12 Februarie 2021
Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Și Eu, iată, am luat pe leviți dintre fiii lui Israel, în locul oricărui întâi-născut care deschide pântecele, între fiii lui Israel; și leviții să fie ai Mei. Pentru că orice întâi-născut este al Meu; în ziua când am lovit pe orice întâi-născut în țara Egiptului, Mi-am sfințit pe orice întâi-născut în Israel, de la om până la animal; sunt ai Mei. Eu sunt Domnul”.
Numeri 3.11-13
Leviții (5) – Posesiunea lui Dumnezeu
Când oamenii de război din Israel au fost numărați, la începutul cărții Numeri, leviții n-au fost numărați printre ei. Misiunea lor de căpătâi nu era lupta, ci slujirea lui Dumnezeu în legătură cu cortul care fusese construit. Sarcinile lor erau: să-l slujească pe Aaron, preotul, să aibă grijă de nevoile lui și de nevoile întregii adunări, să facă lucrarea la cort și să care cortul împreună cu toate obiectele din el. Mai târziu, în cartea Numeri, Dumnezeu avea să arate sarcinile specifice ale fiecărei familii levitice.
Familia preoțească – Aaron și urmașii săi, care erau de asemenea din seminția lui Levi – se ocupa cu jertfele și cu darurile, anume cu închinarea lui Israel. Restul leviților îi ajutau, făcând munca asociată cu toată această închinare: ridicarea și strângerea cortului, transportarea cortului și a tuturor obiectelor sale prin pustie, înjunghierea și tăierea în bucăți a animalelor aduse ca jertfă și, mai târziu, cântarea laudelor Domnului.
Scriptura leagă închinarea de lucrarea pentru Domnul. Așa trebuie să stea lucrurile în viața noastră, ca popor al lui Dumnezeu. Creștinii sunt de asemenea prezentați ca războinici, îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu și împotrivindu-se forțelor răului. Ca leviți, din punct de vedere spiritual, putem așeza scaunele, putem face curat în sala de strângere și putem ajuta în multe alte feluri, care, în ele însele, nu înseamnă închinare, însă care sunt necesare pentru cei care se strâng laolaltă pentru închinare.
E. P. Vedder, Jr.
El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, în locașul Său cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți
Psalmul 68.5,6
Oferta divină
Într-un articol din publicația americană „Time” a fost prezentat cazul unui om al străzii din New-York. Când autorul articolului l-a întrebat unde locuiește, omul l-a condus la un adăpost construit din cutii de carton. Omul străzii i-a relatat jurnalistului istoria tristă a vieții sale. Cu mulți ani în urmă, omul lucrase ca inginer la o companie mare. A venit ziua când și-a pierdut serviciul. Din acel moment a început tragedia vieții sale: și-a pierdut întâi locuința, apoi soția și copiii, apoi a ajuns pe stradă. Acum nu mai avea pe nimeni.
Dacă acel om ar fi citit Biblia, ar fi aflat că Dumnezeu dă o familie celor părăsiți, celor descurajați, celor necăjiți. Această familie este marea comunitate a oamenilor credincioși care L-au primit pe Mântuitorul în inima lor. Astfel de oameni și-au găsit Conducătorul. Și-au aflat Sfătuitorul vieții. Ei au la cine să apeleze, au cu cine să se sfătuiască.
Dacă cineva se află într-o situație asemănătoare omului din New-York, îi aducem vestea bună că există o nădejde care nu înșală pe nimeni: credința în Mântuitorul aduce salvare, eliberare din situații de orice fel și mântuire pentru veșnicie – tuturor celor care se încred în Domnul Isus Hristos.
Ce minunată ofertă divină! Astăzi este ziua mântuirii, astăzi este ziua harului, ziua în care poți să te decizi să-L primești pe Mântuitorul în viața ta. Este scris: „Aruncă-ți sarcina asupra Domnului și El te va sprijini” (Psalmul 55.22). Domnul de-abia așteaptă să vii la El cu povara păcatului tău, ca să te elibereze și să te facă fericit!
Citirea Bibliei: Numeri 24.1-13 · Matei 13.51-58
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FĂ NUMAI CE DOREȘTE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)
Aproximativ jumătate din cei ce intră în lucrare renunță în decurs de zece ani, din cauza stresului și a descurajării. Cum poți tu să eviți lucrul acesta? Urmând exemplul lui Hristos. Cum a reușit Isus Hristos? Să-L ascultăm pe El: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face… Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:19-20, 30).
Pare simplu, nu-i așa? Simplu, dar nu ușor!
Oamenii vor încerca să te convingă să faci lucruri bune, dar care nu sunt neapărat prioritatea lui Dumnezeu pentru tine. Îți poți petrece viața făcând „binele”, dar fără să ajungi vreodată să faci „ce e cel mai bine.” Domnul Isus a zis (Ioan 17:4): „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Dacă nu e Dumnezeu Cel ce-ți pune pe inimă o lucrare, nu te implica. Iar dacă ți-o dă El, nu încerca s-o faci fără ajutorul Său! Amatorii sau posesorii de ceasuri vechi știu aceste două instrucțiuni: prima, nu-l lăsa să rămână în urmă; a doua, nu-l „întoarce” prea mult! De ce S-a trezit Isus înainte de revărsatul zorilor, ca să Se roage (și uneori se ruga toată noaptea!)? Ca să evite extenuarea sau suprasolicitarea!
Biblia spune: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmul 55:22). Da, El te va sprijini!… dar numai dacă îți încredințezi soarta în mâna Lui!
de Jean Koechlin
Iov 40:6-24; 41:1-8
Tabloul creaţiei nu ar fi fost complet fără descrierea celor două animale misterioase şi totodată cumplite.
Primul este behemotul, probabil hipopotamul, un animal sălbatic impresionant, a cărui putere o aminteşte pe cea a morţii. Este solemn faptul pe care el îl ilustrează, şi anume că cea dintâi cale pe care Dumnezeu a trebuit să Se îndrepte spre omul vinovat a fost cea a morţii. Ca urmare a căderii, moartea a fost înarmată cu o sabie invincibilă, necesară pentru a pedepsi păcatul (v. 19; vezi Geneza 3.24); şi nu numai că îi cade pradă orice om, dar şi toate fiarele pământului îi sunt date ca hrană (v. 20). Iordanul, fluviul morţii (v. 23), vorbeşte tot despre aceasta.
Iată însă un monstru şi mai de temut: Satan! În timp ce moartea nu are putere decât asupra vieţii prezente, acest împărat al spaimelor, care este reprezentat de leviatan, îşi târăşte victimele cu el în moartea a doua (Isaia 27.1). În faţa unui asemenea duşman suntem tot atât de dezarmaţi ca şi un copil care pretinde să prindă un crocodil cu o undiţă derizorie (41.1). Cu siguranţă, nu ne putem juca cu puterea răului, fără a fi pedepsiţi. Atunci, suntem noi la bunul ei plac? Nu, prin harul lui Dumnezeu! Hristos a triumfat la cruce asupra înfricoşătorului Adversar. Trebuie să ne amintim de această bătălie definitivă şi să rămânem alipiţi de Cel care a câştigato (41.8; Coloseni 2.15)!
Mana Zilnica 