1 Mai 2023
Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!
Luca 18.13
Atunci când omul a fost creat, el nu știa nimic despre rău și bine. Nu cunoștea diferența dintre ele, fiindcă nu exista răul pe pământ și el însuși fusese făcut fără să existe ceva rău în persoana lui. Însă a căzut în păcat și a dobândit puterea de a judeca ceea ce este rău și ceea ce este bine. Aceasta este conștiința. Nu era nevoie de această conștiință care să judece ceea ce este bine și rău atunci când totul era bine. Însă, după cădere, totul s-a schimbat. Omul neconvertit folosește răul și binele pentru a-i considera pe alții, fie la fel cu el, fie chiar mai jos decât el, găsindu-și astfel o scuză. Dar, când un om este convertit, conștiința se concentrează nu asupra altora, ci asupra persoanei sale. Acesta este motivul pentru care pocăința a fost de la început strâns legată de credința în Hristos. Credința și pocăința merg împreună, iar faptul că Îl primim pe Hristos ne face să ne judecăm pe noi înșine, nu să privim la răul altora și să ne găsim scuze.
Avem un exemplu în vameșul din pildă. Pe când fariseul spunea: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni; eu sunt un om mai bun; nu beau, nu înjur, nu fac lucruri rele, sărmanul vameș, către al cărui suflet Dumnezeu vorbise, în loc să privească la oameni mai răi decât el, nu putea să spună decât: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. El nu spune „de mine, un păcătos”. De mulți ani sunt izbit de frumusețea acestei expresii. «Doamne, ai milă de mine, păcătosul. Știu că păcatele mele sunt atât de multe, încât nu mai pot privi la alții. Eu sunt cel păcătos, eu singur.» Mai degrabă acest om a plecat îndreptățit decât celălalt. Nu este vorba aici de ceea ce se numește „îndreptățire prin credință”, ci de lucrul normal care are loc întotdeauna într-un suflet convertit: osândirea de sine înaintea lui Dumnezeu. Iar aceasta este produsă de lumina lui Hristos. Iar acum, când lucrarea Lui este săvârșită, El Se află la dreapta Tatălui, de unde oferă pocăință și iertare de păcate tuturor celor care privesc la El.
W. Kelly
Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.
Romani 13.1
Ziua Internațională a Muncii
De peste 100 de ani, 1 Mai este considerată Ziua Internațională a Muncii. Sărbătoarea provine de la mișcarea muncitorilor americani din Statele Unite ale Americii care pe 1 Mai 1886 organizaseră o grevă generală de mai multe zile, pentru că în acea zi expirau contractele lor vechi de muncă. Urma ca acestea să fie negociate și să fie cerută ziua de muncă de opt ore. Deja în a treia zi de grevă au avut loc incidente de amploare în Chicago și mulți polițiști și muncitori greviști chiar și-au pierdut viața. Acest sfârșit sângeros al grevei de atunci a făcut ca în anii următori să aibă loc pe 1 Mai manifestații și în Europa. „Ziua muncii” a fost sărbătorită pentru prima dată în România de către mișcarea socialistă, în anul 1890.
Pe tot cuprinsul globului, demonstrațiile, protestele și grevele au ajuns ceva la ordinea zilei. Cerințele sunt dintre cele mai diverse. Din nefericire, multe greve sunt înăbușite prin violență, altele se transformă în atacuri asupra polițiștilor.
Biblia condamnă categoric neascultarea față de autorități, acestea fiind așezate de Dumnezeu. Tot ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și obligatoriu; de aceea trebuie să reținem că suntem datori să fim ascultători de autorități, pentru că Dumnezeu le-a rânduit. Singura excepție este aceea când credincioșii sunt opriți să-și manifeste liber credința. Doar atunci sunt valabile cuvintele: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5.29).
Citirea Bibliei: Ieremia 34.1-22 · Romani 7.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNDRĂZNEȘTE ÎN NUMELE LUI ISUS! – Fundația S.E.E.R. România
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)
La mijlocul anilor 80, Steven Patrick Morrisey, cunoscut sub numele „Moz”, a dominat clasamentele muzicii rock din Marea Britanie. Era recunoscut atât pentru firea sa melancolică, dar și pentru muzica sa, iar cântecele lui aveau cu preponderență teme depresive. Cântecele lui vorbeau despre relații frânte, despre cluburile de noapte pentru oameni singuri și despre povara cumplită a trecutului. Pe scurt, Morrissey a fost un cântăreț cunoscut, dar care a dus o viață lipsită de voioșie.
Ce diferență față de viața la care Domnul Isus i-a chemat pe ucenicii Săi! În trei ocazii diferite, El i-a încurajat pe ucenicii Săi să „îndrăznească.” Profesorul de studiu biblic Philip de Courcy le numește „cele trei îndrăzneli ale Noului Testament.”
Primul motiv pentru care poți îndrăzni este faptul că păcatele îți sunt iertate și uitate în Hristos (vezi Matei 9:2). Datorită Calvarului, păcatele și greșelile tale mărturisite nu vor mai fi folosite niciodată împotriva ta la judecată (vezi Ioan 5:24).
Al doilea motiv pentru care tu poți îndrăzni este faptul că nu trebuie să te lupți pentru victorie, ci pentru poziția avantajoasă pe care ți-o conferă victoria. Domnul Isus ne-a spus: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Și cel de-al treilea motiv pentru care poți îndrăzni este faptul că Isus Hristos va fi cu tine indiferent prin ce vei trece în viață, și indiferent de cine-ți va sta împotrivă. Tot așa cum a fost alături de ucenicii îngroziți, din corabia „învăluită de valuri”, va fi și lângă tine atunci când vei avea nevoie de El. Citim în Evanghelie că „ucenicii… s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:26-27).
Pacea nu înseamnă absența furtunii. Dar ce înseamnă? Să știm că Hristos este cu noi, și că „nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:39)
de Jean Koechlin
Daniel 4:19-27
Putem înţelege uşor lupta interioară care se dă în inima lui Daniel atunci când descoperă semnificaţia visului. A rosti adevărul în astfel de împrejurări echivala cu a se expune morţii. Dar el nu se dă bătut. Sentimentul că a primit o misiune de la Dumnezeu îi dă curaj să dezvăluie înaintea ochilor împăratului cartea viitorului acestuia. Este un curaj care nu exclude nicidecum înţelepciunea şi blândeţea; el ştie să vorbească într‑un spirit de har, „dres cu sare” (Coloseni 4.6). Fie ca Domnul să ne încurajeze prin exemplul acestui slujitor credincios! Noi, cei care cunoaştem din Cuvânt care va fi soarta veşnică a păcătoşilor nepocăiţi, să nu ascundem această parte grozavă a Adevărului, de teamă că vom displăcea oamenilor.
Copacul cel mare, imagine a împăratului, reprezintă, de asemenea, lumea în general (vezi Ezechiel 31.3‑9). Orgolioasă şi prosperă (v. 4), ea este organizată pentru a satisface toate nevoile şi toate poftele umanităţii. Umbra ei protectoare şi „ramurile” ei felurite oferă fiecăruia locul său şi hrana sa (v. 21). Lumea însă nu uită decât un singur lucru, că „Cel Preaînalt stăpâneşte” (v. 25). Astfel, judecata va veni asupra ei; Dumnezeu însă, prin Cuvântul Său, ne avertizează pe fiecare. „Rupe–o cu păcatele tale” ne spune el (v. 27) şi împacă–te cu Dumnezeu (comp. cu Isaia 58.6,7)!
Mana Zilnica 