21 Ianuarie 2021
Ilie era un om cu aceeași fire ca noi și s-a rugat cu stăruință.
Iacov 5.17
Rugăciunea fierbinte (2)
Rugăciunea de pe munte a lui Ilie ne învață câteva lecții pentru viața noastră de rugăciune. L-am văzut pe Ilie rugându-se cu stăruință, așteptând și veghind, însă părea că nimic nu se schimbă. De șapte ori a spus Ilie: „Du-te din nou” (1 Împărați 18.43).
Rugăciunea este conectată nu doar cu vegherea, ci și cu perseverența – „rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere” (Efeseni 6.18). Ce putem face după ce ne-am rugat și nu pare să se schimbe nimic? Trebuie să continuăm să ne rugăm, să veghem și să așteptăm. Poate că m-am dus o dată și n-am văzut nimic. Trebuie să mă duc de șapte ori. Răspunsul lui Dumnezeu va veni … la timpul pe care El îl hotărăște.
Apoi, după ce s-a dus pentru a șaptea oară, slujitorul a zis: „Iată, un nor mic, ca o mână de om, se ridică din mare!” (1 Împărați 18.44).
Acesta este răspunsul lui Dumnezeu! Credința lui Ilie discerne în spatele norului „mic, ca o mână de om”, mâna Dumnezeului atotputernic. Pentru ochiul natural nu exista niciun semn de ploaie – era un cer perfect senin, cu excepția unui mic nor. Credința însă știe că, atunci când Dumnezeu lucrează, ceva mic poate deveni ceva mare. O mână de făină și puțin untdelemn pot hrăni o casă pentru un an întreg. Cinci pâini de orz și doi peștișori pot hrăni cinci mii de oameni. Un nor mic poate acoperi întreg pământul.
Dacă ne încredem în Dumnezeu și ne rugăm cu credință, fără să ne îndoim (Iacov 1.6), vom putea discerne mâna Dumnezeului nostru în lucruri și în acțiuni care par mici. El poate și dorește să facă mult prin intermediul rugăciunii eficace și fierbinți a unui om drept.
M. Vogelsang
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.
Evrei 3.15
Ce înseamnă de fapt pocăința? (1)
Pentru ca Dumnezeu să-i arate unui om dragostea Sa și să-l ierte, omul trebuie să se întoarcă la El. Acest lucru se întâmplă când omul regretă păcatele săvârșite și le mărturisește înaintea lui Dumnezeu, deci se pocăiește. Pocăința este condiția obligatorie pentru a ajunge în ordine cu Dumnezeu.
Așa a învățat Isus pe popor: „Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește” (Luca 15.7). Apostolul Petru îi îndemna pe cei din Ierusalim: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele” (Fapte 3.19). Domnul Însuși ne spune în Marcu 1.15: „Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!”.
Referitor la termenul pocăință există unele explicații greșite: Mulți spun că pocăința ar fi „ispășirea” vinei lor înaintea lui Dumnezeu printr-o trăire ascetică și prin fapte bune. Dar toate aceste eforturi și fapte nu pot să șteargă nici măcar unul dintre păcatele noastre. Numai credința în lucrarea de răscumpărare înfăptuită de Isus Hristos pe crucea de la Golgota poate îndepărta păcatele.
Pocăința nu este doar o convingere că ai păcătuit. Adesea păcatul apasă așa de tare pe conștiința oamenilor, încât aceștia nu mai pot dormi și își pierd chiar pofta de mâncare. Totuși, ei nu se întorc la Dumnezeu.
Alții spun că părăsirea unui obicei rău ar fi pocăință, dar și aceasta este o eroare. Evitarea unui anumit păcat poate fi asemănată cu tăierea unei crengi de la un copac bolnav. Dar, de fapt, întregul copac trebuie tăiat.
Citirea Bibliei: Numeri 12.1-16 · Matei 8.23-34
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ AI ATITUDINEA DE ÎNVINGĂTOR – Fundația S.E.E.R. România
„În ea voi vă bucuraţi mult…” (1 Petru 1:6)
În 1962, într-un studiu clasic numit „Leagănul eminenței,” Victor și Mildred Goertzel au investigat mediul familial a peste 400 de oameni de succes. Ei au căutat să identifice experiențele timpurii care ar fi putut concura la realizările remarcabile din viața acelor oameni mari. Ei au studiat viața și caracterul unora precum Einstein și alți asemenea oameni faimoși și admirabili. Trecutul lor s-a dovedit a fi foarte interesant. Trei sferturi dintre ei au avut parte de copilării tulburi, îndurând sărăcia, destrămarea familiei sau abuz parental. Un sfert dintre ei au avut dizabilități fizice. Majoritatea celor care au devenit scriitori sau compozitori celebri au văzut cum părinții lor treceau dintr-o criză în alta. Iată la ce concluzie au ajuns cercetătorii: Nevoia de a compensa dezavantajele a constituit un factor major în motivarea lor spre realizare personală. Acești oameni au avut un lucru în comun: atitudinea de învingător: „ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4).
Când ai credință în Dumnezeu și-n ajutorul Lui, și încredere în ceea ce a pus El în tine, vei putea să faci lucruri care te vor uimi. Problema care pare atât de mare astăzi, poate deveni exact motivația care te lansează spre măreția de mâine. Biblia o spune astfel (1 Petru 1:6-7): „În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea”. Încetează deci de astăzi să te mai plângi, și începe să vezi încercările ca provocări, și crizele ca oportunități!
de Jean Koechlin
Iov 19:21-29; 20:1-29
Cuvintele înfocate ale lui Iov contrastează cu sentinţele reci ale celor trei tovarăşi ai săi. În durerea lui, aceştia nui puteau oferi niciun ajutor, dar descoperim în acelaşi timp că Iov avea un sprijin care nui putea fi clătinat: credinţa sa întrun Răscumpărător viu. Versetele 2527 din cap. 19 ne învaţă că Iov, ca şi alţi patriarhi, primise o descoperire divină cu privire la înviere: În carnea mea voi vedea pe Dumnezeu (19.26; comp. cu Psalmul 17.15).
Spre deosebire de ei, noi, cei de astăzi, Îl putem cunoaşte pe deplin dacă Îl privim în lumina Noului Testament! Şi totuşi, mulţi copii ai lui Dumnezeu nu trec deloc de crucea unde contemplă un Mântuitor mort pentru păcatele lor. Ce adevăr de nepreţuit! Îl cunoaştem noi în întregime? Cunoaştem noi faptul că Răscumpărătorul nostru este viu acum (Apocalipsa 1.18)? „Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi fost înviat, Cel care şi este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care şi mijloceşte pentru noi!„ (Romani 8.34).
În faţa remarcabilelor cuvinte ale credinţei pe care Duhul lui Dumnezeu i le dictase lui Iov, Ţofar răspunde din cei dictează propria pricepere (20.2,3). Reluând tema lui Elifaz şi a lui Bildad (15.2025; 18.521), el zăboveşte îndelung asupra soartei carei aşteaptă pe cei răi, atacândul astfel indirect şi fără milă pe sărmanul său prieten (vezi Proverbe 12.18).
Mana Zilnica 