Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 9, 2016”

9 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Slujbă sfântă

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. Coloseni 1:24

Lucrătorul creştin trebuie să fie un „mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

„Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrun zătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Te-am văzut înainte ca să te fi chemat Filip.” IOAN 1:43

In răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă lui Natanael la întrebarea lui „de unde mă cunoşti”, este enunţat marele şi preţiosul adevăr, baza oricărei chemări veritabile şi care este cristalizat în aceste două cuvinte: „înainte ca...„. înainte ca uneltele omeneşti pe care Domnul le foloseşte pentru chemarea unui suflet să-şi facă lucrarea lor, El era prezent, El ştia. El a ales. El a destinat pe acela care avea să devină copilul Său „înfiat prin Isus Hristos după buna plăcere a voiei Sale.” (Efes.l:5). Domnul care cunoaşte inima omului, ştia că în adâncul inimii lui Natanael, era dorinţa adevărată şi sinceră ca să-L cunoască. Înainte ca împrejurările şi persoanele folosite de Dumnezeu să contribuie la chemarea noastră, şi să intre în scenă, înainte de orice… „Te-am văzut.” Să reflectăm puţin la acest mare har. Să adorăm pe Domnul nostru, să ne aşezăm viaţa pe acest nivel atât de ridicat şi anume, că am fost în inima Lui şi în planul şi sfatul Său veşnic mai înainte de veşnicii şi să ne bucurăm că El ne-a văzut şi ne-a cunoscut. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” (Rom.8:29).

Natanael a fost deci hotărât mai dinainte, Dumnezeu l-a ales ca să intre în falanga oamenilor care, la timpul Său, aveau să clatine lumea. Pentru noi, „Te-am văzut”, ilustrează pe deoparte, imensul har pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să devenim copii ai Lui „fără să-L fi cunoscut” personal pe Domnul Isus ca primii ucenici, iar pe de altă parte, ne spune că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci lui Dumnezeu şi lucrării Sale.Ce trist că adevărul acesta aşa de preţios al alegerii mai dinainte, a ajuns să fie clătinat în inimile legaliste cu privire la siguranţa unei mântuiri atât de desăvârşite pe care o avem în desăvârşitul nostru Mântuitor care a zis: „Oile Mele ascultă glasul Meu… Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi NIMENI nu le va smulge din mâna Mea.” (loan 10:27, 28). Dar deşi această nesiguranţă a lor, cu privire la mântuirea lor, nu le răpeşte dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ei se frământă şi se îngrijorează la gândul că vor putea pierde mântuirea şi în loc să trăiască plini de bucuria acestei mântuiri depline, se amărăsc pe ei înşişi, amărăsc şi pe fraţii care au siguranţa mântuirii, crează lupte şi despărţiri; dar ceea ce este cel mai dureros este că întristează şi dezonorează pe Domnul Isus care ne-a câştigat prin suferinţele Lui o mântuire aşa de mare.

Crezând în desăvârşita lucrare de la cruce, intrăm în bucuria, pacea şi siguranţa binecuvântatului fapt că înainte de orice, Domnul ne-a cunoscut, ne-a văzut şi ne-a destinat să fim ai Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi acolo Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici Ilie?” 1 Împ. 19:9.

Ilie este învinovăţit de mulţi predicatori că a fugit de Izabela. Eu n-aş spune astfel. Nici în Cuvânt nu citim că Dumnezeu l-ar fi mustrat pentru aceasta; vedem însă cum a fost hrănit de îngeri, şi ce putere a avut mâncarea aceea simplă, că el a putut face acest marş zi şi noapte. În textul citit observăm cum Dumnezeu din nou se întâlneşte cu Ilie, şi Ilie îşi spune necazul: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi, am rămas numai eu singur şi ei caută să-mi ia viaţa”. Şi Domnul a zis să iasă şi să stea pe munte înaintea Lui. Şi iată Domnul trecea şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era nici în cutremurul de pământ. După cutremurul de pământ a venit un foc, dar Domnul nu era în focul acela. Şi după foc a venit un susur blând şi subţire. Atunci Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua a ieşit şi a stat la gura peşterii. Din nou a fost întrebat: „Ce faci tu aici Ilie?” Şi din nou şi-a golit inima plină de amărăciune înaintea Domnului. Dar Domnul i-a dat o nouă sarcină şi l-a mângâiat spunându-i că a mai lăsat şapte mii de oameni care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Când am început să evanghelizez m-au contrazis de multe ori, zicând că Domnul nu ar fi nici în vânt nici în foc. Dar eu am spus: Vântul cutremurul şi focul netezesc calea Domnului. Numai după aceasta va putea veni susurul blând şi subţire. Şi după acestea Dumnezeu va putea da noi sarcini.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CUNOAŞTEREA NECESARĂ

Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Ezechiel 34.30

A face parte din poporul ales al lui Dumnezeu este o binecuvântare însemnată, dar a şti că noi facem parte din acest popor, este o pricină de nespusă bucurie. A nădăjdui că Dumnezeu este cu noi, este un lucru, dar a şti că El chiar este cu noi, este cu totul altceva. Credinţa ne mântuieşte, dar siguranţa ne satisface. Noi Îl luăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul nostru când credem în El; dar primim bucuria Lui când ştim că El este al nostru şi că noi suntem ai Lui. Nici un credincios nu trebuie să se mulţumească numai să nădăjduiască, ci să ceară Domnului să-i dea siguranţa deplină că ceea ce a nădăjduit, are deja în mod sigur.

Trebuie mai întâi să intri în stăpânirea acestui har, ca să poţi să priveşti la Domnul ca un „răsad cu faimă” şi să ajungi la o cunoştinţă clară a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de tine. Să ne întoarcem dar mereu privirea noastră în direcţia de unde primim acest har fără seamăn. Siguranţa credinţei nu poate fi căpătată prin faptele legii. Şi tocmai aceasta ne învaţă Evanghelia, să nu privim la noi, ci numai la Domnul. Văzându-L pe Domnul Isus, vedem mântuirea noastră.Doamne, trimite-ne un val al dragostei Tale, astfel ca noi să fim înălţaţi deasupra noroiului îndoielii şi al fricii.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi vin la tine, cum vine poporul, şi stau înaintea ta ca popor al Meu și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura lor arată multă dragoste, dar inima lor umblă după câștigul lor nedrept. Și, iată, tu eşti pentru ei ca o cântare foarte plăcută, un glas plăcut, şi unul care cântă bine la un instrument; și ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc. Și când se va întâmpla aceasta (iată, va veni), atunci vor cunoaşte că a fost un profet în mijlocul lor.  Ezechiel 33.3133

Cât de valabile sunt aceste cuvinte și astăzi! Poporul lui Dumnezeu, în zilele lui Ezechiel, dorea să audă glasuri plăcute. Probabil că, dacă Ezechiel lear fi oferit așa ceva, ar fi fost foarte popular. Ar fi schimbat viața grea a unui profet cu cea lipsită de griji a unuia care îi distrează pe alții.

Poporul vorbea peste tot despre Ezechiel, întrun fel pozitiv. Chiar se încurajau unii pe alții săl asculte și să audă de la el „cuvântul care vine de la Domnul”. Până aici, totul era bine. Apoi își luau locul ca popor al lui Dumnezeu și ședeau înaintea lui Ezechiel. La fel de bine. După aceea însă, Dumnezeu arată realitatea stării lor: „Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura lor arată multă dragoste, dar inima lor umblă după câștigul lor nedrept”.

Este o mare greșeală să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și să refuzăm să ascultăm de el. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru cei care sunt ca Ezechiel, care vorbesc ca și cum ar fi gura lui Dumnezeu Însuși! Poate că ascultătorii lor nu iau seama la mesajul unui astfel de slujitor, însă „vor cunoaște că a fost un profet în mijlocul lor” G. W. Steidl

Să se înalțe ruga mea, auzimi Doamne, glasul slab,

Dorința mea so împlinești / spre slava Ta eu să rodesc.

Sajung eu, oare, a slăbi, / de teamă să nu pot vesti,

Credința ami tăgădui, / de Tine să nu pot vorbi?

Când înaintea Ta voi sta, o, Doamne, ceaș putea săȚi spun,

Tu, careatât ai suferit, pe cruce chiar Tu Teai jertfit?

Ajutămă, Tu, Domnul meu, pe Tin´ să te vestesc mereu,

În așteptarea clipei când toți vom da slavă Mielului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, umple astăzi Baraca aceasta, trupurile noastre, această tabără, întregul Pământ cu Fiinţa Ta glorioasă. Binecuvântează-ne astăzi pe toţi cu revărsări de viaţă duhovnicească, pentru a ne desfăta în ea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis si că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.» IOAN 17,23

Cât de mult doresc să locuiască în noi Domnul Isus Cristos şi Tatăl prin Duhul Sfânt o arată şi rugăciunea Sa preoţească (Ioan 17), dar şi porunca: «Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit» (Matei 5,48). Când suntem una cu Domnul Isus Cristos vom fi transformaţi după chipul şi asemănarea Sa, după cum ne spune atât de simplu şi apostolul Pavel: «dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor. 6,17). Aşa sunt Tatăl şi Fiul, una prin Duhul Sfânt cu omul care Il iubeşte pe Dumnezeu şi care este iubit de El: «Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una» (Ioan 17,21-22). Domnul vorbeşte aici de uniunea organică cu cei care îi aparţin: Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt în toţi credincioşii Săi răscumpăraţi şi aceştia în El. Doar astfel, ca şi creştini născuţi din nou, suntem temple ale Duhului Sfânt.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El. Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „aşa să şi umblaţi în El”. Păşiţi din har în har. Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia Lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi Îl uităm, dacă Îl chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El. Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El”. Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii, acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar şi când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu. Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc!

Seara

Stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi. Isaia 33:16

O, creştine, te îndoieşti de împlinirea făgăduinţei Lui Dumnezeu? Oare furtuna poate lua „stânci întărite”? Pot să cadă cămările cerului? Crezi că Tatăl tău ceresc te va uita, atunci când ştie că ai nevoie de hrană şi îmbrăcăminte? Dacă nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui tău, şi „până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei 10:30), te vei îndoi de El? Poate că nenorocirile tale vor continua până în ziua în care vei îndrăzni să te încrezi în Domnul, şi atunci se vor sfârşi. Sunt mulţi credincioşi care au suferit încercări şi au fost foarte nefericiţi, până în clipa în care disperarea i-a condus să-şi exercite credinţa în Dumnezeu, şi momentul credinţei a fost momentul izbăvirii. Au văzut dacă Dumnezeu Îşi ţine sau nu promisiunea. O, te rog, nu te mai îndoi de El! Nu-i fă pe plac Satanei, şi nu te chinui singur, tolerând în continuare gânduri de necredinţă la adresa Lui Dumnezeu. Nu te gândi că nu este mare lucru să te îndoieşti de Iehova. Aminteşte-ţi, este un păcat, şi nu un păcăţel oarecare; este o crimă de cel mai înalt grad. Îngerii nu se îndoiesc niciodată de El, şi nici demonii. Numai noi, dintre toate fiinţele create de Dumnezeu, Îl dezonorăm prin necredinţa noastră, şi Îl defăimăm prin neîncrederea noastră. Ruşine să ne fie! Dumnezeul nostru nu merită asemenea suspiciuni josnice. În trecut, El S-a dovedit adevărat şi credincios Cuvântului Său. Cu atâtea exemple de dragoste şi bunătate pe care le-am primit şi le primim zilnic, este ruşinos şi condamnabil să ne complăcem într-o stare de îndoială. De astăzi înainte, trebuie să ne luptăm mereu împotriva îndoielilor în privinţa Lui Dumnezeu care sunt duşmanii păcii noastre, spre onoarea Lui. Cu o credinţa neclintită, să ne prindem de ce a făgăduit, fiindcă va şi împlini, „Cred, Doamne; ajută necredinţei mele” (Marcu 9:24).

IZVOARE IN DEŞERT

Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor înflori ca via. (Osea 14:7)

Ziua s-a încheiat cu ploi torenţiale, şi plantele din grădina mea au fost doborâte la pământ de furtuna cu grindină. M-am uitat la o plantă pe care o admirasem anterior pentru frumuseţea ei şi pe care o îndrăgisem pentru parfumul ei delicat. După ce a fost expusă furtunii nemiloase, florile ei s-au ofilit, toate petalele ei s-au închis, şi părea că gloria ei s-a dus. M-am gândit în sinea mea: „Cred că va trebui să aştept până anul viitor ca să văd din nou acele flori frumoase”. Şi totuşi noaptea a trecut, soarele a strălucit din nou, şi dimineaţa a adus putere plantei mele favorite. Lumina a privit la florile ei şi florile au privit la lumină. A fost contact şi comuniune, şi puterea a trecut în flori. Ele şi-au ridicat capetele, şi-au deschis petalele, şi-au recăpătat gloria şi păreau mai frumoase decât înainte. M-am întrebat cum a avut loc aceasta – acele flori slabe venind în contact cu ceva mult mai puternic, şi căpătând putere!Nu pot să explic exact cum putem să primim puterea de a sluji şi de a răbda prin comuniunea cu Dumnezeu, dar ştiu că acesta este un fapt. Eşti tu în pericol să fii zdrobit de o încercare grea şi dificilă? Atunci caută comuniunea cu Hristos şi vei primi tăria şi puterea de a fi victorios, pentru că Dumnezeu a promis: „Eu te întăresc” (Isaia 41:10).

Necazul zilei de ieri

Ploaia care a căzut ieri este rubinie pe trandafiri,

    Argintie pe frunzele de plop, şi aurie pe trunchiul de salcie;

Necazul care tocmai a căzut ieri este tăcerea care închide în ea

Marile daruri de har ale lui Dumnezeu, şi timpul nu le va tulbura niciodată.

Ploaia care a căzut ieri face toate dealurile să sclipească,

    Ca mărgeanul pe dafin şi ca berilul pe iarbă;

Necazul care tocmai a căzut ieri a învăţat sufletul să asculte

    Şoaptele eternităţii în toate vânturile care trec.

O, inimă slabă, bătută de furtună, această ploaie va străluci mâine,

    Ca o flacără în căldăruşe şi ca giuvaerele pe spini,

Ca cerul în florile de nu-mă-uita; deşi necazul acum este necaz,

    Totuşi necazul va fi frumuseţe în minunata dimineaţă.


Katherine Lee Bates

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 51.47-64

„Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie”) în inima voastră” (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). In acelaşi fel şi astăzi, „la El”, la lsus prezent în mijlocul a „doi sau trei” adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).

Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor” (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într-o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 2:6-16

SĂ ÎNŢELEGEM BIBLIA

…nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:11

In servieta în care îmi duc Biblia am un mic dosar cu un microfilm ce reproduce întreaga Biblie. Toate cele 1.245 de pagini cu mai mult de 773.746 de cuvinte sunt tipărite într-un pătrat cu latura puţin mai mare de 2,5 centimetri! Nu pot vedea nici măcar un cuvânt din ea. Nici dacă ţin filmul la lumină sau dacă-l aşez pe un fond închis la culoare, nu ajută cu nimic. Cu ochii liberi nu pot să citesc. Numai cu ajutorul unui microscop ce măreşte pot citi această Biblie.

Nevoia de a furniza o sursă exterioară pentru a citi o reproducere sub formă de microfilm a Bibliei îmi reaminteşte de dificultăţile pe care le au unii oameni în înţelegerea Bibliei. O, ei n-au dificultăţi citindu-i cuvintele, ci nu pot înţelege ceea ce spun aceste cuvinte. Au nevoie de iluminarea puterii Duhului Sfânt.

Încercarea de-a prinde înţelesul mesajului Bibliei se aseamănă cu încercarea de a citi microfilmul fără aparatul de mărire. În 1 Corinteni 2:14, Pavel ne explică de ce este aşa. El spune: „Dar ornul cel firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”. Biblia – indiferent de mărimea în care este tipărită – poate fi înţeleasă numai cu ajutorul Duhului Sfânt.

Ai căutat ajutorul pentru înţelegerea a ceea ce spune Cartea lui Dumnezeu? Fii sigur că L-ai acceptat pe Isus ca Salvator personal. Apoi cere ca Duhul Sfânt să locuiască în tine şi să-ţi reveleze adevărul ei. El face din Biblie o carte care poate fi înţeleasă.- P.R.V.

Nu poţi spune: Cunosc tot Adevărul sfânt,

Până nu-L cunoşti pe Domnul Isus.

Când inima şi viaţa de El legate sunt,

Pricepi Cuvântul Lui venit de sus.    Anonim

Cunoaşterea CUVÂNTULUI VIU este cheia înţelegerii CUVÂNTULUI SCRIS.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe DUMNEZEU. Rom. 8,28.

De ce? Aşa a întrebat în decursul mileniilor câte un suflet încercat. Poate ai spus şi tu acest: „De ce?” cu ochii plini de lacrimi, şi nu ai găsit nici un răspuns la întrebarea ta. Vai cât de mulţi „de ce?” se ridică în nopţile grele de suferinţă, când inima e apăsată. De ce această boală? De ce această cădere? De ce această singurătate şi părăsire? De ce această jale? De ce această spaimă? Adesea nu înţelegem cauza acestui examen şi această enigmă măreşte şi mai mult durerea noastră.

Există mustrări a căror cauze le poţi găsi dacă ai un cuget fin, păstrat înaintea Lui Dumnezeu. Această durere e mai uşoară pentru tine,pentrucă o meriţi? Cealaltă încercare nu ţi-a fost trimisă oare pentru a-ţi infringe îngâmfarea? Într-o cântare este următorul verset:

Îţi vine vreo durere?
Întreabă în tăcere
Dar fii liniştit
Căci veşnica iubire
Nu ţi-o trimite din plăcere.

Sunt multe încercări pe care acum nu le pricepi, însă le vei pricepe după aceea. Durerea de ieri pe care ai simţit-o atât de profund, mâine îşi va dezvălui în ea o binecuvântare! Cei ce iubesc pe Dumnezeu ştiu că toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Oare acest răspuns dumnezeesc nu lămureşte pe deplin toate întrebările tale? Dumnezeu te iubeşte, te cunoaşte şi ştie de ce ai nevoie. El are posibilitatea de a opri la un moment dat încercările asupra ta. Nu te înspăimânta ci bizuieşte-te pe El.Aţi ajuns voi la acel loc numit Calvar? Dumnezeu nu vrea numai să vă dea bucuria de adunări binecuvântate, ci El însuşi ar vrea să se bucure de predarea voastră ÎNTREAGĂ şi să vă dea o deplină părtăşie cu El. Vreţi voi să acceptaţi dorinţa Lui?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine crede în Fiul are viața veșnică …Ioan 3.36

Fără speranță – speranță vie

Ernst Gottlieb Woltersdorf a crescut în condiții sărăcăcioase împreună cu alți unsprezece frați în Friedrichsfeld, lângă Berlin. La început a dorit să devină farmacist, ulterior s-a decis totuși să studieze teologia. La vârsta de șaptesprezece ani s-a dus cu fratele său mai mare la Halle, unde era orfelinatul lui August Hermann Francke, pentru a ocupa funcția unui învățător și să-și câștige existența sărăcăcioasă. În Halle a ajuns la cotitura decisivă din viața sa. El a înțeles că nu prin studierea teologiei devii un creștin adevărat, care are viață veșnică și o nădejde adevărată, ci numai prin pocăință, prin întoarcerea sinceră la Dumnezeu și prin credința în Isus Hristos.Ascultând discursul diaconului Lehr din Köthen cu tema „Despre iubirea lui Isus” a primit impulsul pentru întoarcerea sa la Dumnezeu. Atunci a recunoscut că este un păcătos pierdut. Dar în loc să se predea imediat Domnului Isus, a gândit că trebuie să țină mai întâi poruncile. Tânărul a luptat un an și jumătate până când a găsit pacea adâncă doar prin credință. Pentru început a mers ca vicar și învățător privat în localitatea Zerrenthin de lângă Prenzlau, unde Dumnezeu a binecuvântat lucrarea sa de trezire. Deseori era încolțit de atacuri și necazuri mari, pentru că acolo unde suflă Duhul lui Dumnezeu, este la lucru și diavolul. Dar nu a permis ca acestea să-i tulbure bucuria.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU RECURGE LA MANIPULARE!

„lubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. în cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10)

In interiorul sufletului nostru se află dorința de a ne conduce propriile noastre vieți si în unele cazuri, chiar și pe ale altora. Drept consecință, devenim experți în manipulare reciproca. Această dorință de a controla duce la comportamente diferite, lată șase dintre ele de care trebuie să fim conștienți și pe care trebuie să le evităm dacă ne dorim relații bune:

1) Șantajul emoțional. „Fă ceea ce vreau, că de nu, mă enervez și fac o criză”.

2) Aruncarea vinei asupra cuiva. „Cum mi-ai putut face una ca asta, după tot ce am făcut pentru tine?”

3) Boala închipuită. „Nu mă supăra. Nu vezi că nu mă simt bine?”

4) Invocarea celor plecați dintre noi. „Scumpul vostru tată ar fi fost de acord cu mine”.

5) Descoperire divină. „Dumnezeu mi-a spus că trebuie să faceți ce doresc eu”.

6) Umilire. „Fă ceea ce vreau eu, căci altfel o să te fac de rușine de față cu ceilalți”.

Acestea sunt instrumente puternice pe care le folosim pentru a-i determina pe ceilalți să facă ceea ce vrem noi. Nu numai adulții se pricep să le folosească, ci si adolescenții pot fi maeștri ai manipulării, mai ales dacă nu au o gândire limpede. „îmi doresc lucrul acesta atât de mult, încât sunt in stare să merg și să fac ceva nebunesc (chiar dacă asta mă va răni) dacă nu-l primesc”.

Acest argument care este un strigăt disperat după ajutor este cel mai îngrozitor coșmar al multor părinți de adolescenți. Manipularea este un joc ce poate fi jucat la orice vârstă – chiar în intimitatea propriului tău cămin. Însă cei ce se angajează la așa ceva plătesc un preț mare, si anume; conflicte, ostilitate și resentimente.

Care este soluția? Ne-o oferă Biblia: „lubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia”.

8 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Puterea fără egal a rugăciunii

Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Romani 8:26

Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt Însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.”El”- Duhul din tine – „mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”: Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt.” Când Isus Christos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte „vreun vas prin templu” Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”.Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-l păstrăm neântinat pentru El. Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…a mai întârziat două zile în locul în care era.” IOAN 11:6

Domnul ştia că Lazăr era bolnav, chiar pe moarte… El, care vindecase atâţia bolnavi, nu era indiferent faţă de faptul acesta. A aşteptat două zile… apoi Lazăr a murit fără ca El să fi intervenit! Totuşi Domnul iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Erau prietenii Lui; şi când boala fratelui lor s-a agravat, cele două surori s-au adresat unde trebuia, şi-au încredinţat durerea lor Domnului şi învăţătorului lor. Însă numai după două zile Domnul a venit în ajutorul lor. Care poate fi deci motivul?

Ca Mesia, Domnul Isus vindecase tot felul de boli, chiar mortale. Dar la Betania, El voia să Se descopere nu numai ca Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu care este învierea şi Viaţa. Dacă Domnul Isus ar fi ascultat pe cele două surori la timpul necesar ca să împiedice moartea lui Lazăr, El nu S-ar fi putut manifesta ca Fiul slăvit al lui Dumnezeu, şi familia din Betania ar fi rămas în limitele mesianismului fără să cunoască lucrarea cea mai de seamă a creştinismului, preînchipuită prin învierea lui Lazăr şi anume: viaţa veşnică dăruită omului mort în păcate şi fărădelegi. „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25). Aceste două zile de aparentă întârziere erau deci necesare, pe deoparte ca să ne arate slava lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, şi pe de altă parte, pentru ca cele două surori şi ucenicii şi norodul să credă în El. „Şi Mă bucur că n-am fost acolo pentru voi, ca să credeţi.”Aşteptaţi voi o ascultare a rugăciunii voastre fierbinţi, o rugăciune care este după voia Lui? Şi voi ca şi surorile din Betania, v-aţi vărsat inimile înaintea lui Dumnezeu, şi lucrurile au rămas cum erau sau poate s-au înrăutăţit. Nu vă îndoiţi, nu ascultaţi şoapta vrăjmaşului care are grijă să semene îndoiala în inimile voastre. Nu cădeţi în desnădejde ca Toma care a zis: „…Haidem să mergem să murim şi noi cu El.” Nu! Aceste „două zile” nu sunt inutile. Fiţi siguri că Domnul a primit cererile voastre, dar El ştie exact când trebuie să intervină ca să-Şi realizeze planul Său şi să-Şi împlinească făgăduinţele, care în El sunt numai „Da”.”Isus plângea.” Da, El simte cu noi şi pentru noi şi este totdeauna gata să ne vină în ajutor, dar vrea să ne ajute să credem. „Nu te teme, crede numai.”Textul vorbeşte de două zile şi nu de patru. Cred că „două zile” se referă la cei 2.000 de ani (aprox.) de la naşterea Lui până la venirea pentru împărăţia de 1.000 de ani.Atunci va aduce El învierea tuturor ce sunt ai Lui, împreună cu viaţa veşnică şi faptul acesta este ilustrat în însăşi cuvintele Lui: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi…”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi acolo Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici Ilie?” 1 Împ. 19:9.

Ilie este învinovăţit de mulţi predicatori că a fugit de Izabela. Eu n-aş spune astfel. Nici în Cuvânt nu citim că Dumnezeu l-ar fi mustrat pentru aceasta; vedem însă cum a fost hrănit de îngeri, şi ce putere a avut mâncarea aceea simplă, că el a putut face acest marş zi şi noapte. În textul citit observăm cum Dumnezeu din nou se întâlneşte cu Ilie, şi Ilie îşi spune necazul: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi, am rămas numai eu singur şi ei caută să-mi ia viaţa”. Şi Domnul a zis să iasă şi să stea pe munte înaintea Lui. Şi iată Domnul trecea şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era nici în cutremurul de pământ. După cutremurul de pământ a venit un foc, dar Domnul nu era în focul acela. Şi după foc a venit un susur blând şi subţire. Atunci Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua a ieşit şi a stat la gura peşterii. Din nou a fost întrebat: „Ce faci tu aici Ilie?” Şi din nou şi-a golit inima plină de amărăciune înaintea Domnului. Dar Domnul i-a dat o nouă sarcină şi l-a mângâiat spunându-i că a mai lăsat şapte mii de oameni care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Când am început să evanghelizez m-au contrazis de multe ori, zicând că Domnul nu ar fi nici în vânt nici în foc. Dar eu am spus: Vântul cutremurul şi focul netezesc calea Domnului. Numai după aceasta va putea veni susurul blând şi subţire. Şi după acestea Dumnezeu va putea da noi sarcini.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MĂREŢIA HARULUI

…Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită… 2 Corinteni 12.10

Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?

Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui
pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

La nevoile sfinților, participând; urmărind ospitalitatea.  Romani 12.13

Ospitalitatea este o frumoasă virtute creștină, care face cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Esența însăși a întregii învățături a lui Dumnezeu este inima Lui largă și harul îmbelșugat care curge pentru omul păcătos, aducândui binecuvântarea. Ospitalitatea creștinului este o mică manifestare a acestui har, care curge prin canalul unei inimi răscumpărate. Epistolele Noului Testament prezintă acest har minunat al lui Dumnezeu și îndeamnă la practicarea ospitalității, ca fiind o parte vitală a creștinismului practic. Ospitalitatea constituia o trăsătură atât de marcantă a creștinilor din primul secol, încât chiar și păgânii din jurul lor o admirau.

Să privim de asemenea la ospitalitatea arătată de femeia din Sunem în 2 Împărați 4.817. Când Elisei trecea pe acolo, ea la constrâns să intre și să mănânce pâine. Fiind primit cu atâta bunătate, el găzduia mereu în acea casă, ori de câte ori trecea pe acolo. După aceea, femeia ia propus soțului ei să facă o cameră mică pentru profet, cameră în care Elisei a stat de atunci încolo, când îi vizita. Remarcați simplitatea acestei camere de oaspeți! Ea avea un pat, o masă, un scaun și un sfeșnic. Fie ca și noi să umblăm cu simplitatea credinței acestei femei sunamite! Ceea ce contează este bunătatea și dragostea din inimă, nu resursele îmbelșugate și minunate pe care cineva poate sau nu poate să le ofere.

În condițiile și în împrejurările în care noi trăim astăzi, practicarea ospitalității poate părea mai complicată, iar lipsa ei este justificată cu scuze plauzibile. Sunt însă îndemnurile Scripturii mai puțin aplicabile nouă astăzi? Există promisiunea sigură a răsplății pentru ospitalitate, chiar și pentru dăruirea unui simplu pahar cu apă rece. R. K. Campbell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, arată-Te în mijlocul nostru astăzi, dă-ne siguranţa mare, obiectivă a prezenţei Tale. Fă această locuinţă o adevărată Betania, o casă înfrumuseţată cu Dumnezeu.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. „» IOAN 14,13

Aici Dumnezeu vorbeşte despre una dintre cele mai mari şi mai adânci taine: Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt, locuiesc în oamenii care Il iubesc din toată inima pe Dumnezeu. Deschide larg cerului uşa inimii tale şi Il vei descoperi pe Dumnezeu însuşi locuind în tine! Există un text Extraordinar în Proverbe 8,17: «Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc». Acest «a-L căuta» vorbeşte despre faptul că Isus vrea să fie primul, cel mai important în viaţa ta; căutarea Lui trebuie să fie prima prioritate a inimii tale. «Şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul» mai înseamnă, de exemplu, ca în fiecare dimineaţă să îl cauţi în primul rând pe El. Încearcă să îţi închipui Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl şi Fiul dorind să locuiască în inima unui om muritor prin Duhul Sfânt. Întrebarea decisivă pentru tine, care îl iubeşti pe Domnul şi îi asculţi Cuvântul este următoarea: eşti într-adevăr o locuinţă pentru El? Domnul nostru Se bucură când poate vorbi unor oameni care îl caută: «Veniţi şi priviţi, aici locuiesc Eu!» Poate El să te arate şi să spună că locuieşte în tine? Se simte El acasă în inima ta?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul.

Coloseni 2:6

Piaţa de credinţă este reprezentată ca o primire, un act care implică opusul oricărui merit. Este pur şi simplu acceptarea unui dar. După cum pământul primeşte ploaia, după cum marea primeşte râurile, după cum noaptea primeşte lumina de la stele, la fel şi noi, fără să dăm nimic, primim gratis harul lui Dumnezeu. Prin firea lor, sfinţii nu sunt fântâni sau pâraie; ei sunt bazine în care curge apa vie. Sunt nişte vase goale în care Dumnezeu toarnă mântuirea Sa. Ideea de a primi implică un simţământ de realizare, transformând chestiunea în realitate. Nimeni nu poate primi o umbră; noi primim ceva substanţial. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă. Christos devine real pentru noi. Atunci când nu avem credinţă, Isus este doar un nume, o persoană care a trăit demult, atât de demult încât este doar istorie acum! Dar, prin credinţă, Isus devine o persoană reală în conştiinţa inimilor noastre. Însă primirea înseamnă şi Strângere sau adunare de bunuri. Lucrul pe care l-am primit devine al meu. Strâng pentru mine ceea ce mi s-a dat. Când îl primesc pe Isus, El devine Mântuitorul meu, atât de personal încât nici moartea nici viaţa nu mi-L vor putea lua. Toate acestea se întâmplă atunci când Îl primim pe Christos, Îl primim ca pe un dar fără plată de la Dumnezeu. Îl recunoaştem în inima noastră şi ni-L însuşim ca pe un bun personal. Mântuirea poate fi descrisă ca un orb care primeşte vedere, ca un surd care primeşte auz, ca un mort care este trezit la viaţă; dar noi nu am primit numai aceste binecuvântări, ci şi pe Christos Isus Domnul! Este adevărat că El ne-a trezit la viaţă atunci când eram morţi. El ne-a dăruit iertarea de păcat şi ne-a îmbrăcat în neprihănire. Acestea sunt lucruri preţioase, dar nu ne mulţumim cu ele; L-am primit pe Christos Isus însuşi! Fiul Lui Dumnezeu a fost turnat în noi, şi noi L-am primit şi ne prindem de EL. Ce bun trebuie să fie Isus, dacă cerurile nu-L pot cuprinde!

Seara

Învăţătorul zice: „Unde este odaia de oaspeţi, în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?” Marcu 14:14

În timpul Pastelui, Ierusalimul se transforma într-un han uriaş. Fiecare familie îşi invitase prietenii, dat nimeni nu Îl invitase pe Mântuitorul, şi El nu avea casa Lui. Numai prin puterea Sa supranaturală a găsit El o cameră de sus în care să mănânce Paştele. La fel se întâmplă şi astăzi. Isus nu este primit printre fiii oamenilor, cu excepţia celor care au primit de la El o inimă nouă, prin puterea Sa supranaturală. Toate uşile sunt deschise larg pentru prinţul întunericului, dar Isus trebuie să-şi croiască singur drum, dacă nu vrea să rămână în strada. Prin puterea tainică exercitată de Domnul, stăpânul casei nu a făcut nici o obiecţie, ci a deschis imediat camera de oaspeţi, cu bucurie şi voie bună. Nu ştim cine era, sau ce era el. Totuşi, el a acceptat cu dragă inimă onoarea pe care i-a propus-o Mântuitorul. Astăzi, descoperim în acelaşi fel care sunt aleşii Domnului, şi care nu sunt. Fiindcă, atunci când Evanghelia vine la ei, luptă împotrivă şi nu o primesc. Dar când oamenii o primesc cu bucurie, este o indicaţie sigură că există o lucrare tainică în inima lor, şi că Dumnezeu i-a ales pentru viaţa veşnică. Eşti gata să-L primeşti pe Christos, dragă cititorule? Atunci nu îţi sta nimic în cale. Christos va fi oaspetele tău. Chiar puterea Sa lucrează în tine, şi te face gata să-L primeşti. Ce onoare este să-l găzduieşti pe Fiul Lui Dumnezeu! Cerurile cerurilor nu Îl pot cuprinde, totuşi El Se coboară cu bunătate să locuiască în inimile noastre! Noi nu suntem vrednici să-L primim sub acoperişul nostru, dar ce mare privilegiu este să-L vedem înăuntru! Fiindcă El oferă un ospăţ şi ne cheamă să mâncăm cu El delicatesele Sale regale. Ne aşezăm la o masă la care se serveşte hrană nemuritoare, care dă nemurire celor ce se hrănesc din ea. Binecuvântat este printre fiii lui Adam cel care găzduieşte pe îngerii Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare…. Petru şi tovarăşii lui … au văzut slava lui Isus.(Luca 9:28-29,32)

Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale.(Exod 33:13)

Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El i-a adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus” şi au spus: „Este bine să fim aici” (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.

Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie – un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni? Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă! Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus” în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.

Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer”. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi – de oameni care L-au văzut pe Domnul lor. din Arta pierdută a meditaţiei

Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte – în acelaşi loc unde l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului” (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!” Ele pot fi şi pentru tine!

John Thomas McNeill

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 51.27-46

O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: ,Jeşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!” (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4). A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 13:1-7

DUMNEZEU SI GUVERNUL

…faceţi rugăciuni… pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii… 1 Timotei 2:1, 2

Se spune despre Benjamin Franklin că după ce şi-a terminat un discurs înflăcărat despre garanţiile constituţiei, un ascultător turbulent din sală, a strigat: „Vorbe goale. Unde sunt toate aceste fericiri care ne sunt garantate?” Franklin a zâmbit şi i-a răspuns: „Prietene, constituţia numai garantează poporului american dreptul de-a urmări fericirea; dar trebuie să pui mâna pe ea singur”.

Poate că politica coruptă şi politicienii răi ne-au făcut cinici în ceea ce priveşte guvernul. Aceasta ne-ar putea face pe noi, creştinii, să ne neglijăm responsabilităţile de cetăţeni. Poate că şi credincioşii din vremea apostolului Pavel au avut aceleaşi sentimente. Trăiau sub guvernul roman care era din ce în ce mai ostil. Cu toate acestea, apostolul le-a dat câteva modalităţi practice de-a răspunde: Supuneţi-vă conducătorilor aleşi de Dumnezeu, astfel ca Evanghelia să propăşească (Romani 13:1; 1 Timotei 2:2-4). Rugaţi-vă în mod regulat pentru conducători (1 Timotei 2:1). Faceţi binele, trăiţi o viaţă sfântâ (Romani 3:3; 1 Timotei 1:2).Plătiţi taxele (Romani 13:7) ,Încredeţi-vă în suveranitatea lui Dumnezeu (Romani 13:1).

Charles Colson spune că trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu şi nu în procesul politic.

Dumnezeu ne cheamă să ne facem simţită influenţa în sistemul de guvernământ. Trebuie să votăm atunci când avem acest drept şi să ne opunem atunci când guvernul se interpune în calea ascultării noastre de Dumnezeu (Matei 2:21).

Cetăţenii activi ai împărăţiei cereşti nu pot fi cetăţeni inactivi ai împărăţiei pământeşti.D.J.D.

Doamne, ne rugăm pentru conducători,
Ca să-Ţi fie şi ei veşnici următori.
Să conducă printre păcate şi blestem
Să trăim în pace, viaţa ce-o avem. D.J.D.

Afacerile publice ale unei naţiuni sunt afacerile particulare ale fiecărui cetăţean.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Ps. 84,5.

Dacă în Cuvântul Lui Dumnezeu, credinciosul este numit OM, atunci în majoritatea cazurilor, este arătat în SLĂBICIUNEA şi DEPENDENŢA lui. Este o mare întărire pentru noi că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât şi a devenit OM. Nimeni nu a ocupat o poziţie mai dependentă de Dumnezeu, ca Domnul Isus pe acest pământ. El ca Om îşi găsea toată puterea în dependenţă faţă de Dumnezeu şi de aceea şi noi avem posibilitatea de a-L urma şi de a călca pe calea atât de clară a totalei dependenţe de Dumnezeu Tatăl. Simţul nostru de neputinţă ne va îndemna totdeauna la completa dependenţă faţă de Domnul însuşi. De aceea Pavel spune „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Cor. 12.9).

Puterea omenească nu este de folos lui Dumnezeu, pentru lucrarea Lui, ci mai degrabă o frână. Dumnezeu niciodată nu va uni puterea Lui cu puterile noastre. Atâta timp cât noi înaintăm în puterea noastră, putera Lui Dumnezeu nu ne umple şi vom vedea că puterea noastră ne lasă în pană chiar atunci când avem nevoie de ea. Vom avea înfrângeri mari şi multe când ne bizuim pe noi. Aceste înfrângeri scot la iveală iubirea de sine, îngâmfarea, lăudăroşia, necinstea şi multe altele. Toate faptele firii pământeşti sau toate păcatele ascunse trebuie să iasă la iveală în lumina Lui Dumnezeu, apoi judecate şi abia atunci există „cărări drepte, bătătorite” pentru Dumnezeu în inima noastră, iar calea noastră va deveni o „umblare înaintea Lui.” Atunci avem părtăşie cu Dumnezeu, care ne va da şi puterea necesară ca să ne bizuim pe braţul Său atotputernic dacă ne încredem în puterea Lui atunci putem fi tari chiar într-o lume plină de primejdii.În Adunarea Lui Dumnezeu trebuie ca firea pământească să fie judecată, cum trebuie judecat în fiecare zi şi mersul fiecăruia dintre noi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Toate zilele omului sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă … Eclesiastul 2.23

Fără speranță – speranță vie

Enciclopedia Brockhaus îl caracterizează pe Byron ca „un amestec ciudat de putere bărbătească și cochetărie femeiască, cântări pline de dăruire și senzualitate excesivă, gândire democratică și înfumurare aristocrată”.

Georg von der Vring, un cunoscător excelent al literaturii anglosaxone, spunea foarte bine despre el: „Influența lui Byron asupra timpului său a fost de nemăsurat. El a exprimat într-un mod cutremurător în lucrarea sa batjocura, ura, îndoiala și deznădejdea. Stilul său este strălucitor și plin de elan. El a devenit poetul durerii lumii, care neagă tot ceea ce există, fără să pună ceva mai bun în locul acesteia”.

Byron a avut parte de fericire pământească cum puțini au avut parte, și totuși în poezia sa s-au observat devreme gânduri referitoare la lipsa de speranță. A trăit astfel „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2.12). Nu este de mirare că acestui renumit și talentat om, dar sărac în interiorul său, i s-au epuizat devreme forțele. Păcatul a făcut din el o ruină, o grămadă de dărâmături. Astfel, la vârsta de treizeci și șase de ani, ca un om distrus în interiorul și în exteriorul său, a scris următoarele versuri cu ocazia zilei sale de naștere:

Mi-s zilele ca galbenele foi,

Și duse-s flori și poame de amor;

Azi numai suferințe și nevoi

Mă împresor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SUSTINE-TI COPIII PE CALEA DOMNULUI!

„Tu m-ai învățat din tinerețe” (Psalmul 71:17)

Când un copil este crescut de părinți care se roagă și care își trăiesc viața după Cuvântul lui Dumnezeu, 85 la sută dintre ei își vor dezvolta o credința solidă înainte de varsă de treisprezece ani. Dar ce faci dacă copiii tăi au crescut deja? Unul dintre numele lui Dumnezeu este „Răscumpărătorul”, care înseamnă că El îți mai poate da o șansă. Predă-ți viața lui Hristos; așa se poate întrerupe ciclul eșecului care se învârtește de generații. Sau ce se întâmplă dacă ești îngrijorat faptul că trebuie să-ți crești copilul într-o lume rea?

Biblia spune că cei ce dau la o parte întunericul sunt copiii luminii (Matei 5:14-16). Dumnezeu a promis: „Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și până-n veac”(lsaia 59:21).

Poate întrebi: „Cum mă pot eu lupta cu influențele negative din jurul meu?” Toate studiile confirmă faptul că părinții au o mare influență – mai mare decât cea a prietenilor, a scolii sau a mijloacelor media – în determinarea caracterului si a direcției în care o iau copiii. Gândește-te la asta ca la o întrecere cu ștafetă.

Succesul nu se bazează numai pe cât de bine alergi tu ci si pe cât de bine dai ștafeta mai departe. Numai când treci linia de sosire vei ști dacă ai câștigat sau dacă ai pierdut. Psalmistul scrie: „Tu m-ai învățat din tinerețe,… Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrânețe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, și puterea Ta neamului de oameni care va veni! (Psalmul 71:17-18).

Nu scăpa ștafeta! Fă-ți un scop din a creste copii care vor primi moștenirea credinței și o vor duce mai departe decât ai făcut-o tu. Când îți iei acest angajament, Dumnezeu va lucra alături de tine și prin tine.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: