10 Ianuarie 2021
Și Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus pe o prăjină. Și a fost așa: dacă vreun șarpe mușca pe cineva, când el privea la șarpele de aramă, trăia.
Numeri 21.9
Unii creștini se tem de folosirea unor simboluri din Vechiul Testament, ca nu cumva să fie spiritualizate într-o măsură nepermis de mare. Este adevărat că trebuie să fim atenți să nu inventăm lucruri și să nu ne folosim imaginația, însă nu trebuie să ne temem, dacă rămânem dependenți de Duhul Sfânt atunci când citim Scriptura. Când vine vorba de simboluri, Noul Testament ne oferă dreptul de a le folosi. De exemplu, întreaga Epistolă către Evrei este întemeiată pe simboluri din Exod și din Levitic. Apostolul Pavel confirmă acest lucru în alte câteva dintre epistolele sale (1 Corinteni 10.3-11; Galateni 4.21-31).
Textul de astăzi este un exemplu în această privință și ne este oferit de către cea mai înaltă autoritate posibilă: Domnul nostru Isus Hristos (Ioan 3.14). Fiii lui Israel fuseseră mușcați de șerpi, din cauza păcatului lor comis împotriva lui Iahve – o imagine sugestivă a stării de păcat a omului și a puterii lui Satan asupra acestuia (Apocalipsa 12.9; Efeseni 2.1-3). Totuși Dumnezeu a pregătit un remediu – un șarpe de aramă, înălțat pe o prăjină. Acest metal vorbește adesea în Biblie despre judecata necruțătoare a lui Dumnezeu asupra păcatului (Apocalipsa 1.15). Da, Satan a fost judecat la cruce; pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 3.8; Evrei 2.14; Ioan 16.11). Orice israelit care privea la acel șarpe era vindecat și trăia.
Domnul Isus, în aplicația pe care o face cu privire la acest simbol, spune că înălțarea de către Moise a acestui șarpe de aramă era o imagine a Lui Însuși, a Fiului lui Dumnezeu, înălțat pe cruce. Toți cei care cred în El nu vor pieri, ci au viață eternă (Ioan 3.14,15).
B. Reynolds
Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără să l beau, facă se voia Ta!
Matei 26.42
„Dacă nu se poate să treacă paharul acesta …”
Exista vreo altă cale prin care păcătosul pierdut să poată fi mântuit? – Răspunsul: Nicio altă cale! Cât de impresionante sunt cuvintele, puține la număr, pe care Domnul și Mântuitorul nostru lea rostit în grădina Ghetsimani! „Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela.”
Dar oare nuI erau Tatălui toate lucrurile cu putință? Întradevăr, căci El a adeverit: „Ava, Tată, Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință” (Marcu 14.36)! „Tatăl Meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!” (Matei 26.39).
Domnul Isus știa că acest lucru nu era posibil. Căci calea pentru mântuirea păcătosului pe aici trecea! Iar El venise să împlinească planul veșnic al lui Dumnezeu. De aceea, în dependență nemărginită, Domnul adaugă: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără săl beau, facăse voia Ta!” Domnul Isus, fiind sfânt și drept, nu putea să dorească să fie făcut păcat și să fie părăsit de Dumnezeu. Dar și aici Sa supus de bunăvoie Tatălui și a fost „ascultat, din pricina evlaviei Lui” (Evrei 5.7).
Și, în timp ce ucenicii, „adormiți de întristare” (Luca 22.45), sunt biruiți de somn, Domnul rămâne singur în rugăciune și, în liniște desăvârșită, pășește pe calea care duce la cruce. Astfel, El ia din mâna Tatălui paharul mâniei lui Dumnezeu asupra păcatului, pentru al goli în întregime la cruce.
Cu siguranță, El este vrednic de toată recunoștința noastră pentru această lucrare!
Citirea Bibliei: Numeri 6.1-27 · Matei 5.13-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
COPIII TĂI SUNT CU OCHII PE TINE! – Fundația S.E.E.R. România
„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32)
Iată povestirea unei mame, pe care însă fiecare părinte ar fi bine s-o citească și s-o țină minte. „Într-o zi, m-am certat cu soțul meu, și am sfârșit prin a striga unul la altul. Eu m-am retras pe terasă și m-am așezat cu capul în mâini, plângând. Fiica noastră de trei ani a auzit cearta. ‚Te iubesc, mami!’ mi-a spus ea și m-a îmbrățișat. ‚Și eu te iubesc, draga mea!’ i-am spus eu. Și-a pus mâna pe umărul meu și capul pe celălalt umăr, și mi-a spus: ‚Aș vrea să-l iubești și pe tati!’ Îmi venea să-mi smulg inima din piept! ‚Dar îl iubesc pe tatăl tău. Am avut doar o neînțelegere!’ La care fiica mea a zâmbit, s-a ridicat și a plecat. ‚Unde te duci?’ am întrebat-o. Ea a răspuns: ‚Merg să-i spun lui tati că îl iubești!'”
Dacă îți expui copiii la mânie și la strigătele aruncate unul altuia, asigură-te că sunt prin preajmă și atunci când vă manifestați bunătatea și iertarea unul față de altul. Învățați-i cum să facă față problemelor, fără să atace persoana. Ajutați-i să înțeleagă că o diferență de opinie poate duce la o decizie care îmbunătățește lucrurile pentru toată lumea. Și că poți greși într-o anumită privință, și cu toate acestea poți fi respectat și iubit în continuare. Deseori lucrul acesta înseamnă să-i înveți ceea ce pe tine nimeni nu te-a învățat.
Dacă te afli într-o asemenea situație, învață din greșelile pe care le-au făcut părinții tăi și transmite această cunoaștere mai departe copiilor tăi. Iartă când ești rănit și nu te duce la culcare plin de resentimente (vezi Efeseni 4:26). Domnul Isus a spus că trebuie să iertăm „pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11:25). Părinților, nu uitați: copiii voștri sunt cu ochii pe voi!
de Jean Koechlin
Iov 9:1-21
Bildad scoate în evidenţă fermitatea dreptăţii lui Dumnezeu şi Iov nu poate face altceva decât să fie de acord cu el. Dar imediat se naşte şi întrebarea: „Cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?„ (v. 2). Este marea problemă care a frământat mulţimi de înţelepţi şi de gânditori încă de la începuturile lumii şi al cărei răspuns îl găsim nu în raţionamentele filosofilor sau ale moraliştilor, nici în lucrările de putere ale Creatorului (cu privire la care Iov dă aici câteva exemple), ci în Cuvântul lui Dumnezeu! După ce stabileşte că „nu este niciunul drept, niciunul măcar„, Cuvântul ne anunţă vestea bună: suntem „îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus…„
Şi, în acelaşi timp, aflăm că
„omul este îndreptăţit prin credinţă…” (Romani 3.10,24,28; vezi şi Tit 3.7; 1 Corinteni 6.11; Galateni 3.24).
Începând cu v. 15, Iov îşi exprimă totala sa neputinţă. Lupta dintre Dumnezeu şi el i se pare inegală. El se consideră zdrobit de un Judecător necruţător, care îi „înmulţeşte rănile fără motiv” (v. 15,17). Ce tristă gândire pentru un credincios!
Prin Isus, noi avem un Tată plin de afecţiune. Fie ca nicio împrejurare, oricât de dureroasă ar fi ea, să nu ne facă să uităm acest lucru!
Mana Zilnica 