Mana Zilnica

Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai înainte i-am acuzat pe toți, fie iudei, fie greci, că sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om drept, nici unul măcar”.

Romani 3.9,10

Perla fără seamăn (1)

Un val mare a fost urmat de multe clipociri și pe urmă apa de sub pod s-a liniștit. Pe acel pod indian stătea un misionar american, cu ochii pironiți la locul acela. Deodată a apărut un cap negru și o pereche de ochi strălucitori care priveau în sus. Bătrânul indian căutător de perle a urcat pe pod, zâmbind și scuturându-și apa de pe trupul uns.

„Rambhau, aceasta a fost una dintre cele mai frumoase sărituri pe care le-am văzut!”, a spus misionarul David Morse. „Uită-te la aceasta”, a zis Rambhau, luând o stridie dintre dinți. „Cred că o să fie bună.” Morse a luat-o și, pe când încerca să o desfacă cu un briceag, Rambhau scotea alte stridii din traista de in. „Rambhau! Uită-te!”, a strigat Morse. „Este o comoară!” — „Da, este bună”, a răspuns scufundătorul. „Bună!? Ai mai văzut tu vreodată vreo perlă mai frumoasă? Este perfectă, nu-i așa?” Morse a întors-o pe toate părțile, apoi a dat-o indianului.

„Oh, da, există perle și mai bune, mult mai bune. Am eu una…” – vocea i se pierdu. „O vezi pe aceasta? Are imperfecțiuni: aici pete negre, această adâncitură; chiar ca formă, este cam lunguiață. Totuși este o perlă bună. Este exact cum spui tu despre Dumnezeul tău. Oamenii se văd pe ei înșiși ca fiind perfecți, dar Dumnezeu îi vede exact așa cum sunt.”

Citirea Bibliei: Geneza 47.13-26 · Psalmul 34.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POZITIVĂ (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)

Vorbirea de sine pozitivă nu este un concept nou, ci un concept biblic. Apostolul Pavel scrie: „tot ce este adevărat…vrednic de cinste, tot ce este… drept… curat… vrednic de iubit… vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Iată trei căi prin care poți ajunge la asta:

1) Evită comparațiile. Fiecare dintre noi este înzestrat cu propriul set de competențe. Tu ești unic. Felul în care faci tu lucrurile poate fi diferit de tehnicile folosite de ceilalți, dar asta nu înseamnă că e greșit. După cum spune și proverbul: „Câte bordeie, atâtea obiceiuri.” Comparația este un lucru neînțelept, nedrept și dă naștere la negativism. Întotdeauna va exista cineva mai bun decât tine; chiar și campion mondial vei fi doar pentru un timp, pentru că la un moment dat altul îți va lua locul. Chiar nu ai nevoie de o altă coroană, vei avea una în cer!

2) Adaugă nădejdea. Biblia spune despre Avraam: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” (Romani 4:18). Iar psalmistul a lăsat scris: „Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmul 42:5). Există putere în cuvântul „iarăși”. El îți poate transforma perspectiva lui „nu pot” în atitudinea „dă-mi puțin timp, și pot!” Diferența este subtilă, dar profundă.

3) Poartă-te și acționează pozitiv, pentru a deveni o persoană pozitivă. În cartea sa: „Winning the Stress Challenge” (Cum să învingi provocarea stresului), Dr. Nick Hall vorbește despre un studiu care confirmă că semnalele transmise creierului cuiva, atunci când are un anumit comportament, provoacă schimbări similare la nivel fizic și mental, celor provocați prin răspunsuri emoționale reale. Cu alte cuvinte, când afișezi o figură veselă, ea te poate face să te simți într-adevăr vesel!

de Jean Koechlin

Luca 21:25-38

Începând cu versetul 25, semnele anunţate se referă la evenimente încă aparţinând viitorului. Vor fi vremuri cumplite. Lucrurile cele mai stabile vor fi bulversate, la fel şi sufletele oamenilor. Deja teama planează asupra lumii. Oamenii gândesc să se salveze săpându–şi adăposturi (Apocalipsa 6.15). Dar, pentru credincioşii acestor timpuri, eliberarea (numită „răscumpărarea” în v. 28) va veni de sus. Aceasta va fi întoarcerea Domnului în glorie; în ce ne priveşte, noi, credincioşii de astăzi, aşteptăm venirea Sa pe nori. Ce promisiune sigură! „Cerurile şi pământul vor trece”, dar cuvintele Lui „nicidecum nu vor trece” (v. 33).

De regulă nu considerăm îmbuibarea cu mâncare (v. 34) ca fiind un păcat foarte grav. Cu toate acestea, ea este pusă alături de beţie, pentru că duce la „împovărarea inimii”. Ea cultivă egoismul; uităm de nevoile celor din jur (comp. cu cap. 16.19). Bucuria de a-L aştepta pe Domnul dispare dintr-o inimă împovărată (v. 34b); o invadează grijile vieţii. Din acest motiv, epistolele asociază deseori îndemnul „să fim treji” cu „să veghem” (1 Tesaloniceni 5.6,7; 1 Petru 1.13; 4.7; 5.8). Aici Însuşi Domnul este Cel care ne recomandă: „Fiţi atenţi la voi înşivă, vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp” (v. 34,36).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 iun. 2022

19 Iunie 2022

Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință, potrivit bogățiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus. Iar Dumnezeului și Tatălui nostru fie gloria, în vecii vecilor! Amin.

Filipeni 4.19,20

Doxologiile din Noul Testament (7) – Împlinirea tuturor nevoilor noastre

Epistola către Filipeni prezintă adevărata experiență creștină, care înseamnă a-L urma pe Hristos aflat în glorie, perseverând pe un drum marcat de lipsuri și de abundență, de urcușuri și de coborâșuri, de încercări și de biruințe în viața creștină aici, pe pământ.

Apostolul Pavel experimentase toate aceste lucruri ca slujitor devotat al lui Hristos. Credincioșii din Filipi și cei din Tesalonic, aflați în Macedonia și marcați de sărăcie, îi trimiseseră lui Pavel un ajutor material, pentru a-l sprijini în lucrarea sa (2 Corinteni 8.2-4). De fapt, această epistolă este o scrisoare de mulțumire a lui Pavel pentru darul primit, însă Pavel, ca întotdeauna, spune mai mult decât un simplu „mulțumesc”. El învățase ca, indiferent de starea în care se afla, în lipsă sau în belșug, să fie mulțumit – puterea lui Dumnezeu era cea care îl întărea (Filipeni 4.12,13). Motivul pentru care Pavel le poate spune filipenilor: „Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință”, este că el învățase acest lucru prin propria experiență. El nu le spunea ceva ce nu experimentase el însuși. Dumnezeu avea să le împlinească și lor orice trebuință (versetul 19).

Acest lucru este cel care face ca doxologia lui Pavel de aici să fie atât de interesantă. Imediat după ce exprimă adevărul că Dumnezeu va împlini orice trebuință „potrivit bogățiilor Sale, în glorie”, el trebuie să-I aducă laudă pentru aceasta. Însă el acum Îi dă glorie nu „Dumnezeului meu”, ca înainte, ci „Dumnezeului nostru”. Atât el, cât și filipenii erau beneficiarii îndurărilor lui Dumnezeu pentru nevoile zilnice. Hudson Taylor a spus odinioară: «Lucrarea lui Dumnezeu, făcută după voia lui Dumnezeu, nu va duce niciodată lipsă de resursele lui Dumnezeu». Nu a împlinit Dumnezeul nostru toate nevoile noastre, materiale sau spirituale? Nu ne-a arătat El belșug de har prin faptul că ne-a mântuit? Să-L lăudăm pe Tatăl nostru și să-I dăm slavă!

B. Reynolds

În timpul cinei … Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate în mâini, … S-a sculat de la cină. … Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor.

Ioan 13.2-5

Mâinile Domnului

Tocmai aici, Duhul Sfânt spune că Tatăl I-a dat Fiului toate în mâini: sunt aceleași mâini care au spălat picioarele murdare ale ucenicilor!

Faptul că toate sunt în mâinile Domnului Isus vorbește despre o putere necuprinsă pe care El o are prin voia Tatălui și pe care o pune în acțiune: „Voia Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10).

Faptul că Domnul Isus a luat în mâna Lui picioarele murdare ale ucenicilor Săi pentru a le spăla vorbește despre dragostea Lui. Aceeași dragoste arătată atunci Îl determină acum să facă pentru noi lucrarea de Mijlocitor la Tatăl – pentru că spălarea picioarelor vorbește, de fapt, în imagine, despre această slujbă de mediere.

Această Persoană puternică a spălat atunci picioarele ucenicilor și exact aceeași Persoană minunată mijlocește pentru noi astăzi. Ce har!

„Având deci un Mare Preot însemnat, … pe Isus, … să ținem cu tărie mărturia noastră. Să ne apropiem deci cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit” (Evrei 4.14,16).

Citirea Bibliei: Geneza 47.1-12 · Psalmul 33.12-22

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POZITIVĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios”. (Iov 9:27)

Trebuie să recunoaștem că uneori viața este grea. Iar unii dintre noi au o viață chiar mai grea decât alții. De aceea Biblia spune că „plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Dar ce se întâmplă dacă te plângi mereu? Cum poți atenua încordarea și vlăguirea pe care o produce vorbirea negativă cu tine însuți?

Iată trei măsuri:

1) Reteaz-o de la rădăcină. Învață să recunoști sporovăiala lăuntrică negativă din clipa în care începe, și pune-i capăt imediat! Ia „drujba” dacă trebuie! Dacă crezi că te ajută, ridică mâinile în semn de „time-out” (pauză), ca un gest fizic. Și nu te opri aici! Înlocuiește gândurile negative cu versete biblice: „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (Proverbele 21:23).

2) Ajustează-ți abordarea! Știi ce spune doctorul când îți face o injecție: „Vei simți o mică înțepătură!”, după care te împunge cu acul… Împrumută-i tehnica și diminuează efectul vorbirii negative – limitând-o la expresii care nu intimidează. De exemplu, cuvântul „imposibil” este ca un zid de cărămidă în comparație cu expresia „va fi nevoie de puțin efort.” Nu-i așa că preferi să abordezi un proiect „provocator” și nu unul „irealizabil”?

3) Fii tu însuți prietenul tău cel mai bun. Dacă folosești tonul vocii celui mai bun prieten al tău, el se va suprapune intenționat peste acel ton negativ asurzitor din lăuntrul tău. Vorbește cu tine însuți așa cum ai vorbi cu cel mai bun prieten al tău. Fă și tu ce a făcut David: Biblia spune că „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.” (1 Samuel 30:6). Resetează-ți gândirea! Reprogramează-ți gândurile. În Cuvântul lui Dumnezeu există putere. Așadar, tot ceea ce spune El despre tine, începe să spui și tu același lucru – și vei vedea cum viața ta se va schimba în bine!

de Jean Koechlin

Luca 21:10-24

Încă din capitolul 17, Isus îi prevenise pe ucenici cu privire la pedepsele neaşteptate care pândeau Israelul şi lumea, din cauza respingerii Sale. În mijlocul unui popor condamnat însă, Domnul a ştiut întotdeauna să‑i deosebească pe cei care-I aparţin. Ca şi în capitolul 12, El îi avertizează şi îi încurajează mai dinainte cu privire la aceste timpuri grele (comp. v. 14,15 cu cap. 12.11,12). „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele” (v. 19). Acest îndemn ne priveşte pe toţi. „Fiţi deci îndelung
răbdători, fraţilor”, ne recomandă Iacov, „pentru că venirea Domnului este aproape” (Iacov 5.7,8). Dumnezeu este răbdător (cap. 18.7) şi doreşte ca şi copiii Lui să aibă aceleaşi trăsături de caracter.

Versetele 20 şi 21 descriu ad-litteram, într-un mod anticipat, distrugerea Ierusalimului de către romani, care urma să aibă loc în anul şaptezeci. După ce vor fi împresurat o primă dată cetatea, armatele atacatoare ridică asediul, aparent fără niciun motiv, şi pleacă înspre nord. Atunci creştinii, amintindu-şi de cuvintele Domnului, profită de acest răgaz pentru a părăsi cetatea în grabă, înainte ca legiunile romane să revină ca s-o cotropească. Versetul 24 corespunde perioadei care urmează; ea durează de două mii de ani.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 iun. 2022

18 Iunie 2022

Ucenicii Săi au coborât la mare și, intrând în corabie, treceau marea spre Capernaum. Și se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei.

Ioan 6.16,17

Ucenicii au urcat într-o corabie pentru a traversa marea, care era agitată din cauza unui vânt care sufla cu putere. Se lăsase întunericul, astfel că toată această scenă constituie o imagine exactă a poporului lui Hristos aflat aici, în această lume întunecată, în timpul absenței Lui, suferind împotrivire din partea celor răi, care, la fel ca marea, nu își găsesc odihna. Totuși ucenicii sunt sprijiniți de către Hristos, care vine la ei în mijlocul dificultăților prin care trec.

Această lucrare preoțească a lui Hristos este acum exercitată în folosul Adunării și va continua să fie exercitată în folosul rămășiței evlavioase a iudeilor, atunci când aceasta va trece prin necazul cel mare. Probabil că aplicația imediată a acestei scene este la împrejurările acelor sfinți dintre iudei, fiind astfel o completare a întâmplării din prima parte a capitolului și arătând că în binecuvântarea Mileniului nu se va putea intra decât trecând prin necazul cel mare.

Fiind supusă acțiunii cumplite a lui Satan în timpul încercării, rămășița iudaică va experimenta harul susținător al Domnului, ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. În cele din urmă, când persecuția va fi la apogeu, iar totul va părea fără speranță, Domnul Se va arăta și va manifesta o putere superioară celei a vrăjmașului, ilustrată prin umblarea lui Isus pe apă.

În prezența manifestării unei astfel de puteri, ucenicii „voiau deci să-L ia în corabie”. În conformitate cu acest lucru, citim că, într-o zi viitoare, „poporul Tău este plin de înflăcărare, în ziua puterii Tale” (Psalmul 110.3). După ce vor fi smeriți prin încercările prin care vor trece, ei Îl vor primi prin credință pe Cel care, în ziua îngâmfării lor, a fost lepădat prin necredință. După ce Hristos a fost luat în corabie, aceasta „a sosit îndată la locul spre care mergeau”; la fel va ajunge și Israel la binecuvântare, sub domnia lui Hristos.

H. Smith

Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

Iov 9.3

Niciun răspuns la o mie de întrebări

Oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și Cuvântul Său. De ce? Pentru că faptele lor sunt aduse la lumină prin sabia cu două tăișuri a Cuvântului! Cine iubește întunericul urăște lumina, pentru că faptele sale sunt rele.

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a așteptat odinioară, în zilele lui Noe; și astăzi, Dumnezeu le arată oamenilor orbiți îndelungă-răbdare și har și îi cheamă la pocăință. „Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii” (Iov 33.29,30). Va veni clipa solemnă când oamenii nu vor putea da nici măcar un răspuns la o mie de întrebări. Pe un tron mare și alb, Judecătorul întregului pământ va ține judecata dreaptă. Atunci orice limbă va tăcea, orice gură va fi mută și fiecare va primi pe măsura faptelor sale.

Astăzi omul aduce mii de acuzații la adresa lui Dumnezeu, Îl suspectează de duritate și de lipsă de dragoste, Îl batjocorește și Îl sfidează, iar El nu răspunde cu judecată imediată. Dumnezeu îl suportă pe om în îndelunga Sa răbdare și Se preocupă de el cu răbdare – poate se va întoarce și se va căi. Dumnezeu însă nu va tăcea întotdeauna. Odată vor trebui să dea socoteală înaintea Lui „de toate cuvintele tari pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Iuda 15). Veți fi printre aceștia?

Citirea Bibliei: Geneza 46.1-34 · Psalmul 33.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POZITIVĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Chiar dacă nu poți alege și nu poți controla circumstanțele în care te găsești, totuși ai puterea de a decide cum vei reacționa la ele. Apostolul Pavel se afla în închisoare când a scris: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4). Dacă faci parte din categoria celor care au o perspectivă pesimistă asupra vieții, dacă de cele mai multe ori vorbești și acționezi într-un mod negativist, atunci trebuie să știi că acest lucru este periculos. De ce? Pentru că „moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Asta înseamnă că felul tău de a vorbi te poate duce la moarte, sau te poate duce la viață. E un adevăr biblic!

Problema este că nu ne dăm seama întotdeauna când ne angajăm într-un dialog negativist cu noi înșine, pentru că a devenit deja un obicei. Ajungem să dezvoltăm în mod inconștient o viziune pesimistă cu privire la noi înșine și spunem lucruri precum: „Nu-s în stare de nimic” sau „E prea greu; de ce să mai încerc?” Ne mulțumim cu înfrângerea, când de fapt, prin câteva ajustări minore de atitudine, am putea deschide ușa unor posibilități uimitoare.

Partea cea mai rea a vorbirii cu noi înșine este că nu ne limităm doar pe noi, ci Îl limităm și pe Dumnezeu (vezi Geneza 18:14). În calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, în noi locuiește puterea Duhului sfânt care ne ajută să avem o gândire sănătoasă, o vorbire mai bună și o purtare mai bună. Scrie în Biblie despre așa ceva? Da, iată cuvintele apostolului Pavel: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava… în vecii vecilor!” (Efeseni 3:20-21).

Așa că, oprește-te și declară: „Orice spune Dumnezeu despre mine, voi spune și eu!” Și închei cum am început, cu versetul extraordinar care poate să-ți dea imboldul și forța necesare: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

de Jean Koechlin

Luca 20:41-47; 21:1-9

Mergând alături de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de ignoranţi, de linguşitori şi de împotrivitori, Isus, în înţelepciunea Sa desăvârşită, discerne motivaţiile şi sentimentele tuturor şi ia faţă de fiecare atitudinea care corespunde stării sale. El demască falsitatea conducătorilor poporului în acelaşi timp cu lăcomia lor şi îi pune în gardă pe cei care ar fi putut fi înşelaţi de ei. El găseşte plăcere să sublinieze, în contrast, devotamentul uneia dintre aceste văduve sărace care era victima rapacităţii cărturarilor. Aruncând în vistieria templului ultimele ei resurse, ea se abandona în întregime lui Dumnezeu, dovedind că nu depindea decât de El (1 Timotei 5.5; comp. cu 2 Corinteni 8.1‑5). Domnul ţine mai puţin cont de ceea ce dă fiecare, decât de ceea ce păstrează pentru sine. El nu face socotelile în felul nostru (v. 3) şi aceasta poate fi o încurajare pentru cei care nu pot da mult (2 Corinteni 8.12). Câţi bănuţi nu vor deveni o avere pentru vistieria cerului (comp. cu 12.33 şi cu 18.22)!

Unii sunt încântaţi de frumoasele pietre şi ornamente ale templului. Însă şi în această privinţă, Isus judecă într–un mod diferit. El cunoaşte interiorul acestui templu şi îl compară cu „o peşteră de tâlhari” (cap. 19.46). Apoi afirmă care va fi soarta acestor lucruri pe care oamenii le admiră (v. 6).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 iun. 2022

17 Iunie 2022

Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși: cine nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, fiindcă n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a făcut-o despre Fiul Său. Și mărturia este aceasta, că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.

1 Ioan 5.10-12

Nădejdea creștinului nu este să capete iertarea. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu”, căci „iată ce dragoste ne-a arătat Tatăl” (1 Ioan 3.1). Nu s-a arătat încă ce vom fi, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, căci Îl vom vedea așa cum este. „Și cine are nădejdea aceasta în El”, nu o acceptare intelectuală a adevărului despre venirea Lui, „se curățește după cum El este curat”. Cine înlătură siguranța mântuirii înlătură orice progres creștin. Și afirm că nu există nici măcar un atom de sfințenie creștină care să nu aibă ca temelie această siguranță, nici curățire care să fie potrivită Locului Preasfânt. Cineva ar putea obiecta: Bine, dar după toate astea, deși el are viață, ar putea s-o piardă și să piară. Răspunsul meu este: Nicidecum, fiindcă Domnul Însuși spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu … Eu le dau viața veșnică, nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28).

Scriptura spune că cel care crede are, nu că va avea, viața veșnică. Iar un astfel de om „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Pe aceasta se întemeiază toată siguranța înaintea lui Dumnezeu, toată bucuria. Acesta este punctul de început pentru toate afecțiunile și căile sfinte. Un copil nu-și poate iubi părinții înainte de a se fi născut.

Aceasta este deosebirea dintre lege și evanghelie. Legea îl pune pe om să dobândească viața, îl pune să lucreze, înainte de a avea această viață. Dar orice manifestare a sfințeniei creștine și orice afecțiune creștină izvorăsc din faptul că avem viața. Glasul Păstorului cel bun ajunge la urechea omului, iar cel care-l aude și care crede că Tatăl L-a trimis pe Fiul are siguranța că „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață”. Ar însemna să pui la îndoială însăși lucrarea Lui, dacă ai avea îndoieli asupra mântuirii.

J. N. Darby

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Un verset măreț

Reformatorul Martin Luther a numit versetul de astăzi „Biblia în miniatură”. Este un verset măreț, care arată cât de mare este Dumnezeu:

a iubit – motivul cel mai mare;

Dumnezeu – Dăruitorul cel mai mare;

lumea – gruparea de oameni cea mai mare;

L-a dat – fapta cea mai mare;

pe singurul Său Fiu – cadoul cel mai mare;

pentru ca oricine – invitația cea mai mare;

crede – hotărârea cea mai mare;

în El – Persoana cea mai mare;

să nu piară – eliberarea cea mai mare;

ci – diferența cea mai mare;

să aibă – certitudinea cea mai mare;

viața veșnică – avuția cea mai mare.

Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRERI ȘI DEZACORDURI – Fundația S.E.E.R. România

„Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul…” (Faptele Apostolilor 15:39)

Apostolii Pavel și Barnaba au călătorit și au slujit împreună, s-au îmbărbătat unul pe celălalt, au îndurat persecuția cot la cot și i-au câștigat pe mulți pentru Hristos. Dar și cele mai bune relații pot avea sincope, și nici ei nu au făcut excepție. „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul.” Pavel și Barnaba nu intenționaseră vreodată să se rănească unul pe altul. Amândoi erau oameni cumsecade și Împărăția lui Dumnezeu era prioritatea principală pentru amândoi. Dumnezeu l-a ales însă pe Pavel să ducă Evanghelia la Neamuri. Iar în Biblie citim despre Barnaba că era „un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă” (Faptele Apostolilor 11:24). Amândoi au fost de acord cu privire la următoarea misiune: vizitarea bisericilor unde au slujit mai demult. Dar au avut păreri diferite în privința însoțitorilor. Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan Marcu. Dar Pavel nu-l mai dorea, deoarece acesta îi părăsise pe câmpul de misiune. Și de multe ori se întâmplă să fim de acord cu privire la ce trebuie făcut, dar să avem altă părere despre modul în care s-o facem.

Natasha Robinson menționa două lucruri importante:

1) Să recunoaștem când Dumnezeu aduce o relație în punctul ei final și să nu încercăm să-i transformăm pe „sezonieri” în prieteni pe viață. Când El trimite anumite persoane în viața noastră, El nu o face neapărat cu titlu permanent. Cu toate acestea, noi îi iubim, ne atașăm de ei și ne este greu să renunțăm la ei când a sosit timpul.

2) Când te desparți de cineva, desparte-te complet și nu lăsa mânia să te facă să păcătuiești. Să nu uităm că suntem ființe emoționale. Ne umplem de amărăciune cu ușurință, dorim să ne spunem punctul de vedere și ajungem la diviziune. Cum trebuie să procedăm, deci? Să rămânem „credincioşi adevărului, în dragoste” (Efeseni 4:15). Refuză să-l vorbești de rău pe celălalt, și Dumnezeu te va onora. Și chiar dacă persoana respectivă va vorbi împotriva ta, Dumnezeu știe și Se va îngriji de asta!

de Jean Koechlin

Luca 20:19-40

La întrebarea perfidă pe care o pun aceste „iscoade”, Isus răspunde, ca de obicei, adresându–Se conştiinţei: Trebuie să dăm fiecăruia ce i se cuvine şi, în primul rând, lui Dumnezeu să-I dăm ascultare şi cinste (Romani 13.7).

Cât despre saduchei, Domnul le demonstrează realitatea învierii în mod simplu, prin titlul pe care Dumnezeu Şi–l dă: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov” (v. 37; Exod 3.6). Atunci când Domnul (Iahve) îi vorbea în felul acesta lui Moise, patriarhii de mult nu mai erau pe pământ. Însă El Se proclama întotdeauna ca fiind Dumnezeul lor. Pentru El, ei erau încă vii şi trebuiau să învieze. Aceşti oameni ai credinţei se ataşaseră de „lucrurile promise” dincolo de viaţa prezentă şi arătaseră că le aşteptau plini de siguranţă. „De aceea ~ se accentuează ~ lui Dumnezeu nu-I este ruşine ~ să Se numească Dumnezeul lor” (Evrei 11.13‑16).

Iubiţi credincioşi, să arătăm şi noi în jur, prin practică, faptul că avem o speranţă vie!

Fariseii şi saducheii sunt exponenţii a două tendinţe religioase care au existat în toate timpurile: pe de o parte formalismul legalist, ataşat de tradiţii, iar pe de altă parte, opusă acesteia, raţionalismul (sau modernismul) care pune la îndoială Cuvântul şi adevărurile lui fundamentale.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 iun. 2022

16 Iunie 2022

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.

Fapte 16.31

Principiul „tu și casa ta” este, într-adevăr, un mare privilegiu și o mare binecuvântare. Acest principiu nu implică doar faptul că cel care este capul casei este mântuit și copil al lui Dumnezeu, ci și faptul că întreaga lui casă, în virtutea legăturii cu el, este, de asemenea, într-un loc de privilegiu și de binecuvântare. Nu că ei ar fi în aceeași relație cu Dumnezeu ca părintele mântuit, ci se află într-un loc al binecuvântării și al privilegiilor (1 Corinteni 7.14). Din acestea putem înțelege foarte clar că scopul și dorința lui Dumnezeu este ca întreaga casă a celui credincios să fie mântuită, iar părintele creștin poate conta pe Dumnezeu pentru mântuirea lor. Aceasta reprezintă o mare mângâiere.

Pe de altă parte, de acest subiect, „tu și casa ta”, este legată o mare responsabilitate. Dacă eu Îi aparțin lui Dumnezeu, atunci și casa mea Îi aparține Lui, pentru că aceasta este parte din mine. Prin urmare, sunt responsabil să-mi conduc casa pentru Dumnezeu și să-mi educ copiii pentru El. Ei trebuie aduși pe calea Domnului și îndrumați pe cărările dreptății în separare de lume. Dacă răul este îngăduit în casă, Dumnezeu vede capul familiei responsabil pentru acest lucru.

Așa cum Dumnezeu Își conduce casa Lui, exercitându-Și puterea în dreptate, însă fără să fie lipsit de dragoste, în același fel slujitorul lui Dumnezeu trebuie să-L ia ca model pe Stăpânul său și să-și conducă în același fel casa. Dumnezeu l-a învestit cu autoritate pe capul casei și îl privește ca fiind responsabil să și-o exercite în teamă de Dumnezeu și spre gloria Sa. Părintele creștin trebuie să-L reprezinte pe Dumnezeu în mijlocul familiei lui. Pentru aceasta, el trebuie să vină constant la picioarele Stăpânului său și să învețe acolo, în părtășie cu El, ce trebuie să facă și cum trebuie să procedeze. Casa creștinului trebuie să fie o reprezentare în miniatură a casei lui Dumnezeu, în ceea ce privește ordinea morală și principiile evlavioase după care se ghidează. Doar printr-o continuă dependență de Domnul și printr-o umblare zilnică în acest fel va putea cineva să-și conducă familia în mod corect.

R. K. Campbell

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „Ava, Tată!”.

Romani 8.15

Eu nu m-am furișat sub pat!

Paul White a lucrat ca medic misionar în Tanzania de astăzi. Într-o seară, o tornadă a măturat stepa și a deteriorat acoperișul stației misionare. White povestea:

În stație se aflau doi africani cu picioarele rupte. Unul era aproape însănătoșit și putea face câțiva pași, dar celălalt purta încă un bandaj de ghips. Când ciclonul a rupt acoperișul și o bucată de tablă a căzut în încăpere, primul s-a târât țipând sub patul său și, din cauza fricii înspăimântătoare, nu a ieșit de acolo timp de o oră. James, celălalt băiat, a rămas liniștit în pat. Se părea că lui nu-i era teamă.

Când pericolul a trecut, primul a ieșit de sub pat. „M-am gândit că a sosit ultimul ceas pentru mine”, a spus el. „Am fost convins că acoperișul de tablă mă va tăia în două. Iar vântul urla ca o mie de diavoli.” — „Da”, a spus James, „așa a fost. Dar, pentru că eu Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos, nu mă tem nici de o mie de diavoli. Nu mi-e frică de moarte, pentru că știu că Isus mă așteaptă de cealaltă parte. Eu Îi aparțin Lui.” — „De unde știi aceasta?”, a întrebat primul. — „Am citit în cartea lui Dumnezeu. L-am rugat să-mi îndepărteze păcatele și El a făcut acest lucru. Nu-Și mai aduce aminte de niciunul dintre ele.” — „Dumnezeu ți-a luat, într-adevăr, frica de moarte?”, a întrebat iarăși primul. — „Da, desigur”, a răspuns James, „eu nu m-am furișat sub pat!”

Citirea Bibliei: Geneza 45.1-15 · Psalmul 32.1-5

coordonatori Bob & Debby Gass

CAPCANA LUI „DACĂ” – Fundația S.E.E.R. România

„Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” (Eclesiastul 11:4)

Autoarea Betty Mahalik spune că în zilele și vremurile pe care le trăim astăzi, suntem asaltați cu mesaje de tipul: „Viața mea ar fi perfectă dacă aș avea un alt loc de muncă, o altă casă, un alt nas, o altă soție/un alt soț, un alt cont bancar. (completează tu restul). Sau dacă aș fi ca vedeta X (spune-i tu numele) a cărei viață pare a fi foarte ordonată și perfectă. Ei bine, săptămâna aceasta, am încetat cu văicăreala de tipul „viața mea ar fi perfectă dacă” și am început să repet: „viața mea este perfectă.” Există vreo diferență?

Există trei diferențe:

1) Trăiești în prezent;

2) Ai o atitudine mulțumitoare;

3) Îți desfășori activitatea cu ce ai la îndemână acum.

Când suntem prinși în capcana „viața mea ar fi perfectă dacă”, pierdem legătura cu prezentul și nu mai putem fi mulțumitori. Gândește-te puțin: e greu să fii mulțumitor pentru ceva ce nu ai, iar ceea ce nu ai e situat undeva pe „tărâmul viitorului.” Privește în jurul tău: ai un acoperiș deasupra capului și ai ce mânca? Ai prieteni buni sau relații apropiate? Dacă răspunsul este da, fii mulțumitor! Probabil că te gândești: „Da, dar vreau să am mai mulți bani, o relație mai bună, mai mult timp pentru călătorii, să fiu mai slabă, ori mai musculos…” sau orice altceva. Nu mai da atenție lucrurilor care îți lipsesc, și începe să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le ai deja!”

Biblia spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” Dacă pretinzi perfecțiune și nimic mai puțin de-atât, vei continua să te alegi cu nimic. Faptul că „noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10), înseamnă că tot ce avem și facem este întotdeauna lăudabil; oricum, niciunul nu vom atinge perfecțiunea de partea aceasta a cerului. Dar stai liniștit, deoarece (vezi Coloseni 2:10) Hristos ne-a îmbrăcat în neprihănirea Sa și ne-a făcut „desăvârșiți în El”!

de Jean Koechlin

Luca 20:1-18

Dacă fariseii ar fi fost de faţă la botezul făcut de Ioan, atunci n-ar mai fi avut nevoie să-L întrebe pe Domnul cu ce autoritate făcea „acestea” (vezi cap. 7.30). Dumnezeu Îl desemnase acolo în mod solemn pe Fiul Său preaiubit şi-L îmbrăcase cu putere pentru slujba Sa (cap. 3.22). De altfel, tot ceea ce Isus făcea sau vorbea nu ne arăta oare cu claritate că Tatăl era Cel care Îl trimisese? (Ioan 12.49,50).

Domnul le dă acestor oameni de rea-credinţă încă o ocazie de a se recunoaşte în parabola viticultorilor celor răi. Refuzând să-I dea lui Dumnezeu rodul ascultării, Israel i–a dispreţuit, i–a bătut şi uneori i–a ucis pe mesagerii şi pe profeţii Lui (2 Cronici 36.15), iar când dragostea lui Dumnezeu li L–a trimis pe propriul Său Fiu, ei nu s–au sfiit să–L scoată „afară din vie” şi să-L omoare (v. 15). Domnul însă enumeră consecinţele cumplite ale acestei ultime crime: Dumnezeu va face să piară acest popor rău. El va încredinţa altora (luaţi dintre naţiuni) grija de a purta roade pentru El. De asemenea, dacă din templul pământesc nu va mai rămâne piatră pe piatră (cap. 19.44; 21.5,6), Hristos, „piatra pe care au lepădat-o ziditorii” (v. 17; Psalmul 118.22), prin înviere, va deveni temelia preţioasă a casei spirituale şi cereşti, care este Adunarea (citiţi 1 Petru 2.4).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 iun. 2022

15 Iunie 2022

Mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

1 Tesaloniceni 1.2,3

Pavel avea obiceiul ca, în epistolele sale, să-și exprime recunoștința pentru sfinți; găsim acest lucru și la începutul Primei Epistole către Tesaloniceni. Poate că noi ne rugăm pentru sfinți, însă Îi și mulțumim lui Dumnezeu pentru ei? Pentru apostol, acest lucru era de primă importanță. Mai întâi recunoștința, apoi rugăciunea – iată ordinea înțeleaptă și evlavioasă.

Găsim apoi un caracter întreit al creștinismului, exemplificat în mod minunat în acești credincioși din Tesalonic, de curând întorși la Dumnezeu: lucrarea credinței lor, osteneala dragostei lor și răbdarea speranței lor.

Credința Îl vede pe Dumnezeu și mă vede și pe mine însumi, manifestat înaintea lui Dumnezeu. Ea nu este doar o recunoaștere pasivă a adevărului Său, ci o putere vie și activă, care lucrează. Dragostea este încă și mai puternică – ea se ostenește. Ea suferă și rabdă îndelung, continuând să slujească chiar și atunci când este respinsă și disprețuită. Apostolul și-a continuat slujirea chiar dacă, așa cum el însuși spune: „iubindu-vă mai mult, sunt iubit mai puțin” (2 Corinteni 12.15). Aceasta este o lucrare animată de o dragoste veritabilă, născută din dragostea pură a lui Dumnezeu, care este primită și cunoscută de suflet. Speranța este centrată în Persoana lui Hristos – siguranța că venirea Lui este aproape și că doar El va da răspuns tuturor problemelor, de orice fel. Ea ne oferă liniște, bucurie și puterea de a răbda orice încercare.

Remarcăm de asemenea că toate acestea sunt „în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru”. Domnul Însuși este Obiectul viu al lor, iar cunoașterea faptului că totul este pe deplin descoperit înaintea ochilor lui Dumnezeu Tatăl aduce multă încurajare inimilor noastre.

L. M. Grant

Piere cel drept și nimeni nu pune la inimă … nimeni nu ia aminte că cel drept este luat dinaintea răului. El intră în pace.

Isaia 57.1,2

Este moartea fulgerătoare o moarte frumoasă?

Soția unui slujitor al lui Dumnezeu, după ce soțul ei plecase la Domnul, s-a mutat într-un azil de bătrâni creștin. Într-o seară, după încheierea orei de citire a Cuvântului lui Dumnezeu, doamna în vârstă a mers în camera ei. O prietenă de-a ei din azil nu apucase să-i ureze noapte bună și s-a dus numaidecât în camera acesteia. Când a deschis ușa, a văzut-o pe prietena ei întinsă pe podea în fața patului. Domnul Isus a chemat-o deodată la El în slavă. Poate spunem: „Ce plecare frumoasă! Fără dureri, fără luptă, credincioasa a trecut din viața istovitoare în odihna veșnică! Ce parte măreață!”.

Ne gândim însă cu groază că poate unul dintre cititorii necredincioși ar putea fi chemat deodată în veșnicie printr-un infarct. Poate cineva spune: „Ce moarte frumoasă! Așa aș dori să mor și eu”. Vă rugăm, nu spuneți așa ceva, pentru că, după o viață trăită fără Dumnezeu și fără Hristos, este groaznic să închideți aici deodată ochii și să-i deschideți în chinul cel veșnic! Atunci veți fi în aceeași situație ca omul bogat, despre care citim în Cuvântul lui Dumnezeu: „A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii … și, strigând, a zis: «… mă chinuiesc în văpaia aceasta!»” (Luca 16.22-24).

Pentru a nu ajunge în această situație, vă rugăm: Împăcați-vă cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Geneza 44.18-34 · Psalmul 31.18-24

coordonatori Bob & Debby Gass

STRATEGIA ZÂMBETULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea”. (Iov 29:24)

Un pastor care slujise vreme de 12 ani într-o biserică, povestea că avea obiceiul ca duminica dimineața, în timpul slujbei, să-i cheme pe copii în față chiar înainte de predică și apoi aceștia să meargă la „grupele de copii” care erau concepute special pentru ei. Copiii treceau pe lângă amvon și el le zâmbea fiecăruia în parte. Primea și el multe zâmbete. „Era unul dintre punctele culminante ale întâlnirii, pentru mine!” și-a amintit el. Însă, într-o duminică, se pare că a „ratat” un copil, și nu i-a zâmbit…

O fetiță de 4 ani, cu părul creț, a fugit în sală și s-a aruncat în brațele mamei sale, suspinând de parcă cineva i-a frânt inima. După serviciu, pastorul s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. Mama i-a explicat pastorului ceea ce i-a spus fetița: „I-am zâmbit lui Dumnezeu, dar El nu mi-a zâmbit înapoi!” Pastorul a reflectat o clipă la ceea ce auzise și a spus: „Pentru acea fetiță, eu am fost înlocuitorul lui Dumnezeu. Greșisem, când nu i-am zâmbit, și atunci lumea ei s-a întunecat!”

Așa că, în timpul acestei zile, adoptă strategia zâmbetului. Poate vei spune: „Am mai multe necazuri decât Iov, deci nu am pentru ce să zâmbesc!” Iov a experimentat mai multe necazuri în câteva luni decât vom experimenta majoritatea dintre noi într-o viață. Dar deși era distrus, el și-a ridicat ochii spre alții. Deși era disperat, i-a încurajat. Cum a reușit? Bazându-se pe Dumnezeu! El spune (Iov 29:23-24): „Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea”

Așadar, azi – zâmbește!

de Jean Koechlin

Luca 19:29-48

Călătoria Domnului se apropie de ţinta ei: această cetate a Ierusalimului spre care, încă din capitolul 9.51, Îşi îndreptase faţa hotărât, ştiind ce-L aştepta acolo. Totuşi, pentru un scurt moment, ucenicii gândesc că Împărăţia Lui se va arăta imediat (comp. cu v. 11). Isus Îşi arată suveranitatea cerând măgăruşul (oare nu sunt şi în viaţa noastră atâtea lucruri despre care am putea auzi spunându-se: „Domnul are nevoie de el” v. 34?). Împăratul Îşi face intrarea triumfală în cetate aclamat de mulţime şi de ucenici. Dar, în contrast cu această bucurie, fariseii îşi arată indiferenţa duşmănoasă (v. 39). Într-adevăr, până şi pietrele aveau să fie mai ascultătoare în faţa acţiunilor puterii divine decât inima împietrită a nefericitului popor iudeu. Văzând cetatea, Isus plânge pentru ea. El ştie care aveau să fie tragicele consecinţe ale orbirii ei. El vede deja legiunile lui Titus, patruzeci de ani mai târziu, asediind cetatea vinovată (comp. cu Isaia 29.3,6). Scene indescriptibile, de masacru şi de distrugere, Îi trec prin faţa ochilor.

Apoi, intrând în cetate şi în templu, El observă, nicidecum cu mai puţină durere, afacerile care umplu templul şi, cu o energie sfântă, Se angajează să le pună capăt (comp. cu Ezechiel 8.6).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 iun. 2022

14 Iunie 2022

Cel care merge plângând, purtând sămânța de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-și snopii.

Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, spunând: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi”.

Psalmul 126.6; Luca 19.41,42

Acesta a fost un timp de suferință pentru Domnul nostru binecuvântat. Vreme de trei ani, El slujise cu credincioșie în mijlocul poporului Său iubit, Israel. Îi hrănise pe cei flămânzi, le dăduse vedere orbilor și îi vindecase pe toți cei care fuseseră aduși la El. Totuși, inimile lor au rămas împietrite și L-au lepădat. N-au vrut ca acest Om drept și minunat să domnească peste ei. Aceasta dovedește starea păcătoasă incurabilă a inimii omenești. Ieremia ne amintește că „inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare” (Ieremia 17.9).

Se ostenise Domnul în zadar? Cu siguranță că nu! El Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-Și snopii. Aceasta va fi o zi de biruință pentru El și pentru toți cei ai căror ochi au fost deschiși prin harul Său. Domnul îngăduie ca cei ai Lui să treacă prin ape adânci, însă acest lucru nu va fi în zadar, fiindcă El este la lucru. El știe cât să încălzească cuptorul pentru a ne modela potrivit voii Sale. Cu cât durerea este mai profundă, cu atât binecuvântarea rezultată va fi mai mare.

În timpul de acum, Domnul dorește ca cei ai Lui să pătrundă în gândurile și în simțămintele Sale, să plângă și să fie cuprinși de o întristare evlavioasă. Oricine se mândrește cu o poziție corectă nu se află de fapt în ea. Numai Hristos îi poate susține pe aceia ai căror ochi sunt îndreptați doar asupra Lui. „Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței” (Evrei 12.1,2).

J. Redekop

Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște ca o floare și este tăiat; fuge ca o umbră și piere.

Iov 14.1,2

Un singur ban de cheltuit!

Mama era la cumpărături cu fetița ei și i-a promis că îi va cumpăra câteva dulciuri. Ea s-a uitat cu atenție la vitrinele încărcate cu tot felul de bunătăți. Mai întâi și-a dorit un anumit fel de bomboane. Tocmai când vânzătorul era gata să se ducă după ele, ea și-a schimbat părerea și și-a dorit un alt sortiment. Mama, obosită și puțin enervată de nehotărârea fetiței, i-a spus: „Dragă, grăbește-te și ia o hotărâre!”. Dar fetița i-a răspuns: „Mamă, n-am decât un singur ban de cheltuit!”.

„Un singur ban de cheltuit!” Aceste cuvinte ne conduc la marele adevăr că avem o singură viață de trăit. Luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim înțelepți, folosind cu chibzuință acest unic bun – viața!

Pe bună dreptate, la începutul secolului al XIX-lea, un creștin spunea: „Trebuie să trec prin lumea aceasta o singură dată. Orice bunătate pe care aș putea-o arăta vreunei ființe omenești, acum trebuie să o fac și să nu o amân, pentru că nu voi mai trece pe calea aceasta”.

În dragostea Sa părintească față de o lume pierdută în păcate, Dumnezeu a oferit o cale de salvare în această viață. Această Cale este Fiul Său care Și-a jertfit viața pentru toți aceia care cred în El.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

coordonatori Bob & Debby Gass

NU EXISTĂ SARCINI ÎNJOSITOARE – Fundația S.E.E.R. România

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31).

Psalmistul David a scris: „Eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!” (Psalmul 84:10). În acord cu aceste cuvinte, Joni Eareckson Tada a scris: „Elsie conduce un centru pentru tinerele care au renunțat la viața de prostituție și de traficante de droguri pe străzile Hollywood-ului. Ea merge pe străzi, propovăduiește Evanghelia și le conduce pe aceste fete la Hristos. Dacă aceste fete, proaspăt convertite, doresc să-și schimbe viețile și să se dedice unor noi responsabilități, ele au un loc în căminul lui Elsie. Pam este una dintre ele. Ea este o creștină cu spirit blând, dar are urme de lupte cu cuțitul pe trupul său și de ace de heroină. Brațele sale sunt pline de tatuaje. I-am simțit bucuria și profunda apreciere când a explicat care-i sunt atribuțiile: „Frec toaletele și băile. Asta e slujba mea și îmi place”! Această femeie tânără era atât de mulțumitoare că are unde să stea, că mediul ei este sigur și că poate să fie folositoare Împărăției lui Dumnezeu, încât o zi de slujire în căminul lui Elsie era mult mai bună decât o mie de zile trăite în goana sordidă după plăceri distrugătoare! Spiritul ei smerit față de îndatorirea sa și plăcerea pe care o simțea când curăța toaletele izvorau din conștientizarea rolului său în trupul lui Hristos. Puțini credincioși au un trecut ca al lui Pam, însă zilnic fiecare dintre noi ne suflecăm mânecile pentru a face treburi de slugă, ori sarcini domestice: schimbăm uleiul de la mașină, schimbăm cartușul de la imprimantă, schimbăm scutecele pruncilor sau ale celor vârstnici.” Așadar, care este atitudinea ta față de sarcinile înjositoare? Când „Îl slujești pe Domnul cu bucurie” (vezi Psalmul 100:2), găsești împlinire în fiecare dintre sarcinile de zi cu zi – pentru că îți aduci aminte pentru cine lucrezi!

de Jean Koechlin

Luca 19:11-28

Această parabolă ne prezintă deopotrivă respingerea Domnului Isus ca Împărat (v. 14) şi responsabilitatea alor Săi în timpul absenţei Sale. În parabola talanţilor din Matei 25, fiecare rob primise o sumă diferită, după cum hotărâse stăpânul în suveranitatea lui, iar răsplata era aceeaşi. Aici, dimpotrivă, fiecărui rob îi este încredinţată câte o mină (monedă de argint), în timp ce răsplata este proporţională cu lucrarea. Fiecărui credincios, Dumnezeu îi dăruieşte aceeaşi mântuire, acelaşi Cuvânt, acelaşi Duh, fără a mai vorbi de variatele haruri împărţite la fiecare. Ca răspuns, nu toţi au aceeaşi râvnă să valorifice aceste daruri spre gloria Stăpânului lor absent, pentru că secretul slujirii este dragostea probată pentru Cel pe care-L slujim.

Cu cât este mai mare dragostea, cu atât mai mare este devotamentul.

Pentru că îşi ura stăpânul, considerându-l prea aspru şi prea nedrept, cel de-al treilea rob nu a lucrat pentru el. Acesta îi reprezintă pe toţi aşa–zişii creştini de la care Dumnezeu va lua ceea ce păreau să aibă (v. 26). Ce regretabil este însă când chiar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, primind darurile, refuză totuşi să slujească, lipsindu–L pe Domnul şi, în final, pe ei înşişi de roadele de care s-ar fi putut bucura împreună cu El!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 iun. 2022

13 Iunie 2022

Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

Geneza 12.2

Oamenii lumii acesteia caută să-și facă un nume mare; ei spun: „Să ne facem un nume” (Geneza 11.4). Dumnezeu însă le spune celor care se separă de rău: „Te voi binecuvânta și voi face numele tău mare”.

Tendința inimilor noastre naturale este ca întotdeauna să căutăm să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice lucru, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a văzut și la ucenicii Domnului, când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit cel mai mare.

Împrăștierea oamenilor la Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din poporul lui Dumnezeu pot fi toate atribuite acestei rădăcini: vanitatea cărnii care caută să se mărească pe sine.

Domnul Isus S-a smerit și „de aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2.9). Dumnezeu I-a făcut Numele mare, iar celui care se smerește și care Îl urmează pe Domnul afară din tabără, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare”. Dumnezeu îi poate face celui credincios un nume mult mai mare în lumea gloriei Sale, decât și-l poate face el însuși în această lume rea.

Dacă există sinceritate, va fi recunoscut faptul că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă este dorința secretă de a fi mari, pentru care ei se dau înapoi de la o cale a obscurității și a anonimatului, care se află afară din lumea religioasă prezentă. Putem vedea atât în Scriptură, cât și în experiența de zi cu zi că cei care au fost cu adevărat mari, din punct de vedere spiritual, în poporul lui Dumnezeu, au fost cu toții oameni care s-au separat de rău – oameni care au răspuns chemării lui Dumnezeu – în timp ce depărtarea de la drumul separării a condus la pierderea influenței și a întregii măreții spirituale adevărate.

H. Smith

Ține minte aceste lucruri … Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.

Isaia 44.21,22

Tabloul readus la forma inițială

Ultima lucrare a pictorului Sanzio Rafael, o adevărată capodoperă, a fost „Transfigurarea” (Schimbarea la față). În anul 1802, la porunca lui Napoleon, pictura a fost dusă la muzeul Luvru din Paris, unde i s-au aplicat câteva straturi de lac de protecție. Cu vremea, din cauza straturilor de protecție, pictura a început să devină întunecoasă. În anul 1972, directorul general al obiectelor de artă din Vatican a hotărât să curețe pictura. Rezultatul a fost uimitor. Cerul din pictură, care devenise un verde murdar, a revenit prin curățare la albastrul unui cer senin. La fel și celelalte culori au apărut vii, de parcă tabloul atunci ar fi fost pictat, și astfel a fost readus la forma inițială.

Dumnezeu vrea să facă mult mai mult cu fiecare om în parte. Toți am păcătuit și suntem murdari de păcate; tabloul moral al tuturor oamenilor este schimonosit de necurăția păcatelor. Pentru a ne readuce la acea stare fericită în care a fost primul om înainte de căderea în păcat și chiar mai mult, Dumnezeu ne oferă tuturor unica șansă de curățire: sângele vărsat pe cruce al Fiului Său. „În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1.7). Răscumpărarea este lucrarea lui Hristos prin care noi suntem eliberați de robia și vinovăția păcatului, fiind introduși într-o viață cu totul nouă. Să venim cu toții la acest Mântuitor care nu obosește iertând!

Citirea Bibliei: Geneza 43.16-34 · Psalmul 31.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

PE GENUNCHI ÎL ÎNTÂLNEȘTI PE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui”. (Psalmul 34:6)

Dumnezeu este la depărtare de… o rugăciune de noi! J.C. Penny nu mai este pe pământ, dar mii de magazine din America și din lume îi poartă în continuare numele. De când era copil, a fost interesat de un singur lucru: să câștige bani. A lucrat ca funcționar, cu un salariu de 6 dolari pe săptămână, dar ambiția sa era să câștige 100.000 de dolari. Când și-a atins acest obiectiv, a resimțit o oarecare satisfacție, dar numai temporar – și în scurt timp a decis că trebuie să ajungă la 1 milion de dolari!

Apoi în viața lui a apărut o tragedie: soția sa a contactat o răceală care s-a transformat în pneumonie, iar aceasta i-a cauzat moartea. El a spus mai târziu: „Când a murit ea, lumea s-a prăbușit în jurul meu. Pusesem bazele unei mari companii, eram un om de succes în ochii oamenilor, acumulasem bani – dar care a fost scopul tuturor acestora? M-am simțit batjocorit de viață, și chiar de Dumnezeu!” În scurt timp, el a ajuns la ruină financiară și a căzut într-o depresie profundă. În acel moment, el s-a întors la Dumnezeu și a experimentat o transformare miraculoasă. El va declara apoi: „Când Dumnezeu m-a smerit și am ajuns să conștientizez faptul că depind de El, a fost ca o lumină care mi-a înseninat ființa. Nu pot s-o descriu altfel, decât ca pe-o iluminare spirituală care mi-a schimbat viața!”

Lucrurile s-au năruit și în viața ta? Ești căzut, și te întrebi dacă vei mai fi în stare, vreodată, să te ridici? Întoarce-te la Dumnezeu; doar o rugăciune te desparte de El. Psalmistul David te încurajează s-o rostești, pentru că atunci „Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.” Ce a făcut Dumnezeu pentru David și pentru atâția alții, va face și pentru tine – astăzi!

de Jean Koechlin

Luca 18:35-43; 19:1-10

Vizita Domnului Isus la Ierihon este, probabil, unica ocazie dată acestor doi oameni de a-L întâlni. În pofida obstacolelor, ei au ştiut să nu se lipsească de ea (comp. cu cap. 16.16).

Să ne gândim la acest orb; el nu-L poate vedea pe Mântuitorul care trece şi, în plus, mulţimea caută să-l facă să tacă; cu toate acestea, el strigă şi mai tare şi primeşte răspuns pentru credinţa lui. Cât despre Zacheu, mica lui statură şi aceeaşi mulţime care se îmbulzeşte în jurul lui Isus îl împiedică să-L vadă. Atunci aleargă pentru a depăşi convoiul şi, fără să-i pese de ce vor spune unii, se suie într-un pom. Şi el învinge piedicile şi ce răsplată primeşte! Ne putem închipui cât de surprins şi de bucuros a fost să se audă chemat pe nume şi invitat să coboare degrabă pentru a-L primi pe Domnul în propria lui casă.

Drag prieten, acum Isus trece din nou pe lângă tine, aducând mântuirea (v. 9). Nu te lăsa oprit nici de neputinţele tale fireşti, nici de formele unei false religii care, asemenea acestei mulţimi, te împiedică să-L vezi pe Isus aşa cum este, nici, cu atât mai mult, de teama părerii altora. Stăpânul te cheamă pe nume: „Astăzi trebuie să rămân” în inima ta. Îl vei lăsa să treacă mai departe?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 iun. 2022

12 Iunie 2022

Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generațiile veacului veacurilor! Amin.

Efeseni 3.20,21

Doxologiile din Noul Testament (6) – Puterea care lucrează în noi

V-ați imaginat vreodată ceva cu adevărat măreț pe care Dumnezeu l-ar putea face pentru voi? Ei bine, orice ne-am imagina, Dumnezeu are pentru noi ceva „nespus mai mult”, mai presus de orice am cere sau am gândi noi.

Această doxologie încheie o paranteză lungă, care începe de la versetul 2 al capitolului și în care ne este revelată taina minunată a lui Hristos și a Adunării, care n-a fost cunoscută de profeți, dar care a fost acum revelată prin slujirea lui Pavel (Efeseni 3.3-9). Suntem mădulare ale unui lucru cu totul nou, ale trupului lui Hristos, ceea ce nu are nimic de-a face cu deosebiri de ordin geografic, etnic sau religios – așa ceva este cu mult mai presus de tot ceea ce și-ar fi putut imagina cineva sau ar fi putut profeți.

Nu numai atât, ci există și o putere „care lucrează în noi”. Această putere a lucrat față de noi atunci când Hristos a murit și a fost înviat și așezat la dreapta lui Dumnezeu (Efeseni 1.19). Acum această putere lucrează în noi. Cum poate fi așa ceva, când eu nu simt nimic de felul acesta? De fapt, sunt zile pline de teamă, de descurajare, de deprimare și de multe alte simțăminte asemănătoare. Unde este deci această putere? Trebuie să știm că aici nu este vorba de o chestiune de simțăminte, ci de realitatea faptului că Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi, fiind puterea care ne oferă cunoașterea acestei noi poziții, ca o realitate prezentă pentru noi (Efeseni 2.22). Apostolul se închină lui Dumnezeu la gândul acestei puteri exercitate în beneficiul celor păcătoși și al implicațiilor ei pentru viitorul nostru: „A Lui fie gloria … pentru toate generațiile veacului veacurilor!”. Nu trebuie să așteptăm însă până vom ajunge în cer, ci putem încă de pe acum să-I dăm glorie, începând din această zi a Domnului și continuând cu întreaga săptămână.

B. Reynolds

Căci printr-un singur Duh, noi toți am fost botezați într-un singur trup … și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh.

1 Corinteni 12.13

Lucrarea Duhului Sfânt

Deja în Vechiul Testament citim despre lucrarea Duhului Sfânt, de exemplu la creație: „Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste întinderea apelor” sau „Să facem om după chipul Nostru” (Geneza 1.2,26). Când le-au comunicat oamenilor cerințele lui Dumnezeu, profeții au fost „conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).

Însă niciodată Duhul lui Dumnezeu nu a locuit ca Persoană pe pământ, așa cum o face acum în „Adunarea lui Dumnezeu”, în totalitatea credincioșilor și în fiecare credincios. Desigur, gloria lui Dumnezeu a venit din cer și a umplut Locul Sfânt în pustie și mai târziu templul. După ce Dumnezeu a retras această glorie din templu, Duhul a mai lucrat în anumite împrejurări.

Dar adevărul că Duhul Sfânt va fi trimis din cer pe pământ pentru a locui în ucenici și în Adunarea lui Dumnezeu a fost nou. După înălțarea lui Hristos la cer, a venit Duhul Sfânt și atunci a luat ființă „Trupul lui Hristos” care îi cuprinde pe toți credincioșii de pe pământ. Acum, toți am fost botezați într-un Trup în acest un Duh și fiecare în parte este adăpat de acesta.

Este un har deosebit că Duhul lui Dumnezeu, acest Mângâietor și Conducător divin, locuiește în noi, ne călăuzește în tot adevărul, ia din bogățiile lui Hristos și ni le vestește (Ioan 16.13,14)!

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND NE RUGĂM – DUMNEZEU LUCREAZĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Rugaţi-vă neîncetat”. (1 Tesaloniceni 5:17)

Iată două lucruri uimitoare cu privire la rugăciune:

1) Dumnezeu ascultă atunci când ne rugăm! „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (vezi Marcu 11:24). Este posibil să nu ai prea multă influență în societate, dar când te apleci în rugăciune, Dumnezeu ascultă.

2) Ne rugăm prea arareori! Noi avem cel mai mare privilegiu pe care ni-l putem imagina: avem acces la centrul de control al universului! Și cu toate acestea, îl folosim așa de rar! Iar lenea noastră în rugăciune Îl surprinde pe Dumnezeu. Iată ce ne spune Dumnezeu prin profetul Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30). Când a aflat că Sodoma și Gomora urmau să fie distruse, Avraam nu s-a grăbit să anunțe locuitorii celor două cetăți. Nu, el a ales „să stea înaintea Domnului” (vezi Geneza 18:22). Când Dumnezeu a spus că vițelul de aur va cauza pedeapsa cu moartea pentru întregul popor Israel, Moise a mijlocit și i-a salvat. O parafrazare a versetului 11 din Exodul 32 spune așa: „Moise a încercat să-L liniștească pe Dumnezeul său.” Fineas, nepotul lui Aaron, L-a rugat pe Dumnezeu să nu trimită urgia și a fost ascultat (vezi Psalmul 106:30).

S-ar putea să te întrebi: „De ce trebuie pus un accent așa de mare pe rugăciune?” Simplu: pentru că atunci când lucrăm, noi lucrăm… dar când noi ne rugăm, Dumnezeu lucrează! Sfânta Scriptură atribuie rugăciunii puteri care ne taie respirația: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Cunoașteți vreo altă activitate care să promită asemenea rezultate?

Ne-a chemat oare Dumnezeu să predicăm neîncetat? Nu! Sau să avem întâlniri de comitet și grupe de studiu biblic neîncetat? Nu! Dar El ne-a chemat să ne rugăm neîncetat. Ajută-ne, Doamne!

de Jean Koechlin

Luca 18:18-34

În faţa acestui mai-mare al poporului, aparent înzestrat cu cele mai nobile calităţi, toţi în afară de Isus nu s–ar fi dat înapoi de la a spune: iată–l pe unul care–mi face cinste, un ucenic distins, pe care trebuie să caut să-l reţin. Dumnezeu însă priveşte la inimă (1 Samuel 16.7) şi Domnul tocmai o va cerceta pe a acestui om.

„Ce trebuie să fac?” (v. 18) a fost întrebarea sa. Pe acest teren, Isus nu poate decât să-i amintească de lege. Dar pentru ce ar fi furat el, câtă vreme era bogat? Pentru ce ar fi ucis sau ar fi depus mărturie mincinoasă, cât timp avea de păstrat o reputaţie bună? Pentru ce şi-ar fi lipsit părinţii de a-i onora, de vreme ce-i lăsaseră, probabil, o frumoasă moştenire? De fapt, el încălca cea dintâi poruncă, pentru că făcuse din bogăţiile sale dumnezeul lui (Exod 20.3). Tristeţea acestui om, care din punct de vedere omenesc avea totul pentru a fi fericit: poziţie socială, avere imensă şi tinereţe pentru a se bucura de ea, arată celor care tânjesc după astfel de avantaje că nimic din toate acestea nu dau fericirea. Dimpotrivă, dacă inima se leagă de ele, acestea îl împiedică să-L urmeze pe Isus şi să aibă parte de viaţa veşnică. El Însuşi a mers să împlinească lucrarea care ne permite accesul acolo. Versetele 32 şi 33 ne spun prin fiecare expresie a lor, dacă medităm la ele: aşa a suferit Isus pentru mine.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 iun. 2022

11 Iunie 2022

Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Crucea (2)

Dumnezeu a fost glorificat la cruce într-o manieră și într-o măsură în care nu mai fusese niciodată până atunci. Când Hristos a fost făcut păcat pentru mine la cruce, în acele momente a dovedit lumii că șarpele a mințit atunci când a insinuat că Dumnezeu nu-l iubea cu adevărat pe om. Adam și Eva au păcătuit crezându-l pe șarpe. Mai mult, Domnul a dovedit că plata păcatului este moartea. Când El a plătit pentru păcat, murind în locul nostru, Dumnezeu a fost dovedit a fi drept și a fost glorificat.

Hristos a suferit pe deplin judecata pe care noi am meritat-o, în toată severitatea ei, chiar dacă El era sfânt și nevinovat. Judecata lui Dumnezeu nu a fost atenuată de faptul că El era Fiul Său. Pe cruce, El a oferit dovada supremă despre dragostea lui Dumnezeu. Mai înainte, Dumnezeu declarase: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”. Totuși, atunci când Fiul a strigat: „Pentru ce M-ai părăsit?”, nu a venit niciun răspuns din cer. El era părăsit, iar acest lucru îl putem înțelege doar atunci când recunoaștem că Hristos a fost părăsit fiindcă Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca să nu pierim. Vreme de patru mii de ani, această dragoste a fost manifestată prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni, în general, și față de poporul Său pământesc, în particular. La cruce a fost demonstrat clar ceea ce afirmă Romani 5.8: „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi”. Prin urmare, dacă Satan ne spune: «Nu este adevărat că Dumnezeu te iubește», putem privi la cruce. Un Dumnezeu care Îl judecă pe singurul Său Fiu, pentru ca noi să nu fim judecați, este cu siguranță un Dumnezeu plin de dragoste.

H. L. Heijkoop

Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după cuvântul Tău.

Psalmul 119.41

„Terapie” biblică

Biblia nu este o carte cuprinzând rețete de fericire, însă cine o citește cu atenție găsește mângâiere în orice situație s-ar afla. Printre multele promisiuni ale lui Dumnezeu sunt presărate răspunsuri pentru toți aceia care vin cu întrebările lor la El.

Teamă de viitor: „Deci nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» … Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate aceste lucruri” (Matei 6.31,32).

Lipsă de putere: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic” (Isaia 40.29).

Îngrijorări: „Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, faci să fiu în siguranță în locuința mea” (Psalmul 4.8).

Teamă de catastrofe: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54.10).

Teamă de bătrânețe: „Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini” (Isaia 46.4).

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA! – Fundația S.E.E.R. România

„Te vei întinde la dreapta şi la stânga…” (Isaia 54:3).

Dumnezeu a spus poporului Său: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19). Deci, dacă ești în căutarea unei viziuni de la Dumnezeu sau dacă te rogi s-o extindă pe cea pe care ți-a dat-o deja, tu trebuie să-i faci loc la nivel mental. „Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitorile locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga” (Isaia 54:2-3).

Cineva a spus că visele vin întotdeauna cu o mărime mai mare, ca să-ți vină bine când vei crește! Nu te mulțumi cu mediocritatea – la locul de muncă, în relații sau în umblarea ta cu Dumnezeu. Mark Twain a spus: „Peste douăzeci de ani vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut, decât de cele pe care le-ai făcut. Așa că dezleagă parâmele. Depărtează-te de portul în care stai ancorat în siguranță. Prinde vântul. Explorează. Visează. Descoperă!” Chiar dacă în trecutul tău ai avut o dependență, sau ai suferit de sărăcie, depresie, abuz sau stimă de sine scăzută, Dumnezeu te poate ajuta să te ridici și să pui capăt mentalității de om învins. În vremurile biblice, din pieile animalelor se făceau recipiente pentru băutură. La început, ele erau flexibile și se putea lucra ușor cu ele, dar cu timpul, deveneau rigide și își pierdeau extensibilitatea. De aceea Domnul Isus a spus: „…Nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi…” (Matei 9:17). Aruncă deci burdufurile vechi! Dumnezeu nu va infuza idei noi într-o minte fosilizată, dar îți va schimba viața, când gândirea ta va fi în acord cu a Sa!