Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezându-se în Domnul… El nu se teme.” PSALM 112:7, 8

Veştile rele! Acolo aşteaptă vrăjmaşul să ne întâlnească! Când veştile sunt bune, când toate merg bine, suntem fericiţi şi uşuraţi, pentru că ne bazăm pe ele şi nu pe Acela care le-a făcut posibile. Dar când vin veştile rele, iată-ne cu totul abătuţi: ne frământăm, ne îngrijorăm, ba chiar ne speriem având tendinţa de a le exagera, pierzând sensul proporţiei şi al realităţii, dar ce este mai trist, pierzându-ne încrederea în Tatăl nostru care ne-a făcut atâtea făgăduinţe în Cuvânt. Psalmistul a trecut prin astfel de experienţe, dar din ele a învăţat lecţia de a se încrede în Domnul. Nu este o vagă noţiune despre Dumnezeu sau o teorie obscură a superiorităţii binelui asupra răului care ne va sprijini în momentul veştilor rele. Ne trebuie ceva mai mult, mai precis, mai real! Dumnezeu nu este departe de noi, El ne-a înştiinţat mai dinainte cu privire la viitor. Inima noastră va rămâne deci tare, bazându-ne pe făgăduinţele Lui neschimbătoare. Pentru copilul său, Tatăl ceresc întăreşte această stabilitate, pentru ca atunci când vin veştile rele, să nu se clatine. „Inima lui este tare, încrezându-se în Domnul…”, care îl învaţă prin Cuvântul Său şi îl întăreşte prin făgăduinţele Sale.

Trăim astăzi zile pline de tot felul de surprize, zvonuri şi veşti sumbre care ne înconjoară în fiecare zi, încât, dacă nu am avea o inimă tare, încrezătoare în Domnul, ne-am îngrijora până la disperare. Cel credincios ştie că Satan mai are puţină vreme şi că este înfuriat. Lumea stăpânită şi condusă de el este într-o tot mai mare agitaţie: războaie şi veşti de războaie, cutremure de pământ, boli incurabile şi extrem de contagioase, crime de tot felul, răsturnări de guverne, războaie civile, atentate, într-un cuvânt, haos cum n-a fost niciodată. Dar ce este mai trist este că Biserica merge cu paşi repezi spre apostazia totală. „Nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua (gloanţe, bombe), nici de ciuma care umblă în întuneric, (boli contagioase şi incurabile). O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost, şi faci din Cel-Prea-Inalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul (casa, trupul) tău ” (Ps.91:5-ll).

Trăim în vremea când trebuie să apară Anticrist, care, pretinzând ca va aduce soluţia salutară a tuturor problemelor lumii, va pregăti calea Fiarei (împăratul roman) de care vorbeşte Apoc. 13:1; 14:9; 15:2; 16:2,10; 19:20.

Toate acestea ne vorbesc de extrem de apropiata venire a scumpului nostru Mântuitor şi Domn. Acela care ne-a vorbit în Cuvântul Lui şi în care credem, nu este El începutul şi sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi omega? El vrea să ne dea această încredere neclătinabilă, această credinţă statornică care nu se teme, ci crede în El, oricare ar fi evenimentele din aceste zile din urmă. Făgăduinţele lui Dumnezeu care sunt garantate de Domnul Isus, ne lipesc tot mai strâns de Tatăl nostru şi ne aşează în prezenţa Lui. Unde poate fi un loc mai sigur? încrederea noastră îl slăveşte, inimile noastre strigă: „Vino Doamne Isuse!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Ioan 3:6-7.

Ce mult timp a durat până când am înţeles că Gal. 4:29 este asemănător: „Cel care se născuse în mod firesc prigonea pe cel care se născuse prin Duhul”. Unul s-a născut prin puterea omenească a lui Avraam, dar Isaac s-a născut prin făgăduinţă după ce trupul lui Avraam era îmbătrânit. Deloc nu este uşor să te lipseşti de Ismael, care este fructul puterii omeneşti. Şi mai mult, chiar ne place acest rod, până ce observăm că aceasta nu foloseşte la nimic, cu toate că în trecut am crezut că aceasta este viaţa. În trecut ne-am adunat toate puterile când trebuia să facem ceva, şi după ce am avut reuşită, am zis: „Iată şi aici am biruit”. Ne-am dezobişnuit de fumat? E minunat. Nu mai suntem atât de agitaţi, nervoşi ca şi în trecut şi aceasta este bine. Şi poate ne-am şi lăudat că Dumnezeu ne-a ajutat pe ici pe colo.

Aceasta merge atâta timp până când Dumnezeu nu ne smereşte, până când recunoaştem: „Sunt un om neroditor. Ne dăm seama că în toate am greşit, nu mai am viaţă, nu mai am Duhul Lui, nu mai pot face nimic; mai demult eram fericit, dar acum totul s-a dus, a dispărut. Astfel devine valabil Cuvântul: „Bucură-te stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte în cântări şi în strigăte de bucurie”. Cum să ne bucurăm? Chiar acum trebuie să ne bazăm pe promisiune, pe ceea ce Dumnezeu a spus, pe mântuire şi să-I mulţumim pentru aceasta. Poate câteodată se pare că suntem adânciţi în păcat mai mult decât înaintea pocăinţei, cu toate că nimeni nu poate zice nimic împotriva noastră. În astfel de timpuri, trebuie să ne încredem într-adevăr, în promisiunile lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”. Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor”. Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.

Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi să pui în pieptarul judecății Urim şi Tumim.  Exod 28.30

Pe pieptarul marelui preot, lângă pietrele prețioase cu numele semințiilor fiilor lui Israel, se aflau Urim și Tumim. Aceste cuvinte înseamnă „lumini și desăvârșiri”. Ce erau ele, nimeni nu poate spune cu certitudine. Ele sunt menționate de șapte ori în Scriptură; în două locuri este menționat doar cuvântul Urim, iar întrun loc (Deuteronom 33.8), ordinea lor este inversată: „Urim și Tumim”. Era probabil vorba de o piatră prețioasă, care, așezată în lumină sub un anumit unghi, oferea răspunsul Domnului cu privire la întrebări adresate Lui de către preot. Astfel, Eleazar trebuia să ceară sfat de la Domnul pentru Iosua folosind Urim; Saul, în disperarea lui, La întrebat pe Dumnezeu prin Urim (Numeri 27.21; 1 Samuel 28.16). Fiindcă pieptarul conținea Urim și Tumim, prin care erau cunoscute deciziile divine, el era numit „pieptarul judecății”.

Dumnezeu dorește să Se facă cunoscut pe El Însuși și voia Lui celor care, la rândul lor, doresc această cunoaștere binecuvântată. Urim și Tumim, aflat în pieptarul marelui preot, era chezășia că Israel nu trebuia să fie ignorant cu privire la nicio chestiune.

Este creștinul mai puțin favorizat astăzi? Având Duhul Sfânt locuind în noi, având Cuvântul complet al lui Dumnezeu în mâinile noastre și un Hristos glorificat deplin interesat de noi, nu trebuie să existe întuneric în mințile noastre cu privire la nici măcar un singur detaliu al drumului pe care mergem. Din nefericire, este un lucru obișnuit să vezi copii ai lui Dumnezeu bâjbâind zi de zi, făcând o mulțime de greșeli, spre întristarea sufletelor lor și spre dezonorarea Numelui vrednic cu care sunt chemați. În toată această stare, ei se întreabă cum de există unii care reușesc să cunoască gândul Domnului. Dacă ochiul este curat și dacă în inimă există realitate, drumul este clar ca lumina soarelui. W. W. Fereday

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Atingerea Ta încă are puterea ei străveche”; atinge-mă, Doamne, ca să fiu într-atâta în părtaşie cu Tine, încât toată fiinţa mea să radieze pacea şi bucuria Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi fără credinţă este cu neputinţă să Îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI 11,6

Să fim gata să credem

Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină …». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să propovăduiesc robilor de război slobozirea. Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii. El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit. Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Seara

Căci El a zis lui Moise: „voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi mă voi îndura de cine-Mi va plăcea să Mă îndur”. Romani 9:15

Cu aceste cuvinte, Domnul Îşi proclamă clar dreptul de a da sau de a opri îndurarea Lui, conform voinţei Sale suverane. După cum monarhul este investit cu prerogative de viaţă şi moarte, Judecătorul întregului pământ are dreptul de a condamna sau de a cruţa pe cel vinovat, după cum I Se pare cel mai bine. Prin păcatele lor, oamenii şi-au pierdut toate drepturile în faţa Lui Dumnezeu. Ei merită să piară pentru păcatele lor, şi dacă toţi fac la fel, nu au nici un motiv să se plângă. Dacă Domnul salvează vreunul, o face dacă dreptatea nu este încălcată. Totuşi, dacă El consideră că este mai bine pentru cel condamnat să-şi ispăşească sentinţa îndreptăţită, oamenii nu-L pot critica după părerile lor
înguste. Nebune şi neruşinate sunt discursurile care spun că toţi oamenii au dreptul să fie plasaţi pe acelaşi loc. Ignorante, dacă nu
şi mai rău, sunt disputele privitoare la harul discriminatoriu, care sunt doar răzvrătirea naturii umane mândre împotriva coroanei şi sceptrului lui Iehova. Când ne înţelegem propria ruină, şi faptul că ne merităm pedeapsa, şi dreptatea verdictului divin împotriva păcatului, nu ne îndoim de adevărul că Domnul nu este obligat să ne mântuiască. Nu ne mai plângem că El alege să-i mântuiască pe
alţii, de parcă lucrul acesta ne-ar nedreptăţi pe noi. Din contră, simţim că El ne priveşte cu milă, şi că numai prin bunătatea Sa, fără nici un merit al nostru, suntem mântuiţi, şi pentru aceasta ar trebui să-I binecuvântăm numele pe vecie. Cum vor putea să-L
iubească suficient pe Dumnezeu cei care sunt subiectele alegerii divine? Ei nu mai au loc de laudă, fiindcă suveranitatea o exclude
efectiv. Numai Domnul este slăvit, şi însăşi noţiunea de merit omenesc este aruncată cu dispreţ. Nu există nici o doctrină mai
umilitoare în Evanghelie ca doctrina alegerii, nici una carte să
producă mai multă recunoştinţă şi, în consecinţă, nici una mai sfinţitoare. Credincioşii nu trebuie să se teamă de ea, ci să se bucure cu adoraţie.

IZVOARE IN DEŞERT

„Ia săgeţi”…. „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori”. (2 Împăraţi 13:18-19)

Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas, împăratul lui Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit”. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult – exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.


Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem”. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face” pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi”. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 2.18-28

În timp ce cuvântul Robului desăvârşit este „îndată”, cel al iudeilor necredincioşi este „de ce?” (v. 7,16,18,24). Întrebat cu privire la post, Domnul Isus răspunde că acesta este marca tristeţii, care, prin urmare, nu se potriveşte cât timp El Se află împreună cu ei. Nu era oare venirea Lui un prilej de mare bucurie pentru tot poporul? (Luca 2.10).

El Se foloseşte apoi de această ocazie pentru a pune în contrast regulile şi tradiţiile iudaismului cu evanghelia libertăţii harului pe care venise să le-o aducă. Este trist de remarcat că omul preferă, în locul acestei evanghelii, formele religioase, pentru că acestea îi permit să-şi facă o bună reputaţie înaintea altora,… în timp ce continuă să-şi împlinească propria voie. Spre deosebire de această categorie, v. 22 ni-l arată pe creştin ca fiind un om înnoit în întregime. Câtă vreme inima îi este schimbată şi este plin de o bucurie nouă, obligatoriu şi comportamentul său exterior va fi transformat.

Fariseii îi învinuiesc în mod public pe ucenici că smulg spice în zi de sabat. Omul suceşte întotdeauna după placul său ceea ce i-a dăruit Dumnezeu. Sabatul era un har acordat lui Israel, însă evreii l-au folosit ca pe un jug pentru a-şi îngreuna robia spirituală (Fapte 15.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:5-15

OBICEIURI – BUNE ŞI RELE

De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele să uniţi cu credinţa voastră, fapta… 2 Petru 1:5

Am citit că este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de trandafiri. Construirea unui caracter creştin poate fi comparată cu producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de gânduri bune şi fapte nobile sunt necesare să creeze un model preţios de comportament. Pentru a fi plăcuţi Domnului şi a deveni puternici în credinţă, trebuie să ne concentrăm în dezvoltarea unor obiceiuri sfinte.

Pe de altă parte, ori de câte ori ne complăcem în ceva ce ştim că este rău, ne slăbim puterile de a rezista răului. Ca şi aluatul menţionat în Galateni 5:9, atitudinile păcătoase şi acţiunile pot fi începuturi nesemnificative, dar care treptat pot să crească până ce întreaga fiinţă a persoanei să fie coruptă de influenţa lor. In faimoasa nuvelă a lui Washington Irving, beţivul Rip Van Winkle, îşi scuza orice nou faliment, spunând: „N-am s-o ţin în socoteală de data aceasta!” în timp ce el poate reuşea în felul acesta să scape de fapta rea făcută, celulele creierului său înregistrau totul ca să le folosească împotriva sa la viitoarea ispită.

Da, fie că ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gândit şi făcut în întreaga noastră viaţă umană. Fiţi atenţi la gândurile, cuvintele şi faptele păcătoase, pentru că ele sunt seminţele care produc obiceiuri rele. Concentraţi-vă întotdeauna să cultivaţi acele trăsături care vă fac viaţa o mireasmă încântătoare şi minunată.     H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii
fă parfum;
Sămânţa răului e moarte, să înveţi.
Semănând doar bine – vei culege vieţi.     H.G.B.

Înâi noi ne facem obiceiuri, apoi obiceiurile ne fac pe noi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese Ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dan. 1,8.

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. Odată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. F

oarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit. căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judeca altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu niciun chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-au unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului. Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!

Credinciosul se arată necredincios Lui Hristos în măsura în care are legături cu lumea.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Apocalipsa 3.1

Ce fel de credință avem?

În urma lucrării misionare, în anul 1491, regele Nzinga Nkuvu din Congo (Africa) a primit botezul creștin. Odată convertit la creștinism, a poruncit să fie distruși toți idolii păgâni. Mulți congolezi au primit cu entuziasm creștinismul, dar l-au perceput mai degrabă ca pe un supliment, decât ca pe ceva care înlocuiește vechea religie tradițională. Mulți chiar au respins creștinismul. Însuși regele Nzinga Nkuvu s-a reîntors la religia păgână, obligându-l pe fiul său Mvemba Nzinga, care primise o educație creștină, să fugă din țară. Acești africani s-au asemănat cu acei samariteni, despre care citim că „se închinau Domnului, dar slujeau în același timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați” (2 Împărați 17.33). Însă astfel de oameni se mai găsesc și în zilele noastre. Mântuitorul a spus categoric: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6.24). Această slujire la doi stăpâni este o autoînșelare. Chemarea noastră este să ne simțim ticăloșia și să ne smerim înaintea Mântuitorului recunoscându-L ca pe unicul Domn vrednic de închinare: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos”. O astfel de credință este una reală și nu una de formă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (2)

„Îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5)

Există două feluri de oameni care nu vor înțelege niciodată nevoia ta de a-ti purta de grijă:

1) Legaliștii. Aceștia se află într-o încercare continuă de a se ridica la anumite standarde perfecționiste pe plan moral, etic și religios.

2) Activiștii. Ei se sacrifică pe altarul neîntreruptei slujiri în biserică, crezând că așa ÎI pot mulțumi pe Dumnezeu.

Și unii dintre ucenicii Domnului Isus au crezut asta. Când o femeie a turnat mirul pe capul lui Isus, ei s-au supărat. Cum a fost posibil? Oare ei nu au citit cuvintele: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el”? Pe vremea Domnului Isus, untdelemnul era folosit în diferite scopuri; în relaxarea, masajul și revigorarea trupului după o călătorie lungă sau după o zi grea de muncă. Poate întrebi: „Deci Dumnezeu crede ca pot să fac o pauză?” Da, dar cum activiștii simt nevoia sa fie de folos, la fel ca ucenicii, ei cred: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor” (Matei 26:9). Crezul lor este acesta: „Alții sunt importanți – nu eu!”

Trebuie să înțelegi un lucru: Când le porți altora de grijă și uiți de nevoile tale, atunci:

a) secătuiești spiritual si emoțional;

b) ajungi sa fii nemulțumit deoarece nevoile tale trec neobservate si nesatisfăcute;

c) începi să-ți cauți alinarea unde nu ar trebui.

Asta l-a dus pe Samson în casa Dalilei. Această femeie i-a oferit un loc în care să se relaxeze, apoi ea a profitat de asta pentru a-l distruge. Când căutăm alinare la oameni și în locuri nepotrivite, în loc să învățăm cum să ne îngrijim de propria persoană, îi dăm o mână de ajutor diavolului. Vezi să nu ti se întâmple așa ceva. Îngrijește-te de starea ta spirituală, emoționala și psihică.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: