rămâne dator faţă de noi, dacă dăm ceva El ne răsplăteşte însutit şi putem şti că toate le avem din partea Lui, Lui I le dăm înapoi iar El ne răsplăteşte pentru aceasta.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

Isaia 51.12-13

Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos, după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor, temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și, intrând în casă, au văzut Copilașul cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, I Sau închinat; și, deschizânduși comorile, Iau adus daruri: aur și tămâie și smirnă.  Matei 2.11

Acești magi din Răsărit au fost mult mai înțelepți decât sunt mulți conducători religioși din ziua de astăzi, care o onorează pe mama Domnului Isus cel puțin la fel de mult cum Îl onorează pe El. Deși mama Lui era prezentă acolo, ei sau închinat doar Domnului Isus și doar Lui Iau dat daruri – daruri care vorbesc atât de limpede despre Persoana Lui.

„Aurul” vorbește despre gloria lui Dumnezeu, ceea ce ne reamintește de 2 Corinteni 4.6: „Pentru că Dumnezeul care a spus: «Lumină să strălucească din întuneric», El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. „Tămâia” vorbește despre valoarea și despre mireasma umanității Domnului Isus. „Smirna”, care are un miros plăcut, însă care este amară la gust, simbolizează suferințele legate de jertfirea Domnului Isus la Golgota, suferințe care au avut ca rezultat cea mai pură și mai înmiresmată binecuvântare pentru toți cei care cred în El.

Am putea oare să ne imaginăm că Maria sa simțit ignorată când astfel de daruri Iau fost date doar Copilașului ei? Nicidecum! Smerenia inimii ei fusese demonstrată mai înainte, când i sa spus că fusese aleasă de Dumnezeu pentru marele privilegiu de aL naște pe Cel care este Domnul gloriei. Cu siguranță, ea sa bucurat mult de onoarea pe care Copilașul a primito de la magii care veniseră de departe cu dorința de aL vedea.

Ni se spune că Maria era binecuvântată între femei, însă Cel născut de ea este binecuvântat pentru veșnicie, mai presus de orice om și mai presus de tot universul. Nu putem avea o mai mare onoare decât aceea de a cădea la picioarele Lui, în închinare sfântă. L. M. Grant

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Vorbeşte, Doamne, ca să aud şi să înţeleg. Pare atât de multă trăire în văzul oamenilor în viaţa mea spirituală, atât de puţin recunosc puterea plină de har; însufleţeşte-mă până ce voi fi incandescent cu Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Arată-mi, Doamne, căile Tale si învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău si învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» PSALM 25,4-5

Iată care este rugăciunea potrivită pentru a primi conducerea divină! De ce este ea necesară? Deoarece căile lui Dumnezeu sunt perfecte, din cauză că numai calea voii Sale pentru viaţa ta este o cale a binecuvântării. Intre voia lui Dumnezeu pentru tine şi căile tale este însă o prăpastie adâncă. Scriptura scrie foarte clar unde duc în final căile noastre: «Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte» (Prov. 14,12). Este tragic când viaţa unui om poate fi caracterizată astfel: «fiecare îşi vedea de drumul lui» (Isaia 53,6). Din acest motiv provocarea alegerii devine şi mai urgentă: cum arată oare calea lui Dumnezeu pentru tine? Iată ce citim în Psalmul 77,13: «Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte». Mulţi nu găsesc calea Domnului tocmai din cauză că aceasta este sfântă, deoarece «îngustă este calea care duce la viaţă» (Matei 7,14). Pe această cale strâmtă, eul tău, firea ta veche nu mai are loc. Caracteristicile «sfânt» şi «strâmt» ne evidenţiază unicitatea caracterului căii Domnului pentru viaţa noastră. Nu există o altă cale, iar pe calea îngustă este loc pentru maximum doi: pentru Miel şi pentru tine.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Te iubesc cu o iubire veşnică. Ieremia 31:3

Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice”. Duhul Sfânt este adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească sufletelor noastre dragostea Lui Isus. El ia lucrurile Lui Christos şi ni le descoperă nouă (vezi loan 16:13-15). Nici o voce nu se aude din nori, nici o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt. Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de propria lor existenţă. Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?” Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

Seara

Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata. Matei 20:8

Dumnezeu este un stăpân bun. El îşi plăteşte slujitorii în timp ce lucrează şi după ce au terminat de lucru. Una din răsplătirile Sale este o conştiinţă uşoară. Dacă ai vorbit cu credincioşie despre Isus unei persoane, seara la culcare te simţi fericit gândindu-te: „astăzi, mi-am eliberat conştiinţa de sângele acestui om”. Este o mare mângâiere să faci ceva pentru Isus. O, ce fericire este să aduci stele în coroana Sa, şi să-I îngădui să vadă roadele lucrării Sale mântuitoare! Mai există o mare răsplată în faptul că vezi primii muguri ai pocăinţei din sufletul cuiva. Să spui despre o fată din clasa ta „este foarte delicată; sper că sensibilitatea ei este o mărturie a lucrării Domnului”; să mergi acasă şi să te rogi pentru băiatul care te-a făcut să vezi că ştie mai mult decât ai crezut despre adevărul divin – o, ce bucurie este să poţi spera! Cât despre bucuria succesului, este negrăită! Această bucurie, copleşitoare cum e, este mereu flămândă – tânjeşti mereu după mai mult. Să fii un câştigător de suflete este cea mai mare fericire de pe lume. Cu fiecare suflet pe care îl aduci la Christos, aduci o fărâmă de cer pe pământ. Cine poate cuprinde binecuvântarea care ne aşteaptă sus? O, ce dulce este această chemare: „intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21)1 Ştii că bucuria Lui Christos este peste fiecare păcătos salvat? Aceasta este bucuria pe care o vom avea în ceruri. Da, atunci când El va urca pe tron, noi vom urca cu El. Când cerurile vor răsuna de urale, tu vei fi părtaş la răsplată. Ai muncit cu El, şi ai suferit cu El; acum vei domni cu El. Ai semănat cu El, şi vei secera cu El. Faţa ţi s-a acoperit de sudoare, şi sufletul ţi s-a îndurerat din cauza păcatelor oamenilor. Acum, faţa ta va străluci de splendoarea cerului, ca El, şi sufletul tău va fi plin de bucurii cereşti, ca şi al Lui.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:32)

Cu siguranţă nu mai este necesar să spunem că transformarea convingerii în acţiune necesită un mare sacrificiu. Poate însemna renunţarea sau separarea noastră de anumiţi oameni sau de anumite lucruri, rămânând cu un sentiment straniu de deposedare şi de singurătate. De aceea omul care în cele din urmă se va înălţa ca un vultur spre înălţimile zilei fără nori şi va trăi în lumina soarelui lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească să trăiască o viaţă de relativă singurătate.

Nu există păsări care să trăiască în atâta solitudine ca vulturii, pentru că ei nu zboară niciodată în stoluri. Rareori pot fi văzuţi doi vulturi împreună. Şi o viaţă care este dedicată lui Dumnezeu cunoaşte părtăşia divină, indiferent cât de multe prietenii omeneşti au trebuit să fie pierdute pe drum.

Dumnezeu caută „oameni vulturi”, pentru că nimeni nu va ajunge vreodată la împlinirea deplină a celor mai bune lucruri ale lui Dumnezeu în viaţa lui spirituală fără să înveţe să umble singur cu El. Îl vedem pe Avraam singur „în ţara Canaan, în timp ce Lot a locuit în cetăţile din câmpie … până la Sodoma” (Gen. 13:12). Moise, deşi educat în toată înţelepciunea Egiptului, a trebuit să petreacă patruzeci de ani singur cu Dumnezeu în deşert. Şi Pavel, care era plin de toată cunoştinţa grecilor şi care a stat „la picioarele lui Gamaliel” (Fapte 22:3), i s-a cerut, după întâlnirea cu Domnul Isus, să meargă imediat „în Arabia” (Gal. 1:17) ca să înveţe viaţa de deşert cu Dumnezeu.

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne izoleze, dar prin aceasta nu înţeleg izolarea într-o mănăstire. Ci acea experienţă a izolării prin care Domnul creează o independenţă a vieţii şi a credinţei astfel încât sufletul să nu mai depindă de ajutorul, rugăciunile, credinţa şi grija permanentă a altora. Sprijinul şi inspiraţia de la alţii sunt necesare, şi ele au locul lor în creşterea unui credincios, dar la un moment dat ele pot să devină efectiv o piedică în calea credinţei şi a propăşirii unui om.

Dumnezeu ştie cum să schimbe împrejurările noastre ca să ne izoleze. Şi odată ce ne dăruim Lui şi El ne trece prin experienţa izolării, noi nu mai suntem dependenţi de cei din jurul nostru, deşi continuăm să-i iubim la fel de mult ca înainte. Atunci realizăm că El a făcut o lucrare nouă în noi şi că aripile sufletului nostru au învăţat să se înalţe tot mai sus.

Trebuie să îndrăznim să fim singuri, în felul în care Iacov a trebuit să fie singur pentru ca Îngerul lui Dumnezeu să-i şoptească la ureche: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel” (Gen. 32:28); în felul în care Daniel a trebuit să fie lăsat singur ca să vadă viziunile cereşti; şi în felul în care Ioan a trebuit să fie exilat pe insula Patmos ca să primească şi să înregistreze „descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu” (Apocalipsa 1:1).

El singur a „călcat în teasc” (Isaia 63:3) pentru noi. De aceea, suntem noi pregătiţi mai degrabă pentru un timp de „glorioasă izolare” decât să-L părăsim pe El?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 12.18-34

La rândul lor, saducheii încearcă să-şi măsoare înţelepciunea cu cea a Domnului Isus. În realitate, ei nu credeau în înviere (v. 18; Fapte 23.8), iar Domnul îi înfruntă, în v. 26, tocmai pe acest teren, închizându-le gura prin Cuvânt. Deşi învierea este dublu confirmată, atât prin Scripturi, cât şi prin puterea lui Dumnezeu care L-a înviat pe Hristos (v. 24), totuşi s-ar părea că niciun alt adevăr nu este mai mult pus la îndoială de necredinţa oamenilor (vezi Fapte 26.8). însă, aşa cum dovedeşte Pavel în 1 Corinteni 15, în înviere este cuprins unul dintre adevărurile fundamentale ale creştinismului: de el nu ne putem atinge fără ca întreaga noastră religie să se prăbuşească.

Spre deosebire de împotrivitorii precedenţi, cărturarul care îl întreabă pe Domnul despre porunca cea mai mare dă la iveală onestitate şi pricepere. Dragostea, răspunde Domnul Isus, este cea dintâi poruncă: dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele constituie rezumatul legii (Romani 13.10; Galateni 5.14). Dragi prieteni, n-ar trebui oare ca noi să iubim mai mult decât Israel, din moment ce am fost căutaţi mult mai departe decât el (între naţiunile străine de promisiuni) şi aduşi mult mai aproape decât el, în relaţia de copii ai Dumnezeului iubirii? (Efeseni 2.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:1-5

STRĂBUNICI

Mulțumesc lui Dumnezeu… căci… Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois. 2 Timotei 1:3, 5

Credința în Cristos nu poate fi moștenită, cu toate că influența părinților și a bunicilor evlavioși poate juca un rol foarte important în mântuirea unui copil. Se prea poate întâmpla ca întoarcerea la credință a lui Timotei să fi fost rezultatul influenței nu numai din partea mamei lui, ci și din partea bunicii lui, Lois. Ambele au fost femei credincioase.

M-am gândit la lucrul acesta cu mai multe luni în urmă, după ce am întâlnit un prieten pe care l-am cunoscut din anii tinereții. Stând amândoi de vorbă, el a menționat faptul că mama lui este nu numai bunică ci și străbunică. De fapt, ea are acum 37 de strănepoți și-i știe pe fiecare pe nume. Prietenul meu mi-a spus că lucrul acesta l-a impresionat atât de mult încât într-o zi a întrebat-o pe mama lui cum poate să rețină numele tuturor celor 37 de strănepoți. Iată ce a răspuns: „Le știu numele la toți pentru că în fiecare seară îi amintesc pe fiecare în rugăciune, pe nume”. Ea este mai mult decât o mamă-mare; este o mamă-mare MARE. Ce binecuvântați sunt copiii care au rude ca și această femeie!

Bunicii credincioși pot fi eficienți în educarea creștină a nepoților lor. Și este de o importanță vitală să facă lucrul acesta, dacă vor să transmită credința părinților lor generațiilor următoare. Impactul puternic al bunicilor prin rugăciune și exemplu îi poate ajuta pe cei tineri să nu cedeze în fața presiunilor pe care le exercită asupra lor sistemul rău al lumii. Haideți să nu uităm de ei. Dimpotrivă, să-i prezentăm în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. R.W.D.

Binecuvântați copiii ce-au avut

Rugăciuni fierbinți de la bunic iubit,

Și-o bunică, ce în rugi i-a susținut –

Ce bogată moștenire au primit! D.J.D.

Cea mai bună protecție pentru o generație sunt rugăciunile generației anterioare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă. 2. Pet. 3,11.

După Sfânta Scriptură cei mântuiți așteaptă un cer nou și un pământ nou. Ei sunt învățați că lucrurile văzute vor pieri și pentru oamenii acestei lumi va începe o mare judecată. Credincioșii mântuiți știu că atâta timp cât sunt pe acest pământ sunt călători și străini. De aceea trebuie să fie mai interesați de lucrurile viitoare care încă nu se văd. Oare au voie să fugă ca oamenii acestei lumi după lucruri trecătoare, de-ași aduna comori care în curând vor fi distruse? Desigur că acest lucru nu este spre slava Domnului nostru. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie mai mult niște cetățeni cerești care au ca țintă a lor lucrurile veșnice și durabile și numai acestea trebuie să umple inima lor. Domnul însuși cere creștinului să se roage neîncetat, să fie sfânt în umblarea lui și să lucreze cu râvnă la lucrarea Sa. în încercări el trebuie să stea neclintit și să primească totul cu mulțumire din mâna Tatălui. Nădejdea vie să umple inima lui că, Domnul va veni în curând în slava Sa. El însuși Domnul slavei, care I-a răscumpărat prin sângele Său, vrea să fie Centrul atenției și al preocupărilor creștinilor. Comuniunea cu El, o umblare spre slava și cinstea Sa, să fie totdeauna pe primul plan! Abia atunci va izvorî din inimile noastre laudă, mulțumire și adorare pentru El. Abia atunci Domnul poate să ne călăuzească ca să fim oameni cu privirea ridicată spre El, care la rândul ei conturează o purtare și o umblare sfântă și evlavioasă. Să ne întrebăm fiecare personal dacă se găsește în fiecare clipă în noi gândul acesta?

Ne putem ruga oare lui Dumnezeu cu sinceritate să trimită fondurile necesare lucrării Sale, atunci când noi înșine ne păstrăm banii pentru scopurile noastre egoiste, în loc de a-i folosi pentru lucrare?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să luăm, dar, bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Evrei 4.1

De-atâția ani

De-atâția ani așteaptă El

În pragul casei tale,

Și tu L-ai alungat mereu

Cu multele-ți greșale.

Te-așteaptă fericirea-n prag,

Să-ți umple viața ta-ntreagă.

Tu, gol și trist, suspini pribeag,

Păcatul greu te leagă.

O, tu te-mpotrivești mereu,

Dar nu ție teamă oare

Că s-o sfârși și harul Său,

Și multa Lui răbdare,

C-aceasta poate-n ușa ta

E ultima bătaie.

Și că apoi va mai urma

A crudei morți văpaie.

Iar tu vei rămânea pe veci

În focul de afară,

În nesfârșit amar să-ți treci

A vecilor povară.

Dar chinul cel mai greu și-amar

Va fi încredințarea,

C-a fost și pentru tine har,

Dar i-ai respins chemarea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ACORDĂ A DOUA SANSĂ (1)

„Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii” (2 Corinteni 5:16)

     Ce a dorit Pavel să spună când a scris: „…de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii?” Pur și simplu: în loc să te concentrezi pe greșelile și slăbiciunile unui alt creștin, încearcă să-l vezi ca pe un suflet născut din nou care trăiește într-un trup nenăscut din nou. În realitate, acest om este prin Hristos „neprihănirea lui Dumnezeu” (v. 21) și prin urmare, are potențialul de a împlini lucruri mari. Fără îndoială, când este vorba de stabilirea unor relații, trebuie să ai discernământ.

Oamenii nepotriviți te pot răni, dar oamenii potriviți te pot ajuta. Dar nu este datoria ta să-i „verifici” bazându-te pe cunoștințele limitate pe care le ai despre ei. Dacă i-ai putea vedea prin ochii lui Dumnezeu și dacă ai ști ce a pregătit El pentru ei, poate ai fi mai puțin critic, mai binevoitor, și în loc să-i desconsideri, ai începe să le vezi valoarea. Și ai investi timp, dragoste și energie în ei.

De ce? Pentru că Dumnezeu acordă o mare însemnătate legii reciprocității: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8). Noi renunțăm la oameni pentru că nu-i vedem așa cum îi vede Dumnezeu, sau pentru că nu înțelegem ce lucrare și chemare are El pentru fiecare. Dumnezeu se uită la ceea ce a pus El în ei, la ceea ce noi nu putem vedea. El nu Și-a încheiat lucrarea în ei, așa că abține-te de la judecată și critică.

Cum ar fi dacă Dumnezeu te-ar șterge din cartea Sa din cauza criticilor și judecăților pe care le-ai făcut? În loc să cauți ce este mai rău în oameni, caută ce este mai bun. Și când vei găsi lucrurile acestea, alimentează-le și fă-le să dureze. Cu alte cuvinte, fii dispus să acorzi o a doua șansă!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: