Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși: cine nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, fiindcă n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a făcut-o despre Fiul Său. Și mărturia este aceasta, că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.

1 Ioan 5.10-12


Nădejdea creștinului nu este să capete iertarea. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu”, căci „iată ce dragoste ne-a arătat Tatăl” (1 Ioan 3.1). Nu s-a arătat încă ce vom fi, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, căci Îl vom vedea așa cum este. „Și cine are nădejdea aceasta în El”, nu o acceptare intelectuală a adevărului despre venirea Lui, „se curățește după cum El este curat”. Cine înlătură siguranța mântuirii înlătură orice progres creștin. Și afirm că nu există nici măcar un atom de sfințenie creștină care să nu aibă ca temelie această siguranță, nici curățire care să fie potrivită Locului Preasfânt. Cineva ar putea obiecta: Bine, dar după toate astea, deși el are viață, ar putea s-o piardă și să piară. Răspunsul meu este: Nicidecum, fiindcă Domnul Însuși spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu … Eu le dau viața veșnică, nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28).

Scriptura spune că cel care crede are, nu că va avea, viața veșnică. Iar un astfel de om „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Pe aceasta se întemeiază toată siguranța înaintea lui Dumnezeu, toată bucuria. Acesta este punctul de început pentru toate afecțiunile și căile sfinte. Un copil nu-și poate iubi părinții înainte de a se fi născut.

Aceasta este deosebirea dintre lege și evanghelie. Legea îl pune pe om să dobândească viața, îl pune să lucreze, înainte de a avea această viață. Dar orice manifestare a sfințeniei creștine și orice afecțiune creștină izvorăsc din faptul că avem viața. Glasul Păstorului cel bun ajunge la urechea omului, iar cel care-l aude și care crede că Tatăl L-a trimis pe Fiul are siguranța că „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață”. Ar însemna să pui la îndoială însăși lucrarea Lui, dacă ai avea îndoieli asupra mântuirii.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16


Un verset măreț

Reformatorul Martin Luther a numit versetul de astăzi „Biblia în miniatură”. Este un verset măreț, care arată cât de mare este Dumnezeu:

a iubit – motivul cel mai mare;

Dumnezeu – Dăruitorul cel mai mare;

lumea – gruparea de oameni cea mai mare;

L-a dat – fapta cea mai mare;

pe singurul Său Fiu – cadoul cel mai mare;

pentru ca oricine – invitația cea mai mare;

crede – hotărârea cea mai mare;

în El – Persoana cea mai mare;

să nu piară – eliberarea cea mai mare;

ci – diferența cea mai mare;

să aibă – certitudinea cea mai mare;

viața veșnică – avuția cea mai mare.

Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRERI ȘI DEZACORDURI – Fundația S.E.E.R. România

„Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul…” (Faptele Apostolilor 15:39)


Apostolii Pavel și Barnaba au călătorit și au slujit împreună, s-au îmbărbătat unul pe celălalt, au îndurat persecuția cot la cot și i-au câștigat pe mulți pentru Hristos. Dar și cele mai bune relații pot avea sincope, și nici ei nu au făcut excepție. „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul.” Pavel și Barnaba nu intenționaseră vreodată să se rănească unul pe altul. Amândoi erau oameni cumsecade și Împărăția lui Dumnezeu era prioritatea principală pentru amândoi. Dumnezeu l-a ales însă pe Pavel să ducă Evanghelia la Neamuri. Iar în Biblie citim despre Barnaba că era „un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă” (Faptele Apostolilor 11:24). Amândoi au fost de acord cu privire la următoarea misiune: vizitarea bisericilor unde au slujit mai demult. Dar au avut păreri diferite în privința însoțitorilor. Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan Marcu. Dar Pavel nu-l mai dorea, deoarece acesta îi părăsise pe câmpul de misiune. Și de multe ori se întâmplă să fim de acord cu privire la ce trebuie făcut, dar să avem altă părere despre modul în care s-o facem.

Natasha Robinson menționa două lucruri importante:

1) Să recunoaștem când Dumnezeu aduce o relație în punctul ei final și să nu încercăm să-i transformăm pe „sezonieri” în prieteni pe viață. Când El trimite anumite persoane în viața noastră, El nu o face neapărat cu titlu permanent. Cu toate acestea, noi îi iubim, ne atașăm de ei și ne este greu să renunțăm la ei când a sosit timpul.

2) Când te desparți de cineva, desparte-te complet și nu lăsa mânia să te facă să păcătuiești. Să nu uităm că suntem ființe emoționale. Ne umplem de amărăciune cu ușurință, dorim să ne spunem punctul de vedere și ajungem la diviziune. Cum trebuie să procedăm, deci? Să rămânem „credincioşi adevărului, în dragoste” (Efeseni 4:15). Refuză să-l vorbești de rău pe celălalt, și Dumnezeu te va onora. Și chiar dacă persoana respectivă va vorbi împotriva ta, Dumnezeu știe și Se va îngriji de asta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 20:19-40


La întrebarea perfidă pe care o pun aceste „iscoade”, Isus răspunde, ca de obicei, adresânduSe conştiinţei: Trebuie să dăm fiecăruia ce i se cuvine şi, în primul rând, lui Dumnezeu să-I dăm ascultare şi cinste (Romani 13.7).

Cât despre saduchei, Domnul le demonstrează realitatea învierii în mod simplu, prin titlul pe care Dumnezeu Şil dă: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov” (v. 37; Exod 3.6). Atunci când Domnul (Iahve) îi vorbea în felul acesta lui Moise, patriarhii de mult nu mai erau pe pământ. Însă El Se proclama întotdeauna ca fiind Dumnezeul lor. Pentru El, ei erau încă vii şi trebuiau să învieze. Aceşti oameni ai credinţei se ataşaseră de „lucrurile promise” dincolo de viaţa prezentă şi arătaseră că le aşteptau plini de siguranţă. „De aceea ~ se accentuează ~ lui Dumnezeu nu-I este ruşine ~ să Se numească Dumnezeul lor” (Evrei 11.1316).

Iubiţi credincioşi, să arătăm şi noi în jur, prin practică, faptul că avem o speranţă vie!

Fariseii şi saducheii sunt exponenţii a două tendinţe religioase care au existat în toate timpurile: pe de o parte formalismul legalist, ataşat de tradiţii, iar pe de altă parte, opusă acesteia, raţionalismul (sau modernismul) care pune la îndoială Cuvântul şi adevărurile lui fundamentale.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: