Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Puterea fără egal a rugăciunii

Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Romani 8:26

Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt Însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.”El”- Duhul din tine – „mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”: Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt.” Când Isus Christos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte „vreun vas prin templu” Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”.Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-l păstrăm neântinat pentru El. Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…a mai întârziat două zile în locul în care era.” IOAN 11:6

Domnul ştia că Lazăr era bolnav, chiar pe moarte… El, care vindecase atâţia bolnavi, nu era indiferent faţă de faptul acesta. A aşteptat două zile… apoi Lazăr a murit fără ca El să fi intervenit! Totuşi Domnul iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Erau prietenii Lui; şi când boala fratelui lor s-a agravat, cele două surori s-au adresat unde trebuia, şi-au încredinţat durerea lor Domnului şi învăţătorului lor. Însă numai după două zile Domnul a venit în ajutorul lor. Care poate fi deci motivul?

Ca Mesia, Domnul Isus vindecase tot felul de boli, chiar mortale. Dar la Betania, El voia să Se descopere nu numai ca Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu care este învierea şi Viaţa. Dacă Domnul Isus ar fi ascultat pe cele două surori la timpul necesar ca să împiedice moartea lui Lazăr, El nu S-ar fi putut manifesta ca Fiul slăvit al lui Dumnezeu, şi familia din Betania ar fi rămas în limitele mesianismului fără să cunoască lucrarea cea mai de seamă a creştinismului, preînchipuită prin învierea lui Lazăr şi anume: viaţa veşnică dăruită omului mort în păcate şi fărădelegi. „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25). Aceste două zile de aparentă întârziere erau deci necesare, pe deoparte ca să ne arate slava lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, şi pe de altă parte, pentru ca cele două surori şi ucenicii şi norodul să credă în El. „Şi Mă bucur că n-am fost acolo pentru voi, ca să credeţi.”Aşteptaţi voi o ascultare a rugăciunii voastre fierbinţi, o rugăciune care este după voia Lui? Şi voi ca şi surorile din Betania, v-aţi vărsat inimile înaintea lui Dumnezeu, şi lucrurile au rămas cum erau sau poate s-au înrăutăţit. Nu vă îndoiţi, nu ascultaţi şoapta vrăjmaşului care are grijă să semene îndoiala în inimile voastre. Nu cădeţi în desnădejde ca Toma care a zis: „…Haidem să mergem să murim şi noi cu El.” Nu! Aceste „două zile” nu sunt inutile. Fiţi siguri că Domnul a primit cererile voastre, dar El ştie exact când trebuie să intervină ca să-Şi realizeze planul Său şi să-Şi împlinească făgăduinţele, care în El sunt numai „Da”.”Isus plângea.” Da, El simte cu noi şi pentru noi şi este totdeauna gata să ne vină în ajutor, dar vrea să ne ajute să credem. „Nu te teme, crede numai.”Textul vorbeşte de două zile şi nu de patru. Cred că „două zile” se referă la cei 2.000 de ani (aprox.) de la naşterea Lui până la venirea pentru împărăţia de 1.000 de ani.Atunci va aduce El învierea tuturor ce sunt ai Lui, împreună cu viaţa veşnică şi faptul acesta este ilustrat în însăşi cuvintele Lui: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi…”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi acolo Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici Ilie?” 1 Împ. 19:9.

Ilie este învinovăţit de mulţi predicatori că a fugit de Izabela. Eu n-aş spune astfel. Nici în Cuvânt nu citim că Dumnezeu l-ar fi mustrat pentru aceasta; vedem însă cum a fost hrănit de îngeri, şi ce putere a avut mâncarea aceea simplă, că el a putut face acest marş zi şi noapte. În textul citit observăm cum Dumnezeu din nou se întâlneşte cu Ilie, şi Ilie îşi spune necazul: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi, am rămas numai eu singur şi ei caută să-mi ia viaţa”. Şi Domnul a zis să iasă şi să stea pe munte înaintea Lui. Şi iată Domnul trecea şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era nici în cutremurul de pământ. După cutremurul de pământ a venit un foc, dar Domnul nu era în focul acela. Şi după foc a venit un susur blând şi subţire. Atunci Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua a ieşit şi a stat la gura peşterii. Din nou a fost întrebat: „Ce faci tu aici Ilie?” Şi din nou şi-a golit inima plină de amărăciune înaintea Domnului. Dar Domnul i-a dat o nouă sarcină şi l-a mângâiat spunându-i că a mai lăsat şapte mii de oameni care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Când am început să evanghelizez m-au contrazis de multe ori, zicând că Domnul nu ar fi nici în vânt nici în foc. Dar eu am spus: Vântul cutremurul şi focul netezesc calea Domnului. Numai după aceasta va putea veni susurul blând şi subţire. Şi după acestea Dumnezeu va putea da noi sarcini.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MĂREŢIA HARULUI

…Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită… 2 Corinteni 12.10

Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?

Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui
pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

La nevoile sfinților, participând; urmărind ospitalitatea.  Romani 12.13

Ospitalitatea este o frumoasă virtute creștină, care face cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Esența însăși a întregii învățături a lui Dumnezeu este inima Lui largă și harul îmbelșugat care curge pentru omul păcătos, aducândui binecuvântarea. Ospitalitatea creștinului este o mică manifestare a acestui har, care curge prin canalul unei inimi răscumpărate. Epistolele Noului Testament prezintă acest har minunat al lui Dumnezeu și îndeamnă la practicarea ospitalității, ca fiind o parte vitală a creștinismului practic. Ospitalitatea constituia o trăsătură atât de marcantă a creștinilor din primul secol, încât chiar și păgânii din jurul lor o admirau.

Să privim de asemenea la ospitalitatea arătată de femeia din Sunem în 2 Împărați 4.817. Când Elisei trecea pe acolo, ea la constrâns să intre și să mănânce pâine. Fiind primit cu atâta bunătate, el găzduia mereu în acea casă, ori de câte ori trecea pe acolo. După aceea, femeia ia propus soțului ei să facă o cameră mică pentru profet, cameră în care Elisei a stat de atunci încolo, când îi vizita. Remarcați simplitatea acestei camere de oaspeți! Ea avea un pat, o masă, un scaun și un sfeșnic. Fie ca și noi să umblăm cu simplitatea credinței acestei femei sunamite! Ceea ce contează este bunătatea și dragostea din inimă, nu resursele îmbelșugate și minunate pe care cineva poate sau nu poate să le ofere.

În condițiile și în împrejurările în care noi trăim astăzi, practicarea ospitalității poate părea mai complicată, iar lipsa ei este justificată cu scuze plauzibile. Sunt însă îndemnurile Scripturii mai puțin aplicabile nouă astăzi? Există promisiunea sigură a răsplății pentru ospitalitate, chiar și pentru dăruirea unui simplu pahar cu apă rece. R. K. Campbell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, arată-Te în mijlocul nostru astăzi, dă-ne siguranţa mare, obiectivă a prezenţei Tale. Fă această locuinţă o adevărată Betania, o casă înfrumuseţată cu Dumnezeu.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. „» IOAN 14,13

Aici Dumnezeu vorbeşte despre una dintre cele mai mari şi mai adânci taine: Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt, locuiesc în oamenii care Il iubesc din toată inima pe Dumnezeu. Deschide larg cerului uşa inimii tale şi Il vei descoperi pe Dumnezeu însuşi locuind în tine! Există un text Extraordinar în Proverbe 8,17: «Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc». Acest «a-L căuta» vorbeşte despre faptul că Isus vrea să fie primul, cel mai important în viaţa ta; căutarea Lui trebuie să fie prima prioritate a inimii tale. «Şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul» mai înseamnă, de exemplu, ca în fiecare dimineaţă să îl cauţi în primul rând pe El. Încearcă să îţi închipui Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl şi Fiul dorind să locuiască în inima unui om muritor prin Duhul Sfânt. Întrebarea decisivă pentru tine, care îl iubeşti pe Domnul şi îi asculţi Cuvântul este următoarea: eşti într-adevăr o locuinţă pentru El? Domnul nostru Se bucură când poate vorbi unor oameni care îl caută: «Veniţi şi priviţi, aici locuiesc Eu!» Poate El să te arate şi să spună că locuieşte în tine? Se simte El acasă în inima ta?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul.

Coloseni 2:6

Piaţa de credinţă este reprezentată ca o primire, un act care implică opusul oricărui merit. Este pur şi simplu acceptarea unui dar. După cum pământul primeşte ploaia, după cum marea primeşte râurile, după cum noaptea primeşte lumina de la stele, la fel şi noi, fără să dăm nimic, primim gratis harul lui Dumnezeu. Prin firea lor, sfinţii nu sunt fântâni sau pâraie; ei sunt bazine în care curge apa vie. Sunt nişte vase goale în care Dumnezeu toarnă mântuirea Sa. Ideea de a primi implică un simţământ de realizare, transformând chestiunea în realitate. Nimeni nu poate primi o umbră; noi primim ceva substanţial. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă. Christos devine real pentru noi. Atunci când nu avem credinţă, Isus este doar un nume, o persoană care a trăit demult, atât de demult încât este doar istorie acum! Dar, prin credinţă, Isus devine o persoană reală în conştiinţa inimilor noastre. Însă primirea înseamnă şi Strângere sau adunare de bunuri. Lucrul pe care l-am primit devine al meu. Strâng pentru mine ceea ce mi s-a dat. Când îl primesc pe Isus, El devine Mântuitorul meu, atât de personal încât nici moartea nici viaţa nu mi-L vor putea lua. Toate acestea se întâmplă atunci când Îl primim pe Christos, Îl primim ca pe un dar fără plată de la Dumnezeu. Îl recunoaştem în inima noastră şi ni-L însuşim ca pe un bun personal. Mântuirea poate fi descrisă ca un orb care primeşte vedere, ca un surd care primeşte auz, ca un mort care este trezit la viaţă; dar noi nu am primit numai aceste binecuvântări, ci şi pe Christos Isus Domnul! Este adevărat că El ne-a trezit la viaţă atunci când eram morţi. El ne-a dăruit iertarea de păcat şi ne-a îmbrăcat în neprihănire. Acestea sunt lucruri preţioase, dar nu ne mulţumim cu ele; L-am primit pe Christos Isus însuşi! Fiul Lui Dumnezeu a fost turnat în noi, şi noi L-am primit şi ne prindem de EL. Ce bun trebuie să fie Isus, dacă cerurile nu-L pot cuprinde!

Seara

Învăţătorul zice: „Unde este odaia de oaspeţi, în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?” Marcu 14:14

În timpul Pastelui, Ierusalimul se transforma într-un han uriaş. Fiecare familie îşi invitase prietenii, dat nimeni nu Îl invitase pe Mântuitorul, şi El nu avea casa Lui. Numai prin puterea Sa supranaturală a găsit El o cameră de sus în care să mănânce Paştele. La fel se întâmplă şi astăzi. Isus nu este primit printre fiii oamenilor, cu excepţia celor care au primit de la El o inimă nouă, prin puterea Sa supranaturală. Toate uşile sunt deschise larg pentru prinţul întunericului, dar Isus trebuie să-şi croiască singur drum, dacă nu vrea să rămână în strada. Prin puterea tainică exercitată de Domnul, stăpânul casei nu a făcut nici o obiecţie, ci a deschis imediat camera de oaspeţi, cu bucurie şi voie bună. Nu ştim cine era, sau ce era el. Totuşi, el a acceptat cu dragă inimă onoarea pe care i-a propus-o Mântuitorul. Astăzi, descoperim în acelaşi fel care sunt aleşii Domnului, şi care nu sunt. Fiindcă, atunci când Evanghelia vine la ei, luptă împotrivă şi nu o primesc. Dar când oamenii o primesc cu bucurie, este o indicaţie sigură că există o lucrare tainică în inima lor, şi că Dumnezeu i-a ales pentru viaţa veşnică. Eşti gata să-L primeşti pe Christos, dragă cititorule? Atunci nu îţi sta nimic în cale. Christos va fi oaspetele tău. Chiar puterea Sa lucrează în tine, şi te face gata să-L primeşti. Ce onoare este să-l găzduieşti pe Fiul Lui Dumnezeu! Cerurile cerurilor nu Îl pot cuprinde, totuşi El Se coboară cu bunătate să locuiască în inimile noastre! Noi nu suntem vrednici să-L primim sub acoperişul nostru, dar ce mare privilegiu este să-L vedem înăuntru! Fiindcă El oferă un ospăţ şi ne cheamă să mâncăm cu El delicatesele Sale regale. Ne aşezăm la o masă la care se serveşte hrană nemuritoare, care dă nemurire celor ce se hrănesc din ea. Binecuvântat este printre fiii lui Adam cel care găzduieşte pe îngerii Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare…. Petru şi tovarăşii lui … au văzut slava lui Isus.(Luca 9:28-29,32)

Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale.(Exod 33:13)

Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El i-a adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus” şi au spus: „Este bine să fim aici” (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.

Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie – un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni? Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă! Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus” în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.

Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer”. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi – de oameni care L-au văzut pe Domnul lor. din Arta pierdută a meditaţiei

Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte – în acelaşi loc unde l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului” (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!” Ele pot fi şi pentru tine!

John Thomas McNeill

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 51.27-46

O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: ,Jeşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!” (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4). A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 13:1-7

DUMNEZEU SI GUVERNUL

…faceţi rugăciuni… pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii… 1 Timotei 2:1, 2

Se spune despre Benjamin Franklin că după ce şi-a terminat un discurs înflăcărat despre garanţiile constituţiei, un ascultător turbulent din sală, a strigat: „Vorbe goale. Unde sunt toate aceste fericiri care ne sunt garantate?” Franklin a zâmbit şi i-a răspuns: „Prietene, constituţia numai garantează poporului american dreptul de-a urmări fericirea; dar trebuie să pui mâna pe ea singur”.

Poate că politica coruptă şi politicienii răi ne-au făcut cinici în ceea ce priveşte guvernul. Aceasta ne-ar putea face pe noi, creştinii, să ne neglijăm responsabilităţile de cetăţeni. Poate că şi credincioşii din vremea apostolului Pavel au avut aceleaşi sentimente. Trăiau sub guvernul roman care era din ce în ce mai ostil. Cu toate acestea, apostolul le-a dat câteva modalităţi practice de-a răspunde: Supuneţi-vă conducătorilor aleşi de Dumnezeu, astfel ca Evanghelia să propăşească (Romani 13:1; 1 Timotei 2:2-4). Rugaţi-vă în mod regulat pentru conducători (1 Timotei 2:1). Faceţi binele, trăiţi o viaţă sfântâ (Romani 3:3; 1 Timotei 1:2).Plătiţi taxele (Romani 13:7) ,Încredeţi-vă în suveranitatea lui Dumnezeu (Romani 13:1).

Charles Colson spune că trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu şi nu în procesul politic.

Dumnezeu ne cheamă să ne facem simţită influenţa în sistemul de guvernământ. Trebuie să votăm atunci când avem acest drept şi să ne opunem atunci când guvernul se interpune în calea ascultării noastre de Dumnezeu (Matei 2:21).

Cetăţenii activi ai împărăţiei cereşti nu pot fi cetăţeni inactivi ai împărăţiei pământeşti.D.J.D.

Doamne, ne rugăm pentru conducători,
Ca să-Ţi fie şi ei veşnici următori.
Să conducă printre păcate şi blestem
Să trăim în pace, viaţa ce-o avem. D.J.D.

Afacerile publice ale unei naţiuni sunt afacerile particulare ale fiecărui cetăţean.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Ps. 84,5.

Dacă în Cuvântul Lui Dumnezeu, credinciosul este numit OM, atunci în majoritatea cazurilor, este arătat în SLĂBICIUNEA şi DEPENDENŢA lui. Este o mare întărire pentru noi că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât şi a devenit OM. Nimeni nu a ocupat o poziţie mai dependentă de Dumnezeu, ca Domnul Isus pe acest pământ. El ca Om îşi găsea toată puterea în dependenţă faţă de Dumnezeu şi de aceea şi noi avem posibilitatea de a-L urma şi de a călca pe calea atât de clară a totalei dependenţe de Dumnezeu Tatăl. Simţul nostru de neputinţă ne va îndemna totdeauna la completa dependenţă faţă de Domnul însuşi. De aceea Pavel spune „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Cor. 12.9).

Puterea omenească nu este de folos lui Dumnezeu, pentru lucrarea Lui, ci mai degrabă o frână. Dumnezeu niciodată nu va uni puterea Lui cu puterile noastre. Atâta timp cât noi înaintăm în puterea noastră, putera Lui Dumnezeu nu ne umple şi vom vedea că puterea noastră ne lasă în pană chiar atunci când avem nevoie de ea. Vom avea înfrângeri mari şi multe când ne bizuim pe noi. Aceste înfrângeri scot la iveală iubirea de sine, îngâmfarea, lăudăroşia, necinstea şi multe altele. Toate faptele firii pământeşti sau toate păcatele ascunse trebuie să iasă la iveală în lumina Lui Dumnezeu, apoi judecate şi abia atunci există „cărări drepte, bătătorite” pentru Dumnezeu în inima noastră, iar calea noastră va deveni o „umblare înaintea Lui.” Atunci avem părtăşie cu Dumnezeu, care ne va da şi puterea necesară ca să ne bizuim pe braţul Său atotputernic dacă ne încredem în puterea Lui atunci putem fi tari chiar într-o lume plină de primejdii.În Adunarea Lui Dumnezeu trebuie ca firea pământească să fie judecată, cum trebuie judecat în fiecare zi şi mersul fiecăruia dintre noi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Toate zilele omului sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă … Eclesiastul 2.23

Fără speranță – speranță vie

Enciclopedia Brockhaus îl caracterizează pe Byron ca „un amestec ciudat de putere bărbătească și cochetărie femeiască, cântări pline de dăruire și senzualitate excesivă, gândire democratică și înfumurare aristocrată”.

Georg von der Vring, un cunoscător excelent al literaturii anglosaxone, spunea foarte bine despre el: „Influența lui Byron asupra timpului său a fost de nemăsurat. El a exprimat într-un mod cutremurător în lucrarea sa batjocura, ura, îndoiala și deznădejdea. Stilul său este strălucitor și plin de elan. El a devenit poetul durerii lumii, care neagă tot ceea ce există, fără să pună ceva mai bun în locul acesteia”.

Byron a avut parte de fericire pământească cum puțini au avut parte, și totuși în poezia sa s-au observat devreme gânduri referitoare la lipsa de speranță. A trăit astfel „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2.12). Nu este de mirare că acestui renumit și talentat om, dar sărac în interiorul său, i s-au epuizat devreme forțele. Păcatul a făcut din el o ruină, o grămadă de dărâmături. Astfel, la vârsta de treizeci și șase de ani, ca un om distrus în interiorul și în exteriorul său, a scris următoarele versuri cu ocazia zilei sale de naștere:

Mi-s zilele ca galbenele foi,

Și duse-s flori și poame de amor;

Azi numai suferințe și nevoi

Mă împresor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SUSTINE-TI COPIII PE CALEA DOMNULUI!

„Tu m-ai învățat din tinerețe” (Psalmul 71:17)

Când un copil este crescut de părinți care se roagă și care își trăiesc viața după Cuvântul lui Dumnezeu, 85 la sută dintre ei își vor dezvolta o credința solidă înainte de varsă de treisprezece ani. Dar ce faci dacă copiii tăi au crescut deja? Unul dintre numele lui Dumnezeu este „Răscumpărătorul”, care înseamnă că El îți mai poate da o șansă. Predă-ți viața lui Hristos; așa se poate întrerupe ciclul eșecului care se învârtește de generații. Sau ce se întâmplă dacă ești îngrijorat faptul că trebuie să-ți crești copilul într-o lume rea?

Biblia spune că cei ce dau la o parte întunericul sunt copiii luminii (Matei 5:14-16). Dumnezeu a promis: „Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și până-n veac”(lsaia 59:21).

Poate întrebi: „Cum mă pot eu lupta cu influențele negative din jurul meu?” Toate studiile confirmă faptul că părinții au o mare influență – mai mare decât cea a prietenilor, a scolii sau a mijloacelor media – în determinarea caracterului si a direcției în care o iau copiii. Gândește-te la asta ca la o întrecere cu ștafetă.

Succesul nu se bazează numai pe cât de bine alergi tu ci si pe cât de bine dai ștafeta mai departe. Numai când treci linia de sosire vei ști dacă ai câștigat sau dacă ai pierdut. Psalmistul scrie: „Tu m-ai învățat din tinerețe,… Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrânețe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, și puterea Ta neamului de oameni care va veni! (Psalmul 71:17-18).

Nu scăpa ștafeta! Fă-ți un scop din a creste copii care vor primi moștenirea credinței și o vor duce mai departe decât ai făcut-o tu. Când îți iei acest angajament, Dumnezeu va lucra alături de tine și prin tine.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: