12 Ianuarie 2021
Și fiii lui Iacov au răspuns cu vicleșug lui Sihem și lui Hamor, tatăl său … Și toți cei care ieșeau la poarta cetății lui au ascultat de Hamor și de Sihem, fiul său; și toată partea bărbătească a fost circumcisă, toți cei care ieșeau la poarta cetății lui. Și a fost așa: a treia zi, pe când erau în durere, doi dintre fiii lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat fiecare sabia și s-au năpustit asupra cetății și au ucis toată partea bărbătească. Și au ucis cu ascuțișul săbiei pe Hamor și pe Sihem, fiul său, și au luat pe Dina din casa lui Sihem și au ieșit.
Geneza 34.13,24-26
Leviții (2) – Înșelătorie și crimă
La întoarcerea sa din Padan-Aram, Iacov și-a zidit o casă la Sucot, lângă Sihem, și a cumpărat o bucată de pământ de la Hamor, conducătorul ținutului. Dina, fiica lui, „a ieșit să vadă pe fiicele țării” și i-a căzut pradă lui Sihem, fiul lui Hamor, care a luat-o și a siluit-o. Când părinții creștini își fac locuința în această lume, copiii lor adesea merg mai departe decât ei și ajung să aibă probleme mari.
Tânărul prinț a iubit-o pe Dina, după care el și tatăl lui au venit să stea de vorbă cu Iacov. Fiii lui Iacov au luat parte la discuție și au propus, cu viclenie, ca toți bărbații din cetate să fie circumciși, pentru ca familia lui Iacov să se facă una cu ei. Acești oameni au văzut avantajele unei astfel de propuneri și au fost de acord. Și astăzi lumea, în timp ce încă Îl leapădă pe Hristos ca Mântuitor, vede avantajele mărturisirii creștinismului și folosește multe dintre simbolurile lui exterioare.
Pe când bărbații din cetate încă sufereau efectele circumciziei, Simeon și Levi și-au luat săbiile și au ucis toată partea bărbătească din Sihem, după care le-au prădat averile. Ei au făcut acest lucru ca răzbunare pentru ceea ce Sihem îi făcuse surorii lor, Dina, pe care au luat-o din casa acestuia. Iacov s-a temut, știind că ceea ce fiii săi făcuseră avea să-l facă să fie urât de popoarele țării. Bineînțeles că nici Dumnezeu n-a aprobat deloc fapta acestor fii ai lui Iacov, iar consecințele răzbunării lor sângeroase nu aveau să întârzie.
E. P. Vedder, Jr.
Dar Isus i-a auzit și le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
Și, începând de la Scriptura aceasta, i-a spus vestea bună despre Isus.
Matei 9.12; Fapte 8.35
Să devin religios?
Alexandru discuta cu vecinul lui. Acela se plângea de probleme de sănătate și îi era teamă de operația grea care avea să aibă loc în curând. După câteva cuvinte încurajatoare, Alexandru i-a vorbit despre Isus, care vrea să fie aproape de cei care suferă sau care se simt părăsiți. Alexandru i-a spus cum el însuși, după moartea soției lui, a fost consolat de Domnul Isus Hristos.
— Vă invidiez pentru credința dumneavoastră, l-a întrerupt vecinul, dar, știți, eu nu sunt deloc religios.
Alexandru a încercat să-i explice că nu despre vreo religie este vorba, ci despre o Persoană – despre Acela care S-a jertfit din dragoste pentru el. Isus Hristos a venit pe pământ nu pentru a-i face pe oameni religioși. Problema acestora este că ei se consideră „buni” și sunt mulțumiți cu ei înșiși și cu viața lor. Dar Hristos Se îndreaptă spre toți cei care simt povara păcatelor și doresc o altă viață.
Atunci Alexandru l-a invitat pe vecinul lui acasă la el și conversația a continuat. El a luat Biblia și i-a arătat dragostea lui Isus pentru cei suferinzi. I-a explicat și faptul că vestea bună trebuie primită cu încredere, ca un copilaș.
Vecinul nu a devenit religios, dar și-a încredințat viața Fiului lui Dumnezeu. Aceleași brațe deschise ale Fiului lui Dumnezeu bogat în îndurare și în dragoste ne întâmpină și pe noi, păcătoși care ne recunoaștem vina înaintea Lui.
Citirea Bibliei: Numeri 7.30-65 · Matei 5.33-48
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CONSIDERAT NEPRIHĂNIT – PRIN CREDINȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire” (Romani 4:5)
Există numai două căi prin care poți ajunge „neprihănit”.
Prima este prin strădanie, a doua este prin încredere.
Când încerci să câștigi aprobarea lui Dumnezeu prin eforturile tale, nu vei avea odihnă niciodată, deoarece nu poți fi sigur niciodată că ai făcut destul ca să Îi fii pe plac.
Însă atunci când îți pui încrederea în lucrarea dusă la bun sfârșit a lui Hristos, de la cruce, Biblia spune că intri în „odihna lui Dumnezeu” (vezi Evrei 4:3). Apostolul Pavel scrie: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17). Nu trebuie să te străduiești să fii văzut ca fiind neprihănit în ochii lui Dumnezeu. În clipa în care ți-ai pus nădejdea în Isus Hristos, Dumnezeu te-a făcut „neprihănirea lui Dumnezeu (în Hristos)„ (2 Corinteni 5:21). Oare de ce a procedat El în felul acesta?
Pentru că neprihănirea pe care ai putea-o dobândi prin fapte bune și prin respectarea poruncilor, este atât de inferioară, atât de diferită de ceea ce ne cere Dumnezeu, încât El o consideră „ca o haină mânjită” (vezi Isaia 64:6). Așa că Dumnezeu ți-a atribuit neprihănirea Sa (vezi 2 Corinteni 5:18). Apostolul Pavel scrie: „David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:6-8). Compozitorul Edward Mote a scris aceste versuri: „Îmbrăcat în neprihănirea Lui / Stau fără vină în fața tronului./ Eu stau pe stâncă, pe Hristos / Nicicând pe malul nisipos.” Bucură-te! Pentru că ești, în ochii lui Dumnezeu, „neprihănit prin credință”!
de Jean Koechlin
Iov 10:1-22
„Îţi place să asupreşti?” este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, săI pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie săl uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.
Asemeni lui Iov în v. 812, David se minunează şi el (în Psalmul 139.1416) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „ma întocmit” în felul acesta şi care „ma ţesut cu oase şi cu nervi” mă cunoaşte până
în străfundul sufletului. Cum Iar putea fi Lui ceva ascuns orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!
„Grija Ta mia păstrat duhul”, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde sar fi cufundat? Poate până la aL blestema pe Dumnezeu şi la aşi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!
Mana Zilnica 