Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: „Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.

Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.

Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi: Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” LUCA 7:41-42

Domnul i-a spus pilda aceasta lui Simon fariseul ca un răspuns la gândul lui dispreţuitor faţă de o femeie păcătoasă care a venit într-o stare de pocăinţă ca să spele picioarele Domnului cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Domnul ştia mai bine decât Simon starea ei de păcătoşenie, dar gândurile lui Simon criticau nu numai pe femeie ci şi pe Domnul. Desigur, femeia era simbolizată în datornicul cu cinci sute de dinari, iar Simon care se considera mult mai bun decât femeia, în cel cu cincizeci de dinari. Totuşi era şi el datornic. Şi el avea nevoie de iertare ca şi femeia aceea. Iertarea era disponibilă pentru amândoi. Simţământul îndurării iertătoare a Domnului a atras la El pe această femeie zdrobită şi i-a dat imboldul să facă ce a făcut! Domnul Isus apoi, compară pe Simon cu femeia în ce priveşte atitudinea amândorura faţă de El. Desigur că Simon va fi lăsat capul în jos ruşinat. Oare se va fi gândit el serios că, deşi considera că are mai puţine păcate şi poate mai puţin grave decât femeia aceasta, avea totuşi şi el nevoie de iertare? Îl iubea el pe Domnul Isus cât de cât? Faptul că L-a invitat la el la masă nu spunea lucrul acesta. Nu ni se potriveşte şi nouă tot atât de bine, astăzi, această pildă? De câte ori poate, vom fi privit pe alţii cu dispreţ, socotindu-ne mai buni, mai sfinţi, mai curaţi, mai vrednici de cinste! Dar chiar dacă nu datorăm cinci sute de dinari, nici cincizeci, nici cinci, ci doar unul, tot avem nevoie de pocăinţă şi de iertare.

O, dacă am realiza însă cât de mare a fost datoria noastră faţă de Dumnezeu şi cât de mare a fost si este harul Lui faţă de noi care ne rabdă aşa cum suntem. Femeia păcătoasă a realizat lucrul acesta! La început în casa lui Simon nu s-a auzit nici un cuvânt. Invitaţii erau tăcuţi, în surprinderea lor, Domnul era tăcut în har, femeia era tăcută în zdrobirea inimii ei. Nici un sunet nu întrerupea tăcerea ci doar suspinul şi plânsul unei păcătoase. Ce scenă impresionantă! Dacă totuşi nu s-a spus nimic, s-a întâmplat însă mult: inima păcătoasei a fost zdrobită şi inima ei a fost câştigată; lacrimile fierbinţi ale unei inimi zdrobite şi săruturile recunoştinţei ale unei inimi câştigate!! Ce i-a zdrobit ei inima şi ce i-a câştigat-o? Văzând harul şi sfinţenia Mântuitorului în lumina slavei Şale, a realizat ca niciodată mai înainte, păcătoşenia vieţii ei şi aceasta i-a zdrobit inima.

Ba şi mai mult, ea a realizat că deşi era o păcătoasă plină de păcate, totuşi El era Mântuitor plin de har faţă de cel care este plin de păcat. Ea şi-a dat seama că este în prezenţa Unuia care cunoştea viaţa ei decăzută şi totuşi a iubit-o, şi i-a dăruit iertarea, şi aceasta i-a câştigat inima.

Când în prezenţa Domnului Isus, ne odihnim în harul Lui, nimic nu ne poate tulbura, aşa cum, pe femeia păcătoasă, n-a tulburat-o nici dispreţul lui Simon şi desigur a celorlalţi invitaţi, nici chiar păcătoşenia ei mare, pentru că se găsea la picioarele Aceluia care nu numai că nu a dispreţuit-o, ci Şi-a arătat public dragostea faţă de Ea. O, Prezenţa slăvită şi plină de har a Domnului Isus!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El însuşi, Ilie, s-a dus în pustie unde după un drum de o zi a şezut sub un ienupăr şi a dorit să moară, zicând: „Destul! Acum Doamne ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” 1 Imp.19:4.

Ilie a avut o biruinţă mare pe muntele Carmel. Proorocii lui Baal au fost omorâţi şi Dumnezeu şi-a intrat iarăşi în dreptul Lui. Dumnezeu s-a putut folosi de Ilie ca de o unealtă, pentru, ca să omoare pe cei 450 de prooroci ai lui Baal. Nimeni n-a avut putere să-i stea împotrivă, nici împăratul nici proorocii lui Baal. Iar acum a trimes un sol la Ilie ca să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine la ceasul acesta nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia dintre ei.” Şi Ilie a plecat ca să-şi scape viaţa. Ajungând la Beer-Seba, care ţine de Iuda, şi-a lăsat slujitorul acolo, iar el s-a dus în pustie, drum de o zi.

Observăm că era descurajat şi dorea ca să-i moară sufletul, se simţea nenorocit, ceea ce se întâmplă deseori după izbânzi mari. El s-a culcat şi a dormit sub un ienupăr. El era obosit şi este de înţeles dacă ne gândim numai ce a avut el în urma lui. Şi iată l-a atins un înger şi i-a zis: Scoală-te şi mănâncă. El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă; fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”. El s-a sculat a mâncat şi a băut, şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers 40 de zile şi 40 de nopţi până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb. Dumnezeu călăuzeşte pe slujitorii Săi într-un chip minunat totuşi privind cu înţelepciune omenească îi conduce în sens opus. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este pe dos; doar aceia spun acest lucru care sunt conduşi de Dumnezeu astfel, pentru că ei merg tot pe cărări opuse gândirii fireşti.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE

… Căci oricine se smereşte va fi înălţat. Luca 18.14

Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”.

Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi poporului ia părut rău de Beniamin, pentru că Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. Și bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămaşi? Pentru că femeile au fost nimicite din Beniamin! … Trebuie să fie o moștenire pentru cei scăpați din Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel. Dar nu putem să le dăm soții dintre fiicele noastre”.   Judecători 21.1518

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral (4) – Lipsa soțiilor

Luptele sau încheiat, Beniamin fost complet biruit, iar cetățile lui au fost arse cu foc. Din armata lui au mai rămas doar șase sute de bărbați. Toate femeile și copiii pieriseră. Israel judecase în întregime răutatea oamenilor din Ghibea și pe cei din restul seminției care îi sprijiniseră. Dumnezeu a dat biruință asupra răului, însă cu un preț imens. Poporul a plânsă cu amar când șia dat seama că aproape o întreagă seminție fusese exterminată din Israel. Și astăzi este mai ușor să dărâmi decât să zidești. Aceasta este o lecție pe care o învățăm greu. Cât de des repetăm aceeași greșeală!

În râvna lor, israeliții se legaseră cu un mare jurământ să nuși dea fetele de soții beniamiților. Acum trebuiau să sufere consecințele jurământului lor. De unde să găsească soții ca să țină această seminție în viață? Din nou, ei nuL întreabă pe Domnul ce să facă, ci iau întreaga chestiune în mâinile lor. Cetatea Iabes din Galaad nu răspunsese chemării de a judeca răul din Ghibea. Toți locuitorii ei au fost nimiciți și au fost păstrate în viață doar patru sute de fete fecioare. Acestea au fost date de soții beniamiților.

Era încă nevoie de soții, iar bătrânii au recurs la o stratagemă. Cei dintre beniamiți care rămăseseră fără soții trebuiau să răpească pe unele dintre fecioarele din Șilo, când acestea aveau să iasă să danseze, la sărbătoarea lor anuală. Ce probleme sunt create atunci când facem ceea ce este drept în ochii noștri și nu ne supunem autorității lui Dumnezeu! E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, însufleţeşte-mă ca să Iţi pot simţi prezenţa, să Te pot discerne, sa mă pot concentra asupra Ta, astfel încât să fiu atent să nu mă preocupe nici o relaţie în afară de aceea în care mă aflu cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.» GENEZA 1,27

Dumnezeu vrea ca omul să meargă pe calea procesului de sfinţire pentru a fi modelat după chipul lui Isus. Când Domnul a terminat de creat universul întreg, El S-a văzut pe Sine în acest prim om: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune» (Gen. 1,31). Primii oameni au fost nespus de frumoşi, dar prin păcat ei au pierdut această imagine a lui Dumnezeu. Din acest motiv El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. Cristos a venit să elibereze oamenii prinşi în robia păcatului şi să-i schimbe în chipul Său. Când un om ajunge în momentul în care îşi recunoaşte păcatele, Domnul Isus îi ia povara nelegiuirilor şi îl împacă prin jertfa Sa de pe crucea Golgotei cu Creatorul Său. Atunci se întâmplă minunea descrisă în Ioan 1,12: «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu». Din acel moment Duhul Sfânt lucrează în oameni, facându-i să dorească să fie tot mai mult asemenea lui Isus. Aceasta este calea spre perfecţiune, spre desăvârşire, deoarece dacă ajungem la ţel şi ne identificăm cu El, «vom fi ca El «vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele. Isaia 49:16

Fără îndoială că mirarea este concentrată în cuvântul „iată”, şi mărită de fraze dinainte: „Sionul zicea: m-a părăsit Domnul,
şi m-a uitat” (Isaia 49:14). Cât de uimită pare să fie mintea divină văzând această necredinţă! Ce poate să fie mai uimitor decât temerile şi îndoielile nefondate ale poporului favorizat de Dumnezeu? Cuvântul iubitor de mustrare al Domnului ar trebui să ne facă să roşim. El strigă: „Cum aş putea să te uit, dacă te-am săpat pe mâinile Mele? Cum îndrăzneşti să te îndoieşti de Mine, dacă amintirea ta este săpată în trupul Meu?” O, necredinţă, ce minune ciudată eşti! Nu ştim de ce să ne mirăm mai mult; de credincioşia Lui Dumnezeu, sau de necredinţa poporului Său. El Îşi tine făgăduinţele de o mie de ori, dar următoarea încercare ne face să ne îndoim de El. El nu ne dezamăgeşte niciodată. El nu este niciodată o fântână secată. El nu este niciodată un soare care apune, un meteorit trecător, sau un abur care piere; totuşi, noi suntem chinuiţi încontinuu de temeri, încercaţi de bănuieli, şi necăjiţi de nelinişte, de parcă Dumnezeul nostru ar fi un miraj din deşert „Iată” este un cuvânt care stârneşte admiraţia. Aici avem, într-adevăr, o temă de admiraţie. Pământul şi cerurile ar trebuie să fie uimite văzând că răzvrătiţii s-au apropiat atât de tare de inima iubirii infinite, încât au fost săpaţi în palmele Sale. „Te-am săpat”. Nu spune „am săpat numele tău”. Numele este acolo, dar asta nu e totul: tu eşti acolo, pe deplin. Observă această plinătate! Am săpat persoana ta, imaginea ta, cazul tău, împrejurările tale, păcatele tale, ispitele tale, slăbiciunea ta, nevoile tale, lucrările tale. Te-am săpat pe tine, totul despre tine, tot ce te priveşte. Le-am pus pe toate acolo. Vei spune din nou că Dumnezeul tău te-a uitat, ştiind că te-a „săpat” pe măinile Sale?

Seara

Şi îmi veţi fi martori. Faptele Apostolilor 1:8

Ca să învăţăm să ne facem datoria de martori ai Lui Christos, să privim exemplul Său. El a mărturisit întotdeauna: la fântâna din Samaria, în templul din Ierusalim, pe Marea Galileii şi pe vârful muntelui. El a mărturisit zi şi noapte. Rugăciunile Sale au vorbit pentru Dumnezeu la fel de mult ca slujirea zilnică. El a mărturisit în orice împrejurare. Cărturarii şi fariseii nu L-au putut aduce la tăcere. Chiar înaintea lui Pilat, El a făcut o frumoasă mărturisire” (1 Timotei 6:13). El a mărturisit atât de clar şi limpede, încât nu s-a găsit nici o greşeală în El. Creştine, fă din viaţa ta o mărturie clară. Fii ca un izvor limpede, în care se poate vedea fiecare piatră de pe fund – nu ca o baltă mâloasă şi tulbure. Fii limpede şi transparent, şi iubirea pentru Dumnezeu din inima ta va fi vizibilă pentru toată lumea. Nu trebuie să spui „sunt credincios”. Fii credincios! Nu te lăuda cu integritatea ta. Fii integru! Atunci mărturia ta va putea fi văzută de toţi. Nu-ţi ascunde mărturia de frica omului, care este slab. Buzele tale au fost sfinţite cu un cărbune de pe altar (vezi Isaia 6:6-7). Vorbeşte aşa cum trebuie să vorbească cel atins de cer „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi până seara, nu lăsa mâna să ţi se odihnească” (Eclesiastul 11:6). Nu te uita după nori şi nu consulta vântul. La vreme şi în afara vremii, mărturiseşte pentru Domnul. Dacă se întâmplă să suferim pentru Christos şi Evanghelie, nu te teme, ci bucură-te de onoarea care ţi se oferă, fiindcă ai fost considerat vrednic să suferi împreună cu Domnul. Bucură-te de aceasta: suferinţele tale, pierderile şi persecuţiile vor fi o platformă de pe care vei putea mărturisi mai puternic pentru Isus Christos, cu mai multă îndrăzneală. Studiază marele Lui Exemplu, şi vei fi umplut de Duhul Lui. Aminteşte-ţi că ai nevoie de multă învăţătură, multă susţinere, mult har şi multă umilinţă, dacă vrei să mărturiseşti pentru slava Domnului tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

(Filipeni 3:7)

Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală”, şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.

 

O, Dragoste care nu vrei să mă laşi,

    În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am,

Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

    Să fie mai plin, mai îmbelşugat.

 

O, Lumină care mergi mereu pe calea mea,

    Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată,

Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

    Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.

 

O, Bucurie care mă cauţi în durere,

    Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie,

Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

    Că dimineaţa va fi fără lacrimi.

 

O, Cruce care-mi înalţi capul,

    Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii,

Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

    Viaţa care nu va avea sfârşit.

 

Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.

Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

IEREMIA 50.17-32

Un plan principal, cât şi unul dezvoltat, al cap. 50 şi 51 putem găsi în broşura «Sommaire du Livre de Ieremie», de H.R., pe care o recomandăm spre a fi citită.

Cu siguranţă, pedepsirea lui Israel prin intermediul caldeenilor răspundea voii lui Dumnezeu, însă îndârjirea şi cruzimea de care au dat dovadă în executarea pedepsei vor justifica «răzbunarea» căreia Babilonul urmează să-i fie obiectul, în plus, atacându-l pe Israel, Babilonul lupta împotriva Domnului (sf. v. 24; vezi Zaharia 2.8). În special jefuirea şi distrugerea templului au constituit un afront personal adus Celui a cărui glorie locuia acolo. Din acest motiv, pedepsirea Babilonului este numită „răzbunarea pentru templul Său” (v.28 şi cap. 51.11).

Remarcăm în acelaşi timp cum aceste sumbre capitole sunt atât de încărcate de încurajări pentru credincioşii poporului lui Dumnezeu. Domnul, Răscumpărătorul lor, este puternic şi va lua în mâini cauza lui Israel, „oaia” Sa „rătăcită”, pentru a o salva din gura leilor care vor să o înghită (v. 17 şi 34). Între timp, iertarea Lui va fi şters toate greşelile lor: „Nelegiuirea lui Israel se va căuta şi nu va fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi” (v. 20; comp. cu Neemia 23.21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text 1 Petru 3:8-17

PIERDUT DIN CAUZA TĂCERII!

Şi cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit? Romani 10:14

Am citit despre un proces pierdut din cauza tăcerii unui avocat. Distinsul avocat Samuel Hoar (1778-1856), era avocatul apărării. Când i-a venit rândul să prezinte cazul, el a spus juriului că faptele în favoarea clientului său erau atât de evidente încât demonstrarea lor ar fi o insultă la adresa inteligenţei lor. Juriul s-a retras pentru deliberare şi s-a întors numai după câteva minute cu verdictul vinovăţiei inculpatului. Samuel Hoar a fost uimit! „Cum aţi putut ajunge la un asemenea verdict?” a întrebat el. Preşedintele juriului a spus: „Am căzut de acord cu toţii că dacă s-ar fi putut spune ceva în legătură cu acest caz, tu ai fi spus. Dar din moment ce n-ai prezentat nici o mărturie a nevinovăţiei sale, am decis să-l declarăm vinovat”. Tăcerea a pierdut un proces.

Cât de des pierdem ocazia de-a vorbi despre Cristos, pentru că tăcem. Cei ce au nevoie să audă Evanghelia pot trage concluzia că mântuirea nu este atât de importantă pentru a vorbi despre ea. Gândiţi-vă numai la colegii de lucru sau la vecinii care ştiu despre noi că suntem creştini. Cum interpretează ei tăcerea noastră despre Cristos? Nu se aşteaptă ei să le vorbim despre El? Ei ar putea să ne spună: „Am fost de acord că dacă s-ar fi putut spune ceva despre Cristos, ne-aţi fi spus. Dar din moment ce nu aţi prezentat nici o mărturie în favoarea Sa, am decis să-L respingem”.

Petru ne sfătuieşte: „Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Să vorbim întotdeauna despre El – chiar şi când nu suntem întrebaţi. R.W.D.

Este viaţa ta o binecuvântare?

Vorbeşti de Domnu-ţi minunat?

Ai vorbit de cer, de salvare,

Acelora din moarte şi păcat?    Smyth

Mântuirea poate veni în tăcere, dar nu trebuie să tăcem despre ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

DUMNEZEU a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. Dan. 1,9.

Fidelitatea şi hotărârea fermă a lui Daniel de a nu se spurca cu bucatele alese ale împăratului, a fost luată în considerare de Dumnezeu şi răsplătit prin faptul că a primit bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. El însuşi a putut cunoaşte adevărul cuvântului: „Dacă Lui Dumnezeu îi plac drumurile unui om, atunci îl lasă să trăiască în pace chiar şi cu duşmanii.” Hotărârea şi devotamentul lui Daniel şi al prietenilor lui a fost răsplătită de Dumnezeu prin faptul că după zece zile ei arătau mai bine decât ceilalţi.

Nici în zilele noastre nu s-a schimbat felul Lui Dumnezeu de a lucra. Tinerii credincioşi pe care în aceste zile de pe urmă mersul acestui veac rău încearcă să-i doboare, rămân neclintiţi ca să nu se întineze cu lucrurile acestei lumi (cu moda, cu alcoolul, cu nesupunerea la Cuvântul Lui Dumnezeu şi cu multe altele) vor face aceeaşi experienţă ca şi Daniel.

Deşi „retraşi” Domnul va găsi o cale să-i înalţe în faţa colegilor necredincioşi în aşa fel încât să nu fie defavorizaţi şi nici să se nască în ei vreun gând că dacă sunt despăriţi de rău nu au nici un folos.Nu numai că asceşti tineri arătau mai bine, dar au fost insuflaţi de Dumnezeu cu toată înţelepciunea şi priceperea cu mult mai înaltă decât a prietenilor lor.

La fel se întâmplă şi astăzi când cineva se bizuie pe Cuvânt. Dumnezeu însuşi îl va înălţa şi-i va da înţelepciune. Pofta firii pământeşti şi înţelepciunea dumnezeiască NU CONLUCREAZĂ niciodată; ele se resping totdeauna şi se exclud una pe alta. „Firea pământească poteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.”

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă …, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele … Eclesiastul 6.2

Fără speranță – speranță vie

Au fost doi bărbați, care au avut în comun două lucruri, dar care au fost foarte diferiți unul de altul. Amândoi au fost poeți renumiți și amândoi au trăit numai până la vârsta de treizeci și șase de ani. Ce îi deosebea? Vom vedea aceasta în scurta biografie prezentată în continuare. Este vorba despre baronul George Byron (1788-1824) și despre Ernst Gottlieb Woltersdorf (1725-1761).

Lordul Byron provenea dintr-o familie de nobili englezi. A fost înconjurat de bogăție și lux. A crescut într-un palat minunat, a frecventat școala renumită din Harrow și a studiat la Cambridge. Deja la vârsta de douăzeci și unu de ani a ocupat locul său în Camera Lorzilor din Anglia. A călătorit prin Spania, Grecia și Asia Mică. Imediat după aceste călătorii, au apărut primele poezii despre „Pelerinajul lui Childe Harold” și apoi într-o succesiune rapidă lucrările sale mari, care i-au dus renumele în toată lumea. Astfel a fost numit de poporul său un „copil răsfățat al fericirii”, deoarece avea parte de un nume nobil, de un dar deosebit, de bogăție mare și de admirația oamenilor. Căsnicia sa s-a desfăcut curând, deoarece și-a înșelat soția. Ulterior a trăit în Elveția și Italia în localitățile Veneția, Ravenna și Pisa. În mod deosebit în Italia a băut paharul plăcerilor, al păcatului și al strălucirii lumii.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SA-TI ÎNVINGI NELINIȘTEA (3)

„Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” (Matei 6:32)

lată încă doi pași prin care poți învinge neliniștea:

1) Cere ajutor. Pavel a scris: „de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:5-6). Tu nu ești singurul care trece prin așa ceva; și ceilalți se confruntă cu aceleași temeri. Când „spui cu voce tare” ce te neliniștește, tulburarea începe să-și piardă puterea. Nu uita: „Mai bine doi decât unul, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! (Eclesiastul 4:9-10). împărtășește ceea ce simți cuiva de încredere și cere-i să se roage cu tine. Oamenii sunt mai doritori decât îți închipui să-ți dea o mână de ajutor. Mai puțină îngrijorare din partea ta înseamnă deseori mai multă fericire pentru ei.

2) Îndreaptă-ti atenția spre Dumnezeu, nu spre tine. Domnul Isus ne spune că vom avea liniște sufletească deoarece: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:32-33).

Dacă te afli in căutarea bogăției, îți vei face griji pentru fiecare bănuț.

Dacă te afli în căutarea sănătății, îți vei face griji pentru fiecare pată si umflătură.

Dacă te afli în căutarea popularității, vei fi obsedat de orice conflict.

Dacă te afli în căutarea siguranței, vei tresări la cel mai mic zgomot.

Dacă, însă, îți concentrezi fiecare zi în jurul împărăției lui Dumnezeu, „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.

 

Un poet anonim a scris:

„Spuse sturzul rândunelei:

Tare mi-ar plăcea să știu,

De ce oamenii sunt triști

și se-îngrijorează rău?.

 

Si-i răspunse rândunica:

Mă gândesc că n-au nimica…

N-au un Tată iubitor,

Să vegheze-asupra lor.

Și atunci în orice vreme,

Ei sunt triști, și au probleme!

 

Dar când oamenii-au aflat,

Sturzului i-au explicat.

Că rândunica s-a-nșelat,

în răspunsul ce l-a dat.

Căci Tatăl de Sus veghează,

Pe toți binecuvântează”

Amin!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: