20 Ianuarie 2021
Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept.
Iacov 5.16
Rugăciunea fierbinte (1)
Apostolul Iacov folosește exemplul lui Ilie pentru afirmația de mai sus. Ca rezultat al rugăciunii sale, n-a plouat timp de trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou și „cerul a dat ploaie”. Cum am putea să ne rugăm și să primim astfel de răspunsuri? Nu am fi știut despre prima rugăciune a lui Ilie, dacă nu ne-ar fi spus Iacov. Însă cea de-a doua rugăciune a sa este menționată în 1 Împărați 18. De acolo putem învăța câteva lecții prețioase cu privire la rugăciunea eficace.
„Și Ilie s-a suit pe vârful Carmelului” (versetul 42). Într-un astfel de loc liniștit, Ilie a experimentat comuniunea netulburată cu Dumnezeul său. Pentru o rugăciune eficace avem nevoie de un loc liniștit, unde să nu fim deranjați. Domnul Isus a spus: „Dar tu, când te rogi, intră în cămăruța ta și, după ce ți-ai închis ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6.6). Din punct de vedere moral, trebuie să avem o viață separată de păcat, astfel încât să putem ridica „mâini curate” (1 Timotei 2.8). Pentru a putea fi în mod real concentrați în rugăciune, să închidem toate mijloacele moderne de distragere (telefoane mobile etc.).
„S-a plecat la pământ și și-a pus fața între genunchi” (1 Împărați 18.42). Cel care stă înaintea lui Dumnezeu (1 Împărați 17.1) este conștient de micimea și de dependența lui față de Dumnezeu. Pe vârful muntelui, inimile noastre sunt smerite. Nu venim înaintea lui Dumnezeu doar ca să-I cerem ceva, ci venim în „țărână și în cenușă” (Geneza 18.27).
Și Ilie i-a zis slujitorului său: „Suie-te, te rog, și uită-te spre mare!” (1 Împărați 18.43). Rugăciunea este adesea conectată cu așteptarea și cu vegherea (Efeseni 6.18). Cât de des ne-am rugat fără să așteptăm vreun răspuns! Trebuie să veghem în vederea răspunsului din partea lui Dumnezeu. Ilie și-a trimis slujitorul pentru a vedea dacă era vreun semn al răspunsului lui Dumnezeu. Este posibil ca răspunsul să nu vină imediat; timpul potrivit al lui Dumnezeu este diferit de cel al nostru.
M. Vogelsang
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Ioan 3.16
„Tată, unde voi merge?”
O tânără, singurul copil al unui om bogat care nu voia să știe nimic de Dumnezeu și de Cuvântul Său, era grav bolnavă. Medicul le-a spus părinților că boala fetei îi va aduce în curând sfârșitul. Sărmana fată știa că situația ei era fără speranță și era cuprinsă de o mare teamă. „Tată”, a spus ea într-o zi, „eu trebuie să mor. Unde voi merge?”. Tatăl nu i-a dat niciun răspuns. Atunci bolnava s-a adresat mamei: „Mamă, mă tem atât de mult de moarte. Poți să-mi spui ce trebuie să fac pentru a merge în cer?”. Dar nici mama nu știa ce să-i răspundă, ci plângea cu amar. În sfârșit a intervenit tatăl: „Copilă dragă, tu ai fost întotdeauna o fiică bună și ascultătoare, ai mers regulat la biserică, așa că nu îți lipsește nimic”. „Dar, tată, simt că acestea nu ajută. O, întunericul acesta!”
Fiica bolnavă era îngrijită de o fetiță care cunoștea un slujitor al lui Dumnezeu. Când părinții nu au mai știut ce să facă, fetița a primit aprobarea de a-l chema pe acel predicator care, după o scurtă conversație cu bolnava, i-a spus: „Ce vă lipsește este Domnul Isus Hristos care Și-a dat sângele și pentru păcatele dumneavoastră acolo, pe crucea de la Golgota”. El i-a adus vestea cea bună și ea a primit însetată Cuvântul: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8). „O, ce dragoste! Ce har!” Acestea au fost pentru ea ultimele cuvinte, dar pentru tine, care vrei acum să te împaci cu Dumnezeu, pot fi primele cuvinte care să marcheze o viață nouă.
Citirea Bibliei: Numeri 11.24-35 · Matei 8.14-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EȘTI PUS LA ÎNCERCARE – Fundația S.E.E.R. România
„Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce” (1 Petru 4:12)
Apostolul Petru ne sfătuiește: „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi” (1 Petru 4:12-13). În varianta „The Message” a Bibliei, pe care a realizat-o Eugene Peterson, cuvintele apostolului Petru sună așa: „Prieteni, când viața devine grea, să nu trageți concluzia pripită că Dumnezeu nu e la cârmă. Ci bucurați-vă că puteți experimenta ce a experimentat Hristos. E un proces de rafinare spirituală, iar gloria vă așteaptă după colț.”
Vremurile de încercare par „ciudate”, dar ele sunt normale și necesare! Doar așa crești în har. Numai așa Dumnezeu te echipează și te pregătește ca să faci lucruri mari în Împărăția Sa. Dumnezeu nu ne face să suferim, dar mai mult ca sigur El ne supune la teste. Și încercările Sale ne măsoară, ne aduc la lumină, ne întăresc credința, ne curăță și ne fac să creștem spiritual. Apostolul Pavel scria corintenilor: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:15-17).
Dacă ai putea vedea binecuvântarea care te așteaptă de partea cealaltă a încercării de foc, ți-ai anula priveghiul compătimirii, și ai face deja pregătirile pentru celebrarea biruinței! Mă rog azi să vezi lumina de la capătul tunelului!
de Jean Koechlin
Iov 19:1-20
„Până când?”, întrebase Bildad (18.2). „Până când…?„, ripostează Iov pe un ton înfierbântat. Întradevăr, acest „dialog al surzilor”, în care fiecare îşi urmărea propria idee, nu putea continua la infinit. „Iov credea că Dumnezeu era împotriva lui fără motiv; prietenii lui considerau că Dumnezeu era împotriva lui cu motiv. De fapt, toţi greşeau, pentru că Dumnezeu era pentru Iov” (comp. cu Plângeri 3.1…).
Noi, care suntem înconjuraţi de dragostea Prietenului nostru suprem şi care, în cea mai mare parte, ne bucurăm şi de înţelegerea alor noştri, am putea oare să ne imaginăm cât de singur trebuie să se fi simţit Iov întro astfel de durere, fără să aibă pe nimeni înaintea căruia săşi deschidă inima…? Versetele 1319 aduc un ecou sfâşietor al acestui sentiment de singurătate, cu atât mai profund cu cât Iov era convins că Îl avea pe Dumnezeu împotriva lui: „Şia aprins mânia împotriva mea”, strigă el (v. 11).
Nu, Iov! Mânia divină pe care o meritam şi tu şi eu La lovit pe Altul în locul nostru. Cei care sunt ai Domnului Isus nu o vor mai cunoaşte niciodată! Având în faţă doar un Dumnezeu careL abandonează, Domnul Hristos nu a mai putut împărtăşi nimănui suferinţele Sale. A fost neînţeles de toţi şi părăsit de ai Săi (Marcu 14.37,50). Întro suferinţă care na mai existat vreodată, nimeni niciodată na fost aşa de singur ca El.
Mana Zilnica 