7 Mai 2023
Eu am ieșit de la Dumnezeu. Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; din nou las lumea și Mă duc la Tatăl.
Ioan 16.27,28
Când, în Evanghelia după Ioan, se vorbește despre Tatăl, aceasta se află întotdeauna în legătură cu dragostea și cu harul. Când este vorba despre responsabilitate, Duhul Sfânt spune „Dumnezeu”. De aceea, această alternanță este deosebit de importantă.
Domnul Isus este Fiul veșnic al Tatălui și este clar că El S-a întors în casa Tatălui. Însă El a trăit treizeci și trei de ani pe acest pământ, în această lume căreia Satan acum îi este prințul și căreia în curând îi va fi dumnezeu. În Ioan 13, Domnul lasă să se vadă că până și praful ne murdărește aici pe pământ și că putem avea părtășie cu El doar după ce El ne spală picioarele.
Cum au stat însă lucrurile cu El, în timpul pe care l-a trăit aici jos, înconjurat de păcătoși, înconjurat de puterea lui Satan, mereu în contact cu păcatul și cu fărădelegea? El a venit de la Dumnezeu, de la Dumnezeul care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia (1 Timotei 6.16), în care nu este întuneric (1 Ioan 1.5), care este așa de curat, încât nu poate să vadă răul (Habacuc 1.13). Din acest motiv, Gabriel a putut să-i spună Mariei: „De aceea Sfântul care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Cum au stat lucrurile în timpul vieții Lui? Să privim legătura Sa cu leproșii. În Levitic 13 și 14 se spune că fiecare dintre aceia care intrau în contact cu leproșii era necurat. Când însă a venit un lepros la Domnul și I-a zis: „Dacă vrei, poți să mă curățești” (Luca 5.12), Domnul S-a atins de el. Care a fost rezultatul? Nu Domnul a devenit necurat, ci leprosul s-a curățit. Așa de mare era sfințenia Domnului! El a putut astfel să Se întoarcă la Dumnezeu, în lumina aceea nepieritoare.
H. L. Heijkoop
Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.
Marcu 10.45
Slujitorul desăvârșit
Odată, ucenicii lui Isus au ajuns să se certe — preocupați cu persoana și cu avantajul lor — pentru locurile dintâi în Împărăția lui Dumnezeu. Cu acest prilej au fost rostite cuvintele din versetul de astăzi, care formează totodată mesajul central al Evangheliei după Marcu și care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Slujitor al lui Dumnezeu. Acest verset anunță motivul venirii Sale în lume.
Isus Hristos ar fi avut într-adevăr dreptul să domnească, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu. Dar El nu venise pentru a Se lăsa servit ca împărat, ci pentru a le sluji altora. În timpul întregii Lui vieți pe pământ, El a avut fără încetare această preocupare smerită și binevoitoare: să-i ajute pe oameni, să-i vindece pe bolnavi, să vestească evanghelia, să-Și arate dragostea.
Dar nu doar atât! El primise de la Dumnezeul și Tatăl Său porunca de a-Și da viața și de a o lua iarăși (Ioan 10.17,18). El trebuia să moară la cruce și, după trei zile, să învieze, pentru ca păcătoșii să poată fi mântuiți și făcuți copii ai lui Dumnezeu. El venise pentru a împlini această dorință a Tatălui. Și astfel L-a ascultat până la moartea pe cruce.
Slujba Lui pe pământ și-a găsit apogeul în faptul că El Și-a dat viața la moarte ca preț de răscumpărare pentru mulți. Astfel, a plătit prețul pentru vina tuturor acelora care cred în El.
Ce Mântuitor minunat avem! Ce Slujitor desăvârșit!
Citirea Bibliei: Ieremia 38.1-13 · Romani 8.26-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LUCRAREA LĂUNTRICĂ A DUHULUI SFÂNT (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi…” (Ioan 16:7)
Chiar dacă inimile ucenicilor erau îndurerate din cauza plecării lui Isus la Tatăl, El i-a asigurat că este spre folosul lor să plece, deoarece acest lucru le va da putere și autoritate să facă lucrări în Numele Lui (vezi Ioan 14:12). Faptul că erau „sub o altă conducere” nu era sfârșitul, ci o continuare a lucrării lui Hristos, căci Duhul Sfânt a luat ștafeta din mâna Fiului și a pus-o într-a lor. Fiul avea să plece, dar Duhul Sfânt avea să rămână cu ei în veac (Ioan 14:16). Acesta era „folosul” lor. Duhul avea să intre în trupurile lor umane și să locuiască permanent în ei! Dar acest fapt nu este doar o legătură provizorie, vagă. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne alege pe noi ca reședință permanentă.
Te-ai gândit vreodată la avantajul pe care ți-l conferă lucrul acesta? De exemplu, poate mâine te vei trezi stresat, obosit și iritat… omenește vorbind, aceste sentimente îți pot influența foarte ușor ziua – dar pentru că Duhul Sfânt locuiește în tine, aceste lucruri nu trebuie să aibă control asupra vieții tale. Apostolul Pavel spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?” (1 Corinteni 6:19). Odată ce accepți această promisiune prin credință, devii Templul lui Dumnezeu. Poate ești la muncă, poate îți duci copiii la școală, vizitezi un bolnav, aștepți rezultatul biopsiei sau participi la înmormântarea prietenului tău cel mai bun… pe măsură ce-ți desfășori viața de zi cu zi, Duhul lui Dumnezeu este acolo cu tine.
Înțelegi acum de ce Domnul Isus le-a zis ucenicilor că e bine ca El să plece și să le trimită Duhul Sfânt? Indiferent ce faci, nu lăsa ca acest adevăr plin de putere să treacă pe lângă tine!
de Jean Koechlin
Daniel 7:1-14
Să reţinem schema cărţii Daniel. În primele şase capitole l–am văzut pe acest om al lui Dumnezeu trăind: ni s-a derulat filmul vieţii lui. În ultimele şase îl vom auzi vorbind: el va rosti profeţiile sale.
Este rândul lui Daniel să aibă un vis, a cărui temă generală este aceeaşi cu cea a visului lui Nebucadneţar din capitolul 2. De astă dată însă, cele patru monarhii succesive ale timpurilor naţiunilor sunt văzute sub înfăţişarea unor fiare. Babilonul este figurat prin leul cu picioare de vultur (comp. cu Ieremia 4.7; 49.19,22,30); Persia, prin ursul feroce; imperiul grec, prin leopardul rapid. Când însă este vorba de cea de‑a patra fiară, care se iveşte „înspăimântătoare şi îngrozitoare şi nemaipomenit de puternică” (v. 7), nu există făptură atât de monstruoasă între animalele create pentru a i se putea prelua numele (cap. 2.40). Este vorba de imperiul roman, mai ales în forma pe care o va relua: cele zece coarne (sau zece împăraţi), cu cornul cel mic dominant. Acest din urmă corn îl reprezintă pe şeful imperiului, om vândut lui Satan, cu o inteligenţă fără pereche, pusă în slujba unei ambiţii nemăsurate, proferând blasfemii.
„Am privit, până ce” (v. 9; comp. cu capitolul 2.34). „Cel Bătrân de zile”, adică Însuşi Dumnezeu, va distruge dintr-o dată această întrupare a spiritului rău, înainte să-I dea Fiului Omului „stăpânire şi glorie şi o împărăţie” (v. 14).
Mana Zilnica 