Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Experienţă sau revelaţie?

Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.” PSALMUL 34:11

Frica de Dumnezeu, iată un subiect care numai este de actualitate, pentru că lumea a plonjat tot mai mult în nelegiuire, fără să se oprească puţin şi să se gândească ce sfârşit îngrozitor va avea. Dar versetul nostru nu se referă la frica de pedeapsa care nu mai are nici un efect în inima omului ci la frica aceea din inima oricărui copil al lui Dumnezeu, ale cărei efecte sunt binecuvântate. „Ferice de omul care se teme totdeauna” (Prov. 28:14). Aici nu este vorba de frica mâniei lui Dumnezeu, ci este acea sfântă şi binecuvântată teamă în sufletul în care lucrează Duhul lui Dumnezeu totdeauna, ca nu cumva să umblăm în vreun fel care să nu-I placă Lui.

În cartea Proverbe găsim scris de şapte ori ce înseamnă, ce este frica de Dumnezeu. „Frica de Domnul este începutul cunoştinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” (Prov. 1:7). Frica de Domnul este primul pas spre cunoştinţă şi progres. „Frica de Domnul te face să urăşti răul, mândria şi aroganţa… şi gura mincinoasă…” (Prov. 8:13). Toate aceste stări Dumnezeu nu le poate vedea şi suporta în viaţa copilului Său şi dacă sunt, El este nevoit să-l disciplineze ca să-l curăţească de ele. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii şi cunoştinţa sfinţilor este priceperea” (Prov. 9:10). Este o mare diferenţă între cunoştinţă şi înţelepciune. Cunoştinţa este înţelegerea adevărului lui Dumnezeu, dar înţelepciunea este capacitatea de a folosi adevărul. Este calea în care sufletul călăuzit de Dumnezeu poate să folosească ce este drept şi dumnezeiesc în ochii Lui. „Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău vor fi scurtaţi,” (Prov. 10:27 conectat cu Prov. 14:27) „Frica de Domnul este un izvor de viaţă; ea ne fereşte de cursele morţii.” Un izvor care nu seacă niciodată şi care va ţâşni în viaţa veşnică. „Frica de Domnul este şcoala înţelepciuni” (Prov. 15:33). Înţelepciunea vrea să înveţe mereu, numai nebunia n-are nevoie de învăţătură. „Frica de Domnul duce la viaţă şi cel ce o are se odihneşte liniştit…” (Prov. 19:23). Expresia „duce la viaţă” în deplinul ei înţeles, este mult mai mult decât 60 sau 80 de ani pe care îi trăim pe pământ. În ochii lui Dumnezeu, viaţa este mai mult decât existenţa unei vieţi mizerabile plină de necazuri şi decăderi şi de orice fel de lucru care ne fac să dorim tot mai mult să intrăm în adevărata şi fericita viaţă pe care ne-a făgăduit-o Domnul Isus că o vom avea în prezenţa Lui veşnică.Dumnezeu vrea ca să avem viaţa şi s-o avem din belşug, să-L cunoaştem pe El, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El.

Iată iubite cititor care sunt efectele binecuvântate ale fricii de Dumnezeu. E vorba nu de frica de mânia lui Dumnezeu care se va descoperi din cer împotriva oricărei necinstiri a Lui şi oricărei nelegiuiri a oamenilor, cum spune la Romani 1:18, ci de frica aceea pe care Dumnezeu ne-a zugrăvit-o în Cuvântul Lui şi pe care ne-a inspirat-o prin Duhul Său Sfânt. Dacă până acum viaţa ta a fost lejeră, nepăsătoare faţă de voia lui Dumnezeu şi fără frica aceea de El care duce la viaţă, reconsideră-ţi astăzi viaţa şi intră pe făgaşul fricei de Domnul ca să te poţi bucura de toate efectele ei binecuvântate şi să nu mai întristezi pe Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune. Când se înmulţesc bunătăţile se înmulţesc şi cei ce le manancă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii”. Ecl.5:10-11.

Cel care adună multe şi nu face bine cu alţii, adună pentru alţii, care pe urmă le risipesc. Şi proverbul spune: „După omul hapsân vine unul risipitor.” Cel care nu face bine cu sine însuşi cum ar putea face cu alţii? Se observă dacă cineva se înduplecă cu greu să cheltuiască pentru ceea ce are el nevoie..

Cel hapsân nu se satură niciodată şi în viaţa lui are ca scop să adune cât mai mult. Atunci când stau la masa lui muncitorii casei are impresia că aceştia mănâncă foarte mult şi lucrează foarte puţin şi aceasta îl preocupă zi şi noapte. Datorită lăcomiei nu se gândeşte să facă bine, îşi ascunde banii fiind tot timpul îngrijorat să nu i se fure; se supără dacă cineva primeşte ceva, gândindu-se că i-ar fi prins şi lui bine. Am cunoscut un om care a murit de foame şi după moartea lui s-au găsit douăzeci de mii de franci din aur şi restul averii s-a estimat la şaizeci de mii de franci. Dacă dispunem de ceva să nu ţinem la avere şi să trăim lipsiţi de cele necesare traiului numai pentru ca să nu ne atingem de cele adunate; dar înainte de toate să dăm Domnului partea Lui. Să nu uităm că într-o zi vom muri şi nu vom putea duce nimic cu noi. Făcând mult bine îţi strângi comori pentru veşnicie acolo unde molia şi rugina nu le mistuie şi nici hoţii nu le pot fura.

Mântuitorule Îţi mulţumesc că prin Tine am murit lăcomiei şi suntem creaţi pentru fapte bune. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DE LA MÂNIE LA DRAGOSTE

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor. Mica 7.19

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! „El va călca în picioare nelegiuirile noastre.” El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.

Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. „El va arunca toate păcatele noastre”, da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. „El le va arunca în fundul mării”, aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.

S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Samuel nu la mai văzut pe Saul până în ziua morții sale; dar Samuel îl jelea pe Saul. Și Domnului Ia părut rău căl făcuse pe Saul împărat peste Israel. Și Domnul ia zis lui Samuel: „Până când îl vei jeli pe Saul pentru că lam lepădat ca împărat peste Israel? Umpleți cornul cu untdelemn și dute, te voi trimite la Isai betleemitul, pentru că Miam ales un împărat dintre fiii săi”.  1 Samuel 15.35; 16.1

Judecătorii lui Israel – Samuel (3) – Ungerea lui David

Israel Îl lepădase pe Dumnezeu ca împărat și ceruse un împărat pe care săl poată vedea. Dumnezeu lea dat un astfel de împărat – un împărat care săi impresioneze. Saul era mai înalt decât toți cei din poporul său, lucru pe care oamenii îl apreciază la un conducător. Dumnezeu il arătase lui Samuel și, mai târziu, a confirmat alegerea sa prin aruncarea sorțului. Samuel îl unsese în particular, iar apoi la uns în public. După prima biruință a lui Saul, Samuel a chemat poporul la Ghilgal, pentru al face împărat pe Saul – un timp de mare bucurie, când sau adus jertfe de pace.

Samuel a ținut o cuvântare mișcătoare, în care a anunțat că se retrage din slujba sa de judecător. El a promis că nu va păcătui împotriva Domnului renunțând la a se ruga pentru ei și că avea săi învețe în continuare ceea ce este bine și calea cea dreaptă. De asemenea, ia avertizat să nu se întoarcă de la Domnul și să nu apuce pe calea fărădelegii.

Ascultarea de Dumnezeu este de mare importanță pentru toți cei cărora le este încredințată o poziție de conducere în poporul lui Dumnezeu. Curând a devenit limpede că Saul nu avea deloc grijă să asculte de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu ia spus lui Samuel: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, pentru că sa abătut din urma Mea și na împlinit cuvintele Mele”. Aceste vorbe lau întristat nespus pe Samuel. El ia transmis lui Saul ceea ce îi spusese Dumnezeu, iar apoi a rupt relațiile cu el.

Mai târziu, Dumnezeu la trimis la Betleem, pentru a unge un nou împărat peste Israel – pe fiul cel mai tânăr al lui Isai, pe David, om după inima lui Dumnezeu, un păstor! Odată cu aceasta, slujba publică a lui Samuel a luat sfârșit. E. P. Vedder, Jr.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, fii o Prezenţă într-atâta de însufleţitoare şi înviorătoare în mijlocul nostru astăzi, încât să ne putem bucura pe măsură ce nădejdi noi ale veşniciei se deschid înaintea ochilor noştri când umblăm pe cărările de acum aleTîmpului.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins si a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”.»1ÎMPĂRAŢI 19,7

Unde te va duce această cale? Drag cititor şi frate în credinţa, care citeşti aceste rânduri, vreau să te asigur cu toată bucuria că Domnul a pregătit o răsplată extraordinară pentru cei care-L urmează cu credincioşie. Vino deci repede pe această cale! «Unde?» întrebi tu. La întrebarea ta ne răspunde textul din Apocalipsa 14,4, unde este scris: «urmează pe Miel oriunde merge El». Iţi pot spune cu certitudine unde nu te duce această cale: acolo unde ar vrea carnea ta păcătoasă. Din această cauză te rog acum să verifici, să îţi cercetezi inima şi viaţa: eşti gata şi doreşti să mergi pe calea Mielului oriunde ar duce ea? Nu îţi ascund că umblarea pe o asemenea cale înseamnă renunţarea definitivă la voinţa ta proprie. Singura decizie importantă pentru tine este rămânerea şi umblarea pe calea pe care Domnul a vrut demult să te conducă, dar pe care tu încă nu ai vrut să mergi. Punctul de pornire al drumurilor tale în viaţă a fost până acum propriul tău eu. Dar calea îngustă, calea Domnului porneşte de la Golgota. Acolo te aşteaptă El să porniţi împreună. Trebuie să te întorci acolo unde Mielul crucificat al lui Dumnezeu te aşteaptă, şi anume la Golgota. Numai de la cruce poţi începe călătoria spre cer.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El a făcut cu mine un legământ veşnic. 2 Samuel 23:5

Legământul acesta are origini divine. „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. O, ce mare este cuvântul „El” Opreşte-te, suflete. Dumnezeu, Tatăl veşnic, a făcut un legământ cu tine – da, Dumnezeul care a făcut lumea printr-un cuvânt! El, coborându-se din maiestatea Lui, îţi ia mâna şi face un legământ cu tine. Nu este bunătatea acestei fapte îndestulătoare ca să-ţi trezească inima şi s-o poţi înţelege? „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Nu un rege a făcut un legământ cu mine – deşi şi acest lucru ar fi ceva; ci Prinţul regilor de pe pământ, Şadai, Domnul Atotputernic, Iehova din veac, veşnicul Elohim, „El a făcut cu mine un legământ veşnic”. Dar ia aminte, este particular ca aplicaţie. „El făcut cu mine un legământ veşnic”. În faptul acesta există multă bucurie pentru orice credincios. Pentru mine nu ar însemna nimic dacă El ar fi făcut pace cu lumea; vreau să ştiu dacă a făcut pace cu mine! Nu e mare lucru că a făcut un legământ; vreau să ştiu dacă a făcut un legământ cu mine. Binecuvântat este faptul că El a făcut un legământ cu mine! Dacă Dumnezeu Duhul Sfânt îmi oferă siguranţă, atunci mântuirea este a mea, inima Lui este a mea, El însuşi este al meu – El este Dumnezeul meu. Legământul acesta are durată veşnică. Un legământ veşnic înseamnă un legământ care nu are început şi nici sfârşit. Cât de plăcut este să ştii printre toate nesiguranţele vieţii, că „temelia tare a Lui Dumnezeu stă nezguduită” (2 Timotei 2:19), şi să ai promisiunea lui Dumnezeu – „nu-Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele” (Psalmi 89:34). Când voi fi pe patul morţii, voi cânta această făgăduinţă împreună cu David, chiar dacă afacerile mele şi membrii familiei nu vor fi în locul pe care-l doreşte inima mea înaintea lui Dumnezeu.

Seara

Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am îmbrăcat în mătase. Ezechiel 16:10

Iată cât de mare este generozitatea cu care îngrijeşte Domnul de poporul Său. Ei sunt îmbrăcaţi cu veşminte divine, ca să se vadă fiecare atribut în parte şi să se descopere orice frumuseţe cerească. Nu există nici o artă care să se compare cu arta folosită în mântuirea noastră, şi nici o îndemânare care s-o depăşească pe cea folosită în neprihănirea sfinţilor. Îndreptăţirea a angajat scriitori învăţaţi în toate timpurile bisericii, şi va fi temă de admiraţie pentru veşnicii. Dumnezeu a lucrat într-adevăr „într-un mod neobişnuit”. Cu această elaborare sunt amestecate utilitatea şi durabilitatea, comparabile cu o piele de viţel de mare pentru fiinţa noastră. Animalul menţionat aici este necunoscut, dar pielea lui acoperea templul şi din ea se făceau cele mai fine şi trainice încălţări. Neprihănirea care vine prin credinţă în Dumnezeu îndură orice, şi cel care este încălţat cu această încălţăminte cerească traversează deşertul în siguranţă. Poate să păşească chiar peste „lei şi peste năpârci” (Psalmi 91:12). Puritatea şi demnitatea veşmintelor noastre este înfăptuită din inul cel mal subţire. Atunci când îşi sfinţeşte poporul, Domnul îi îmbracă în veşminte preoţeşti albe. Zăpada însăşi nu-i întrece. In ochii oamenilor şi ai îngerilor, ei sunt neasemuit de frumoşi; chiar şi în ochii Domnului sunt fără pată. Îmbrăcămintea regală este delicată şi fină ca mătasea. Nici o cheltuială nu este cruţată, nici o frumuseţe reţinută, nici o strălucire oprită. Şi atunci? Nu există nici o concluzie? Cu siguranţă că simţim recunoştinţă şi exprimăm bucurie. Vino, inimă. Nu refuza cântarea de searlă. Acordează-ţi instrumentele! Atinge-ţi coardele!

Te lasă, suflete, adânc pătruns

De frumuseţea întreitei măreţii!

In armonie, lasă-te condus

Spre laudă, cântare şi iubire.

IZVOARE IN DEŞERT

Ţara în care a mers, o voi da lui … pentru că a urmat în totul calea Domnului. (Deuteronom 1:36)

Orice sarcină dificilă care apare pe cărarea ta – orice mai degrabă n-ai face, care ar presupune cel mai mare efort, care ar provoca cea mai mare durere, şi care ar fi cea mai mare luptă – aduce cu ea o binecuvântare. Şi a refuza să faci aceasta indiferent de cât te-ar costa înseamnă să pierzi binecuvântarea.Fiecare porţiune dificilă de drum pe care vezi urmele paşilor Învăţătorului şi pe care El te cheamă să-L urmezi conduce indiscutabil la binecuvântări. Şi sunt binecuvântări pe care nu le vei primi niciodată dacă nu mergi pe cărarea abruptă şi spinoasă.Fiecare câmp de bătaie pe care îl întâlneşti, unde ţi se cere să tragi spada şi să te lupţi cu vrăjmaşul, are posibilitatea victoriei care se va dovedi că este o mare binecuvântare pentru viaţa ta. Şi orice povară grea pe care eşti chemat să o ridici ascunde în ea o taină miraculoasă a puterii. J.R. Miller

Nu pot s-o fac singur;

    Valurile se ridică repede şi sus,

Şi ceaţa acoperă totul în jur,

    Lumina se duce în sus;

Dar eu ştiu că noi doi

    Vom câştiga la sfârşit,

Isus şi cu mine.

Fricos, îndărătnic şi slab,

    Mă schimb cum se schimbă cerul;

Astăzi atât de plin de râvnă şi de Duh,

    Mâine prea slab ca să mai încerc;

Dar El niciodată nu Se dă bătut,

    Aşa că noi doi vom câştiga,

        Isus şi cu mine.

N-aş putea s-o conduc eu însumi,

    Barca mea pe marea înfuriată a vieţii;

Este Unul care stă lângă mine,

    Care trage şi cârmeşte cu mine.

Şi eu ştiu că noi doi

    Vom intra cu bine în port,

        Isus şi cu mine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 12.35-44

Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul… chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I-o atribuie Psalmul 110.

Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i-au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).

Versetul 41 ni-L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I
pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.

O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I-a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar – „tot ceea ce avea” – dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 împăraţi 17.13-16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 2:1-11

SPIRITUL CRĂCIUNULUI

Să aveți în voi gândul acesta care era si în Cristos Isus. Filipeni 2:5

Ce este „spiritul de Crăciun?” Este oare festivitatea familială jovială, sunetul binecunoscutelor colinde ce se aud la difuzoarele unui supermagazin supraaglomerat, mulțimea felicitărilor prin care ținem legătura cu prietenii de demult, un pom acoperit cu lumini scânteietoare pierdute într-o mare de pachete strălucitoare, sau sentimentul de voioșie generală pe care-l nutrim în acest anotimp al anului? Acestea sunt lucrurile care se gândesc cei mai mulți atunci când aud expresia „spiritul Crăciunului”. Pentru cel care crede în Cristos, Crăciunul înseamnă mult mai mult.J.I. Packer definește spiritul de Crăciun în cartea sa, Knowing God. Într-un capitol intitulat „Dumnezeu întrupat”, el face următoarea remarcă: „Noi vorbim volubil despre spiritul Crăciunului, rareori înțelegând prin această expresie mai mult decât o bună dispoziție pe care ne-o manifestăm în familie… Ar trebui să însemne reproducerea în viețile oamenilor a caracterului Celui care din pricina noastră a devenit sărac,… spiritul celor care, ca și Stăpânul lor, trăiesc întreaga lor viață după principiul de a se face pe ei înșiși săraci – cheltuind și cheltuindu-se – ca să-i îmbogățească pe semenii lor, dând din timpul lor, consumându-se, îngrijindu-se și având preocuparea de a face bine altora – dar nu numai prietenilor lor – oricare ar fi nevoia”.În Filipeni 2, citim că Fiul lui Dumnezeu a lăsat gloria Sa divină și a devenit slujitorul tău și al meu, făcându-Se asemenea oamenilor și murind pe cruce pentru păcatele noastre. A urma exemplul Lui înseamnă a le sluji altora în umilință, înseamnă a accepta să avem felul de gândire al lui Cristos. Acesta este adevăratul spirit al Crăciunului! D.J.D.

Notează-ți numele cuiva de la care nu te aștepți să-ți întoarcă un bine. Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate care este lucrul pe care l-ai putea face pentru acea persoană și pe care și Isus l-ar face. Apoi fă lucrul acela.

Egoismul face Crăciunul o povară; dragostea îl face o plăcere.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Așa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de DOMNUL. 2 Cor. 5.6.

Nu de mult călătoream cu tramvaiul și am observat o fetiță mică care era singură, dar cu toate acestea nu avea nici o grijă și nu ii era frică. Era ca un portret a unui copil lipsit de griji și plin de bucurii. Deoarece m-a mirat această stare m-am întors către ea și am întrebat-o: „Fetiță, nu ai nici o frică să călătorești singură în tramvai?” Surprinsă de întrebarea mea, s-a uitat țintă la mine cu ochii ei mari și frumoși. A început să râdă și mi-a spus: „în acest tramvai nu poate să-mi facă nimeni nici un rău căci tăticul meu e vatmanul.”

Viața noastră fuge prin această lume cu o viteză neinfirmabilă. Neobosit se schimbă: plăcere și durere, sănătate și boală, viață și moarte. Indiferent de împrejurări, Tatăl nostru din ceruri este Conducătorul pe calea noastră și El își ațintește ochii spre noi. Numai noi nu avem nădejde întotdeauna în El, cum au copiii față de părinți și de aceea noi nu suntem așa de fericiți și nu putem cânta așa de liber. Oare nu trebuie să ne dăm seama că în diferitele situații ale vieții noastre ne lipsește încrederea că, conducătorul și făuritorul tuturor lucrurilor este Tatăl nostru care ne iubește?

Dacă avem convingerea că El execută toate lucrurile în bune condițiuni, atunci El zi de zi ne va pune pe buze cântări de laudă spre proslăvirea Numelui Său. Trebuie să devenim dependenți ca un copil față de părinții săi. Un copil se alipește de tatăl pentru toate, vine cu orice cerință la tatăl și nu are nici o reținere în ce privește problemele de viitor. Oare nu vrem să facem și noi la fel? Avem convingerea că Tatăl nostru ceresc lucrează cum e bine în viețile noastre și îi lăsăm toată conducerea în mâna Lui Atotputernică?Credința merge înainte în ascultarea de Dumnezeu. Ea se înalță deasupra împrejurărilor, deasupra pământului.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.

Iosua 24.15

Trebuie să alegem

Există oameni care evită să ia o poziție față de o anumită problemă. Ei spun: noi rămânem neutri, adică nu ne hotărâm pentru nici una din cele două. Astfel vor să scape de greutățile sau urmările pe care le-ar atrage după sine luarea de poziție. De aceea, ei vorbesc cu plăcere despre „calea de mijloc”. Probabil, în lucrurile lumești merge aceasta, dar în lucrurile dumnezeiești, care se referă la mântuirea și fericirea noastră veșnică, nu există cale de mijloc. Aici trebuie să aleg între calea vieții, care duce la slavă, și calea păcatului și a morții, care sfârșește în pierzare.

Scump cititor, care cale o alegi dintre cele două căi? Nu spune: „Alegerea este prea grea. Dacă mă decid pentru Hristos, trebuie să sufăr mult, să pierd mult. Nu cred că voi putea birui toate acestea!”. Nu privi la împrejurări și nu-ți fă griji, ci privește la Hristos, care te iubește, te salvează și te face fericit! El te duce pe o cale slăvită și binecuvântată. Alegând această cale nu-ți va părea rău niciodată! Astăzi este momentul cel mai potrivit pentru alegerea cu urmări veșnice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ACORDĂ A DOUA SANSĂ (2)

„La înfăţişare vă uitaţi?” (2 Corinteni 10:7)

     Apostolul Pavel precizează foarte clar că există calități pe care nu le-am descoperit la persoanele din jurul nostru, sau pe care nu le-am înțeles încă… Cea mai mare parte a concluziilor noastre au la bază informații limitate și deseori greșite.

Dumnezeu a văzut la David calități pe care propria sa familie nu le-a observat. Pentru ei, David a fost un simplu păstoraș. De fapt, când a apărut pe câmpul de luptă și s-a oferit să-l înfrunte pe Goliat, Eliab, fratele său mai mare, i-a spus să se întoarcă acasă și să-și vadă de treabă. Cu toate acestea, în decurs de câteva ore, David l-a ucis pe Goliat, iar numele său a devenit binecunoscut în Israel.

Frații lui Iosif au disprețuit visul pe care Dumnezeu i l-a dat, precum și preferința tatălui său pentru mezin… Totuși, el a devenit prim-ministru al Egiptului și a ajuns să aibă grijă de întreaga lui familie în timpul foametei.

Învățătura pe care o putem trage de aici este următoarea: ai grijă cum te porți cu oamenii! Învață să privești dincolo de înfățișare.

Îți aduci aminte de Rut, o culegătoare de spice care a ajuns soția șefului său? Poate, într-o zi, cineva ca ea va ajunge să-ți aprobe salariul, așa că binecuvânteaz-o și poartă-te frumos cu ea. Și învață să te uiți dincolo de aparența frumuseții. Adu-ți aminte de Estera și gândește-te la nebunul de Haman care a subestimat-o pe frumoasa evreică, care stătea lângă rege. Estera Îl cunoștea pe Domnul Dumnezeul lui Israel, pe care Haman nu-L știa; ea a avut acces divin la niște informații care aveau să-i salveze poporul și care au dus la moartea lui Haman. E doar o chestiune de timp.

Concluzie: nu știi niciodată cu adevărat ce se petrece în mintea altcuiva. Așa că, nu te grăbi să-l consideri pierdut – mai dă-i o șansă!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: