Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia privirilor noastre

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru. Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: „Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: „La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi „raţionali” vin şi-ţi spun „Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Când eram pe drum, Domnul m-a îndreptat…”GENEZA 24:27

Eliezer era pe drumul voii lui Dumnezeu şi în părtăşie cu El; de aceea el a fost condus mai departe, în siguranţă şi într-un succes deplin în misiunea lui. Ceea ce contează este punctul nostru de plecare. După ce am început bine, dacă veghem ca nimic să nu ne abată din drum, Domnul călăuzeşte, protejează şi binecuvântează pe copilul Său care se încrede în El şi care nu se abate din drum.

Petru nu era „pe drum”, când se încălzea în faţa focului, printre vrăjmaşii învăţătorului său, în timp ce El apărea în faţa tribunalului, şi unde avea să fie condamnat. Pentru că era în afara drumului, a făcut experienţa amară de a se lepăda de Domnul său.

Avraam nu era „pe drum” când a acceptat să intre la Agar; greşeala lui şi-a pus amprenta pe viaţa lui şi urmaşii lui culeg până în ziua de azi roadele acelei abateri, cum bine vedem din conflictele, agitaţia şi tulburările continui din Orientul Mijlociu. Numai venirea Domnului va pune capăt la toate acestea.

Un creştin care este în afara drumului şi poziţiei pe care i le-a rânduit Domnul, este totdeauna în pericol şi devine un pericol şi pentru alţii. Cine vorbeşte cu uşurinţă de călăuziri de sus, de la Dumnezeu, şi îşi închipuie că este pe „cale”, când de fapt este pe propriul său drum, făcând ce i se pare lui că este bine, fiindcă aşa-i spune lui inima, un astfel de om uită ce spune Cuvântul despre inima noastră: „…înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” Un astfel de om chiar citează versete biblice ca să se justifice, dar la urmă recoltează roade amare: pentru că nu a vegheat şi nu s-a rugat, a fost biruit de ispită ca să iasă din drum.Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie să rămânem fermi pe calea voiei lui Dumnezeu, pe acest drum pe care ni-l indică Dumnezeu şi pe care ne călăuzeşte El. Să căutăm cu smerenie să cunoaştem care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi s-o facem chiar şi în cele mai mici amănunte, întrebându-ne mereu: „Doamne, Tu ce zici?” sau „Ce-ai face Tu în locul meu?” „Poţi fi tu cu mine în locul acesta pe drumul acesta?”

Numai în felul acesta drumul nostru va fi sigur chiar dacă el nu este prea uşor. Domnul nu ne-a promis o trecere uşoară prin lumea aceasta, dar ne asigură o debarcare neabătută în cer. Să nu dispreţuim ziua începuturilor slabe, căci dacă începutul l-am făcut cu El şi rămânem pe calea voiei Lui, vom avea şi un sfârşit plin de succese ca al lui Eliezer. Să nu ignorăm ce mult înseamnă prezenţa lui Dumnezeu pe drumul renunţării. Fiind ascunşi cu Domnul Hristos în Dumnezeu, vom fi la adăpost de orice pericol şi ne vom adăpa din izvorul tuturor binecuvântărilor harului dumnezeiesc. Sunt aşa de multe şi câtă nevoie avem de ele, pentru că ne sunt date cu mână largă în Domnul Isus: „Voi aveţi totul deplin în El…” (Col. 2:10). Domnul nostru cunoaşte sfârşitul chiar de la început şi El vrea ca să fie spre slava Lui şi spre binele nostru.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Deci, ca unii care, prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţii neprefăcută, iubiţi-vă unii pe alţii din toată inima”. 1 Petru 1:22.

În starea dinaintea pocăinţei omul este necurat, stricat în toate privinţele. Prin sângele lui Isus putem fi spălaţi, curăţiţi. Apoi, trebuie să lucrăm după cum spune Cuvântul vieţii, să trăim după Duh, nu după firea noastră. Astfel avem înaintea noastră lucrarea de mântuire, şi ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. „Păziţi-vă de câinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi. Păziţi-vă de falsa tăiere împrejur. Căci noi suntem tăiaţi împrejur, noi care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus”. (Fii. 3:2-3). Falsa tăiere împrejur nu este altceva decât peticire. Mereu vrea să pună câte un petic, o bucată din noua îmbrăcăminte a lui Isus, pe îmbrăcămintea veche. Dar se rupe mereu. Noi suntem tăiaţi împrejur, care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus. Cel care face astfel, va avea un suflet curat. Acela iubeşte într-adevăr cu o dragoste neprefăcută pe fratele său. Mai este scris: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu”. (Luca 14:26). Nu putem primi nimic din ceea ce este omenesc sau din ceea ce este de la diavolul. Trebuie să urâm egoismul atât la noi cât şi la alţii. Aceasta nu înseamnă să ne urâm unul pe altul în persoană, ci numai răul, egoismul. Dragostea de fraţi neprefăcută, îndeamnă, dar totodată mângâie şi caută binele aproapelui. O, Doamne, Tu ai făcut cunoscut căile Tale lui Moise şi faptele Tale le-ai descoperit fiilor lui Israel; dă-ne şi nouă înţelepciune, să slăvim Numele Tău! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.

Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.

Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat”. Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi îngerului adunării din Smirna scriei: „Acestea le spune Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort și a înviat: «Știu necazul tău și sărăcia ta – dar ești bogat – și hula celor care își zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan. Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; şi veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şiţi voi da cununa vieţii»”Apocalipsa 2.810

„Smirna” este adesea menționată în Scriptură ca fiind folosită la îmbălsămarea celor morți. Ea trebuia să fie zdrobită pentru ași elibera toată mireasma. Avem aici prezentată perioada în care Adunarea a fost zdrobită sub călcâiul de fier al Romei păgâne; totuși, niciodată nu sa ridicat o mireasmă atât de plăcută către Dumnezeu precum în acele două secole de martiraj aproape continuu.

„Acestea le spune Cel dintâi și Cel din urmă, care a fost mort și a înviat.” Ce binecuvântare să știm că suntem legați de un Hristos înviat! Puterea învierii Sale lucrează în noi. El spune: „Știu necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat”. Aceasta era perioada în care Adunarea era persecutată și urâtă de toți cei din jur. Creștinii nu se închinau în clădiri impunătoare, ci în peșteri și în catacombe. Disprețuiți de lume, condamnați ca vrăjmași ai imperiului, din cauza loialității lor față de Hristos, viețile lor erau scumpe înaintea lui Dumnezeu. În ochii Lui, ei erau bogați. Erau săraci în ce privește bunurile acestei lumi, însă erau bogați în credință.

Augustin a spus că sângele martirilor este sămânța Bisericii. Mărturia celor martirizați îi conduceau până și pe persecutorii lor săL primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, datorită puterii convingătoare a adevărului manifestate în cei pe care îi martirizau. Eforturile lui Satan de a distruge creștinismul au fost zadarnice. Acelea au fost însă zile în care a fi creștin însemna cu adevărat ceva. Când cei ai Domnului erau zdrobiți precum smirna, ce mireasmă plăcută a devotamentului și a dragostei creștine se înălța către tronul lui Dumnezeu! H. A. Ironside

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, îmi dau seama din plin că „sunt doar un copil mic, nu ştiu nici sa ies, nici să intru”; de aceea, dă-mi „o inima care înţelege” (1 împăraţi 3:7,9, Bucureşti 2001) şi creşte în mine sentimentul prezenţei Tale azi.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să ne apropiem cu o inimă curată…» EVREI 10, 22

Să fim gata să auzim adevărul absolut.

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 Ioan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late. Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când Îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta. Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului. Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Înfinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al Lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-l treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Seara

„Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc!…” Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. Proverbe 24:33-34

Cei mai răi leneşi cer doar „să mai aţipesc puţin”. Ar fi indignaţi dacă ar fi acuzaţi de lenevie. „Să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc”‘ este tot ce cer, şi au o mulţime de motive care să-ţi demonstreze că indulgenţa aceasta este una potrivită. Totuşi, prin „puţinul” acesta trec zilele. Timpul pentru muncă s-a dus, şi câmpul se umple de spini. Prin puţină amânare, poporul îşi ruinează sufletul. Nu intenţionează să amâne ani de zile. Se gândesc că peste câteva luni va fi un timp mai potrivit, Mâine vor începe lucrurile serioase; dar prezentul este atât de ocupat, şi atât de nepotrivit, încât încep să se scuze. Ca nisipul din clepsidră, timpul se scurge. Viaţa este irosită picătură cu picătură, şi vremurile de har sunt pierdute prin „puţină aţipeală”, O, fii înţelept şi prinde orele care trec în grabă, ca să foloseşti momentele care se duc! Fie ca Domnul să ne înveţe această înţelepciune sacră. Altfel, ne aşteaptă cea mai cruntă sărăcie, sărăcia veşnică, în care vom cerşi degeaba măcar un strop de apă. Ca un călător care îşi urmează cu hotărâre drumul, sărăcia îl prinde pe leneş, şi ruina îl nimiceşte pe nehotărât. Fiecare oră aduce urmăritorul mai aproape. El nu se opreşte pe drum, fiindcă este afacerea stăpânului şi nu poate întârzia. După cum un om înarmat intră cu autoritate şi putere, sărăcia va veni peste leneş, şi moartea peste cel nepocăit, şi nu va exista nici o scăpare. O, dacă oamenii ar fi mai înţelepţi în vremurile bune, şi L-ar căuta pe Domnul Isus înainte de Ziua Nimicirii. Atunci va fi prea târziu pentru semănat şi secerat, prea târziu pentru căinţă şi credinţă. În agricultură nu are nici un rost să jeleşti după ce a trecut timpul semănatului. Credinţa şi hotărârile sfinte au şi ele timpul lor. Să ne ajute Dumnezeu să le obţinem în noaptea aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. (Psalmul 46:10)

Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah”, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere” (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace” care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire” (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând” al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi”. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). selectat

 

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând” a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 2.1-17

În casa din Capernaum, Domnul Isus Se face recunoscut, conform Psalmul 103.3, ca Cel care iartă toate nelegiuirile şi care vindecă toate neputinţele. Cu privire la paralitic, El împlineşte, în această ordine, cele două părţi ale acestui verset, ca o mărturie pentru toţi. Cel care iartă păcatele – lucrare spirituală – şi care dă şi o dovadă materială, vindecând astfel boala, nu poate fi altul decât Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Vameşii percepeau taxele pentru a le plăti romanilor, fapt ce atrăgea asupra lor pe de o parte bogăţia (pentru că păstrau o parte pentru ei), iar pe de altă parte, dispreţul compatrioţilor. Domnul însă, chemându-1 pe Levi şi acceptând invitaţia lui, arată că nu dispreţuieşte şi nu respinge pe nimeni. Dimpotrivă, El a venit pentru păcătoşii notorii (cunoscuţi de toată lumea), care nu-şi ascund starea (1 Timotei 1.15); şi ia masa împreună cu ei, devenind Prietenul lor. Pentru că, încă de la cădere, omului îi este frică de Dumnezeu şi fuge de El, din cauza conştiinţei sale rele, cea dintâi grijă a lui Dumnezeu, înainte de a salva făptura Sa, este să Şi-o apropie, câştigându-i încrederea. Şi aceasta a făcut Domnul Isus coborând până la întâlnirea cu omul mizerabil, pentru a-1 face să înţeleagă că Dumnezeu îl iubeşte.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 136:1-9

CREAŢIA SI RECUNOŞTINŢA

Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor… Pe Cel ce-a făcut cerurile cu pricepere. Psalmul 136:2, 5

Intr-o zi, mergând spre locul de muncă, am văzut pe bara din spate a unei maşini o etichetă, pe care scria: „Ai mulţumit azi unei plante verzi?” Ciudat, m-am gândit. Plantele, desigur, sunt esenţiale vieţii. Prin procesul de fotosintezătele produc oxigen. Apoi, ne asigură mâncare, combustibil, medicamente, şi o mulţime de materiale de construcţii şi industriale. Voia să spună oare eticheta aceea că din pricina faptului că depindem atât de mult de plante, ar trebui să le mulţumim lor pentru binecuvântările noastre? Poate că da. Minunile creaţiei ar trebui să ne umple inimile de mulţumire, dar întotdeauna numai pentru Creator. In cartea sa de devoţiune, Oswald Chambers a scris: „învaţă să asociezi ideile demne de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăritul şi apusul soarelui, soarele şi stelele, schimbarea anotimpurilor – şi imaginaţia ta nu va fi niciodată aservită impulsurilor tale, ci întotdeauna va fi în slujba lui Dumnezeu”. Şi slujirea este recunoştinţa din toată inima faţă de Acela care a adus totul în existenţă, şi care susţine lumea noastră prin puterea Sa cea măreaţă.

Fii conştient de creaţie. Soarele ne aminteşte de căldura dragostei lui Dumnezeu. Imensitatea spaţiului ne vorbeşte de nemărginirea Lui. Răsăritul şi apusul soarelui ne revelează frumuseţea şi splendoarea naturii Sale divine. Cum ar trebui să ne facă acestea să-L lăudăm pe Acela care nu numai că ne-a dat viaţa fizică, dar care ne-a dăruit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos.

Eticheta aceea ar trebui schimbată astfel: „Ai adus mulţumiri lui
Dumnezeu azi?”     D.J.D.

Vânt şi ape, tărână şi lumină
Vorbesc de dragostea-I divină;
Tu l-ai mulţumit vreodată
Pentru toate ce ne-arată?

Anonim

Este bine să ne închinăm lui Dumnezeu în natură, dacă aceasta ne ajută să ne închinăm Dumnezeului naturii.-

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian! oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine. Judecatori 6,14.16.

Vârstinicii pot adesea să înveţe chiar de la copii. Un tată a observat cum un copil se chinuia să îndepărteze o piatră mare. Tatăl a văzut că piatra este prea grea pentru copil şi l-a întrebat: „Vrei cu orice preţ să-ţi iroseşti puterea ta?” „Asta vreau să o fac” a răspuns ostenit copilul. „Nu,nu vei face asta” a răspuns tatăl, „tu nu mi-ai cerut încă niciodată ajutorul!”

Este minunat, că Dumnezeu în multe locuri ale Cuvântului Său promite puteri celor care în dragoste şi în ascultarea credinţei doresc să-I slujească. Să avem deplină ÎNCREDERE că vom fi ascultaţi când venim înaintea tronului de har pentru a primi milostenie în orice timp. Versetul de azi tratează despre Ghedeon. Dumnezeu S-a arătat şi i-a dat o solie mare şi grea, dar tânărul bărbat se simţea foarte „sărac” şi prea „tânăr” pentru a traduce în viaţă ceea ce i s-a impus. El simţea ce slab e pentru a îndeplini această solie în puterea proprie.

Dar cât de bine l-a îmbărbătat Dumnezeu pe Ghedeon. El trebuia să se convingă că Dumnezeul Atotputernic e de partea lui. Numai în deplină dependenţă de Dumnezeu putea să ducă solia în ascultare. Cine primeşte pe Domnul Isus Hristos în credinţă curată, ca Mântuitor şi Salvator, acela are o putere care izvorăşte direct din Dumnezeu, Izvor de putere care biruieşte orice din această lume. Însuşi Hristos vrea să ne călăuzească cu puterea Sa, şi să ne ajute în feluritele încercări şi primejdii care persistă pe drumul nostru prin această lume. Aceste puteri le primesc numai aceia care-I slujesc. Nu vrei să-I slujeşti şi tu?

Ne întrebuinţăm noi toată dibăcia şi iscusinţa pe care o avem pentru interesele adevăratei Adunări a Lui Dumnezeu sau le folosim pentru a împodobi o lume nelegiuită?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei care sunteți la marginile pământului! Isaia 45.22

Întoarcerea lui Spurgeon

Străbunicii celui care mai târziu avea să fie numit „prințul predicatorilor” – Charles Haddon Spurgeon –, erau oameni cu o viață evlavioasă, care și-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu era de ajuns. Credința nu se moștenește, ci este o încredere personală, neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de 15 ani, Charles era stăpânit de un puternic sentiment al stării sale de păcat. „Mă simțeam nenorocit” – spunea el – „abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să frecventez biserica și am început cu cea din orășelul în care locuiam, gata să fac orice, numai ca Dumnezeu să mă ierte. Am făcut ocolul tuturor bisericilor… Predicatorii spuneau adevăruri mari, bune, dar eu voiam să știu: cum mi se pot ierta păcatele? Voiam să aud cum poate căpăta pacea un păcătos…”.

Dumnezeu, care este dragoste și care nu dorește moartea păcătosului, a condus pașii lui Spurgeon spre un loc unde se vestea Evanghelia în simplitate. Acolo se vesteau cuvintele versetului din meditația de astăzi. Predicatorul spunea simplu: „Tinere, te afli în mari nevoi. Nu vei ieși din ele, dacă nu vei privi la Hristos… Trebuie numai să privești”. Îndată, Spurgeon a văzut, prin credință, lucrarea Mântuitorului și a primit în simplitate mântuirea prin încrederea în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (1)

„Ea a turnat mirul pe capul Lui” (Matei 26:7)

Isus s-a lăsat slujit. Dar tu? „O femeie … cu un vas de alabastru cu mir foarte scump … a turnat mirul pe capul Lui… Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?”… Când a auzit Isus, le-a zis… „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine” (v. 7-10). învățăm o lecție importantă din această povestire. Îi poți învăța pe oameni despre slujire dar dându-le voie să te slujească și ei pe tine. Altfel, te vei epuiza. Domnul Isus a aplicat acest principiu. La fel a făcut si psalmistul: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5). Pentru ca paharul tău să rămână plin, acesta trebuie să fie în permanență reumplut. Și, în general, din moment ce oamenii se poartă cu tine după cum te porți tu însuți cu tine, trebuie să înveți cum să te îngrijești de propria persoană.

Este bine să ne îngrijim de alții, dar uneori e doar un pretext ca să nu ne îngrijim de noi înșine – sau poate chiar nu știm cum să ne îngrijim. Întrebarea este: Cum putem împlini porunca lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31), dacă noi nu am învățat să ne iubim pe noi înșine? Mulți dintre noi devin frustrați când văd cum, zi de zi, ne asaltează oameni care se gândesc doar la nevoile lor. Când cei din jurul tău cheltuie nesăbuit, învață să economisești; altfel, vei ajunge la fundul sacului. Și, imediat, vei fi afectat pe toate planurile – moral, emoțional si spiritual. Cine te va repune pe picioare – dacă nu chiar tu? Așadar, astăzi roagă-te: „Doamne, dă-mi harul de a mă lăsa uns cu același mir cu care-i ung la rândul meu pe alții”.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: