Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

S-a sfârşit!

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – „mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus „îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină. Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” GALATENI 2:20

Domnul Isus a murit pentru păcătosi dar Epistola către Galateni ne spune că viaţa proprie a păcătosului mântuit şi justificat înaintea lui Dumnezeu, trebuie să moară pe cruce. Crucea este, ca să spunem aşa, transportată de la Golgota, în viaţa celui credincios şi aproape toate luptele vieţii copilului lui Dumnezeu sunt legate de faptul acesta.

Nimeni nu este silit să primească iertarea crucii, dar aceia care nu o primesc, rămân sub mânia lui Dumnezeu şi sunt posibile toate consecinţele care pot ieşi de aici până la pierzarea veşnică. Nici creştinul nu este forţat să se lase răstignit împreună cu Domnul Hristos; dar dacă el se sustrage de la cruce, este expus la toate ispitele, la toate închipuirile şi toate relele care se întâmplă, vai, chiar în sânul Bisericii.

Viaţa proprie cu ambiţiile ei nu este nicăieri atât de tare, de înşelătoare şi periculoasă ca în lucrurile sfinte. Ea poate să „slujească” lui Hristos, poate pretinde că este credincioasă, este în stare să arate multă râvnă şi capabilitate, dar omul firesc este vrăjmaş lui Dumnezeu. Când această viaţă proprie pretinde că slujeşte lui Dumnezeu, se înşeală pe ea însăşi şi înşeală şi pe alţii. Ea este totdeauna un teren propice pentru vrăjmaş. Atâţia creştini care îşi păstrează viaţa lor personală egoistă şi mândră, dăunează lucrării lui Dumnezeu şi chiar o sabotează.

Mai este de mirare că diavolul face tot ce-i stă în putinţă ca să împiedice pe cel credincios să experimenteze crucea Domnului Hristos în viaţa sa? Este de mirare că viaţa proprie a credinciosului face totul ca să scape de cruce şi s-o înlocuiască cu aşa zisa activitate pentru Hristos? El ştie că crucea ar pune capăt tuturor ambiţiilor şi pretenţiilor lui şi l-ar face să realizeze că el nu este nimic, ci numai Domnul Hristos este totul. Şi el tocmai aceasta vrea să evite. Sărmane suflete, ce dezamăgire cruntă vor avea şi ce pagube imense şi ireparabile şi pentru el şi pentru aceia pe care i-a înşelat prin falsa lor credinţă închipuită, nereală.

Marele apostol ne spune care este singura condiţie de slujire, singurul secret al adevăratei vieţi dumnezeieşti: „Am fost răstignit împreună cu Hristos; dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Dacă acest secret, deşi acum nu mai este secret câtă vreme Biblia ni l-a descoperit, dacă această condiţie este împlinită, creştinul va umbla într-un fel nou de vieţuire, şi va putea să slujească lui Dumnezeu. El va depăşi condiţia omului natural Existenţa lui este în Domnul Isus. Trăieşte Domnul Isus cu adevărat în fiecare dintre noi? Dacă nu, şi lucrul acesta îl dă pe faţă viaţa noastră, atunci suntem mai nenorociţi decât cei necredincioşi. Dar dacă El trăieşte în noi, atunci ne aşteaptă slava veşnică, pentru că este scris: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col. 1:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă”. Prov. 21:21.

Noi citim aici, ca – „să urmărim”- ceea ce înseamnă, să „ne dăm toată silinţa” (2 Pet.1:15). Cum se face aceasta? Prin faptul că dăm înapoi lucrurile furate, şi dacă ne-am certat cu cineva ne împăcăm. Şi de atunci începând, suntem ascultători de Dumnezeu, acolo unde ne-a aşezat şi nu mai facem fărădelegea. Nu mai trăim după dorinţele oamenilor şi nu mai întrebăm: „Sunteti de acord cu aceasta sau nu? Se poate întâmpla ca cineva, care are un chioşc să nu mai vândă ţigări, băuturi sau lucruri asemănătoare, chiar dacă are necaz din această cauză, pentrucă vrea să aibă o trăire sfântă, şi nu vrea să trăiască după plăcerile oamenilor.

Nu pot uita când o învăţătoare de şcoală duminicală a venit la mine în necazul ei; şi eu am avut părerea că ea a primit pacea, dar, n-a primit. N-am ştiut de ce, până ce am auzit-o discutând cu o soră despre astfel de lucruri. Apoi ea a zis: „Asta este! Am o mătuşă căreia trebuie să-i ajut la chioşc; dar ce ar zice mătuşa dacă i-aş spune că nu voi mai vinde ţigări”. Acum am înţeles eu de ce n-a primit pace. Duhul lui Dumnezeu a îndemnat-o, încă înainte ca ea să vină la mine. Ea a ştiut ce trebuia să facă. Duhul lui Dumnezeu arată oamenilor ce trebuie să facă. „Dar ce ar spune mătuşa! „Eu vă spun: „Îndreptaţi-vă după Cuvânt”; Ce ar spune Dumnezeu, dacă eu n-aş face voia Lui? Cel ce urmăreşte neprihănirea, acela ia poziţie hotărâtă oriunde şi împotriva oricui şi oricărui lucru care este împotriva lui Dumnezeu. Cel care nu face astfel, acela să nu spună că este pocăit. Cel care în multe lucruri se ia după Cuvânt, dar nu în toate, nici acela să nu spună că este pocăit, ci eventual trezit. Dar cei care sunt cu adevărat pocăiţi, fac voia lui Dumnezeu, chiar dacă-i costă viaţa.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRIVIREA ÎN AFARĂ, ÎN SUS

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. Isaia 45.22

Aceasta este o făgăduinţă a făgăduinţelor. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale. Mântuirea vine printr-o privire asupra Lui, care este „un Dumnezeu drept şi un Mântuitor”. Cât de simplă e direcţia! „Priveşte la Mine.” Cât de dreaptă e cerinţa! Desigur, creatura trebuie să privească la Creator. Noi am privit în orice alte părţi destul de mult, e timpul să privim numai la El, care ne cheamă şi ne promite să ne dea mântuirea Sa.

Numai o privire! Nu vom privi de îndată? Nu avem să-I aducem nimic în noi înşine, ci să privim în afară şi în sus, la Domnul nostru nu cere nici pregătire, nici efort deosebit; ea nu are nevoie de inteligenţă sau înţelepciune, de avere sau de putere. Tot ceea ce avem nevoie este în Domnul Dumnezeul nostru şi, dacă privim la El pentru toate, aceste toate vor fi ale noastre şi noi vom fi mântuiţi.

Veniţi, voi care sunteţi departe, priviţi la El. Voi, care sunteţi la marginile pământului, întoarceţi-vă privirea în această direcţie. După cum oamenii din ţinuturile cele mai depărtate pot să vadă soarele şi să se bucure de lumina lui, tot aşa voi, care zăceţi în umbra morţii şi aproape de porţile iadului, puteţi printr-o privire să primiţi lumina lui Dumnezeu, viaţa cerului şi mântuirea Domnului Isus Cristos, care este Dumnezeu şi singur în stare să mântuiască.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci pentru acoperiș o învelitoare din piei de berbec vopsite roşu şi o învelitoare din piei de vițel de mare pe deasupra.  Exod 26.14

Covoarele și învelitorile cortului (3)

Cea dea treia învelitoare era făcută din piei de berbec vopsite roșu. Dacă ne amintim că berbecul era animalul jertfit în legătură cu consacrarea preoților și că această consacrare era marcată de devotament, putem înțelege cu ușurință că această învelitoare vorbește despre devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu; iar faptul că era vopsită roșu vorbește despre devotamentul Lui până la moarte. Nicio măsură nu este dată cu privire la această învelitoare, fiindcă devotamentul lui Hristos, în consacrarea Sa pentru Dumnezeu, a fost fără măsură. Cât de mult strălucește perfecțiunea Cuvântului lui Dumnezeu, pe măsură ce pătrundem în aceste detalii!

Ultima acoperitoare era făcută din piei de vițel de mare. Era făcută ca să reziste intemperiilor. Putea fi văzută de cei de afară și nu era caracterizată deloc de frumusețe. Cei dinăuntrul cortului puteau privi în sus și vedeau frumusețea și gloria primei acoperitoare.

La fel au stat lucrurile cu Hristos. Isaia spune: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca săL dorim”. Inima naturală nu vede nicio frumusețe în Hristos, însă inima învățată de Duhul lui Dumnezeu (a celor dinăuntru) vede noi și noi frumuseți în Cel glorios.

Ploaia și furtuna băteau uneori în acoperitoarea din piei de vițel de mare, însă ea rezista. La fel, Domnul nostru binecuvântat a rezistat tuturor atacurilor lui Satan. Nu a existat nimic în El care să nu reziste celui rău. „Vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine” (Ioan 14.30).J. T. Armet

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Fă-mă să-ţi aud glasul!” (Cântarea Cântărilor 2:14) – aceasta este rugăciunea mea. Doresc, dincolo de posibilitatea de a exprima în cuvinte, să Te aud, să Te percep, să fiu răscolit de prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.» IOAN 14,21

Un astfel de credincios împlinitor al Cuvântului nu doar că intră în părtăşia minunată cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar însăşi Sfânta Treime va veni şi va locui cu el! Această promisiune prin care Domnul Isus Se descoperă celor care îi ascultă cuvântul şi astfel dovedesc că îl iubesc din toată inima o vedem împlinită la scurt timp după învierea Lui. Atunci s-a întâmplat ceva absolut remarcabil şi în acelaşi timp neobişnuit: Domnul Isus S-a revelat în mod special ucenicului care, cu toate că s-a lepădat de trei ori de Domnul său şi L-a dezamăgit, totuşi L-a iubit cel mai mult. Exact pe acest ucenic, pe Petru, a vrut Domnul să-lconducă la perfecţiune, la o stare după voia Sa. De aceea i-a pus de trei ori întrebarea decisivă: «”Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc”» (Ioan 21,17).

Oricât am vorbi şi am analiza acest pasaj biblic nu putem să nu subliniem de fiecare dată faptul că Domnul nu a menţionat deloc păcatul lui Petru, ci l-a întrebat numai dacă îl iubeşte.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu. Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus, cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii Lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului? Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al Lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El. Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău Sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Seara

Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El. loan 12:2

Lazăr este de invidiat. Mi-ar fi plăcut să fiu Marta, şi să-L slujesc pe Isus. Totuşi, ar fi fost încă şi mai bine să fiu Lazăr, şi să şed la masă cu El. Sunt ocazii pentru fiecare scop, şi fiecare ocazie vine la timpul ei. Totuşi, nici unul din pomii din grădină nu rodeşte atât de bogat ca viţa părtăşiei. Să stai cu Isus, să-I asculţi cuvintele, să vezi acţiunile şi să-l primeşti zâmbetul este o asemenea binecuvântare, încât trebuie că Lazăr a fost fericit ca îngerii. Când vom avea ocazia să cinăm cu Prea Iubitul nostru în sala de ospăţ, nu am da o clipă din timpul acesta pentru toate regatele lumii, chiar dacă ar putea fi cumpărate. Lazăr trebuie să fie imitat. Ar fi fost ciudat dacă Lazăr nu s-ar fi aflat la masă cu Isus, fiindcă fusese mort, şi Isus îl înviase. Ar fi fost o lipsă de recunoştinţa din partea celui înviat să fie absent de la masă atunci când Domnul i-a vizitat casa. Şi noi eram morţi odinioară, ca şi Lazăr, putrezind în mormântul păcatului. Dar Isus ne-a înviat, şi trăim prin viaţa Lui. Ne mulţumim să stăm la distanţă de El? Neglijăm să ne aşezăm la masa Lui, unde cinează cu toţi fraţii Săi? O, aceasta ar fi o cruzime! Trebuie să ne căim şi să facem cum a spus El. Cea mai mică dorinţa a Sa trebuie să fie lege pentru noi. Să trăiască fără o comuniune constantă cu Cel despre care iudeii au zis „iată cât îl iubea de mult!” (loan 11:36), ar fi fost o ruşine pentru Lazăr. Putem fi scuzaţi noi, cei pe care Isus i-a iubit „cu o iubire veşnică (Ieremia 31:3)? Ar fi fost nevoie de multă cruzime din partea lui Lazăr, ca să rămână rece faţă de Cel care a plâns peste corpul Său fară viaţă. Ce arată acest lucru în privinţa noastră, pentru care Mântuitorul nu numai că a plâns, dar a şi sângerat? Vino, prea iubitule, să ne întoarcem la Mirele nostru ceresc şi să cerem Duhul Său. De astăzi înainte, să ne aşezăm cu El la masă.

IZVOARE IN DEŞERT

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului. (Psalmul 37:5)

Vorbeşte cu Dumnezeu despre tot ce te apasă şi apoi încredinţează totul în mâinile Lui. Fă aceasta ca să fii eliberat de confuzie, de conflicte şi de griji care umplu lumea de astăzi. De fapt, ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva, trecând printr-o încercare, sau urmărind pur şi simplu treburile tale normale, vorbeşte-I Tatălui despre aceasta. Adu-I la cunoştinţă; da, chiar pune asupra Lui această povară, şi vei fi lăsat în urma ta preocupările şi îngrijorările cu privire la acea problemă. Începând din momentul acela, exersează sârguinţa tăcută şi plăcută în munca ta, recunoscând dependenţa ta de El ca să rezolve problema pentru tine. Încredinţează grijile tale şi pe tine însuţi împreună cu ele, ca o singură povară, în mâna Dumnezeului tău. R. Leighton

Construieşte un mic gard al încrederii

    În jurul zilei de astăzi;

Umple spaţiul cu lucrarea iubirii

    Şi stai înăuntru.

Nu te uita printre ulucile protectoare

    După ziua de mâine;

Dumnezeu te va ajuta să suporţi ceea ce vine,

    Fie bucurie fie necaz.

Mary Butts

Vei găsi că este imposibil să-ţi încredinţezi „soarta în mâna Domnului”, dacă soarta ta nu primeşte aprobarea Sa. Aceasta se poate face numai prin credinţă, pentru că dacă există chiar şi cea mai mică îndoială în inima ta că drumul tău nu este cel bun, credinţa va refuza să aibă ceva de a face cu el. De asemenea, această încredinţare a soartei tale în mâna Lui trebuie să fie continuă, nu doar o singură acţiune izolată. Şi indiferent cât de neaşteptată sau de extraordinară ar fi călăuzirea Sa şi indiferent cât de aproape de muchia stâncii te-ar conduce El, nu smulge niciodată hăţurile din mâinile Lui.

Vrei să supui toate căile tale lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să le judece şi să dea sentinţa? Nimic nu trebuie examinat mai îndeaproape de către un creştin ca propriile lui păreri şi obiceiuri confirmate, pentru că suntem atât de înclinaţi să considerăm aprobarea divină a lui Dumnezeu pentru ele ca fiind de la sine înţeleasă. Şi de aceea unii creştini sunt atât de neliniştiţi şi plini de teamă. Bineînţeles că ei nu au încredinţat cu adevărat calea lor în mâna Domnului şi nu au lăsat-o în mâna Lui. Ei au dus-o la El, dar apoi au plecat iarăşi cu ea.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 1.1-13

Evanghelia după Marcu este Evanghelia Robului desăvârşit. Aici nu găsim relatate nici istoria naşterii Domnului lsus şi, cu atât mai mult, nu genealogia Sa, câtă vreme, pentru aprecierea unui rob, calităţile luate în seamă sunt doar ascultarea, credincioşia, promptitudinea… însă chiar de la primele cuvinte, El este desemnat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cititorul să nu se înşele asupra Persoanei a Cărei lucrare smerită o va găsi relatată: este deci vorba de un rob de bunăvoie: „Fiind în chip de Dumnezeu”, lsus a luat El însuşi „chip de rob” (Filipeni 2.6,7).

Precedat de mărturia lui Ioan, Domnul îşi începe slujba imediat, astfel că acest cel dintâi capitol este caracterizat de folosirea cuvântului „îndată” (de unsprezece ori).

lsus Se supune botezului. Deşi „sfânt, fără răutate, fără pată” (Evrei 7.26), El îşi ia locul printre păcătoşii care se pocăiau. Dar, pentru a nu fi confundat cu aceştia, Dumnezeu face din ceruri o declaraţie solemnă cu privire la „Sfântul Său Slujitor, lsus” (Fapte 4.27,30), declaraţie care se face auzită înainte ca El să-Şi fi început lucrarea. Nu se spune: în Tine voi găsi, ci: ” îmi găsesc plăcerea”.

După aceasta, lsus este „mânat” de Duhul în pustiu, pentru a-l lega acolo pe Vrăjmaşul care ne ţinea în robie (vezi cap. 3.27). Pretutindeni pe unde păcatul ne-a târât pe noi, dragostea şi ascultarea L-au condus pe lsus, pentru a ne elibera.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 53

PREA MÂNDRU?

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui. Isaia 53:6

Nimic nu se poate compara cu mândria inimii omeneşti. Părem determinaţi să facem toate lucrurile după placul nostru şi suntem capabili să facem totul ca să evităm să ne umilim înaintea altora. Chiar şi în problema mântuirii, suntem gata mai degrabă să facem fapte măreţe prin puterea noastră, decât să-I cerem lui Dumnezeu iertare prin lucrarea lui Cristos. Mândria omului este ilustrată de Bill Walker, un personaj din piesa lui Bernard Shaw, „Major Barbara”. Beat şi furios, Walker o apucă de păr pe Jenny Hill, o tânără de la Armata Salvării, şi-i zdrobeşte faţa cu lovituri de pumn. Când cei care urmăreau cele ce se petreceau l-au acuzat de laşitate, a început să dorească să facă ceva pentru a îndepărta vinovăţia şi pentru a-şi repara reputaţia. Nici nu i-a trecut prin minte să-şi ceară iertare, deşi ea a spus că-l iartă. În primul rând, a provocat la bătaie pe un campion la lupte care fusese convertit. S-a gândit: „Dacă-mi va frânge maxilarul, lucrurile s-ar echilibra”. Dar noul creştin a refuzat să se bată. Apoi, a încercat să scape de vinovăţie, plătind o amendă în locul unui prieten. Aruncând banii, a spus: „M-am oferit să plătesc. Nu pot face altceva mai mult. Ia-i sau lasă-i acolo”. Apoi, a plecat cu paşi apăsaţi, refuzând să ceară iertare lui Jenny. Poate că ai fost şi tu la fel cu Dumnezeu. Nu vrei să accepţi iertarea Sa pe care ţi-o oferă prin lucrarea lui Cristos în locul tău. Isaia a spus că Dumnezeu a făcut să cadă asupra Lui toată nelegiuirea noastră (53:6). Prietene, nu fi atât de mândru încât să nu-I ceri iertare lui Dumnezeu. Pune-ţi încrederea în El chiar azi! D.C.E.

Nimic în viaţă nu deţin,

De crucea Ta acum mă ţin.

Şi-n sângele-Ţi curat izvor

Mă spală Tu sau vreau să mor. Toplady

Suntem mântuiţi prin răscumpărarea lui Cristos şi nu prin realizările noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete, dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Ioan 4,13,14.

Samariteanca aceea cu care vorbea Domnul la fântâna din Sihar, era un obiect al milosteniei Domnului nostru. Toate gândurile ei se roteau în jurul necesităţilor pămâhteşti şi a îndeplinirii poftelor ei. Samariteanca era expusă pierzării. Ea îşi împărţea traiul cu toţi oamenii fireşti, care sunt în această lume fără nădejde deoarece au părăsit izvorul de apă vie şi şi-au făcut „puţuri crăpate care nu ţin apa” (Ier. 2.13) ca să-şi astâmpere setea. Chiar şi fântâna din Sihar, care a săpat-o Iacov, putea să astâmpere cerinţele trupeşti pentru o bucată de vreme fiind nevoie să scoată apă de fiecare dată.

Dar acum Domnul Isus se ocupă de această femeie pentru ca, mai întâi să trezească în ea necesitatea binecuvântărilor a cărui izvor este însuşi Dumnezeu. Osteneala Domnului nu a fost în zadar, deoarece femeia samariteancă a fost pusă în lumina lui Dumnezeu unde şi-a văzut viaţa ei plină de vinovăţie şi de păcat. Ce întuneric o fi fost în viaţa ei şi ce efect a avut când lumina a pătruns în ea! Nu s-a mai gândit la ulciorul ei şi a fugit repede în oraş să spună mărturia unui om care i-a spus tot ce a făcut. Setea trupească a uitat-o, ea a devenit un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică. Dacă ai de gând să înaintezi în viaţa creştină, să te bucuri mai mult de viaţa dumnezeiască şi să cunoşti şi mai mult pe Isus, retrage-te în pustiul inimii tale, ca golul ei să fie plin de El. El să-ţi fie singura hrană, Mana din pustie. Culege-l ca albina mierea, de pe rouă limpede a Cuvântului Său şi hrăneşte-te cu El.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Deci cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat! Iacov 4.17

Facerea de bine

După câteva zile obositoare de ședințe, un grup de oameni de afaceri se grăbeau să prindă avionul spre casă. În graba lor, unul dintre ei a atins un stand cu mere, care se afla în drumul spre avion, și toate merele s-au rostogolit cu repeziciune pe jos. Fără ca măcar să se oprească, tot grupul a alergat mai departe spre avion. Toți, în afară de unul dintre ei… Acesta s-a oprit și, simțind o undă de compătimire pentru vânzătoarea merelor, s-a întors. Imaginea, care a văzut-o, i-a confirmat că a făcut bine că s-a întors. Tânăra vânzătoare plângea și pe fața ei se citea o disperare adâncă. Cu gesturi nesigure, încerca să adune de pe jos merele. Tânăra era mioapă.

Toată mulțimea aceea de călători se grăbea călcând în picioare merele de pe jos, dar niciunul dintre ei nu s-a găsit dornic să o ajute puțin pe vânzătoare. Omul acela s-a aplecat și a început să adune merele, care încă nu fuseseră călcate în picioare de călători, le-a pus înapoi în coșurile lor, refăcând standul de mere cum a putut mai bine. Sfârșind munca, a observat că multe dintre merele pe care le avusese tânăra, erau distruse de picioarele călătorilor și nu mai puteau fi vândute și le-a pus într-un coș separat. Apoi a scos din portmoneul său 50 de dolari și i-a dat fetei pentru paguba făcută de acei oameni grăbiți, dar și neatenți cu ceea ce se petrece în jurul lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IZBÂNDIM PRIN LEGE SAU PRIN HAR?

„Legea a venit ca să dovedească lumea păcătoasă” (Romani 5:20)

De ce ne-a scos Dumnezeu de sub legea Vechiului Testament și a instituit harul? Pentru că, deși legea le-a arătat oamenilor cât de slabi sunt, nu le-a dat și puterea să o împlinească. Să presupunem că îti place să mănânci multă ciocolată. Tu nu vrei să pună nimic stăpânire pe tine, așa că faci o lege: „Nu trebuie, n-am voie și niciodată nu voi mânca ciocolată”. Reușești chiar să te auto-convingi că pentru tine este un păcat să mănânci ciocolată!

Dar această lege auto impusă nu ti-a stopat pofta de ciocolată; se pare că, de fapt, ai probleme și mai mari! Acum nu te gândești decât la ciocolată; toată ziua și toată noaptea nu ai altceva în cap decât ciocolată. In cele din urmă, te trezești că mănânci ciocolată pe furiș, pentru că le-ai spus tuturor că nu o să mai mănânci ciocolată în veci. Nu poți mânca ciocolata în fața oamenilor, așa că te ascunzi când o mănânci, si ajungi să te simți cu adevărat vinovat pentru că acum ai devenit un „păcătos ticălos”.

Acum înțelegi suferința de a fi „în temeiul legii” in loc să fii liber în Hristos. Noii convertiți își concentrează adesea atenția asupra legilor lui Dumnezeu, pentru a-și putea controla pornirile, dar nu reușesc. Pe măsură ce se maturizează, ei învață să se orienteze spre călăuzirea Duhului Sfânt si sa descopere că El îi poate izbăvi din dorința de-a păcătui. Legea presupune o viață trăită prin puterea voinței; viața trăită prin har presupune trăirea sub călăuzirea zilnică, a Duhului Sfânt.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: