Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

1 Tesaloniceni 1.2,3


Pavel avea obiceiul ca, în epistolele sale, să-și exprime recunoștința pentru sfinți; găsim acest lucru și la începutul Primei Epistole către Tesaloniceni. Poate că noi ne rugăm pentru sfinți, însă Îi și mulțumim lui Dumnezeu pentru ei? Pentru apostol, acest lucru era de primă importanță. Mai întâi recunoștința, apoi rugăciunea – iată ordinea înțeleaptă și evlavioasă.

Găsim apoi un caracter întreit al creștinismului, exemplificat în mod minunat în acești credincioși din Tesalonic, de curând întorși la Dumnezeu: lucrarea credinței lor, osteneala dragostei lor și răbdarea speranței lor.

Credința Îl vede pe Dumnezeu și mă vede și pe mine însumi, manifestat înaintea lui Dumnezeu. Ea nu este doar o recunoaștere pasivă a adevărului Său, ci o putere vie și activă, care lucrează. Dragostea este încă și mai puternică – ea se ostenește. Ea suferă și rabdă îndelung, continuând să slujească chiar și atunci când este respinsă și disprețuită. Apostolul și-a continuat slujirea chiar dacă, așa cum el însuși spune: „iubindu-vă mai mult, sunt iubit mai puțin” (2 Corinteni 12.15). Aceasta este o lucrare animată de o dragoste veritabilă, născută din dragostea pură a lui Dumnezeu, care este primită și cunoscută de suflet. Speranța este centrată în Persoana lui Hristos – siguranța că venirea Lui este aproape și că doar El va da răspuns tuturor problemelor, de orice fel. Ea ne oferă liniște, bucurie și puterea de a răbda orice încercare.

Remarcăm de asemenea că toate acestea sunt „în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru”. Domnul Însuși este Obiectul viu al lor, iar cunoașterea faptului că totul este pe deplin descoperit înaintea ochilor lui Dumnezeu Tatăl aduce multă încurajare inimilor noastre.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Piere cel drept și nimeni nu pune la inimă … nimeni nu ia aminte că cel drept este luat dinaintea răului. El intră în pace.

Isaia 57.1,2


Este moartea fulgerătoare o moarte frumoasă?

Soția unui slujitor al lui Dumnezeu, după ce soțul ei plecase la Domnul, s-a mutat într-un azil de bătrâni creștin. Într-o seară, după încheierea orei de citire a Cuvântului lui Dumnezeu, doamna în vârstă a mers în camera ei. O prietenă de-a ei din azil nu apucase să-i ureze noapte bună și s-a dus numaidecât în camera acesteia. Când a deschis ușa, a văzut-o pe prietena ei întinsă pe podea în fața patului. Domnul Isus a chemat-o deodată la El în slavă. Poate spunem: „Ce plecare frumoasă! Fără dureri, fără luptă, credincioasa a trecut din viața istovitoare în odihna veșnică! Ce parte măreață!”.

Ne gândim însă cu groază că poate unul dintre cititorii necredincioși ar putea fi chemat deodată în veșnicie printr-un infarct. Poate cineva spune: „Ce moarte frumoasă! Așa aș dori să mor și eu”. Vă rugăm, nu spuneți așa ceva, pentru că, după o viață trăită fără Dumnezeu și fără Hristos, este groaznic să închideți aici deodată ochii și să-i deschideți în chinul cel veșnic! Atunci veți fi în aceeași situație ca omul bogat, despre care citim în Cuvântul lui Dumnezeu: „A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii … și, strigând, a zis: «… mă chinuiesc în văpaia aceasta!»” (Luca 16.22-24).

Pentru a nu ajunge în această situație, vă rugăm: Împăcați-vă cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Geneza 44.18-34 · Psalmul 31.18-24

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STRATEGIA ZÂMBETULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea”. (Iov 29:24)


Un pastor care slujise vreme de 12 ani într-o biserică, povestea că avea obiceiul ca duminica dimineața, în timpul slujbei, să-i cheme pe copii în față chiar înainte de predică și apoi aceștia să meargă la „grupele de copii” care erau concepute special pentru ei. Copiii treceau pe lângă amvon și el le zâmbea fiecăruia în parte. Primea și el multe zâmbete. „Era unul dintre punctele culminante ale întâlnirii, pentru mine!” și-a amintit el. Însă, într-o duminică, se pare că a „ratat” un copil, și nu i-a zâmbit…

O fetiță de 4 ani, cu părul creț, a fugit în sală și s-a aruncat în brațele mamei sale, suspinând de parcă cineva i-a frânt inima. După serviciu, pastorul s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. Mama i-a explicat pastorului ceea ce i-a spus fetița: „I-am zâmbit lui Dumnezeu, dar El nu mi-a zâmbit înapoi!” Pastorul a reflectat o clipă la ceea ce auzise și a spus: „Pentru acea fetiță, eu am fost înlocuitorul lui Dumnezeu. Greșisem, când nu i-am zâmbit, și atunci lumea ei s-a întunecat!”

Așa că, în timpul acestei zile, adoptă strategia zâmbetului. Poate vei spune: „Am mai multe necazuri decât Iov, deci nu am pentru ce să zâmbesc!” Iov a experimentat mai multe necazuri în câteva luni decât vom experimenta majoritatea dintre noi într-o viață. Dar deși era distrus, el și-a ridicat ochii spre alții. Deși era disperat, i-a încurajat. Cum a reușit? Bazându-se pe Dumnezeu! El spune (Iov 29:23-24): „Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea”

Așadar, azi – zâmbește!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 19:29-48


Călătoria Domnului se apropie de ţinta ei: această cetate a Ierusalimului spre care, încă din capitolul 9.51, Îşi îndreptase faţa hotărât, ştiind ce-L aştepta acolo. Totuşi, pentru un scurt moment, ucenicii gândesc că Împărăţia Lui se va arăta imediat (comp. cu v. 11). Isus Îşi arată suveranitatea cerând măgăruşul (oare nu sunt şi în viaţa noastră atâtea lucruri despre care am putea auzi spunându-se: „Domnul are nevoie de el” v. 34?). Împăratul Îşi face intrarea triumfală în cetate aclamat de mulţime şi de ucenici. Dar, în contrast cu această bucurie, fariseii îşi arată indiferenţa duşmănoasă (v. 39). Într-adevăr, până şi pietrele aveau să fie mai ascultătoare în faţa acţiunilor puterii divine decât inima împietrită a nefericitului popor iudeu. Văzând cetatea, Isus plânge pentru ea. El ştie care aveau să fie tragicele consecinţe ale orbirii ei. El vede deja legiunile lui Titus, patruzeci de ani mai târziu, asediind cetatea vinovată (comp. cu Isaia 29.3,6). Scene indescriptibile, de masacru şi de distrugere, Îi trec prin faţa ochilor.

Apoi, intrând în cetate şi în templu, El observă, nicidecum cu mai puţină durere, afacerile care umplu templul şi, cu o energie sfântă, Se angajează să le pună capăt (comp. cu Ezechiel 8.6).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: