Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Punctul central al puterii spirituale

..Decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Dacă vrei să cunoşti puterea lui Dumnezeu (adică viaţa înviată a lui Isus) în trupul acesta muritor, trebuie să meditezi la durerea lui Dumnezeu. Lasă preocupările personale cu privire la propria ta condiţie spirituală şi, cu un cuget deschis, priveşte la durerea lui Dumnezeu şi imediat puterea Lui va fi în tine. „Priviţi la Mine”, adică fii atent la Sursa obiectivă şi atunci puterea subiectivă îţi va sta la dispoziţie. Noi ne pierdem puterea pentru că nu ne concentrăm asupra a ceea ce trebuie.

Efectele Crucii sunt: mântuirea, sfinţirea, vindecarea etc.. dar noi nu trebuie să predicăm nici una dintre acestea, trebuie să-L predicăm pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Vestirea lui Isus îşi va face singură lucrarea. In predica ta, concentrează-te asupra punctului central al lui Dumnezeu şi, chiar dacă, aparent, oamenii nu-ţi vor acorda nici o atenţie, ei nu vor mai fi niciodată la fel. Dacă vin cu propriul meu discurs, cu cuvintele mele, ele nu sunt mai importante pentru tine decât sunt cuvintele tale pentru mine; dar dacă prezint adevărul lui Dumnezeu, tu şi eu ne vom întâlni din nou cu el. Trebuie să ne concentrăm asupra marelui punct al puterii spirituale, Crucea. Dacă eşti mereu în contact cu acel centru unde sălăşluieşte toată puterea, atunci ea se va revărsa în viaţa ta. In mişcările de sfinţenie şi la strângerile unde se pune accentul pe experienţa spirituală se acordă atenţie nu Crucii lui Cristos, ci efectelor ei.

Lipsa de putere a bisericilor este criticată astăzi, şi pe bună dreptate. Unul dintre motivele acestei lipse de putere este că nu ne-am concentrat asupra adevăratului centru al puterii spirituale; n-am meditat suficient la tragedia de pe Calvar şi la semnificaţia Răscumpărării.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.” IOAN 14:13

Făcând această promisiune, Domnul anunţa ziua sau calea cea nouă şi vie care se va deschide prin perdeaua dinăuntru sfâşiată, adică trupul Său. Răstignirea şi învierea Sa marchează timpul în care lucrarea rugăciunii va fi un dar al harului, prin Duhul Sfânt care a fost dat răscumpăraţilor Domnului. În Numeri 18:7, citim: „Vă dăruiesc slujba preoţiei” şi aceasta este slujba de mijlocitor în rugăciune. Ce am făcut noi cu acest dar în adunare, în legătura personală cu El? Ce am făcut în familie , în întâlnirile noastre familiale? Astăzi mulţi oameni cred în rugăciune, dar nu se roagă. Unii se roagă dar nu aşteaptă răspuns. Ei merg la adunările de rugăciune dar nu se roagă dintr-o inimă fierbinte şi plină de credinţă, ci mai mult de formă, de datorie, sau ca să fie auziţi de alţii. Rugăciunea este definită în Scriptură prin cuvinte simple ca: a cere, a striga, a chema. „Cere şi ţi se va da.”(Mat,17:7) Aceasta ne aşează într-o stare de totală dependenţă de Dumnezeu. „Strig către Tine căci m-asculţi Dumnezeule.” (Ps 17:6). Aceasta nu înseamnă literalmente a striga ca să audă Dumnezeu, ci o rugăciune smulsă dintr-o inimă zdrobită şi în mare nevoie. „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi…” (Ps.50:15). Aceasta, deasemenea, nu înseamnă a-L chema pe Dummnezeu numai când avem necazuri, ci este mai degrabă o încurajare că Dumnezeu aşteaptă numai să-L chemăm în ajutor şi El este gata să ajute plin de iubire pe copilul Său.

Tot ce vom cere vom primi, dar sunt trei condiţii:

1) Cererea noastră să fie în acord cu voia Sa.

2) Să fie făcută în Numele Domnului Isus. Dacă este inspirată de un scop interesat sau alt motiv care nu urmăreşte slava Mântutorului, mântuirea sufletelor, făgăduinţa textului nu mai este valabilă.

3) Rugăciunea noastră să slăvească pe Tatăl prin acţiunea de mijlocire a Fiului Său. Rugăciunea în Numele Său pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, urcă treptele tronului de har şi atinge sceptrul de aur care ni se întinde.

Rugăciunea în NUMELE Domnului Isus dă autoritate rugăciunilor noastre. Recunoscând că în noi înşine nu avem nici un merit, ne prezentăm înaintea Tatălui în virtutea meritelor Domnului Hristos, şi aceasta atinge inima lui Dumnezeu care onorează prin răspunsurile Lui, Numele care este mai presus de orice nume. Să ne rugăm totdeauna cu convingerea că Dumnezeu ascultă şi cu dorinţa sinceră ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Rugăciunea nu este o datorie, o obligaţie, sau doar un aspect al vieţii creştine.Ea este un har, o favoare care ni s-a făcut şi prin care putem avea marea cinste de a ne apropia de Tatăl nostru. Dacă ne pierdem timpul în eforturi inutile, în activităţi ale firii, chiar religioase fiind ele, şi ne furăm din timpul rugăciunii, noi suntem mult păgubiţi iar Duhul Sfânt va fi întristat.

În rândurile acestea nu ni se indică un tipar de rugăciune sau un regulament. Sunt doar nişte gânduri care să ne facă să preţuim şi să folosim harul care ni s-a făcut de a veni înaintea Tatălui nostru în virtutea a ce este Domnul Isus pentru noi înaintea Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea-Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Psalm 91:1-2.


Cel care stă în locuinţa tainică a Celui Prea-Înalt, este ocrotit de toate puterile întunericului. Noi suntem înconjuraţi de duşmani, zi şi noapte sunt gata să ne atace. Noi nu am putea să stăm neclintiţi, dacă Cel-Preaînalt nu ne-ar ocroti. Deoarece duşmanul aşează tot felul de capcane în drumul nostru, pe care nu le vedem, noi am călca în ele şi am fi prinşi de ele, dacă Dumnezeu nu ne-ar scăpa. Dar în locuinţa tainică a Celui Preaînalt putem să ne veselim. Adevărul Lui este scut şi adăpost. Nu e nevoie să ne temem, chiar dacă suntem înconjuraţi de puterile întunericului. Nu e nevoie să ne temem nici atunci când vedem că, Satana vrea să ne atace, deoarece Cel Preaînalt este scăparea, cetăţuia noastră. Cel care nu stă în locuinţia tainică a Celui Preaînalt, acela va deveni jertfă a duşmanului care pândeşte în întuneric şi atât trupul cât şi sufletul, îi vor fi ruinate. La mulţi oameni aceasta este cauza pentru care viaţa lor este atât de chinuită. O mie cad într-o parte, la acela care este păzit de Dumnezeu, şi zece mii cad la dreapta lui, dar lui nu i se întâmplă nimic. Deci, dintre 11 mii poate deci, numai acela să dăinuie, care se încrede în Dumnezeu. Prin aceasta primim curaj, să ne încredem în continuare în Dumnezeu şi să avem plăcerea în El: „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Lui este tăria noastră”. (Neemia 8:10). Un astfel de om poate să spună: „Căci Tu mă înveseleşti cu lucrurile Tale, Doamne şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale”. (Psalm 92:4). Un astfel de om este mângâiat, deoarece ştie că nu i se poate întâmplă nicio nenorocire. Aceasta nu înseamnă că nu va mai avea parte de nevoi; dar se bucură în toate, pentrucă ştie că sunt spre binele lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ALCHIMIE CEREASCĂ

… Întristarea voastră se va preface în bucurie.Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.

Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul meu cu al lor, ca să cânt îndurarea care m-a scos din adânca mea întristare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Voi ştiți mărturia care sa răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care la predicat Ioan – pe Isus din Nazaret, cum La uns Dumnezeu cu Duh Sfânt și cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.    Fapte 10.37,38

Scopul lui Hristos a fost săi mântuiască pe oameni de păcatele lor, însă El a dorit săi scape și de durerile lor. Inima Lui a simțit cu cei care sufereau și a avut întotdeauna bunăvoința de a le alina durerile. Pașii Lui au fost marcați de lacrimi și de recunoștință, de expresii ale dragostei din partea celor lipsiți de ajutor, a celor bolnavi și chinuiți. Una dintre puținele bucurii pe care lea avut pe pământ a fost cea de a face bine, de a alina durerile și de a vindeca. El nu Șia manifestat bunătatea prin intermediul altora, ci a acționat întotdeauna personal.

Am simțit și noi ce înseamnă să facem bine? Am avut bucuria de ai fi făcut pe alții fericiți? Să ne aducem aminte că Domnul Isus a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35). Dacă Dumnezeu nea încredințat bunurile lumii acesteia, să căutăm să fim canale prin care El să le împartă și celorlalți! Sau poate că avem puțin, iar sfera noastră de lucru este limitată; să ne amintim că Dumnezeu poate fi glorificat la fel de mult prin puținul dat de cel sărac, ca și prin belșugul dăruit de cel bogat!

Cea mai nobilă parte a facerii de bine creștine nu este dăruirea unor sume mari. Domnul nostru umbla „făcând bine”. O vizită la timpul potrivit, un cuvânt prietenesc, un ajutor dat cu simplitate, o dărnicie fără gândul de a fi răsplătit, în toate acestea Dumnezeu Își găsește plăcerea.J. R. Macduff

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, la Tine vin pentru această zi. Tendinţele degeneratoare ale acestei ţări sunt atât de rafinate, încât mă umplu de uimire! Readu bucuria vieţii care face ca totul din jur să strălucească.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”» IOSUA 7,10

Să fim gata să ne cercetam

Cercetarea este un subiect sensibil. Nu există nimic altceva care să cerceteze inima mai mult decât rugăciunea. Când ne rugăm păşim în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi suntem cercetaţi până în străfundul sufletului. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Şi dacă există vreo pie-dică, Dumnezeu nu aşteaptă să spunem: «Doamne, dacă este ceva …». Iată o rugăciune plină de ipocrizie! Dacă este ceva, şi de regulă este, atunci Dumnezeu ne descoperă cauza eşecului nostru. Iată ce spune Sfânta Scriptură despre Iosua: «Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului» (Iosua 7,6). Trebuie să fim pregătiţi să fim cercetaţi: «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”». Odată ce renunţăm la trăncăneala ipocrită şi la discuţiile «evlavioase» fără nici un rost, vom fi cu adevăra pregătiţi să ne lăsăm cercetaţi. Nu are nici un sens să mergem la o oră de rugăciune dacă nu suntem pregătiţi spiritual. Adevărata rugăciune se naşte în urma cercetării prin Duhul Sfânt.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Eclesiastul 9:10

Tot ce găseşte mâna ta să facă” se referă la lucruri posibile. Sunt multe lucruri pe care le-am putea face, şi nu le facem niciodată. Ar fi bine dacă aceste lucruri ar rămâne numai în mintea noastră, dar, dacă vrem să fim folositori, nu trebuie să ne mulţumim să facem planuri şi să vorbim despre ele. Trebuie să îndeplinim în mod practic tot ce pot să facă mâinile noastre. O faptă bună este mai valoroasă decât o mie de teorii geniale. Să nu aşteptăm ocazii mai bune, sau lucrări deosebite, ci să facem lucrurile pe care le avem de făcut în fiecare zi. Nu avem alt timp de trăit. Trecutul s-a dus; viitorul nu a venit încă. Nu vom avea niciodată alt timp în afară de prezent. Nu aştepta ca experienţa ta să ajungă la maturitate, şi apoi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Doreşte-ţi să rodeşti acum. Slujeşte-L pe Dumnezeu acum, dar ai grijă de felul în care îţi îndeplineşti munca: ,fă cu toată puterea ta”. Fă-o imediat Nu-ţi irosi viaţa gândindu-te la ceea ce plănuieşti să faci mâine, de parcă aşa ţi-ai putea ascunde lenea de azi. Nici un om nu-L slujeşte pe Dumnezeu făcând lucrurile mâine. Dacă Îl onorăm pe Christos şi suntem binecuvântaţi, acest lucru se întâmplă prin ceea ce facem azi. Orice ai face pentru Christos, pune-ţi tot sufletul. Nu-I oferi o treabă de mântuială, făcută când şi când. Când Îl slujeşti, slujeşte-L cu tot sufletul tău, cu toată inima ta şi cu toată puterea ta. Unde se află puterea creştinului? Nu în el însuşi, fiindcă el este slab. Puterea Lui se află în Domnul oştirilor. Să căutăm deci ajutorul Domnului; să-l căutăm cu rugăciune şi credinţă, şi, după ce am făcut „tot ce găseşte mâna”, să aşteptăm binecuvântarea Domnului. Astfel, ceea ce am făcut va fi bun şi îşi va îndeplini scopul.

Seara

Vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Zaharia 4:10

Începuturile slabe” (Zaharia 4:10) marchează începutul lucrării prin „mâna lui Zorobabel”, lucrarea de reconstruire a templului din Ierusalim. Nimeni nu putea dispreţui „începuturile slabe”, fiindcă Domnul ridicase un om care să persevereze până când avea să fie pusă piatra cea mai însemnată în vârful Templului (vers. 7). „Cumpăna”, sau firul cu plumb, era pe mâini bune. Spiritual, aceasta este o mângâiere pentru fiecare credincios în Christos Isus. Chiar dacă lucrarea harului este foarte slabă la început, firul de plumb este pe mâini bune, fiindcă un Maestru Zidar mai mare decât Solomon se ocupă de clădirea templului ceresc. El „nu va slăbi, nici nu se va lăsa” (Isaia 42:4), până nu va fi înălţat şi ultimul turn. Dacă firul de plumb ar fi în mâna unei fiinţe omeneşti, am avea de ce să ne îngrijorăm. Totuşi, „lucrarea Domnului va propăşi” (Isaia 53:10) în mâinile Lui Isus. Lucrarea de reconstruire a templului nu a început aiurea şi fără grijă, fiindcă mâna supraveghetorului purta un instrument bun. Dacă zidurile ar fi fost construite în grabă, fără supraveghere, s-ar fi putut să nu fie complet drepte. Însă firul cu plumb a fost folosit. În acelaşi fel, Isus supraveghează mereu construcţia templului Său spiritual, astfel încât să fie bine şi sigur clădit. Noi suntem grăbiţi, dar Isus judecă. El foloseşte cumpăna, şi ceea ce iese afară din rând trebuie dărâmat. De aceea multe lucrări promiţătoare au căzut, şi multe declaraţii arzătoare de credinţă au fost aruncate pe marginea drumului. Nu este treaba noastră să judecăm biserica Domnului, fiindcă Isus are ochi buni şi drepţi, şi poate folosi cumpăna. Nu ne bucurăm că judecata este lăsată în seama Lui? „Cumpăna” era folosită activ, era în mâna constructorului, o indicaţie sigură care trebuia să grăbească desăvârşirea lucrării. O Doamne Isuse, cât de mult ne-am bucura dacă Te-am putea vedea în lucrare. Cetatea Sionului este în ruină. Înalţă-te, mare Zidar, şi fă ca ruinele să se bucure de venirea Ta

IZVOARE IN DEŞERT

Caleb i-a zis: „Ce vrei?” Ea a răspuns: „Fă-mi un dar căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă”. Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos. (Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos” în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui” (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină” (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus: „Deşertul este atât de mare!”

Am spus: „Deşertul este atât de gol!

Ce izvoare sunt acolo ca să-mi astâmpere setea?

Unde mă voi ascunde de furtună?”

Am spus: „Deşertul este atât de singuratic!

Nici un glas blând, nici o faţă iubitoare

Care să lumineze nici cel mai mic loc”.

M-am oprit până mi-a trecut plânsul!

Am auzit susurul unor izvoare ascunse;

Înaintea mea au apărut palmieri verzi şi frumoşi;

Păsările cântau; tot văzduhul

Era plin şi fremăta de aripile îngerilor!

Şi Cineva a întrebat încet: „De ce, în adevăr,

Te gândeşti cu îngrijorare la ceea ce îţi va aduce

Ziua de mâine? Nu vezi tu

Că Tatăl ştie ce ai nevoie?”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 3.1-19

Are loc o a doua vindecare în sinagoga din Capernaum, şi aceasta din nou într-o zi de sabat (cap. 1.21…). Acestui bolnav, a cărui mână este uscată, Domnul îi cere exact fapta pe care el nu este în stare s-o împlinească. începând prin a asculta, omul îşi face dovada credinţei sale şi aceasta îi permite lui Isus să-l vindece. Dar, vai, priviţi la împietrirea inimilor celor care asistă! În loc să se bucure împreună cu omul vindecat şi să admire puterea Domnului, aceşti oameni răi folosesc această minune drept pretext pentru a căuta să-L omoare. El însă îşi continuă lucrarea Sa de har, iar mulţimile, inclusiv dintre străinii din Tir şi Sidon (şi chiar şi edomiţi), continuă să vină la El pentru a-L asculta şi a găsi vindecarea.După aceasta, El pune deoparte doisprezece ucenici şi îi rânduieşte „ca să fie cu El şi ca să-i trimită…” (comp. cu Ioan 15.16). A fi cu Isus: ce privilegiu de nemăsurat şi, în acelaşi timp, ce condiţie indispensabilă pentru a putea fi apoi trimişii. Cum să împlineşti un serviciu fără să fi primit mai întâi îndrumările Sale? (Ieremia 23.21,22).

În această Evanghelie, fiecare dintre cei doisprezece este numit singur, pentru a ne învăţa că un rob trebuie să aştepte direct şi personal de la Stăpânul său să primească îndrumare şi ajutor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 1:27-36

PIERDEREA UNEI VIZIUNI

Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Sean…
Judecători 1:27

Într-un articol publicat de către Lynn Anderson în revista Leadership, descrie ceea ce se petrece când oamenii îşi pierd viziunea. Un grup de pelerini au coborât pe ţărmul Americii cu aproximativ 350 de ani în urmă. Cu o viziune măreaţă şi cu mult curaj au venit să se aşeze în noua ţară. În primul an au pus bazele unui oraş. În al doilea an, au ales un consiliu orăşenesc. În al treilea, guvernul a propus construirea unui drum de vreo opt kilometri spre vest, în deşert. Dar în al patrulea an, oamenii au început să condamne consiliul orăşenesc, deoarece li se părea că a construi un drum prin pădure era numai o risipă a fondurilor publice. Într-un fel sau altul, aceşti oameni vizionari îşi pierduseră viziunea. Odată erau în stare să vadă dincolo de ocean, dar acum nu mai vedeau nici măcar 8 kilometri în pustie. Acest lucru îmi reaminteşte textul nostru de azi. Sub conducerea înţeleaptă a lui Iosua, israeliţii au traversat prin credinţă Iordanul şi au început cucerirea Palestinei. Dar după câteva victorii răsunătoare, hotărârea lor a început treptat să slăbească şi viziunea li s-a şters. Au încetat să se mai lupte şi, în schimb, au făcut tratate de pace în schimb cu locuitorii ţării. Aceeaşi atitudine poate stânjeni vieţile noastre spirituale. Fericiţi cu câteva succese iniţiale ca creştini, putem deveni automulţumiţi şi încetăm să mai înaintăm. Refuzăm să ne mai confruntăm cu următorul duşman spiritual.

Pentru a porni din nou, trebuie să ne rededicăm urmăririi scopurilor pe care Dumnezeu le are pentru vieţile noastre. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne reînnoiască viziunea. D.C.E.

Când viaţa îmi devine o povară grea
Şi calea urcătoare mai greu de mers pe ea,
în jugul vieţii, ajută-mă să pot vedea
Viziunea ce o ai pentru viaţa mea.     D.J.D.

Pericolul nu este că ţinta ne este prea sus
şi-o vom greşi, ci că

este prea jos
să putem ajunge la ea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Ps. 103, 12.

Aşa va vorbi rămăşiţa lui Israel în zilele din urmă despre bunătatea şi milostenia lui Dumnezeu. Dar şi nouă ni s-a prezentat Dumnezeu în milostenia Lui, şi noi avem multe pricini să lăudăm Numele Lui. Fărădelegile noastre care ne despărţeau de Dumnezeu, El le-a îndepărtat atât de mult cum este răsăritul cu apusul Soarelui. Aşa cum aceste două nu se întâlnesc, nu se pot uni, tot aşa nici păcatele noastre nu mai sunt luate în seamă de Dumnezeu. „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor şi nici de fărădelegile lor.” (Evrei 10.17). Dacă ne gândim că aceasta este spusă tocmai pentru rămăşiţa lui Israel şi că în versetul nostru este prima dată amintit răsăritul, înţelegem încă un gând frumos. La cortul întâlnirii, locuinţa Lui Dumnezeu pe acest pământ intrarea şi curtea au fost aşezate totdeauna către răsărit. În schimb în apus era Sfânta Sfintelor, acolo trăia Dumnezeu în nor care era aşternut peste chivot, şi numai odată pe an era posibil ca marele preot să intre şi atunci nu fără sânge. Poporul stătea departe, în răsărit, în ziua ispăşirii când intra marele preot. Cât de mare ar fi fost dorinţa israelitului ca să intre în prezenţa Lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă. Păcatul mărea această depărtare şi oprea apropierea.

După ce Domnul Isus a isprăvit lucrarea Sa pe Golgota perdeaua din templu care despăţea Sfânta Sfintelor s-a rupt în două de sus în jos şi în felul acesta în faţa lui Dumnezeu s-a isprăvit ceea ce era de făcut pentru păcatele noastre. Noi acum putem să ne apropiem de El şi să-I aducem adorarea care El singur o merită. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea Lui Dumnezeu care nu este o organizaţie meşteşugită de om ci un Trup viu, format prin Duhul Sfânt.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… omul care se încrede în om… și își abate inima de la Domnul… este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea… Ieremia 17.5,6

Nefericirea „cancelarului de fier”

Cândva, prințul german Otto von Bismark a fost vizitat de cineva care i-a spus: „Alteța voastră sunteți totuși un bărbat fericit”. – „Fericit?”, a întrebat gânditor prințul; „ce înțelegeți prin fericit? Rareori am fost un bărbat fericit. Dacă adun rarele mele minute de fericire adevărată, nu o să rezulte mai mult de 24 de ore în total”. Înainte de a muri, prințul a fost cuprins de remușcări și a spus: „Am adus fericire unei mari națiuni, da, dar și nefericire pentru mulți! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80.000 de oameni, n-ar fi îndoliați tați, mame, surori. Acum o să dau socoteală lui Dumnezeu…”.

Regretul prințului, care a fost numit „cancelarul de fier”, a venit prea târziu. Și toți care și-au pus încrederea în acel om au ajuns niște nefericiți. Când însă ne încredem în Dumnezeu, pacea Lui ne va păzi inimile și gândurile prin Isus Hristos: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile …” (Filipeni 4.6,7). Ce har că până și temerile noastre sunt folosite de Dumnezeu ca mijloc de a ne umple cu pacea Sa minunată, atunci când suntem gata să nu ne încredem în om și să nu ne abatem de la Domnul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„IN INIMA SI IN SUFLET”

„Puneți-vă, deci, în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun” (Deuteronom 11:18)

Cum strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima și în sufletul tău?

1) Cugetând la Cuvântul Său în fiecare zi. Psalmistul ne spune că pentru a avea o viată împlinită trebuie să cugetăm la Cuvântul Lui „zi și noapte”! (Psalmul 1:2). Dar pentru asta, trebuie să încetinești ritmul. Ai văzut vreodată o vacă rumegând iarba? Cu cât o rumegă mai mult, cu atât mai mulți nutrieți obține din ea. Așadar, când Dumnezeu îți pune un verset în minte, cugetă la el întreaga zi. Fă din ei primul tău gând când te trezești și ultimul tău gând când mergi la culcare. Repetă lucrul acesta în fiecare zi timp de un an și vei fi uimit de creșterea ta spirituală.

2) Lăsându-I să te convingă de păcat si să te curățească în fiecare zi. „Cum își va ține tânărul (sau vârstnicul) curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Colegii lui călugări îl întrebau adesea pe Martin Luther de ce petrece atât de mult timp în confesional. Din moment ce locuia la mănăstire, cum se face că avea atâtea de mărturisit? Doar nu o fi făcând incantații? Nicidecum, deoarece Luther știa cât de ușor putea să cadă în capcana auto-justificării. Și era convins că doar Cuvântul Lui Dumnezeu avea puterea să pătrundă adânc în gândurile, imaginația și pornirile lui și să spele tot ce era murdar.

3) Punând în aplicare tot ce ai învățat. S-ar putea să cunoști Biblia de o sută de ori mai bine decât alții. Dar dacă nu ești și de o sută de ori mai iubitor, mai răbdător, mai bucuros, mai îngăduitor, gata să ierți, atunci la ce-ți folosește? Indoctrinat și fără pic de dragoste în inima ta, nu vei face decât să-i îndepărtezi pe oameni de Cristos. Așa că, renunță la teorie și începe să aplici tot ce ai învățat.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: