Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lucrurile mărunte şi lucrurile profunde

Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31.

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său”.

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul este bun cu cine se aşteaptă la El.”

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3:25

Cel fără ajutor trebuie să aştepte. Cel răbdător, aşteaptă. Dar ce greu este pentru cel nerăbdător şi pentru cel tare ca să aştepte! Să aştepţi pentru mântuirea unui suflet când inima îţi este zdrobită în aşteptare; să aştepţi consacrarea unei vieţi în ogorul lui Dumnezeu când vezi că lumea înlătură ca un gunoi ce este de preţ; să aştepţi pe Dumnezeu să intervină şi să vezi ravagiile pe care le face Satan în timp ce tu aştepţi; astfel de aşteptări cer o mare credinţă. Şi totuşi credinţa care aşteaptă va vedea cu siguranţă, slava lui Dumnezeu care va veni peste acela care aşteaptă. Ai plecat într-o lungă şi obositoare călătorie cu trenul. Ai călătorit prin praf şi căldură. La miezul nopţii te-ai trezit de încetineala trenului. O ciocnitură, o zdruncinătură, un scârţâit şi apoi trenul se opreşte. Aştepţi şi aştepţi. Străpungi cu privirea în întuneric cu fruntea lipită de geam. Cinci, zece, douăzeci de minute trec greu. Totuşi e linişte, nu se mişcă nimic. Te întorci obosit şi plictisit în compartiment. Te întrebi când se va sfârşi aşteptarea obositoare. Deodată se aude un sunet în depărtare. Şuieratul şi zdrăngănitul se apropie; apoi o goană, un uruit şi locomotiva ca un monstru şi cu coada ei de vagoane se năpusteşte pe lângă tine într-o clipă şi este înghiţită în întunericul care o înconjoară. Ai aşteptat mult. Acum poţi vedea care a fost cauza aşteptării. Poţi să-ţi imaginezi teribila moarte care te-ar fi aşteptat dacă trenul în care erai ar fi plecat. Poţi vedea motivul înţelept care te-a ţinut în aşteptare pe şină. Era un tren care trebuia să treacă şi singurul lucru sigur de făcut era să aştepţi cu răbdare. Dacă ai fi plecat, ar fi fost moarte şi rămăşiţele unei ciocniri înfiorătoare.

Îţi dă inima ghes să faci ceva? Eşti nerăbdător pentru slujire şi totuşi împiedicat din toate părţile? Îţi este orizontul vieţii atât de îngust din pricina împrejurărilor care au devenit aproape de nesuportat? Totuşi, timpul de aşteptare al lui Dumnezeu este cel mai bun pentru tine acum. Aşteaptă şi vei vedea bariera ridicându-se. Aşteaptă şi vei vedea cum împrejurările se schimbă. Aşteaptă şi vei vedea cum Dumnezeu lucrează peste aşteptările şi dorinţele tale. Aşteaptă şi vei vedea „cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce aşteaptă totul de la El (Isaia. 64:4). „Bine este să aştepţi în tăcerea ajutorul Domnului. (Plâng. Ier. 3:26)

Când inimile noastre realizează ce este Dumnezeu, şi ce este El pentru noi, avem odihnă. Este odihnă cerească; când căutăm odihna în pustiu, uităm Canaanul.

Dacă un credincios are încă încredere în el însuşi, va fi greu să-l convingi de neputinţa lui şi de nevoia de a se încrede în Dumnezeu.El va găsi rezolvarea problemelor când va fi învăţat să spună: „Trebuie să rămân liniştit căci eu nu pot face nimic.” J.N.D.

„Dacă nu ştii ce să faci, nu fă nimic; dacă nu vezi clar soluţia, este mai bine să stai liniştit şi să nu faci nici o mişcare, asteptând călăuzirea de sus.” C.H.M.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”. 1 Ioan 4:16.b.

Au mai fost oameni care au crezut în Dumnezeu. Nu suntem noi primii. De aceea vreau să le urmăm exemplul acelora care au ţinut sus steagul biruinţei şi care au crezut până la capăt, şi nu exemplul acelora care spun: „Când vin greutăţi voi nu puteţi trece prin ele, deoarece credinţa voastră este ca şi un foc de paie”. Aceştia mai spun: „Noi suntem carne şi trebuie să păcătuim mereu”. Dar noi vrem să vorbim de Păstorul nostru cel bun şi să vestim faptele Lui. Dacă nu vom deveni astfel fericiţi, atunci nu ne poate ajuta nimic altceva. În aceasta constă propăşirea că noi, ne lăudăm cu faptele Lui şi nu suntem îndoielnici. El este acelaşi, ieri şi azi şi în veci.

Este bine ca inima să fie întărită prin har. Noi ne putem baza pe dragostea şi îndurarea Lui şi putem primi răbdarea Lui, ca şi un lucru pentru mântuirea noastră. Este scris: Dumnezeu este dragoste. Dragostea nu se gândeşte la rău. Dragostea este îndelung răbdătoare. Şi dacă nu ne ia în socoteală păcatele noastre, spuneţi-mi pentru ce ar mai putea fi supărat pe noi. Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, deci Dumnezeu nu are intenţii duşmănoase faţă de noi.

Dragostea nu se poartă necuviincios, nu se bucură de nelegiuire, crede totul, nădăjduieşte totul. Crede că ne va conduce până la ţintă, fiind plin de răbdare faţă de noi până când se sfarmă tot ceea ce se opune în noi voinţei Duhului lui Dumnezeu. Căci El curăţă copiii Săi, asemenea aurarului care curăţă aurul şi argintul. În astfel de împrejurări Îi spunem: Tată, Tu ştii mai bine de ce am nevoie, de aceea ţine-mă aproape de Tine ca să nu mă gândesc să fug din şcoala Ta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa. Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt”, „ele nu se mai găsesc”. Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Deja voi sunteți curaţi, datorită Cuvântului pe care vi lam spus. Ioan 15.3

Acesta este punctul de început al relației noastre cu Hristos: Cuvântul Său ne face curați. El nu vorbește despre sângele Său aici; acel sânge prețios nea curățit de păcatele noastre, de toate lucrurile rele pe care leam făcut, însă Cuvântul Său nea curățit de ceea ce eram. „Vați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr” (1 Petru 1.22). Cuvântul Său a lucrat în sufletele noastre cu o putere curățitoare și dătătoare de viață; am fost născuți din nou prin el și curățiți de orice nădejde falsă, pentru a afla totul în Hristos.

Petru este un exemplu cu privire la aceasta, prin răspunsul său la întrebarea Domnului: „Și voi vreți să plecați?”. El a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69). Poate că el nu a înțeles, la acel moment, deplina importanță a cuvintelor sale, căci ele reprezintă mărturisirea deplină a credinței creștine. Ele semnifică faptul că templul și rânduielile lui nu mai semnificau nimic pentru ei; că preoții și jertfele lor nu mai reprezentau vreo atracție pentru ei; că întregul ritual al acelei religii în care speraseră că vor găsi viața fusese judecat de ei ca nefiind de niciun folos. Aceste cuvinte înseamnă că ucenicii renunțaseră la eforturile lor proprii de a dobândi viața și dreptatea, pentru a găsi totul în Hristos. El singur avea cuvintele vieții eterne; în El erau concentrate nădejdile lor; pe El se baza credința lor; El era Dătătorul vieții, Fiul Dumnezeului viu.

Cuvântul Domnului venise la ucenicii Săi ca lumină, descoperind inutilitatea a tot ceea ce existase înainte și, curățindui, ia condus către Hristos Însuși. Despre unii ca aceștia, Domnul a putut spune: „Voi sunteți curați, datorită Cuvântului pe care vi lam spus”. Dumnezeu să ne dea harul ca mărturisirea lui Petru să fie și a noastră! J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă să fiu astăzi pe deplin absorbit în Tine – aşa devieri, aşa împrăştieri am. Vreau să mă întorc acasă la Tine, să trăiesc din nou viaţa de dependenţă totală de Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele. Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Într-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-Şi câştige soţia.

 

Munţii de negură şi aerul de gheaţă

Sunt martori la durerea rugii Sale;

Pustia i-a adus ispita în faţă,

Dar şi victoria în crunta încercare.

 

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda Lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia să aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care I-a încredinţat-o? Priveşte-l pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Seara

Puterea învierii Lui. Filipeni 3:10

Doctrina unui Mântuitor înviat este extrem de preţioasă, învierea este piatra de temelie a clădirii creştinismului. Este cheia de boltă a podului mântuirii noastre. Ne-ar trebui un volum ca să descriem toate izvoarele de apă vie care curg dintr-o singură sursă sacră, învierea dragului nostru Domn şi Mântuitor Isus Christos. Totuşi, să ştii că El a înviat, şi să ai părtăşie cu El în învierea Lui, comunicând cu Mântuitorul înviat printr-o viaţă înviată, văzându-L cum iese din mormânt părăsind noi înşine mormântul asemănării cu lumea, este încă şi mai preţios. Doctrina este baza experienţei; dar, aşa cum floarea este mai frumoasă decât rădăcina, experienţa părtăşiei cu Mântuitorul înviat este mai frumoasă decât doctrina însăşi. Vreau să crezi că, Christos a învins moartea într-un asemenea fel încât să poţi cânta învierea Lui, şi să extragi toată mângâierea pe care o pot extrage din acest fapt sigur şi mărturisit. Totuşi, te implor să nu te mulţumeşti numai cu faptele. Deşi nu-L poţi vedea aşa cum L-au văzut ucenicii, doreşte-ţi să-L vezi pe Isus Christos prin ochii credinţei. Deşi nu-L poţi „ţinea” (loan 20:17) cum L-a ţinut Maria Magdalena, poate că ai privilegiul să vorbeşti cu El, şi să ştii că El a înviat, şi tu vei fi de asemenea înviat la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Să-L cunoşti pe Mântuitorul care ţi-a răstignit păcatele este un grad foarte înalt de cunoaştere. Totuşi, să-L cunosc pe Mântuitorul înviat care m-a îndrepăţit, şi să realizez că El m-a trezit la o viaţă nouă, fiindcă El îmi garantează că voi fi o creaţie nouă prin însăşi viaţa Sa nouă, este o experienţă nobilă. În afară de ea, nimic altceva nu trebuie să ne mulţumească. Fie ca şi tu să-L „cunoşti pe El, şi puterea învierii Lui.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Credeţi că pot face lucrul acesta? (Matei 9:28)

Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu pentru El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicale

Nimic nu este prea greu pentru Isus

    Nici un om nu poate să lucreze ca El.

 

Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă: „Este ceva prea greu pentru Mine?” (Ier. 32:27, KJV).

Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1.14-28

Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.

Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat; împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L-au ascultat şi L-au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a-L urma slujindu-L. „Veniţi după Mine” (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1…) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.

La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite” cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 29    

O PROMISIUNE DUBLĂ

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează Pe poporul Său cu pace. Psalmul 29:11

Psalmul 29 a fost numit „psalmul furtunos”. El descrie ape vijelioase, bubuitul tunetului, trosnetele flăcărilor de foc, şi căderea marilor cedri ai Libanului. Apoi vine versetul 11. Este ca un curcubeu în nori, o linişte după o furtună – aducâ    nd pace şi tărie oamenilor lui Dumnezeu. Adevărul lui poate deveni o realitate în marile crize ale vieţii.

În 1555, Nicholas Ridley a fost ars pe rug din pricina că-L mărturisise pe Cristos. În noaptea de dinaintea execuţiei, fratele lui s-a oferit să stea cu el în celula închisorii pentru a-i fi alături şi a-l mângâia. Nicholas l-a refuzat spunând că vrea să se culce şi să doarmă liniştit aşa cum a făcut-o întreaga viaţă. Deoarece cunoştea pacea lui Dumnezu, el s-a putut odihni în puterea mâinilor veşnice ale Domnului pentru purtarea Lui de grijă. Şi noi putem face la fel! Dumnezeu ne dă putere în acele vremuri când suntem slabi şi fricoşi. El ne-o dă în fiecare zi şi în orice dificultate. Dumnezeu ne dă şi pace care ne păzeşte uşa inimii în mijlocul marilor prăpăduri şi încercări. Aşa cum a spus Pavel în Filipeni 4:7, ea este pacea care întrece orice pricepere.

Eşti în dificultăţi – divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? încredinţeaz-o în mâna Domnului. Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da putere să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul. Cere-I această promisiune dublă din Psalmul 29:11, pentru a fi a ta.     P.R.V.

Cristos ne-a promis putere şi pace

Când cârma o laşi în mâna-I divină.

El poate din marea furtunii tenace,

Să facă oglindă de pace senină.     D.J.D.

Secretul păcii este să-I dai toate îngrijorările tale lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă DUMNEZEU este pentru noi, cine va Fi Împotriva noastră? Rom. 8,31.

Este necesar să ne gândim la puterea care e pentru noi, cât şi la puterile care sunt împotriva noastră. Dacă nu cunosc puterea care e pentru mine atunci sunt neliniştit; în loc s-o folosesc în toate împrejurările, sunt într-o continuă luptă individuală. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră, atunci nici cea mai aspră împotrivire nu mă poate clinti. Eu trebuie să fiu învăţat că Dumnezeu este în TOATE chiar şi PESTE lucrurile care mă preocupă sunt cel fără putere să rezist împotrivirilor unei lumi plină de ură şi să fiu liniştit aşa cum El mă călăuzeşte, căci numai aşa este bine. Cu cât cunosc mai bine şi mai mult puterea împotrivirii, natura şi ţinta ei cu atât voi fi mai bine pregătit la atacurile ei. Şi cu cât cunosc puterea duşmanului meu cu atât mai mult mă voi folosi de izvorul puterii lui Dumnezeu care îmi aparţine.

Cine îl ignoră sau îl subapreciază pe duşman, se bizuie pe puterea sa proprie şi acceptă prea puţin adevărata putere; dar cine-l recunoaşte în adevărata sa brutalitate, cere puterea necesară de la Dumnezeu şi o va primi. Cuvântul Lui Dumnezeu numeşte duşmani pe: căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului, duhurile răutăţii (făpturi spirituale). Sunt duşmani puternici şi noi facem bine dacă nu-i ignorăm ca nu cumva să cădem prin ei în păcate. Dar totuşi nu avem nici un motiv să ne fie frică deoarece TOATĂ puterea Lui Dumnezeu este de partea noastră, pentru noi şi cu noi. Oare ce putere ar putea să-i reziste? Dacă Dumnezeu este PENTRU noi cine va fi împotriva noastră?

Vrăjmaşul poate să se împotrivească planurilor Lui Dumnezeu, dar El este mai tare. De aceea nu avem nevoie de nimic altceva, decât de simplitatea şi duhul unui copilaş, care îşi pune toată încrederea NUMAI în Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Galateni 6.9

Facerea de bine

Tânăra nu mai putea de bucurie. Omul a încurajat-o și a dat să plece spre următorul avion. Cu glasul aproape ștrangulat de emoție, tânăra zise: „Domnule…”. Bărbatul își întoarse privirea spre tânăra aceea care avea așa probleme mari cu vederea. Ea continuă și zise: „Sunteți cumva Domnul Isus?”. Emoționat de cele auzite, omul nu a știut ce să răspundă. Plecă încet spre avion cu aceste cuvinte care l-au răscolit: „Sunteți cumva Domnul Isus?”.

Facerea de bine poate să vină din diferite izvoare: dintr-o educație bună, din religie, din teama că vom fi pedepsiți de Dumnezeu dacă nu facem binele sau din credința adevărată în Mântuitorul. Nimic nu este mai potrivnic adevărului de temelie al Evangheliei, decât gândul unei îmbunătățiri treptate a păcătosului prin facerea de bine. El poate încerca să se îmbunătățească, să ia hotărâri să se facă mai bun, să facă mai mult bine altora; dar prin toate acestea, el nu va fi scos din vechea stare de păcat. Omului îi trebuie o natură nouă. Dar cum s-o dobândească? Crezând mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Astfel de oameni fac binele, pentru că sunt copii ai lui Dumnezeu și nu ca să devină copii ai lui Dumnezeu. Observați marea diferență!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

FII TOT TIMPUL SMERIT!

„Cine sunt eu…., de m-ai făcut să ajung unde sunt?”

(2 Samuel 7:18)

Un membru al parlamentului și-a dus fetița în vizită la catedrala Westminster Abbey. In timp ce ea privea la coloanele magnifice, tatăl ei a întrebat-o: „La ce te gândești, drăguto?” Cu candoarea copilărească, ea a răspuns: „Mă gândeam cât de mare pari acasă, tati, și cât de mic pari aici”. Prezența lui Dumnezeu ne face sa ne smerim. In Vechiul Testament, regele David a intrat si a stat în fata Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este familia mea, că m-ai adus unde sunt?” Biblia este plină de exemple de oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. În Evanghelia după Matei, autorul își menționează propriul nume doar de două ori, de fiecare dată numindu-se un vameș, loan nu-și menționează deloc numele în Evanghelia sa. Numele loan din întreaga sa Evanghelie îi este atribuit lui loan Botezătorul, loan pur și simplu se numește pe sine „celălalt ucenic” sau „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Luca a scris două dintre cele mai importante cărți din Biblie, fără ca măcar o dată să-și menționeze numele. Pavel, cel mai prolific autor al Bibliei, se numește pe sine „stârpitură”. El s-a descris ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:8-9), si „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8).

De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, Pavel a fost tot mai smerit, iar în una din ultimele sale epistole, se prezintă ca „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15). Regele David nu a scris nici un psalm în cinstea victoriei cu Goliat, dar a scris psalmul pocăinței mărturisindu-și păcatul cu Batseba (Psalmul 51). Așadar, fii întotdeauna smerit!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: