Mana Zilnica

Mana Zilnica

30 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic. 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. „O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: „Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; „Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a dat mărturie despre darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă,măcar că este mort.” EVREI 11:4

În acele zile de la începutul omenirii, şi Cain şi Abel au adus o jertfă lui Dumnezeu. Cain, fiind plugar, a adus ceva din produsele pe care le dă pământul; Abel, fiind păstor, a adus un miel. Poate cineva ar spune: Aceasta este foarte logic. Fiecare a adus ce avea. Dar logica omenească o ia totdeauna înaintea înţelepciunii lui Dumnezeu şi din pricina aceasta, mulţi s-au poticnit şi au lepădat orice noţiune sau credinţă despre Dumnezeu. Aşa se întâmplă când mintea mărginită şi afectată de păcat, încearcă să înţeleagă pe nemărginitul Dumnezeu şi Creator, şi să stabilească legi şi teorii filozofice false care au dus milioane de oameni în rătăcire şi la pierzare.

Din pricina păcatului omului, Dumnezeu a blestemat pământul şi a spus că va da „…spini şi pălămidă…”. Cain deci, a adus lui Dumnezeu roadele acestui pământ blestemat. În contrast cu el, Abel a adus un miel pe care l-a junghiat şi aceasta ne arată că el a luat seama la ce i-au spus părinţii săi, că Dumnezeu a blestemat pământul din pricina păcatului neascultării de voia Lui. Şi pentru că pământul era blestemat, Cain trebuia să-l muncească cu sudoarea frunţii şi astfel, jertfa lui se referea la eforturile lui de care realmente Dumnezeu nu avea nevoie. El a nesocotit faptul că Dumnezeu a osândit pe om socotindu-l păcătos şi a căutat să se apropie de El prin ce a putut să realizeze el însuşi; căutând să-şi obţină în felul acesta aprecierea şi primirea lui Dumnezeu prin ce a putut să facă el. Religia lui Abel este mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Domnul Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi astfel încât fiecare poate veni la El spunând: „Sunt un păcătos(ă) vinovat. Nu am nimic de adus sau de oferit decât o viaţă plină de păcate. Dar vin la Tine în virtutea sângelui Tău vărsat şi pentru mine…

Care din aceste două religii este a dumitale acum? Este religia neprihănirii personale a lui Cain? încerci cumva să capeţi primire şi apreciere din partea lui Dumnezeu prin a fi membru la o biserică, prin mersul regulat la adunare, prin botez şi prin fapte bune, sau prin „a face asta şi a nu face alta”? El nu va accepta aşa ceva! Vei fi dezamăgit(ă) exact ca şi Cain. Să nu uităm; Cain din pricină că nu a fost primită jertfa lui, s-a mâniat şi a ajuns un ucigaş.Dacă vii la Dumnezeu ca un păcătos vinovat, cu toată activitatea religioasă pe care ai avut-o până acum şi care nu ţi-a adus siguranţa că eşti primit(ă) de El, şi dacă crezi că sângele Domnului Isus Hristos s-a vărsat şi pentru dumneata, ca fiind singura cale de a fi primit de Dumnezeu, vei căpăta „neprihănirea care se capătă prin credinţă”(vezi Rom.4:2). Atunci vei cunoaşte pacea cu Dumnezeu fiind socotit Neprihănit nu prin ce ai făcut dumneata până acum, ci prin ce a făcut Domnul Isus la Golgota, pe cruce, pentru noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă”. Psalm.37:21.

În zilele noastre există obiceiul să se ia cu împrumut bani să se cumpere pe credit etc. Oamenii care obişnuiesc să facă astfel fac promisiuni, în cât timp vor restitui lucrurile împrumutate. Mulţi fac împrumuturi fără să cugete, numai pentru faptul ca să pară mari. Pe aceşti oameni apasă blestemul şi faptele lor îi duc la pierzare.

Dar există şi oameni, care din cauza nevoii şi al sărăciei se împrumută. Şi ei au intenţia să-l dea înapoi, fac şi promisiuni, dar în cele mai multe cazuri nu se pot ţine de ele. Şi eu am făcut la fel. Cu toate că aş fi dorit să plătesc, a fost blestem peste mine, deoarece nu eram pe căile lui Dumnezeu, şi n-am rămas în cele ce sunt scrise: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise…” (Gal.3:10).

Este o mare diferenţă între cel fără Dumnezeu, şi între cel neprihănit care se încrede în Dumnezeu, nu trebuie să se împrumute; deoarece nu vrea să pară mare şi se mulţumeşte cu ceea ce are. Dar vedem din Cuvânt că aceşti oameni pot să dea. De ce pot să dea? Pentru că ei sunt binecuvântaţii lui Dumnezeu. David spune: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea”. (Psalm.37:25). Cel drept are, pentru că dă. În Luca 6:38 este scris: „Daţi şi vi se va da; ba încă ni se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra”. Şi iarăşi în Psalmul 37:16: „Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul celor răi”. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti.” (Fapt.Ap.20:35).

 

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU ESTE PE PRIMA LINIE

Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta! Deuteronom 31.8

Iată cuvintele din partea lui Dumnezeu care, dacă suntem la începutul unei lucrări mari sau al unei lupte primejdioase, ne vor întări. Dacă merge înaintea noastră, noi suntem în siguranţă în spatele Lui. Cine ar putea să ne stea împotrivă dacă Domnul este înaintea noastră? Veniţi, ostaşi, înaintaţi cu îndrăzneală; pentru ce şovăiţi, când biruinţa este a voastră, câştigată de Domnul Isus?

Domnul nu numai că merge înaintea noastră, dar ne şi însoţeşte. Deasupra noastră şi sub noi, în afară şi înăuntrul nostru, prezenţa Sa şi toată puterea Sa se simt. În tot timpul şi pentru veşnicie, El va fi cu noi, cum a fost şi până acum. Oare câtă putere vor da aceste gânduri braţelor noastre? Să ne ridicăm cu îndrăzneală, ostaşi ai crucii, căci Domnul Oştirilor este cu noi!

Mergând înaintea noastră şi cu noi, Domnul nu ne va lipsi niciodată de ajutorul Său. El însuşi nu Se poate tăgădui, şi n-ar putea să ne lipsească de ajutorul Său, ci ne va ajuta după nevoile noastre, şi aceasta până la sfârşit. El va fi totdeauna gata să ne dea ajutorul Său şi să ne apere până când se vor sfârşi luptele noastre.

Să nu ne temem deci şi nici să nu ne înspăimântăm, căci Domnul Oştirilor va coborî pe câmpul de luptă cu noi, va suferi focul luptei şi ne va da biruinţa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Sufletul lui Ionatan sa alipit de sufletul lui David; și Ionatan la iubit ca pe sufletul din el … Şi Ionatan şia scos mantaua pe care o purta şi ia dato lui David; ia dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.  1 Samuel 18.1,4

Ce imagine splendidă avem aici! O imagine a dragostei care se dezbracă pe ea însăși pentru al îmbrăca pe cel cu care se preocupă. Este o mare diferență între Saul și Ionatan în această scenă. Saul la luat pe David acasă pentru a se înălța pe sine prin faptul că avea lângă el un asemenea om. Însă Ionatan sa dezbrăcat pe sine pentru al îmbrăca pe David. Aceasta a fost dragostea triumfând în una din fermecătoarele ei lucrări. Ionatan, împreună cu miile lui Israel, privise scena din valea Terebinților. Îl văzuse pe David înaintând, fără sabie, pentru al înfrunta pe cumplitul Goliat, ale cărui înălțime, înfățișare și cuvinte înspăimântaseră inima poporului. Îl văzuse pe acest uriaș semeț doborât de brațul credinței. A participat alături de toți la minunata biruință de după aceea.

Însă na fost numai atât. Nu doar biruința, ci biruitorul a umplut inima lui Ionatan – nu doar lucrarea făcută, ci cel care o făcuse. Ionatan nu sa mulțumit să spună: «Slavă Domnului, uriașul este mort iar noi suntem izbăviți și ne putem întoarce acasă bucuroși». O, nu! El șia simțit inima atrasă și legată de biruitor. Nu că prețuia mai puțin biruința, ci îl prețuia mai mult pe biruitor. Prin urmare, șia găsit bucuria în a se dezbrăca de hainele și de armura sa, pentru a le pune pe obiectul afecțiunii sale.

Cititorule creștin, este o lecție pentru noi aici, și nu numai o lecție, ci și o mustrare. Cât de înclinați suntem să ne ocupăm mai mult cu răscumpărarea decât cu Răscumpărătorul, cu mântuirea decât cu Mântuitorul! Fără îndoială că trebuie să ne bucurăm de mântuirea noastră, dar oare ne vom mulțumi doar cu atât? Nu ar trebui, precum Ionatan, să căutăm să ne dezbrăcăm pe noi înșine pentru a înălța Persoana care Sa coborât în țărâna morții pentru noi? Cu siguranță că așa ar trebui, și cu atât mai mult fiindcă El nu cere nimic de la noi. David nu ia cerut lui Ionatan mantaua și sabia. Dacă ar fi făcut așa, scena șiar fi pierdut toată frumusețea. Nu, ci gestul lui a fost cu totul voluntar. Ionatan sa uitat pe sine și sa gândit doar la David. Așa ar trebui să procedăm și noi față de Adevăratul David! C. H. Mackintosh

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, la Tine vin, întru totul vin. Am un sentiment aşa de intens al nevoii după Tine, încât aştept doar ca Tu să îmi vorbeşti, căci ce aş putea eu să-Ţi spun? Lasă-mă să stau prosternat înaintea Ta ca nisipul deşertului sub soare.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos.» FILIPENI 3,7

Ceea ce apostolul Pavel scrie mai târziu despre el însuşi în Epistola către Filipeni, ne răspunde la întrebarea de ce, imediat după convertirea sa, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa lui. Pavel repetă de mai multe ori că ar face orice pentru a-L câştiga pe Isus. Din această poziţie el a putut să se roage cu putere, dar plin de umilinţă. Sunt sigur că în momentul în care Pavel se ruga în Damasc, în acelaşi timp se mai rugau mulţi alţi oameni. Dar Domnul îi spune lui Anania numai de Pavel: «Căci iată, el se roagă» (Fapte 9,11). De ce oare? De ce nu mai numeşte pe nimeni altcineva? Ce a fost atât de special în rugăciunea lui Pavel încât a fost ascultată? Este evident că rugăciunea lui Pavel a fost făcută din toată inima! «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui» (2 Cron. 16.9). Acest lucru înseamnă în mod practic că ochii lui Dumnezeu îi privesc şi îi caută pe tot pământul pe toţi credincioşii care se roagă şi care-L caută din toată inima: «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul» (Ier. 29,13-14).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Dumnezeu?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”. 2 Cronici 25:9

Aceasta pare să fi fost o problemă foarte importantă pentru regele lui Iuda, şi este posibil să aibă chiar mai multă greutate pentru creştinul încercat şi ispitit. Să pierzi bani nu este plăcut niciodată, şi, când un principiu este implicat, firea nu este întotdeauna gata să facă sacrificiul. „De ce să pierdem ceva folositor? Nu cumva adevărul cere un preţ prea mare pentru a fi cumpărat? Ce vom face fără ei? Aminteşte-ţi de copii şi de venitul nostru mic!” Toate aceste lucruri şi altele o mie vor ispiti creştinul să pună mâna pe câştigul nedrept, să-l facă să se lepede de convingerile conştiinţei, atunci când acestea implică pierderi serioase. Nu toţi oamenii pot vedea aceste chestiuni în lumina credinţei; şi chiar şi pentru urmaşii lui Isus, doctrina „trebuie să trăim” are destulă greutate. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât” este un răspuns mai mult decât mulţumitor, la o întrebare chinuitoare. Tatăl nostru ţine baierele pungii, şi El ne poate înapoia însutit ceea ce pierdem de dragul Lui. Noi trebuie să ascultăm voia Sa, şi putem fi siguri că El se va îngriji de noi. Domnul nu va rămâne niciodată dator. Sfinţii ştiu că un grăunte de pace în inimă valorează mai mult decât o tonă de aur. Cel care îşi înfăşoară o haină ruptă în coate peste o conştiinţă liniştită a câştigat o bogăţie mai mare decât orice ar fi putut pierde. Zâmbetul Lui Dumnezeu şi o închisoare sunt destul pentru o inimă adevărată; încruntarea Sa şi un palat ar însemna iadul pentru sufletele credincioase. Să vină tot ce poate fi mai rău, să se ducă toate talentele, şi noi nu ne vom pierde comoara, fiindcă ea este sus, acolo unde Christos stă la dreapta Tatălui. Între timp, chiar şi acum, Domnul îi face pe cei blânzi să „moştenească pământul” (Matei 5:5) şi „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmi 84:11).

Seara

Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat si ei. Apocalipsa 12:7

Războiul va sfâşia întotdeauna cele două mari regate, până în clipa în care unul din ele va fi nimicit. Pacea între bine şi rău este o imposibilitate. De fapt, pretenţia însăşi ar însemna triumful puterilor întunericului. Arhanghelul Mihail va lupta întotdeauna. Sufletul lui sfânt este chinuit de păcat, şi el nu îl va
îndura. Isus va fi întotdeauna duşmanul balaurului, nu într-un sens pasiv, ci într-un fel activ, viguros şi plin de hotărâre, şi va extermina răul. Toţi slujitorii Lui, fie că sunt îngeri din ceruri sau mesageri de pe pământ, pot şi trebuie să lupte. Credincioşii sunt născuţi pentru a fi luptători. La cruce, ei intră în legământul de a nu face niciodată compromis cu răul. Ei sunt războinici puternici în apărare, şi înflăcăraţi în atac. Datoria fiecărui soldat din armata Domnului este să lupte împotriva balaurului zilnic, cu toată inima, sufletul şi puterea. Balaurul şi îngerii lui nu vor refuza lupta. Ei luptă neîncetat, şi nu cruţă nici o armă, frumoasă sau urâcioasă, Este o nebunie să te aştepţi să slujeşti Lui Dumnezeu fără opoziţii din partea inamicului. Cu cât suntem mai zeloşi, cu atât este mai sigur că vom fi asaltaţi de urmaşii iadului. Biserica poate să lenevească, dar marele ei duşman nu se va lenevi niciodată. Spiritul lui neliniştit nu poate îngădui oprirea războiului El urăşte sămânţa femeii (vezi Genesa 3:15) şi ar devora biserica dacă ar putea. Slujitorii Satanei au mult din energia balaurului şi sunt neobişnuit de activi. Războiul urlă pretutindeni, şi visul de pace este periculos şi uşuratic. Slavă Lui Dumnezeu, ştim care va fi sfârşitul războiului. Marele balaur va fi alungat şi distrus pentru totdeauna, în timp ce Isus şi cei care sunt cu El vor primi coroana. În seara aceasta, să ne ascuţim săbiile şi să cerem Duhului Sfânt să ne întărească braţul pentru conflict. Niciodată nu a existat o bătălie mai importantă, niciodată nu a existat coroană mai slăvită. Fiecare soldat să treacă la post, luptători ai crucii, şi veţi vedea că „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Romani 16:20).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,în toate locurile unde vei merge. (Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla – o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui veac şi de perioada necazului.Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta”? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei” (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să-ţi dea „ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge” şi să te ajute astăzi să fii biruitor în dificultăţile tale.


din Zilele cerului pe pământ

Deseori ne rugăm să fim scăpaţi de necazuri, şi chiar ne încredem în Dumnezeu că vom fi. Dar nu ne rugăm ca El să ne facă ceea ce trebuie să fim când suntem în mijlocul necazurilor. Nici nu ne rugăm să fim în stare să trăim în ele, oricât de mult ar dura, deplin conştienţi că suntem ţinuţi şi ocrotiţi de Domnul şi că de aceea putem să rămânem în ele fără să suferim vreun rău.Mântuitorul a îndurat un test deosebit de greu în pustiu în prezenţa lui Satan timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când natura Lui umană era slăbită de nevoia de hrană şi odihnă. Cei trei tineri evrei au fost ţinuţi un timp în flăcările cuptorului încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19). Cu toate că erau forţaţi să îndure ultima metodă de tortură a tiranului, ei au rămas calmi şi liniştiţi în timp ce aşteptau să vină momentul salvării lor. Şi după ce a supravieţuit o noapte întreagă stând în mijlocul leilor, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său” (Daniel 6:23).Ei au putut să îndure în prezenţa vrăjmaşilor lor pentru că locuiau în prezenţa Dumnezeului lor.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 4.26-41

Parabola din v. 26-29 (a seminţei) şi cea la care aceasta îşi găseşte corespondent în Matei (parabola neghinei de pe câmp: Matei 13) prezintă deosebiri apreciabile în ce priveşte unghiul din care ne transmit învăţătura. Aici este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce în Matei intervine şi vrăjmaşul, profitând de neglijenţa oamenilor care dormeau. în capitolul nostru, la v. 27, marele Semănător pare şi El să doarmă, însă, în realitate, zi şi noapte, nevăzut, veghează asupra seminţei Sale preţioase şi o înconjoară cu toată grija de care ea are nevoie pentru a creşte până la seceriş. Dragi prieteni creştini, uneori ni se poate părea că Domnul este indiferent, că nu ascultă rugăciunile noastre, că lucrarea Sa este abandonată. Dar să ridicăm ochii, aşa cum îi invită Isus pe ucenici să facă prin credinţă. Câmpurile sunt deja albe pentru seceriş (Ioan 4.35)! Pentru a trece pe malul celălalt, ceea ce corespunde cu traversarea primejdioasă a lumii, ucenicii nu sunt singuri, împreună cu ei, în corabie, L-au luat pe Domnul, „aşa cum era” (v. 36). Câte persoane nu-şi fac despre Isus propria lor imagine falsă şi văzută de departe?

– „Cine este Acesta?”, întreabă ucenicii (v. 41).

– Acela care a adunat vântul în pumnii Săi, care a legat apele într-o manta (Proverbe 30.4)!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Tesaloniceni 5:12-18    

RUGĂCIUNEA STĂRUITOARE

Rugaţi-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Ce înseamnă să te rogi neîncetat? In cartea sa, Keep On Keeping On” (Perseverează), Harold L. Fickett Jr., spune despre soţia unui pastor care pentru o vreme a fost uimită de această poruncă. Ea avea idee ce înseamnă să stai îndelung pe genunchi şi să te rogi. Dar acest fapt o frustra ca soţie şi ca mamă, deosebit de ocupată. Nu era de fel realizabil. Fickett a spus: „In timp ce se gândea la acest lucru, i-a venit răspunsul. Şi-a dat seama că se putea ruga în timp ce spăla vasele… curăţa casa… îi ducea pe copii la şcoală, şi în timp ce se pregătea şi pentru responsabilităţile ce le avea faţă de biserică. Când a început să pună această idee în practică, a descoperit că trăia literalmente în prezenţa Domnului”. Femeia a găsit modalitatea să pună în practică ceea la ce cred eu că se referea apostolul Pavel când a spus: „Rugaţi-vă neîncetat”. Desigur, este posibil ca Pavel să fi spus să nu avem întreruperi în viaţa de rugăciune. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe niciodată o perioadă în viaţa noastră care să fie caracterizată prin lipsa de rugăciune. Cu siguranţă aceasta o spune textul Scripturii. Eu cred că Pavel a mai vrut să spună că rugăciunea trebuie să fie ceva ca respiraţia – naturală, spontană, şi continuă. Când suntem confruntaţi cu o problemă, când ne aducem aminte de un prieten ce se află la necaz, sau când devenim conştienţi de alte nevoi, putem să rostim o rugăciune către Dumnezeu la fel de spontan ca o respiraţie chiar în acel moment. Şi putem face acest lucru oricând, chiar în timp ce facem altceva.     R.W.D.

Rugăciunea este respiraţia vitală,

Aerul creştinilor cei buni,

Parola la poarta morţii triumfală:

El intră-n cer cu rugăciuni.
Montgomery

Dacă eşti prea ocupat să te rogi, vei fi prea ocupat.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Căci DUMNEZEU va aduce orice faptă la judecată Şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns fie bine, fie rău. Ecl. 12,14.

Dumnezeu va cumpăni şi va judeca chiar şi gândurile ascunse ale oamenilor care erau păcate. Dumnezeu cunoaşte orice gând. Psalmistul spune: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu Doamne îl cunoşti în totul.” (Psalm 138.4). Prin mărturisirea judecăţii, Dumnezeu dovedeşte încă odată că omul nu încetează să existe chiar şi după despărţirea sufletului de trup în moarte. Dumnezeu în înviere va uni iarăşi trupul cu sufletul, pe cel credincios într-un trup de slavă pe când cel necredincios cu un trup care în continuare rămâne în păcat şi legăturile lui, deoarece nu au primit harul nemărginit descoperit în Hristos. Necredincioşii vor fi judecaţi în faţa tronului alb. loan vede în Apocalipsa cap. 20 pe morţii mici şi mari, înfăţişaţi în faţa acestui tron, unde vor primi judecata Lui Dumnezeu peste ei, partea lor fiind iazul de foc, care arde încontinu Credinciosul NU VINE la judecată deoarece Domnul Isus a fost judecat în locul Iui. Noi vedem pe credincioşi în Apocalipsa cap. 5 şezând pe tronuri şi aducând adorare şi închinăciune Mielului Lui Dumnezeu. Noi ne vom înfăţişa, da în faţa tronului de judecată a Lui Hristos pentru a recunoaşte cum apreciază Dumnezeu viaţa noastră. Domnul va răsplăti ceea ce harul lui Dumnezeu a putut lucra în credincioşi. De care înviere vei aparţine suflete scump? învierea judecăţii deoarece ai făcut ce este rău lepădându-L pe Domnul, sau vei aparţine învierii la viaţă veşnică deoarece ai făcut ce este bine? Cum s-ar putea îndoi un creştin când ştie că un Avocat, adică „Isus Hristos cel drept” îi ţine necurmat locul în faţa scaunului de domnie al Lui Dumnezeu? (1 loan 2.1). Cel mai slab dintre mădularele Adunării Lui Dumnezeu are dreptul să ştie că TOATE păcatele i-au fost ispăşite, judecate, purtate pe crucea Lui.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Ioan 14.6

Granița

De curând era scris într-un ziar din Germania că o familie a intentat un proces contra orașului în care locuia. Motivul: orașul nu voia să preia costurile de călătorie cu autobuzul pentru copiii lor, pentru că familia locuia exact la 17 metri distanță de școală. Dacă ar fi locuit la 20 metri depărtare de școală, orașul ar fi preluat costurile. Judecătorul a dat înapoi plângerea părinților pe motiv că administrația orășenească are dreptul să hotărască un teritoriu și să tragă granițe până unde să se plătească costurile și până unde nu.

Dacă un oraș în Germania are dreptul să traseze granițe și să ia hotărâri – cu cât mai mult Dumnezeu. El ne spune în Biblie: există doar o cale spre cer. Și această cale este descrisă clar de Dumnezeu: este Fiul Său Isus Hristos. Nu putem să ne punem contra acestei decizii. Nu vom avea nicio reușită. Condiția cine ajunge în cer o pune Acela căruia îi aparține cerul și unde El locuiește: Dumnezeu.

Ajungem în cer numai dacă ne pocăim și credem în Domnul Isus Hristos. Aceasta este condiția lui Dumnezeu. Și ea este ușor de îndeplinit!

A vieții strâmtă cale duce,

Din țara negrului păcat,

Prin jertfa mare de pe cruce,

Spre mult slăvitul Împărat.

 
 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MODUL ÎN CARE NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU (2)

„El învață pe cei smeriți calea Sa.” (Psalmul 25:9)

Cum putem învăța să fim călăuziți de Dumnezeu? Prin trei modalități diferite:

1) Prin rugăciune. Thomas Kelly a scris următoarele: „Ne putem ordona activitatea mentală pe mai multe planuri odată. De exemplu, la un anumit nivel putem să gândim, să discutăm, să înțelegem si la alt nivel, mai profund, putem sta în rugăciune și putem auzi șoapta divină.

2) Prin supunere. Ce rost are să primești călăuzire din partea lui Dumnezeu dacă tu nu ești dispus s-o urmezi? Si cum rămâne cu învățătura pe care ai primit-o din Scriptură și pe care nu ai pus-o în aplicare? Frank Laubach, a cărui viață a fost un exemplu de ascultare al lui Dumnezeu, a scrie: ” Nu am trăit până nu am ajuns în locul în care am devenit întreg. M-am hotărât și m-am străduit să caut voia lui Dumnezeu și să ascult de ea, deși fiecare fibra din mine îmi spunea nu. Când am câștigat lupta din mintea mea a fost ca și cum o fântână arteziană ar fi țâșnit în sufletul meu. Banii, lauda, sărăcia, împotrivirea – acestea nu au mai contat. Dar acest gând care a venit în mintea mea a determinat o predare continuă, iar acesta este gândul veșniciei”.

3) Prin credință. Oare nu am făcut abuz de cuvintele: „Cred că Domnul mi-a spus”? Ba da! Unii lideri religioși le-au folosit ca pe o stratagemă pentru a obține ceea ce doreau. Nu arunca copilul odată cu apa în care s-a îmbăiat! De fapt, nu vei crește spiritual dacă închizi ușa călăuzirii Duhului Sfânt.

Trebuie să crezi – oricât de uluitor ar părea – că Dumnezeu poate într-adevăr să ne vorbească și chiar o face.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: