Mana Zilnica

11 Februarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu.

Ioan 1.1,2

Evanghelia după Ioan începe cu această afirmație sublimă: „La început era Cuvântul”. Îndată, gândurile ne sunt purtate înapoi în eternitate, înainte de a fi început timpul sau de a fi existat creația, ca să aflăm că Persoana glorioasă care este numită „Cuvântul” n-a avut început. Înaintea oricărui lucru care a avut un început, Cuvântul era, nu a început să fie. «Aceste cuvinte, „la început era Cuvântul”, reprezintă exprimarea oficială a faptului că El, Cuvântul, nu a avut început» (J. N. Darby).

În felul acesta, de la început ni se spune despre Cuvânt că este o Persoană eternă. Fiind „Cuvântul”, această Persoană este Cel care Îl descoperă pe Dumnezeu – Persoana în Dumnezeire care este, în Sine Însăși, în faptele Sale și în ceea ce a devenit, expresia lui Dumnezeu și a gândurilor Sale.

Mai departe ni se spune despre Cuvânt că era „cu Dumnezeu”. Cuvântul este nu numai o Persoană eternă, El este și o Persoană distinctă în Dumnezeire. Cuvântul „cu” indică, în plus, nu numai deosebirea Persoanei, ci și relația reciprocă dintre Persoane în Dumnezeire. Apoi ni se spune: „Cuvântul era Dumnezeu”. Începutul versetului ne spune despre Cuvânt că este o Persoană eternă și aceasta înseamnă că El este o Persoană divină. Dar nu suntem lăsați, într-un subiect care se referă la gloria Persoanei Sale, pe terenul deducțiilor, oricât de corecte ar fi ele. Ni se spune clar: „Cuvântul era Dumnezeu” – o Persoană divină.

În final ni se spune că „El era la început cu Dumnezeu”. Aceasta nu este o simplă repetare a faptului deja menționat, că El era o Persoană distinctă, „cu Dumnezeu”, ci învățăm încă un adevăr: El era din eternitate o Persoană distinctă. Cu câtă atenție păzește Duhul lui Dumnezeu gloria Persoanei Domnului împotriva acelora care admit că El este o Persoană distinctă și care totuși susțin că a fost un timp când El a început să aibă o existență personală distinctă!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele …

Psalmul 23.1,6

Nu voi duce lipsă de nimic

Psalmul 23 conține binecuvântări variate, pe care Dumnezeu vrea să le dea copiilor Săi, astfel încât ei să poată spune: „Nu voi duce lipsă de nimic”!

Odihnă: „El îmi dă odihnă în pășuni verzi”;

Pace: „Și mă duce la ape liniștite”;

Orientare: „Și mă călăuzește pe cărări drepte, din cauza Numelui Său”;

Curaj: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău”;

Prezența dătătoare de liniște a Domnului: „Căci Tu ești cu mine”;

Iubire și mângâiere: „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie”;

Mulțumire și încredere: „Tu îmi pregătești o masă în prezența vrăjmașilor mei”;

Demnitate: „Îmi ungi capul cu untdelemn”;

Bucurie: „Și paharul meu este plin de dă pe deasupra”.

În viața aceasta nu vom duce lipsă de nimic, pentru că „fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele”. Dar nici în viața viitoare nu vom duce lipsă de nimic, pentru că „voi locui în casa Domnului zile îndelungate”.

Bunul Păstor este Domnul meu Isus și „Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi” (Ioan 10.11).

Citirea Bibliei: Numeri 23.13-30 · Matei 13.44-50

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND AI DE-A FACE CU OAMENI DIFICILI – Fundația S.E.E.R. România

„Are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte” (1 Timotei 6:4)

Unii oameni pierd tot ce e mai bun în viață prin faptul că văd numai ceea ce e greșit. Ei nu au ochi pentru florile din grădină, ci arată cu degetul doar spre buruieni. Cine sunt acești oameni? Ei sunt cei ce spun „Da, dar…” Pentru a-i putea ajuta și pentru a te raporta la ei pe calea corectă, tu trebuie:

1) Să ai discernământ! Recunoaște faptul că deseori ei afișează o mască de bravadă sub care se ascunde o profundă nesiguranță lăuntrică. Faptul acesta le permite să-și mute privirea de la propriile lor frici pe greșelile altora.

2) Să fii îngăduitor! Primul nostru impuls este să ignorăm și să izolăm persoanele dificile. E greșit! Oamenii dificili vor deseori să nu fie băgați în seamă, iar faptul că sunt evitați, nu face decât să le ofere distanțarea emoțională în care să se ascundă. În plus, li se confirmă convingerea că nu-ți pasă și nu vrei să asculți pentru că ai impresia că ei greșesc, iar tu ai dreptate.

3) Să te arăți interesat! Dă dovadă de preocupare autentică pentru familia lor, pentru locul lor de muncă și pentru starea lor de bine. Oamenii de tipul „da, dar” pur și simplu se luptă să ofere și să primească dragoste; ei sunt înclinați să așeze opinia și loialitatea deasupra comunicării și împăcării. Și lucrul acesta nu e nicăieri mai evident decât în viețile lor personale. Așa că, fii gata să empatizezi cu șirul relațiilor frânte pe care probabil îl vei descoperi.

4) Să fii bun! Biblia spune: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).

Evitarea persoanelor de tipul „da, dar” nu funcționează, așa cum nu funcționează nici să te cerți cu ei sau să încerci să-i îndrepți. Nu poți schimba un obicei de-o viață printr-o conversație sau două. Singura strategie care nu dă greș niciodată, când ai de-a face cu oameni dificili, este dragostea. Arat-o, astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 39:19-30; 40:1-5

Iov crezuse că pe Domnul nuL interesa bunăstarea sa. Dar a existat vreodată vreo creatură „de la puiul de corb până la cal sau până la vultur” de care să nu fi avut grijă Dumnezeu? Iar dacă Se îngrijeşte de tot ce este viu, cu cât mai mult veghează El asupra omului, culmea creaţiei Sale, a cărui existenţă se prelungeşte şi dincolo de mormânt!

În evanghelii, Domnul Isus le dă alor Săi exact aceeaşi învăţătură (compară Iov 38.41 cu Luca 12.24). El ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm din cauza nevoilor noastre de zi cu zi: Dumnezeu le cunoaşte. Un singur lucru însă ne lipseşte de cele mai multe ori: credinţa în acest Dumnezeu credincios.

Domnul vine săi vorbească lui Iov despre creaţia Sa şi patriarhul rosteşte o concluzie dreaptă: „Iată, eu nu sunt nimic” (40.4). Mai mult el nu poate spune. Cel careşi propusese să discute cu Dumnezeu de la egal la egal (10.2; 13.3; 23.3,4), acum, când i se oferă ocazia, înţelege în faţa măreţiei Creatorului său că acest lucru nu este cu putinţă: este o primă lecţie. Îi mai rămâne una de învăţat: Domnul urmează săi vorbească pentru a doua oară, cu scopul de al aduce pe Iov la o reală şi deplină convingere cu privire la păcat.