Mana Zilnica

18 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Ucenicii Săi au coborât la mare și, intrând în corabie, treceau marea spre Capernaum. Și se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei.

Ioan 6.16,17

Ucenicii au urcat într-o corabie pentru a traversa marea, care era agitată din cauza unui vânt care sufla cu putere. Se lăsase întunericul, astfel că toată această scenă constituie o imagine exactă a poporului lui Hristos aflat aici, în această lume întunecată, în timpul absenței Lui, suferind împotrivire din partea celor răi, care, la fel ca marea, nu își găsesc odihna. Totuși ucenicii sunt sprijiniți de către Hristos, care vine la ei în mijlocul dificultăților prin care trec.

Această lucrare preoțească a lui Hristos este acum exercitată în folosul Adunării și va continua să fie exercitată în folosul rămășiței evlavioase a iudeilor, atunci când aceasta va trece prin necazul cel mare. Probabil că aplicația imediată a acestei scene este la împrejurările acelor sfinți dintre iudei, fiind astfel o completare a întâmplării din prima parte a capitolului și arătând că în binecuvântarea Mileniului nu se va putea intra decât trecând prin necazul cel mare.

Fiind supusă acțiunii cumplite a lui Satan în timpul încercării, rămășița iudaică va experimenta harul susținător al Domnului, ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. În cele din urmă, când persecuția va fi la apogeu, iar totul va părea fără speranță, Domnul Se va arăta și va manifesta o putere superioară celei a vrăjmașului, ilustrată prin umblarea lui Isus pe apă.

În prezența manifestării unei astfel de puteri, ucenicii „voiau deci să-L ia în corabie”. În conformitate cu acest lucru, citim că, într-o zi viitoare, „poporul Tău este plin de înflăcărare, în ziua puterii Tale” (Psalmul 110.3). După ce vor fi smeriți prin încercările prin care vor trece, ei Îl vor primi prin credință pe Cel care, în ziua îngâmfării lor, a fost lepădat prin necredință. După ce Hristos a fost luat în corabie, aceasta „a sosit îndată la locul spre care mergeau”; la fel va ajunge și Israel la binecuvântare, sub domnia lui Hristos.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

Iov 9.3

Niciun răspuns la o mie de întrebări

Oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și Cuvântul Său. De ce? Pentru că faptele lor sunt aduse la lumină prin sabia cu două tăișuri a Cuvântului! Cine iubește întunericul urăște lumina, pentru că faptele sale sunt rele.

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a așteptat odinioară, în zilele lui Noe; și astăzi, Dumnezeu le arată oamenilor orbiți îndelungă-răbdare și har și îi cheamă la pocăință. „Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii” (Iov 33.29,30). Va veni clipa solemnă când oamenii nu vor putea da nici măcar un răspuns la o mie de întrebări. Pe un tron mare și alb, Judecătorul întregului pământ va ține judecata dreaptă. Atunci orice limbă va tăcea, orice gură va fi mută și fiecare va primi pe măsura faptelor sale.

Astăzi omul aduce mii de acuzații la adresa lui Dumnezeu, Îl suspectează de duritate și de lipsă de dragoste, Îl batjocorește și Îl sfidează, iar El nu răspunde cu judecată imediată. Dumnezeu îl suportă pe om în îndelunga Sa răbdare și Se preocupă de el cu răbdare – poate se va întoarce și se va căi. Dumnezeu însă nu va tăcea întotdeauna. Odată vor trebui să dea socoteală înaintea Lui „de toate cuvintele tari pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Iuda 15). Veți fi printre aceștia?

Citirea Bibliei: Geneza 46.1-34 · Psalmul 33.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POZITIVĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Chiar dacă nu poți alege și nu poți controla circumstanțele în care te găsești, totuși ai puterea de a decide cum vei reacționa la ele. Apostolul Pavel se afla în închisoare când a scris: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4). Dacă faci parte din categoria celor care au o perspectivă pesimistă asupra vieții, dacă de cele mai multe ori vorbești și acționezi într-un mod negativist, atunci trebuie să știi că acest lucru este periculos. De ce? Pentru că „moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Asta înseamnă că felul tău de a vorbi te poate duce la moarte, sau te poate duce la viață. E un adevăr biblic!

Problema este că nu ne dăm seama întotdeauna când ne angajăm într-un dialog negativist cu noi înșine, pentru că a devenit deja un obicei. Ajungem să dezvoltăm în mod inconștient o viziune pesimistă cu privire la noi înșine și spunem lucruri precum: „Nu-s în stare de nimic” sau „E prea greu; de ce să mai încerc?” Ne mulțumim cu înfrângerea, când de fapt, prin câteva ajustări minore de atitudine, am putea deschide ușa unor posibilități uimitoare.

Partea cea mai rea a vorbirii cu noi înșine este că nu ne limităm doar pe noi, ci Îl limităm și pe Dumnezeu (vezi Geneza 18:14). În calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, în noi locuiește puterea Duhului sfânt care ne ajută să avem o gândire sănătoasă, o vorbire mai bună și o purtare mai bună. Scrie în Biblie despre așa ceva? Da, iată cuvintele apostolului Pavel: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava… în vecii vecilor!” (Efeseni 3:20-21).

Așa că, oprește-te și declară: „Orice spune Dumnezeu despre mine, voi spune și eu!” Și închei cum am început, cu versetul extraordinar care poate să-ți dea imboldul și forța necesare: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 20:41-47; 21:1-9

Mergând alături de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de ignoranţi, de linguşitori şi de împotrivitori, Isus, în înţelepciunea Sa desăvârşită, discerne motivaţiile şi sentimentele tuturor şi ia faţă de fiecare atitudinea care corespunde stării sale. El demască falsitatea conducătorilor poporului în acelaşi timp cu lăcomia lor şi îi pune în gardă pe cei care ar fi putut fi înşelaţi de ei. El găseşte plăcere să sublinieze, în contrast, devotamentul uneia dintre aceste văduve sărace care era victima rapacităţii cărturarilor. Aruncând în vistieria templului ultimele ei resurse, ea se abandona în întregime lui Dumnezeu, dovedind că nu depindea decât de El (1 Timotei 5.5; comp. cu 2 Corinteni 8.1‑5). Domnul ţine mai puţin cont de ceea ce dă fiecare, decât de ceea ce păstrează pentru sine. El nu face socotelile în felul nostru (v. 3) şi aceasta poate fi o încurajare pentru cei care nu pot da mult (2 Corinteni 8.12). Câţi bănuţi nu vor deveni o avere pentru vistieria cerului (comp. cu 12.33 şi cu 18.22)!

Unii sunt încântaţi de frumoasele pietre şi ornamente ale templului. Însă şi în această privinţă, Isus judecă într–un mod diferit. El cunoaşte interiorul acestui templu şi îl compară cu „o peşteră de tâlhari” (cap. 19.46). Apoi afirmă care va fi soarta acestor lucruri pe care oamenii le admiră (v. 6).