Mana Zilnica

Mana Zilnica

3 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit deci la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.

Ioan 4.5,6


Ce minunată este această scenă! Cuvântul veșnic, Creatorul lumilor, Fiul etern, care locuiește în sânul Tatălui, S-a întrupat și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. El Și-a acoperit măreția și gloria și a umblat în umilință ca Străin pe pământ. El n-a umblat pe pământ în gloria împărătească, ci S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți. Astfel, inimile noastre se umplu de admirație și de închinare, văzându-L așezat lângă fântână, ostenit, însetat și singur.

Dumnezeul veșnic, Iahve, Creatorul marginilor pământului, Cel care „nu obosește”, era acum ca un Străin în țară, ostenit de călătorie. Cel care făcuse fiecare strop de apă din univers era acum un Om însetat, în lumea pe care mâinile Lui o creaseră. Cel care, în gloria cerească, fusese întotdeauna înconjurat de oștile îngerești, era acum un Om singuratic pe pământ.

De ce devenise El un Om ostenit, însetat și singur? Fiindcă nu exista altă cale prin care să Se apropie de o păcătoasă sărmană și degradată și astfel să-i câștige încrederea, pentru ca toate temerile ei vinovate să fie înlăturate și să ajungă să creadă că, în ciuda tuturor păcatelor ei, Dumnezeu o iubea. Pentru a face cunoscută inima lui Dumnezeu, El a acceptat să fie ostenit, însetat și singur. Totul în jurul Lui era de natură să-L obosească. Păcatul și durerea, ignoranța și nerecunoștința, ura și împotrivirea L-au asaltat din toate părțile, însă niciodată n-a fost prea ostenit pentru a da mărturie despre dragostea lui Dumnezeu, nici pentru a le sluji sărmanilor păcătoși, nici pentru a îngriji de ucenicii Săi plini de slăbiciuni.

H. Smith

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Ia seama … ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii; … fă-le cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi.

Deuteronom 4.9


Influența bunicilor credincioși

Bunicii credincioși îi pot influența și ajuta pe nepoții lor să-și clădească viața pe Domnul Isus. Astfel, dacă ei duc o viață în temere de Dumnezeu, aceasta va avea o înrâurire puternică și binecuvântată asupra nepoților lor. Exemplul valorează mai mult decât cuvintele. Ochiul unui copil este uneori mai pătrunzător decât urechea sa.

Apostolul Pavel ne arată cum îi pot influența creștinii în vârstă pe credincioșii tineri. Acestea sunt aplicabile și pentru bunici și nepoți:

Ei trebuie să fie modele de fapte bune (Tit 2.7). Trebuie să fie îndrumători: femeile mai în vârstă să fie exemple pentru femeile tinere, iar bărbații mai în vârstă să fie învățători pentru bărbații tineri, îndemnându-i și încurajându-i cu învățătură sănătoasă (Tit 2.1-6).

Ei trebuie să se roage neîncetat – și pentru nepoții lor (1 Tesaloniceni 5.17). Bunicii nu mai pot întreprinde multe lucruri, dar ei pot oricând să se roage. Când bunica sau bunicul comunică, indiferent pe ce cale, cu nepoții lor, să le spună că se roagă pentru ei. Este bine, de asemenea, să-i întrebe dacă au pe inimă cereri speciale de rugăciune. Astfel, bunicii pot avea o influență eficientă asupra acestora.

Nepoții îi au pe bunici doar pentru un scurt timp. Bunicii trebuie să folosească acest timp pentru a le vorbi cât mai mult despre Domnul Isus. Prin harul lui Dumnezeu, slujba lor poate fi foarte valoroasă. Ceea ce fac bunicii pentru nepoții lor este o binecuvântare pentru viitorul acestora.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!” (Neemia 4:14)


Pentru a învinge descurajarea, tu trebuie să te împotrivești perspectivelor sumbre. Atitudinea pare poate un lucru mărunt, dar ea poate face diferența. Depresia, întristarea, pesimismul, disperarea și descurajarea ucid mai multe persoane decât toate bolile din lume la un loc. Adevărul este că entuziasmul te va duce acolo unde doar talentul singur nu poate! Gândește-te la asta: în fiecare zi, oameni talentați cad pradă descurajării și se dau bătuți, în timp ce oameni cu mai puțin talent și mai puțin înzestrați merg înainte și reușesc.

Winston Churchill a spus odată mai în glumă, mai în serios: „Sunt un optimist. Nu-mi folosește la nimic să fiu altfel!” Dacă crezi din toată inima ta că Dumnezeu este de partea ta, vei fi optimist chiar și în fața obstacolelor copleșitoare și a descurajării. În Vechiul Testament, un grup de robi evrei au reconstruit zidurile Ierusalimului în numai cincizeci și două de zile, și au avut parte de izbândă! Cum au reușit? Liderul lor le-a spus: „Nu dați curs descurajării. Nu vă lăsați pradă pesimismului. Fiți gata de luptă la fiecare pas!” Și această rețetă este la fel de valabilă și astăzi!

Una dintre armele preferate ale lui Satan este descurajarea. El știe că nu poți fi înfrânt decât dacă va câștiga bătălia în mintea ta. Însă tu ai puterea să-l învingi! Biblia spune: „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). Când Satan îți aduce descurajarea la ușă, ce ai de făcut? Nu deschide ușa! Nu-l invita înăuntru! Nu accepta pachetul! Nu semna factura! Ascultă-L pe Dumnezeu – și împotrivește-te diavolului! Cu toții trecem din când în când prin oboseală, frustrare, eșec, teamă… Dar când te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu și pe puterea Sa, tu poți birui descurajarea. Alegerea îți aparține!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 1:1-19

Cartea lui Ieremia ne readuce în timpul celor din urmă regi ai lui Iuda de dinainte de captivitate. Apariţia unui profet este întotdeauna indiciul unei stări rele a poporului Israel, dar totodată şi dovada harului lui Dumnezeu. Încă înainte de naşterea sa, Domnul îl pusese deoparte pe acest tânăr preot pentru slujba pe care i-o hotărâse (comp. cu Galateni 1.15). Timid, Ieremia începe prin a opune rezistenţă chemării lui Dumnezeu: Sunt un copil (v. 6). „Nu vorbi aşa!” îi răspunde Domnul.”Ce contează capacităţile tale, din moment ce tu nu spui şi nu faci nimic altceva decât ce îţi poruncesc Eu?” Este acelaşi gând pe care îl redau şi versurile:

„Cu cât în viaţă nu m-avânt făr’ Domnul nicio clipă,

Cu-atât, în drumu-mi pe pământ, voi fi purtat pe-aripă.

Căci nu arăt mai luminos, decât smerit, de mână,

Că eu, cât sunt neputincios, port steagul prin lumină.”

Pentru a-l încuraja pe tânărul Său mesager, Dumnezeu îi dă două viziuni remarcabile. Nuiaua de migdal (sau arborele care veghează”; „migdal”, cuvânt derivând din „veghetor”) aminteşte de toiagul lui Aaron de odinioară care înfrunzise, înflorise şi copsese migdale (Numeri 17.8) şi confirmă hotărârea Dumnezeului veghetor şi credincios. Ieremia trebuia să se grăbească să-şi avertizeze poporul, să-l urgenteze să se pocăiască, pentru că cea de-a doua viziune, a cazanului fierbând, prevestea iminenta ameninţare a vrăjmaşului din nord. Ce obligaţie dificilă! Ieremia însă primeşte putere de sus (v. 18), însoţită de o preţioasă promisiune: Eu sunt cu tine” (v. 19; vezi şi cap. 15.20).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: