Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 7, 2016”

7 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: „Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.

Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.

Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi: Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” LUCA 7:41-42

Domnul i-a spus pilda aceasta lui Simon fariseul ca un răspuns la gândul lui dispreţuitor faţă de o femeie păcătoasă care a venit într-o stare de pocăinţă ca să spele picioarele Domnului cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Domnul ştia mai bine decât Simon starea ei de păcătoşenie, dar gândurile lui Simon criticau nu numai pe femeie ci şi pe Domnul. Desigur, femeia era simbolizată în datornicul cu cinci sute de dinari, iar Simon care se considera mult mai bun decât femeia, în cel cu cincizeci de dinari. Totuşi era şi el datornic. Şi el avea nevoie de iertare ca şi femeia aceea. Iertarea era disponibilă pentru amândoi. Simţământul îndurării iertătoare a Domnului a atras la El pe această femeie zdrobită şi i-a dat imboldul să facă ce a făcut! Domnul Isus apoi, compară pe Simon cu femeia în ce priveşte atitudinea amândorura faţă de El. Desigur că Simon va fi lăsat capul în jos ruşinat. Oare se va fi gândit el serios că, deşi considera că are mai puţine păcate şi poate mai puţin grave decât femeia aceasta, avea totuşi şi el nevoie de iertare? Îl iubea el pe Domnul Isus cât de cât? Faptul că L-a invitat la el la masă nu spunea lucrul acesta. Nu ni se potriveşte şi nouă tot atât de bine, astăzi, această pildă? De câte ori poate, vom fi privit pe alţii cu dispreţ, socotindu-ne mai buni, mai sfinţi, mai curaţi, mai vrednici de cinste! Dar chiar dacă nu datorăm cinci sute de dinari, nici cincizeci, nici cinci, ci doar unul, tot avem nevoie de pocăinţă şi de iertare.

O, dacă am realiza însă cât de mare a fost datoria noastră faţă de Dumnezeu şi cât de mare a fost si este harul Lui faţă de noi care ne rabdă aşa cum suntem. Femeia păcătoasă a realizat lucrul acesta! La început în casa lui Simon nu s-a auzit nici un cuvânt. Invitaţii erau tăcuţi, în surprinderea lor, Domnul era tăcut în har, femeia era tăcută în zdrobirea inimii ei. Nici un sunet nu întrerupea tăcerea ci doar suspinul şi plânsul unei păcătoase. Ce scenă impresionantă! Dacă totuşi nu s-a spus nimic, s-a întâmplat însă mult: inima păcătoasei a fost zdrobită şi inima ei a fost câştigată; lacrimile fierbinţi ale unei inimi zdrobite şi săruturile recunoştinţei ale unei inimi câştigate!! Ce i-a zdrobit ei inima şi ce i-a câştigat-o? Văzând harul şi sfinţenia Mântuitorului în lumina slavei Şale, a realizat ca niciodată mai înainte, păcătoşenia vieţii ei şi aceasta i-a zdrobit inima.

Ba şi mai mult, ea a realizat că deşi era o păcătoasă plină de păcate, totuşi El era Mântuitor plin de har faţă de cel care este plin de păcat. Ea şi-a dat seama că este în prezenţa Unuia care cunoştea viaţa ei decăzută şi totuşi a iubit-o, şi i-a dăruit iertarea, şi aceasta i-a câştigat inima.

Când în prezenţa Domnului Isus, ne odihnim în harul Lui, nimic nu ne poate tulbura, aşa cum, pe femeia păcătoasă, n-a tulburat-o nici dispreţul lui Simon şi desigur a celorlalţi invitaţi, nici chiar păcătoşenia ei mare, pentru că se găsea la picioarele Aceluia care nu numai că nu a dispreţuit-o, ci Şi-a arătat public dragostea faţă de Ea. O, Prezenţa slăvită şi plină de har a Domnului Isus!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El însuşi, Ilie, s-a dus în pustie unde după un drum de o zi a şezut sub un ienupăr şi a dorit să moară, zicând: „Destul! Acum Doamne ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” 1 Imp.19:4.

Ilie a avut o biruinţă mare pe muntele Carmel. Proorocii lui Baal au fost omorâţi şi Dumnezeu şi-a intrat iarăşi în dreptul Lui. Dumnezeu s-a putut folosi de Ilie ca de o unealtă, pentru, ca să omoare pe cei 450 de prooroci ai lui Baal. Nimeni n-a avut putere să-i stea împotrivă, nici împăratul nici proorocii lui Baal. Iar acum a trimes un sol la Ilie ca să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine la ceasul acesta nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia dintre ei.” Şi Ilie a plecat ca să-şi scape viaţa. Ajungând la Beer-Seba, care ţine de Iuda, şi-a lăsat slujitorul acolo, iar el s-a dus în pustie, drum de o zi.

Observăm că era descurajat şi dorea ca să-i moară sufletul, se simţea nenorocit, ceea ce se întâmplă deseori după izbânzi mari. El s-a culcat şi a dormit sub un ienupăr. El era obosit şi este de înţeles dacă ne gândim numai ce a avut el în urma lui. Şi iată l-a atins un înger şi i-a zis: Scoală-te şi mănâncă. El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă; fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”. El s-a sculat a mâncat şi a băut, şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers 40 de zile şi 40 de nopţi până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb. Dumnezeu călăuzeşte pe slujitorii Săi într-un chip minunat totuşi privind cu înţelepciune omenească îi conduce în sens opus. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este pe dos; doar aceia spun acest lucru care sunt conduşi de Dumnezeu astfel, pentru că ei merg tot pe cărări opuse gândirii fireşti.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE

… Căci oricine se smereşte va fi înălţat. Luca 18.14

Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”.

Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi poporului ia părut rău de Beniamin, pentru că Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. Și bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămaşi? Pentru că femeile au fost nimicite din Beniamin! … Trebuie să fie o moștenire pentru cei scăpați din Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel. Dar nu putem să le dăm soții dintre fiicele noastre”.   Judecători 21.1518

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral (4) – Lipsa soțiilor

Luptele sau încheiat, Beniamin fost complet biruit, iar cetățile lui au fost arse cu foc. Din armata lui au mai rămas doar șase sute de bărbați. Toate femeile și copiii pieriseră. Israel judecase în întregime răutatea oamenilor din Ghibea și pe cei din restul seminției care îi sprijiniseră. Dumnezeu a dat biruință asupra răului, însă cu un preț imens. Poporul a plânsă cu amar când șia dat seama că aproape o întreagă seminție fusese exterminată din Israel. Și astăzi este mai ușor să dărâmi decât să zidești. Aceasta este o lecție pe care o învățăm greu. Cât de des repetăm aceeași greșeală!

În râvna lor, israeliții se legaseră cu un mare jurământ să nuși dea fetele de soții beniamiților. Acum trebuiau să sufere consecințele jurământului lor. De unde să găsească soții ca să țină această seminție în viață? Din nou, ei nuL întreabă pe Domnul ce să facă, ci iau întreaga chestiune în mâinile lor. Cetatea Iabes din Galaad nu răspunsese chemării de a judeca răul din Ghibea. Toți locuitorii ei au fost nimiciți și au fost păstrate în viață doar patru sute de fete fecioare. Acestea au fost date de soții beniamiților.

Era încă nevoie de soții, iar bătrânii au recurs la o stratagemă. Cei dintre beniamiți care rămăseseră fără soții trebuiau să răpească pe unele dintre fecioarele din Șilo, când acestea aveau să iasă să danseze, la sărbătoarea lor anuală. Ce probleme sunt create atunci când facem ceea ce este drept în ochii noștri și nu ne supunem autorității lui Dumnezeu! E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, însufleţeşte-mă ca să Iţi pot simţi prezenţa, să Te pot discerne, sa mă pot concentra asupra Ta, astfel încât să fiu atent să nu mă preocupe nici o relaţie în afară de aceea în care mă aflu cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.» GENEZA 1,27

Dumnezeu vrea ca omul să meargă pe calea procesului de sfinţire pentru a fi modelat după chipul lui Isus. Când Domnul a terminat de creat universul întreg, El S-a văzut pe Sine în acest prim om: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune» (Gen. 1,31). Primii oameni au fost nespus de frumoşi, dar prin păcat ei au pierdut această imagine a lui Dumnezeu. Din acest motiv El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. Cristos a venit să elibereze oamenii prinşi în robia păcatului şi să-i schimbe în chipul Său. Când un om ajunge în momentul în care îşi recunoaşte păcatele, Domnul Isus îi ia povara nelegiuirilor şi îl împacă prin jertfa Sa de pe crucea Golgotei cu Creatorul Său. Atunci se întâmplă minunea descrisă în Ioan 1,12: «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu». Din acel moment Duhul Sfânt lucrează în oameni, facându-i să dorească să fie tot mai mult asemenea lui Isus. Aceasta este calea spre perfecţiune, spre desăvârşire, deoarece dacă ajungem la ţel şi ne identificăm cu El, «vom fi ca El «vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele. Isaia 49:16

Fără îndoială că mirarea este concentrată în cuvântul „iată”, şi mărită de fraze dinainte: „Sionul zicea: m-a părăsit Domnul,
şi m-a uitat” (Isaia 49:14). Cât de uimită pare să fie mintea divină văzând această necredinţă! Ce poate să fie mai uimitor decât temerile şi îndoielile nefondate ale poporului favorizat de Dumnezeu? Cuvântul iubitor de mustrare al Domnului ar trebui să ne facă să roşim. El strigă: „Cum aş putea să te uit, dacă te-am săpat pe mâinile Mele? Cum îndrăzneşti să te îndoieşti de Mine, dacă amintirea ta este săpată în trupul Meu?” O, necredinţă, ce minune ciudată eşti! Nu ştim de ce să ne mirăm mai mult; de credincioşia Lui Dumnezeu, sau de necredinţa poporului Său. El Îşi tine făgăduinţele de o mie de ori, dar următoarea încercare ne face să ne îndoim de El. El nu ne dezamăgeşte niciodată. El nu este niciodată o fântână secată. El nu este niciodată un soare care apune, un meteorit trecător, sau un abur care piere; totuşi, noi suntem chinuiţi încontinuu de temeri, încercaţi de bănuieli, şi necăjiţi de nelinişte, de parcă Dumnezeul nostru ar fi un miraj din deşert „Iată” este un cuvânt care stârneşte admiraţia. Aici avem, într-adevăr, o temă de admiraţie. Pământul şi cerurile ar trebuie să fie uimite văzând că răzvrătiţii s-au apropiat atât de tare de inima iubirii infinite, încât au fost săpaţi în palmele Sale. „Te-am săpat”. Nu spune „am săpat numele tău”. Numele este acolo, dar asta nu e totul: tu eşti acolo, pe deplin. Observă această plinătate! Am săpat persoana ta, imaginea ta, cazul tău, împrejurările tale, păcatele tale, ispitele tale, slăbiciunea ta, nevoile tale, lucrările tale. Te-am săpat pe tine, totul despre tine, tot ce te priveşte. Le-am pus pe toate acolo. Vei spune din nou că Dumnezeul tău te-a uitat, ştiind că te-a „săpat” pe măinile Sale?

Seara

Şi îmi veţi fi martori. Faptele Apostolilor 1:8

Ca să învăţăm să ne facem datoria de martori ai Lui Christos, să privim exemplul Său. El a mărturisit întotdeauna: la fântâna din Samaria, în templul din Ierusalim, pe Marea Galileii şi pe vârful muntelui. El a mărturisit zi şi noapte. Rugăciunile Sale au vorbit pentru Dumnezeu la fel de mult ca slujirea zilnică. El a mărturisit în orice împrejurare. Cărturarii şi fariseii nu L-au putut aduce la tăcere. Chiar înaintea lui Pilat, El a făcut o frumoasă mărturisire” (1 Timotei 6:13). El a mărturisit atât de clar şi limpede, încât nu s-a găsit nici o greşeală în El. Creştine, fă din viaţa ta o mărturie clară. Fii ca un izvor limpede, în care se poate vedea fiecare piatră de pe fund – nu ca o baltă mâloasă şi tulbure. Fii limpede şi transparent, şi iubirea pentru Dumnezeu din inima ta va fi vizibilă pentru toată lumea. Nu trebuie să spui „sunt credincios”. Fii credincios! Nu te lăuda cu integritatea ta. Fii integru! Atunci mărturia ta va putea fi văzută de toţi. Nu-ţi ascunde mărturia de frica omului, care este slab. Buzele tale au fost sfinţite cu un cărbune de pe altar (vezi Isaia 6:6-7). Vorbeşte aşa cum trebuie să vorbească cel atins de cer „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi până seara, nu lăsa mâna să ţi se odihnească” (Eclesiastul 11:6). Nu te uita după nori şi nu consulta vântul. La vreme şi în afara vremii, mărturiseşte pentru Domnul. Dacă se întâmplă să suferim pentru Christos şi Evanghelie, nu te teme, ci bucură-te de onoarea care ţi se oferă, fiindcă ai fost considerat vrednic să suferi împreună cu Domnul. Bucură-te de aceasta: suferinţele tale, pierderile şi persecuţiile vor fi o platformă de pe care vei putea mărturisi mai puternic pentru Isus Christos, cu mai multă îndrăzneală. Studiază marele Lui Exemplu, şi vei fi umplut de Duhul Lui. Aminteşte-ţi că ai nevoie de multă învăţătură, multă susţinere, mult har şi multă umilinţă, dacă vrei să mărturiseşti pentru slava Domnului tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

(Filipeni 3:7)

Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală”, şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.

 

O, Dragoste care nu vrei să mă laşi,

    În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am,

Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

    Să fie mai plin, mai îmbelşugat.

 

O, Lumină care mergi mereu pe calea mea,

    Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată,

Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

    Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.

 

O, Bucurie care mă cauţi în durere,

    Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie,

Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

    Că dimineaţa va fi fără lacrimi.

 

O, Cruce care-mi înalţi capul,

    Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii,

Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

    Viaţa care nu va avea sfârşit.

 

Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.

Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

IEREMIA 50.17-32

Un plan principal, cât şi unul dezvoltat, al cap. 50 şi 51 putem găsi în broşura «Sommaire du Livre de Ieremie», de H.R., pe care o recomandăm spre a fi citită.

Cu siguranţă, pedepsirea lui Israel prin intermediul caldeenilor răspundea voii lui Dumnezeu, însă îndârjirea şi cruzimea de care au dat dovadă în executarea pedepsei vor justifica «răzbunarea» căreia Babilonul urmează să-i fie obiectul, în plus, atacându-l pe Israel, Babilonul lupta împotriva Domnului (sf. v. 24; vezi Zaharia 2.8). În special jefuirea şi distrugerea templului au constituit un afront personal adus Celui a cărui glorie locuia acolo. Din acest motiv, pedepsirea Babilonului este numită „răzbunarea pentru templul Său” (v.28 şi cap. 51.11).

Remarcăm în acelaşi timp cum aceste sumbre capitole sunt atât de încărcate de încurajări pentru credincioşii poporului lui Dumnezeu. Domnul, Răscumpărătorul lor, este puternic şi va lua în mâini cauza lui Israel, „oaia” Sa „rătăcită”, pentru a o salva din gura leilor care vor să o înghită (v. 17 şi 34). Între timp, iertarea Lui va fi şters toate greşelile lor: „Nelegiuirea lui Israel se va căuta şi nu va fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi” (v. 20; comp. cu Neemia 23.21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text 1 Petru 3:8-17

PIERDUT DIN CAUZA TĂCERII!

Şi cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit? Romani 10:14

Am citit despre un proces pierdut din cauza tăcerii unui avocat. Distinsul avocat Samuel Hoar (1778-1856), era avocatul apărării. Când i-a venit rândul să prezinte cazul, el a spus juriului că faptele în favoarea clientului său erau atât de evidente încât demonstrarea lor ar fi o insultă la adresa inteligenţei lor. Juriul s-a retras pentru deliberare şi s-a întors numai după câteva minute cu verdictul vinovăţiei inculpatului. Samuel Hoar a fost uimit! „Cum aţi putut ajunge la un asemenea verdict?” a întrebat el. Preşedintele juriului a spus: „Am căzut de acord cu toţii că dacă s-ar fi putut spune ceva în legătură cu acest caz, tu ai fi spus. Dar din moment ce n-ai prezentat nici o mărturie a nevinovăţiei sale, am decis să-l declarăm vinovat”. Tăcerea a pierdut un proces.

Cât de des pierdem ocazia de-a vorbi despre Cristos, pentru că tăcem. Cei ce au nevoie să audă Evanghelia pot trage concluzia că mântuirea nu este atât de importantă pentru a vorbi despre ea. Gândiţi-vă numai la colegii de lucru sau la vecinii care ştiu despre noi că suntem creştini. Cum interpretează ei tăcerea noastră despre Cristos? Nu se aşteaptă ei să le vorbim despre El? Ei ar putea să ne spună: „Am fost de acord că dacă s-ar fi putut spune ceva despre Cristos, ne-aţi fi spus. Dar din moment ce nu aţi prezentat nici o mărturie în favoarea Sa, am decis să-L respingem”.

Petru ne sfătuieşte: „Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Să vorbim întotdeauna despre El – chiar şi când nu suntem întrebaţi. R.W.D.

Este viaţa ta o binecuvântare?

Vorbeşti de Domnu-ţi minunat?

Ai vorbit de cer, de salvare,

Acelora din moarte şi păcat?    Smyth

Mântuirea poate veni în tăcere, dar nu trebuie să tăcem despre ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

DUMNEZEU a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. Dan. 1,9.

Fidelitatea şi hotărârea fermă a lui Daniel de a nu se spurca cu bucatele alese ale împăratului, a fost luată în considerare de Dumnezeu şi răsplătit prin faptul că a primit bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. El însuşi a putut cunoaşte adevărul cuvântului: „Dacă Lui Dumnezeu îi plac drumurile unui om, atunci îl lasă să trăiască în pace chiar şi cu duşmanii.” Hotărârea şi devotamentul lui Daniel şi al prietenilor lui a fost răsplătită de Dumnezeu prin faptul că după zece zile ei arătau mai bine decât ceilalţi.

Nici în zilele noastre nu s-a schimbat felul Lui Dumnezeu de a lucra. Tinerii credincioşi pe care în aceste zile de pe urmă mersul acestui veac rău încearcă să-i doboare, rămân neclintiţi ca să nu se întineze cu lucrurile acestei lumi (cu moda, cu alcoolul, cu nesupunerea la Cuvântul Lui Dumnezeu şi cu multe altele) vor face aceeaşi experienţă ca şi Daniel.

Deşi „retraşi” Domnul va găsi o cale să-i înalţe în faţa colegilor necredincioşi în aşa fel încât să nu fie defavorizaţi şi nici să se nască în ei vreun gând că dacă sunt despăriţi de rău nu au nici un folos.Nu numai că asceşti tineri arătau mai bine, dar au fost insuflaţi de Dumnezeu cu toată înţelepciunea şi priceperea cu mult mai înaltă decât a prietenilor lor.

La fel se întâmplă şi astăzi când cineva se bizuie pe Cuvânt. Dumnezeu însuşi îl va înălţa şi-i va da înţelepciune. Pofta firii pământeşti şi înţelepciunea dumnezeiască NU CONLUCREAZĂ niciodată; ele se resping totdeauna şi se exclud una pe alta. „Firea pământească poteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.”

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă …, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele … Eclesiastul 6.2

Fără speranță – speranță vie

Au fost doi bărbați, care au avut în comun două lucruri, dar care au fost foarte diferiți unul de altul. Amândoi au fost poeți renumiți și amândoi au trăit numai până la vârsta de treizeci și șase de ani. Ce îi deosebea? Vom vedea aceasta în scurta biografie prezentată în continuare. Este vorba despre baronul George Byron (1788-1824) și despre Ernst Gottlieb Woltersdorf (1725-1761).

Lordul Byron provenea dintr-o familie de nobili englezi. A fost înconjurat de bogăție și lux. A crescut într-un palat minunat, a frecventat școala renumită din Harrow și a studiat la Cambridge. Deja la vârsta de douăzeci și unu de ani a ocupat locul său în Camera Lorzilor din Anglia. A călătorit prin Spania, Grecia și Asia Mică. Imediat după aceste călătorii, au apărut primele poezii despre „Pelerinajul lui Childe Harold” și apoi într-o succesiune rapidă lucrările sale mari, care i-au dus renumele în toată lumea. Astfel a fost numit de poporul său un „copil răsfățat al fericirii”, deoarece avea parte de un nume nobil, de un dar deosebit, de bogăție mare și de admirația oamenilor. Căsnicia sa s-a desfăcut curând, deoarece și-a înșelat soția. Ulterior a trăit în Elveția și Italia în localitățile Veneția, Ravenna și Pisa. În mod deosebit în Italia a băut paharul plăcerilor, al păcatului și al strălucirii lumii.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SA-TI ÎNVINGI NELINIȘTEA (3)

„Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” (Matei 6:32)

lată încă doi pași prin care poți învinge neliniștea:

1) Cere ajutor. Pavel a scris: „de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:5-6). Tu nu ești singurul care trece prin așa ceva; și ceilalți se confruntă cu aceleași temeri. Când „spui cu voce tare” ce te neliniștește, tulburarea începe să-și piardă puterea. Nu uita: „Mai bine doi decât unul, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! (Eclesiastul 4:9-10). împărtășește ceea ce simți cuiva de încredere și cere-i să se roage cu tine. Oamenii sunt mai doritori decât îți închipui să-ți dea o mână de ajutor. Mai puțină îngrijorare din partea ta înseamnă deseori mai multă fericire pentru ei.

2) Îndreaptă-ti atenția spre Dumnezeu, nu spre tine. Domnul Isus ne spune că vom avea liniște sufletească deoarece: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:32-33).

Dacă te afli in căutarea bogăției, îți vei face griji pentru fiecare bănuț.

Dacă te afli în căutarea sănătății, îți vei face griji pentru fiecare pată si umflătură.

Dacă te afli în căutarea popularității, vei fi obsedat de orice conflict.

Dacă te afli în căutarea siguranței, vei tresări la cel mai mic zgomot.

Dacă, însă, îți concentrezi fiecare zi în jurul împărăției lui Dumnezeu, „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.

 

Un poet anonim a scris:

„Spuse sturzul rândunelei:

Tare mi-ar plăcea să știu,

De ce oamenii sunt triști

și se-îngrijorează rău?.

 

Si-i răspunse rândunica:

Mă gândesc că n-au nimica…

N-au un Tată iubitor,

Să vegheze-asupra lor.

Și atunci în orice vreme,

Ei sunt triști, și au probleme!

 

Dar când oamenii-au aflat,

Sturzului i-au explicat.

Că rândunica s-a-nșelat,

în răspunsul ce l-a dat.

Căci Tatăl de Sus veghează,

Pe toți binecuvântează”

Amin!

6 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Programul credinţei

„Crezi lucrul acesta?” loan 11:26

Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu si că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: „Da, Doamne… cred că Tu eşti Cristosul…”

Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: „Crezi tu lucrul acesta?” Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta la un stadiu în care credinţa ta teoretica este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.

A crede înseamnă a te consacra. În credinţa mentala sau teoretica eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.

Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: „Crezi lucrul acesta?”, credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de necugetat, încât să nu mă încred în El mai dinainte.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Defăimătorul dezbină pe cei mai buni prieteni.”

PROVERBE 16:28

Îl
vedeţi? Cu vocea joasă, el vorbeşte de cineva; se înconjoară cu mister si cere să se ţină secret, deşi în realitate doreşte mai degrabă să afle cât mai mulţi şi chiar el însuşi se grăbeşte să răspândească mai departe „noutatea” care este poate chiar o minciună.

Când şi-a depus veninul, imputând acelora pe care-i defăimează, sentimentele rele care sunt chiar în el, pleacă satisfăcut că şi-a uşurat nevoia de a vorbi de rău. Când Domnul Isus a spus că: „…ce iese din gură, întinează pe om…”, S-a referit, fără îndoială şi la astfel de cazuri. În acest proverb, calomniatorul este comparat cu omul pervers care seamănă certuri. Un alt proverb scoate în evidenţă contrastul dintre cele două feluri de a fi al oamenilor în relaţiile dintre ei: „Cine acopere o greşeală, caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai intimi prieteni.” (Prov. 17:9).

Câte şoapte la ureche! Parcă n-ar fi auzite de Cel ce a sădit urechea, uitându-se că Domnul a spus: „…orice aţi şoptit la ureche în cămăruţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” Câte vorbiri de rău sunt în aceste şoapte – trebuie s-o spunem spre ruşinea noastră – chiar între aceia care se numesc creştini! Şi în felul acesta se face un rău incalculabil şi ireparabil. Nici un cuvânt n-ar fi prea aspru pentru a osândi aceste calomnii josnice, adevărate „săgeţi arzătoare” ale Celui Rău şi care fac răni crunte. Vorbirea defăimătoare este „aprinsă de focul gheenei”; ea perverteşte duhurile altora şi le contaminează gândurile.

De multe ori din gura care seamănă tot felul de blestemăţii, când nevoile religioase o cer, ies cuvinte de „binecuvântare”! Pentru a dăuna altuia, pentru ca să-şi păstreze o reputaţie închipuită şi pentru a se preţui pe sine însuşi, se dedau la această meserie nelegiuită, se fac pagube ireparabile, se rănesc şi se zdrobesc victime nevinovate. Cine este neatins, cine este nepăgubit din astfel de situaţii? Să ne mărturisim Domnului păcatul vorbirii noastre de rău, ca să ne ierte şi să ne izbăvească de el. Dar va trebui deasemenea, să reparăm râul făcut semenilor noştri, să ne recunoaştem vina şi faţă de aceia care au auzit calomniile noastre. „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba……ascultă-mi rugăciunea Doamne.” (Ps. 39:1,12).

Dacă aceia care defăimează cu atâta uşurinţă pe fraţi, ar şti care este în greceşte echivalentul cuvântului „defăimător”, s-ar îngrozi poate. In limba greacă este cuvântul „Diabolos” care înseamnă „diavol” şi înţelesul este „unul care acuză în mod fals şi dezbină pe oameni fără nici un motiv”. El este un calomniator ( vezi 2Tim. 3:3); şi este numit astfel pentru că la început, el, diavolul, a defăimat pe Dumnezeu în paradis şi el este şi astăzi la fel, dar, vai, prin gura acelora care se consideră credincioşi. Domnul Isus îl numeşte astfel pe Iuda. (Ioan 6:70)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat”. Iona 4:1.

Iona trebuia să meargă la Ninive ca să predice: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită”. N-a avut voie să spună că: „Dacă nu vă pocăiţi, în 40 de zile Ninive va pieri”. Dacă ar fi avut voie să predice astfel atunci nu ar fi fugit la Tars. Când s-a reîntors din pântecele peştelui şi după ce a fost smerit, i-a vorbit Dumnezeu a doua oară, să meargă la Ninive şi să predice cuvintele pe care i le va spune. Şi iată că el a intrat în cetate şi cale de o zi, a vestit în cetate, ceea ce i-a spus Domnul: „Încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită! Ninive era o cetate foarte mare cât o călătorie de 3 zile. Să ne gândim numai, trei zile să strigi mereu: „Încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită”.

Locuitorii din Ninive n-au uitat această predică. Tot poporul s-a căit la porunca împăratului. Iar când Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea, atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut. Iar Iona s-a mâniat: „Nu este aceasta tocmai ce ziceam, eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău”. Iona spune o mărturie bună despre Dumnezeu.

Mie mi se pare un lucru important faptul că predica scurtă şi simplă a avut urmarea măreaţă a ei că toată cetatea unde erau mai mult de o sută douăzeci de mii care nu puteau deosebi mâna stângă de cea dreaptă, s-a pocăit. De aceea se va putea scula Ninive în ziua judecăţii să osândească pe toţi cei care nu s-au pocăit şi nu s-au întors de la fărădelegile lor. Şi acum îţi spun şi eu o predică pe care mi-a poruncit Dumnezeu s-o spun: Dacă nu te pocăieşti vei fi osândit. Dacă nu te pocăieşti vei fi osândit. Da, dacă nu te pocăieşti vei fi osândit.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DESFĂTAREA ŞI DORINŢELE

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.Psalmul 37.4

Desfătarea în Dumnezeu are o putere transformatoare şi îl ridică pe om deasupra dorinţelor grosolane ale firii noastre căzute. Desfătarea în Domnul este nu numai dulce în ea însăşi, dar ea îndulceşte întregul suflet, până acolo încât dorinţele inimii devin în aşa fel, încât Domnul le poate da făgăduinţa că le va împlini. Şi nu această plăcută desfătare este cea care ne modelează dorinţele, până ele se aseamănă cu dorinţele Domnului? A dori şi a ne ocupa de îndeplinirea dorinţelor noastre, iată nebunia noastră. Dar aceasta nu este calea lui Dumnezeu, care cere să-L căutăm mai întâi pe El şi să aşteptăm apoi să primim celelalte lucruri. Dacă lăsăm ca inima noastră să se umple de Dumnezeu, până acolo încât să ajungă la o fericire care dă pe dinafară, atunci Domnul va purta grijă ca noi să nu fim lipsiţi de nici un lucru cu adevărat bun. În loc să umblăm şi să căutăm plăceri în afară, să rămânem mai bine cu Dumnezeu şi să bem din izvorul pe care ni-l arată El. El poate să facă pentru noi mult mai mult decât ar face toţi prietenii noştri pământeşti. Mai mult face să fii liniştit şi mulţumit numai cu Dumnezeu, decât sa te osteneşti şi să te străduieşti pentru mărunţişurile neînsemnate şi păcătoase ale modei şi obiceiurilor de astăzi. Pentru un timp poate vom avea decepţii, dar dacă vom fi călăuziţi astfel ca sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, vom găsi atunci bunuri mai înalte, care ne vor aduce sigur mai târziu împlinirea tuturor dorinţelor noastre curate.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindule greşelile lor.  2 Corinteni 5.19

Împăcarea ne introduce în binecuvântările de ordin pozitiv ale evangheliei. Împăcarea cu Dumnezeu este necesară din cauza robiei pe care păcatul a produso, iar unul dintre cele mai grave efecte ale păcatului este felul în care el nea înstrăinat de Dumnezeu. În mod natural, noi nu avem nicio dorință după El, nici după lumina și după viața pe care prezența Lui le aduce. Ceea ce sa întâmplat în grădina Eden ne arată clar acest lucru. Auzind glasul Domnului Dumnezeu în grădină, Adam și Eva sau ascuns. Dumnezeu ajunsese la fel de nesuportat pentru om așa cum omul ajunsese pentru Dumnezeu. Trebuie să facem însă o distincție clară aici. Din partea noastră, înstrăinarea a fost nu numai în ce privește viața, ci și în ce privește inima. Din partea lui Dumnezeu, înstrăinarea în ce privește viața a fost mult mai acut simțită decât o putem noi simți vreodată, însă na existat o înstrăinare în ce privește inima Lui. Noi, ca păcătoși, Lam urât pe Dumnezeu, însă El nu nea urât niciodată.

Domnul Isus a venit în lume cu duhul împăcării. Acest duh a caracterizat viața și lucrarea Sa. Lucrarea Sa a însemnat iertare, nu judecată; totuși, orice efort al Lui a fost lepădat de oameni. Nu a fost nevoie ca inima Lui să fie întoarsă către noi, însă a fost neapărată nevoie ca inimile noastre să fie întoarse către El.

Orice lucru care ne caracteriza și care era de nesuportat pentru Dumnezeu, meritând osânda, a fost judecat în moartea lui Hristos. Efectul împăcării este că stăm în deplină acceptare înaintea Lui. „Nea făcut plăcuți în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6). Primirea de care Se bucură Hristos este primirea de care ne bucurăm și noi. Gândurile noastre cu privire la Dumnezeu au fost schimbate. Vrăjmășia care umplea odinioară inimile noastre a fost îndepărtată, iar noi ne lăudăm în Dumnezeu. El poate privi la noi cu plăcere, iar noi putem privi cu dragoste la El. Fiind împăcați, avem intrare liberă în bogăția favorii și a dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre cele mai înalte binecuvântări. F. B. Hole

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

În toate, o, Doamne, vreau să Te recunosc pe Tine. Ţine-ne armonizaţi cu Tine pentru ca alţii să poată apuca bucuria şi voioşia lui Dumnezeu.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Luptă-te lupta cea bună a credinţei.» 1 TIMOTEI 6,12

Puţini înţeleg şi luptă lupta bună a credinţei. Marea majoritate a credincioşilor luptă, dar nu o fac bine. Apostolul Pavel precizează: «Şi cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Nu faptul că luptăm este important, ci felul în care o facem. Să lupţi bine înseamnă să fii permanent conştient de scopul pe care ţi l-ai propus. Totuşi, pentru a lupta eficace în lupta credinţei trebuie în primul rând să ne cunoaştem duşmanul, sau mai bine spus, duşmanii. In Efeseni 6,12 este scris: «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti». Din acest motiv este complet greşit să-i vedem pe ceilalţi oameni ca inamici. Efectele manifestării vicleniei, a minciunii şi a urii din partea oamenilor sunt consecinţe ale activităţii puterilor întunericului. Dar Domnul Isus a biruit toţi duşmanii omenirii pe crucea de pe Golgota; victoria Sa este prin harul lui Dumnezeu şi victoria noastră. Lupta cea bună a credinţei este aceea în care luptăm nu cu propriile puteri, ci prin Isus şi prin puterea Sa

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Voi turna ape peste pământul însetat. Isaia 44:3

Atunci când cade într-o stare de tristeţe şi disperare, credinciosul încearcă să se ridice pedepsindu-se cu temeri întunecate şi înspăimântătoare. Aceasta nu este calea de a te ridica din praf, ci de a rămânea în el. Poţi să legi aripile vulturului ca să-l faci să urce, sau poţi să te îndoieşti ca să creşti în har, şi vei obţine acelaşi rezultat. Nu legea, ci Evanghelia salvează sufletul pierdut la început; şi nu jugul legii, ci libertatea Evangheliei pot să-l întărească pe credincios după ce a căzut. Temerile nu-l aduc pe cel căzut înapoi la Dumnezeu; vocea iubirii este cea care îl conduce la pieptul lui Isus. Eşti însetat după Dumnezeul cel viu în dimineaţa aceasta, şi nefericit fiindcă nu poţi face din El desfătarea inimii tale? Ai pierdut bucuria religiei, şi rugăciunea ta este „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (Psalmi 51:12)? Eşti conştient că te târăşti pe jos şi nu aduci „roadă pentru Dumnezeu” (Romani 7:4), pe care El are dreptul s-o aştepte de la tine? Iţi dai seama că nu eşti folositor bisericii şi lumii, aşa cum ar vrea inima ta? Atunci aceasta este făgăduinţa de care ai nevoie. ” Voi turna ape peste pământul însetat”. Vei primi harul pe care l-ai cerut atât, şi îţi vei putea împlini nevoile. Apa îl răcoreşte pe cel însetat; te vei răcori şi tu, şi dorinţele tale vor deveni realitate. Apa grăbeşte viaţa vegetală adormită; şi viaţa ta va fi grăbită prin har proaspăt. Apa udă mugurii şi coace fructele; vei avea har care să te facă să rodeşti pentru Dumnezeu. Te vei bucura din plin de toate calităţile bune ale harului divin. Vei primi din belşug toată bogăţia harului divin. Vei fi săturat de apă. Vei fi ca o pajişte peste care s-au revărsat apele; pământul însetat va fi transformat într-un izvor de apă.

Seara

Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi. Evrei 9:20

Există o putere stranie în cuvântul sânge, şi vederea lui ne afectează întotdeauna. Inima bună nu poate vedea o vrabie însângerată, şi, dacă nu este obişnuită cu priveliştea, îşi va întoarce faţa de la uciderea unui animal. Cât despre sângele oamenilor, este un lucru sfânt. Este o crimă să-l verşi din cauza mâniei, şi o nelegiuire teribilă să-l risipeşti în război. Motivul acestei sfinţenii este faptul că „sângele este viaţă” (Deuteronom 12:23), şi că vărsarea sângelui este simbolul morţii? Cred că da. Atunci când privim sângele Fiului Lui Dumnezeu, groaza noastră este mai mare, şi ne cutremurăm gândindu-ne la vina păcatului şi la teribila pedeapsă pe care a purtat-o. Sângele, întotdeauna preţios, este nepreţuit când curge din coasta Lui Emanuel, Sângele Lui Isus sigilează legământul harului şi îl face sigur pentru totdeauna. Legămintele din vechime erau făcute prin jertfă, şi legământul veşnic a fost ratificat în acelaşi fel. O, desfătarea de a fi mântuit pe temeiul legământului care nu poate fi dezonorat!. Mântuirea prin faptele legii este o barcă fragilă şi spartă care va naufragia în mod sigur. Însă barca legământului nu se teme de furtuni, fiindcă sângele legământului o păstrează în siguranţă. Sângele Lui Isus a validat testamentul Lui. Testamentele nu au putere înainte de moartea testatorilor.

În lumina aceasta, soldatul care a străpuns coasta Mântuitorului este un ajutor binecuvântat pentru credinţă, fiindcă a dovedit că Domnul nostru era într-adevăr mort. Nu există nici o îndoială în privinţa aceasta; de aceea, putem să ne prindem cu putere de testamentul pe care l-a lăsat poporului Său. Ferice de cei care îşi văd dreptul la binecuvântările cereşti asigurat de Mântuitorul muribund. Nu ne spune nimic sângele? Nu ne cheamă la sfinţenie pentru Cel prin care am fost răscumpăraţi? Nu ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4) şi la o consacrare deplină pentru Domnul? O, dacă am cunoaşte şi am simţi puterea sângelui în noaptea aceasta!

IZVOARE IN DEŞERT

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. (Apocalipsa 3:19)

Dumnezeu selectează pe cei mai buni şi pe cei mai remarcabili slujitori ai Săi pentru cele mai straşnice şi cele mai deosebite necazuri, pentru că cei care au primit cel mai mult har din partea Lui sunt capabili să îndure cele mai mari necazuri. De fapt, un necaz nu loveşte niciodată un credincios din întâmplare, ci din ordinul divin al lui Dumnezeu. El nu-Şi aruncă săgeţile la întâmplare, pentru că fiecare are o misiune specială şi atinge numai inima pentru care a fost destinată. Nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi gloria Lui este revelată când un credincios poate să stea în picioare şi să rabde în tăcere un necaz. Joseph Caryl

Dacă toate zilele mele ar fi senine, aş putea să spun:

„În ţara Lui minunată El va şterge toate lacrimile”?

Dacă n-aş fi niciodată extenuat, aş putea păstra

Acest binecuvântat adevăr: „El dă somn preaiubiţilor Lui”?

Dacă nici un mormânt n-ar fi al meu, aş putea considera

Viaţa eternă doar un vis nefondat.

Iarna mea, şi lacrimile mele, şi slăbiciunea,

Şi chiar mormântul meu, pot fi calea Lui spre fericire.

Eu le numesc nenorociri; totuşi aceasta nu poate fi cu siguranţă

Nimic altceva decât dragostea pe care mi-o arată Domnul meu!

Creştinii cu cea mai mare profunzime spirituală sunt în general cei care au trecut prin cele mai intense şi mai profund chinuitoare focuri ale sufletului. Dacă te-ai rugat să cunoşti mai mult despre Hristos, să nu fi surprins dacă El te conduce prin deşert sau printr-un cuptor al durerii.

Dragă Doamne, să nu mă pedepseşti îndepărtând crucea de la mine. În schimb, mângâie-mă conducându-mă în supunere faţă de voia Ta şi făcându-mă să iubesc crucea. Dă-mi numai ce-Ţi foloseşte Ţie cel mai mult, şi poate fi folosit pentru a descoperi cea mai mare din toate îndurările Tale: să aduci glorie Numelui Tău prin mine, după voia Ta. rugăciunea unui captiv

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 50.1-16

Bârlog al mondenităţii şi al corupţiei, Babilonul este cea din urmă naţiune care trebuie să audă judecata din partea Domnului. Ieremia, pentru că vestise supunerea faţă de Nebucadneţar, fusese acuzat că le era favorabil caldeenilor, trădându-şi propriul popor. Aceste două lungi capitole ale profeţiei ne arată însă ce îl învăţase Dumnezeu cu privire la Babilon. De altfel, El declarase deja că, dacă Domnul Se folosea de Babilon pentru a disciplina pe Iuda, venea şi clipa când, la rândul ei, această cetate impunătoare va fi „cercetată” în judecată şi transformată în „pustietăţi pentru totdeauna” (cap. 25.12-14). Bel Merodac (zeul Marduc) şi toţi ceilalţi idoli aveau să fie nimiciţi în chip ruşinos împreună cu cei care le slujeau, în timp ce Israel şi Iuda nu vor fi deloc „părăsiţi de Dumnezeul lor, Domnul oştirilor” (cap. 51.5).

Aceste judecăţi care urmau să lovească Babilonul le vor deschide, în sfârşit, ochii şi inimile captivilor poporului. Versetele 4 şi 5 din acest capitol, 50, ne arată lacrimile şi sme-rirea care vor însoţi întoarcerea lor la Domnul, premergătoare eliberării lor complete şi definitive. Lumea de azi este plină de idoli deşerţi care, bineînţeles, vor dispărea odată cu ea. Instruiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, cum am putea noi să ne legăm de ea? (1 Ioan 5.21).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 6:6-11

„DE CE MERG EU LA BISERICĂ?”

Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, … ca să aibă de ce să-L învinuiască. Luca 6:7

Liderii religioşi menţionaţi în textul de azi ar fi trebuit să meargă la sinagogă, ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, să I se închine, şi să slujească.

În schimb, ei erau acolo la pândă,să găsească ceva în comportamentul lui Isus pentru a-L critica.

Scopul lor principal a fost să-L discrediteze pe Domnul.Înainte de-a fi prea aspri în judecarea acestor cărturari şi farisei din vremea Domnului Isus, să ne oprim şi să privim la noi înşine. Prea mulţi creştini de azi merg la biserică pentru a găsi greşeli, pentru a bârfi şi a critica. Warren Wiersbe, în cartea sa „Angry people” (Oameni mânioşi), a scris „Un incident din viaţa lui Joseph Parker, marele predicator englez, care ilustrează acest tragic adevăr. Predica la City Temple din Londra. După serviciu, unul dintre ascultători a venit la el şi i-a spus: „Dr. Parker, aţi făcut o greşeală gramaticală în predica dumneavoastră”. Apoi a arătat greşeala pastorului. Joseph Parker s-a uitat la el şi i-a spus: „Şi ce altceva aţi mai reţinut din predica de azi?” Ce mustrare potrivită!”Nimeni din biserică nu este desăvârşit – nici chiar pastorul, nici organistul, nici cel ce conducea cântările, nici uşierul. Cu toţii facem greşeli. Un spirit de vânare a greşelilor poate produce numai descurajare şi ceartă. Există şanse ca aceia care întotdeauna se uită numai după greşeli, să piardă învăţăturile, cuvântul de corectare, şi binecuvântările pe care le are Domnul pentru ei. Cu toţii trebuie să ne punem întrebarea: „De ce merg eu la biserică?” D.C.E.

Unii merg la biserică un prieten să-ntâlnească;

Alţii merg acolo ca vremea să şi-o cheltuiască;

Unii merg să doarmă sau mai grav, să critice mereu.

Dar trebuie să mergem să ne-nchinăm lui Dumnezeu! – Anonim

Du-te la biserică să te-nchini, nu să bârfeşti; să te-mpărtăseşti, nu greşelile să le găseşti.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Pentrucă v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui HRISTOS ca pe o fecioară curată. 2. Cor. 11,2.

Apostolul Pavel avea ca ţintă în toată lucrarea lui ca Domnul Isus Hristos să fie proslăvit în toate şi în toţi. Slujba lui era pentru acei oameni care odinioară stăteau sub puterea satanei, în întuneric, dar acum sunt „sfinţi ÎN Hristos”, „chemaţi să fie sfinţi.” (1 Cor. 1.2). Ei au devenit acum „lumină în Domnul” şi au fost îmbărbătaţi să umble ca „copii ai luminii.” (Efes. 5.8).

Prin jertfa pe cruce, Domnul Isus a biruit pe satana „şi a izbăvit pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” Domnul le-a iertat păcatele şi prin pocăinţă şi credinţă ei au primit certitudinea (siguarţa) iertării păcatelor. Partea credinciosului este ispăşirea veşnică. NIMENI nu poate să-l smulgă din mâna Tatălui şi din mâna Domnului.

Aşa cum Satana a ispitit pe Eva prin viclenie, corintenii erau în pericol de a fi abătuţi de la SIMPLITATEA şi ADEVĂRUL Lui Hristos. ACEASTA E PRIMEJDIA ÎN CARE NE GĂSIM ÎN ZILELE DIN URMĂ, dinaintea venirii Domnului Isus. Tot ce este necesar să ştim despre Persoana Domnului ne este redat în Cuvântul Lui Dumnezeu. La fel cum existau pe timpul acela apostoli falşi, lucrători nevrednici, la fel există şi în zilele noastre oameni care neagă adevărul. Lucrarea acestor oameni este cu atât mai periculoasă cu cât se amestecă adevărul cu învăţături false. Satana însuşi se preface în înger de lumină şi la fel fac slujitorii lui.

De aceea să ne ferim cu toată puterea dumnezeiască de influienţele lor! Trebuie evitată orice literatură, orice prietenie care ne-ar depărta privirea de la unica ţintă a creştinismului: ISUS HRISTOS.În sistemele oamenilor Domnul Hristos nu e lăsat să CONDUCĂ deoarece în acestea totul e autoritatea omului. Iată de ce ne-am despărţit de ele. Tu ce poziţie ai?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine …Evrei 12.3

Marea împotrivire

Dacă privirea credinței noastre se apleacă asupra scrierilor sfinte, găsește la tot pasul Persoana măreață a Domnului Isus Hristos. Încă de la venirea Sa pe pământ, oamenii necredincioși L-au întâmpinat cu o mare împotrivire. Fiul lui Dumnezeu a venit să salveze creatura Sa, dar nu a fost primit. El a avut parte doar de împotrivire, dispreț, insulte, acuzații, scuipări, lovituri de bici, iar în final a fost pus pe cruce! Oamenii și conducătorii lor i-au întors rău pentru bine.

Această primire îngrozitoare a fost o insultă nu numai pentru Domnul și Mântuitorul nostru, dar și pentru Dumnezeu care L-a trimis. În pilda din Marcu 12, proprietarul viei spunea: „Vor primi cu cinste pe fiul meu”. Din nefericire însă, nu a fost așa. Domnul Isus a fost urât, respins, crucificat. Dar cu toată această împotrivire a oamenilor față de Sine, Mântuitorul nu S-a temut de mânia oamenilor, nici nu a căutat bunăvoința mulțimii. El nu S-a ferit să spună adevărul din pricina vorbirii de rău. Iată pentru ce toate cuvintele și lucrările Domnului au purtat pecetea înălțimii și a tăriei Sale sfinte!

Să ne ocupăm cu Persoana și lucrarea Mântuitorului și să ne apropiem de El cu credință pentru binele nostru temporar și veșnic!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SA-TI ÎNVINGI NELINIȘTEA (2)

„Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile” (Filipeni 4:7)

Astăzi ne vom ocupa de încă trei pași pe care îi poți face pentru a-ți învinge neliniștea:

1) Fă o listă cu îngrijorările tale. Timp de o săptămână, fă o listă cu lucrurile care te îngrijorează cel mai mult. Copiii? Sănătatea? Banii? Căsnicia? Locul de muncă? Acestea nu sunt îngrijorări de-o clipă care apar si dispar repede. Acestea sunt lucruri care te fac să te îngrijorezi „de viața ta” (Matei 6:25), așadar începe să le treci în revistă. întreabă-te câte dintre ele s-au transformat într-adevăr în realitate? Charles Spurgeon a spus: „Cele mai mari nenorociri nu se petrec niciodată, majoritatea nefericirilor noastre sunt doar închipuiri”.

2) Analizează îngrijorările. Vei detecta domenii recurente ale preocupării care pot deveni obsesii: ce cred oamenii despre tine; faptul că bolile de inimă, cancerul și boala Alzheimer se transmit în familie; teama că nu vei avea din ce trăi când vei îmbătrâni. Identifică fiecare teamă si roagă-te specific pentru ea.

3) Trăiește în prezent. Dumnezeu a promis că va împlini nevoile tale în fiecare zi, nu săptămânal sau anual. El iți va da ceea ce ai nevoie – când vei avea nevoie! „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:16). Iar autorul cântării spune așa: „O, suflete al meu așteaptă și nu te grăbi!

Credință ai in Dumnezeu, Chiar de azi ar zăbovi! El se va-ntoarce negreșit, Așa precum ne-a promis. In cazul în care cuvântul „îngrijorare” apare în vocabularul tău, acesta ar trebui să fie doar atunci când citezi Cuvântul lui Dumnezeu: (Filipeni 4:6-7) „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile”.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: