4 Mai 2023
Ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El.
2 Cronici 16.9
Dacă privim în jur, vom fi repede descurajați. Participarea la strângeri este redusă și sunt foarte puțini care se implică; sunt multe de făcut și puțini dispuși să ajute. Domnul însă ne cheamă pe fiecare, personal, să-L slujim, în special în astfel de timpuri dificile și descurajante. Când Petru L-a întrebat pe Domnul cu referire la Ioan, „Dar cu acesta ce va fi?”, El i-a răspuns: „Ce-ți pasă ție? Tu urmează-Mă”.
Aceasta a fost o chemare și o responsabilitate individuală a lui Petru de a-L urma pe Domnul. La fel au stat lucrurile și cu alți credincioși. Iona a fost chemat să meargă la Ninive; David a mers singur împotriva lui Goliat; Filip a plecat de unul singur pentru a-l întâlni pe famenul etiopian; Estera s-a dus și s-a înfățișat înaintea împăratului; iar Noe, când a fost chemat să construiască o corabie, a ascultat și s-a apucat de lucru.
Dumnezeu a folosit mulți oameni credincioși, în mod individual, în toate veacurile, și a avut grijă de ei. Iosif și Maria au fost folosiți de El, la fel și o familie în vârstă: Zaharia și Elisabeta; ca și o credincioasă bătrână: Ana.
Toți aceștia au trăit în vremuri dificile și mediocre din punct de vedere spiritual, însă n-au lăsat ca împrejurările să-i distragă de la a-L sluji pe Domnul. Ninive a fost cruțată; Goliat și filistenii au fost învinși; un singur suflet, famenul etiopian, a fost mântuit; omenirea a fost cruțată prin salvarea a opt oameni. Prin ascultarea față de chemarea lui Dumnezeu, acțiunile lor au adus o mare binecuvântare pentru mulți, precum și onoare și glorie pentru Dumnezeu. Fie ca aceste exemple să ne încurajeze să mergem înainte pentru Domnul, fiecare în mod personal, cu dorința de a-I fi plăcuți și de a fi împreună cu cei care sunt însuflețiți de aceeași dorință.
A. Blok
Până și vrabia își găsește o casă acolo și rândunica un cuib, unde își pune puii … Ah, altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!
Psalmul 84.3
Vrabia și rândunica
Vrabia este o pasăre lipsită de valoare. „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși, nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu” (Luca 12.6). Cât despre rândunică, aceasta este o pasăre neliniștită. Hrănindu-se cu insecte, ea zboară neobosită încoace și încolo și lasă impresia că este agitată.
Aceste două păsări ilustrează două caracteristici ale omului, pe care David le exprimă astfel: „Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține! Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge comori și nu știe cine le va lua” (Psalmul 39.5,6).
În versetul de astăzi am citit că până și vrabia cea lipsită de valoare și-a găsit o casă, iar rândunica cea neliniștită, un cuib. Noi, oamenii, putem găsi la Dumnezeu o casă! Prin credința în Domnul Isus ajungem într-o fericită legătură cu Dumnezeul cel viu. Viața noastră cea aparent lipsită de valoare primește un conținut adevărat. În același timp, la Mântuitorul găsim liniște pentru conștiința noastră. El a luat asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre și astfel Dumnezeu ne iartă vina și ne îndreptățește.
Ca urmare, avem deja acum părtășie cu Dumnezeul și Tatăl nostru. În curând, Domnul Isus ne va lua pentru totdeauna în Casa Tatălui.
Citirea Bibliei: Ieremia 36.1-15 · Romani 8.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PUNE-ȚI FERMOAR LA GURĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Sunt limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit”. (1 Timotei 5:13)
Biblia ne spune deci că bârfa înseamnă – simplu – „a vorbi ce nu trebuie vorbit.”
Teologul american Jon Zens spunea: „Am văzut prieteni și familii care suferă nespus de mult din cauza bârfei, informații pe care cineva ți le oferă fără consimțământul tău și fără consimțământul persoanei implicate. Ce mai contează că această informație poate fi adevărată, parțial adevărată sau complet falsă?! Poate fi motivată de intenții bune, însă întotdeauna conține informații negative și întunecă percepțiile oamenilor despre o persoană, în mod injust. Persoana care este defăimată nu are nicio idee, deoarece purtătorii de povești evită de obicei să vorbească direct cu persoana pe care o înjosesc!”
Un alt lider creștin a afirmat: „Armata creștină este singura care își împușcă răniții!” Așa că stabilește-ți, pentru propria ta viață, standardul de-a evalua oamenii pe baza experienței tale cu ei, și nu după ceea ce spune altcineva. Se știe că informațiile „de mâna a doua” nu sunt demne de încredere, induc în eroare și încalcă porunca lui Hristos „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel…” (Matei 7:12). După ce ai fost rănit de bârfă, poți înțelege înțelepciunea acestor cuvinte! Zvonurile și aluziile pot părea nevinovate și pot ajunge la tine subtil, dar (chiar dacă cineva nu acționează cu răutate) motivul lor este nerelevant. Împrăștierea bârfelor sfidează umblarea în dragoste și dorința de a „acoperi totul” la ceilalți (vezi 1 Corinteni 13:7).
A. W. Tozer a spus: „Nu transmite niciodată mai departe nimic din ce ar putea dăuna cuiva. „Dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8) și bârfitorii nu au trecere înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai cunoștință de un anumit lucru care ar putea răni pe unul dintre copiii lui Dumnezeu, scoate-l afară, îngroapă-l și spune: ,Aici odihnește în pace povestea despre fratele meu!’ Și Dumnezeu Se va îngriji de ea.”
Așa că, pune-ți fermoar la gură!
de Jean Koechlin
Daniel 5:13-31
Este pentru a treia oară când, într–un moment critic, Daniel intră în scenă pentru a interpreta gândul lui Dumnezeu. Aici însă ne aflăm în cel din urmă sfert de ceas al istoriei Babilonului şi omul lui Dumnezeu nu se foloseşte nicidecum de vreun menajament când este vorba să anunţe prăbuşirea acestuia. Belşaţar nu ţinuse cont de mărturia tatălui său (v. 22). Acum lui Daniel nu–i revine altceva decât să–i traducă sentinţa irevocabilă. Trei cuvinte Îi sunt suficiente lui Dumnezeu pentru a regla soarta Babilonului şi a împăratului acestuia. „Mene, mene”, numărat şi renumărat. Să admirăm această repetiţie! Este ca şi cum Dumnezeul cel drept Îşi verifica cu grijă bilanţul înainte de a lua hotărârea finală (comp. cu Geneza 18.21).
Cântărit! Ah, acest monarh uşuratic împreună cu demnitarii lui, puşi în cumpănă, „sunt mai puţin decât o suflare” (Psalmul 62.9)! În final, împărţit! Cel Preaînalt, care „stăpâneşte peste împărăţia oamenilor”, va da altuia împărăţia (cap. 4.17). Istoria ne relatează cum Cirus Persanul, deturnând cursul Eufratului (care traversează Babilonul), s-a servit de albia uscată a acestuia pentru a se introduce cu soldaţii în cetate, în puterea nopţii, profitând de dezmăţul din palat. Fie ca această istorie solemnă să ne slujească şi nouă drept învăţătură! Să veghem şi să fim treji, pentru a nu fi surprinşi la venirea Domnului.
Mana Zilnica 