9 Ianuarie 2021
Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați.
2 Ioan 9,10
Simplul voiaj din Egipt spre Canaan nu ar fi putut constitui adevărata călătorie prin pustie. Mulți merseseră pe acel drum fără să fie străini și călători cu Dumnezeu. Ba mai mult, chiar dacă un astfel de voiaj ar fi fost însoțit de toate încercările și neplăcerile provocate de pustia aridă și sălbatică, tot nu ar fi reprezentat pentru acest simplu motiv o călătorie divină sau cerească. Esențială este nu o viață de eforturi și de lepădare de sine, chiar îndurată cu acel curaj moral care se potrivește copiilor lui Dumnezeu străini pe acest pământ, ci, pentru ca acea călătorie să fie drumul Israelului lui Dumnezeu, chivotul trebuia să fie în mijlocul lor, purtat de un popor răscumpărat din Egipt prin sânge și care năzuia, prin credința în făgăduință, către Canaan.
Aceasta a fost preocuparea lui Israel în pustie. Ei trebuiau să poarte chivotul, să-l însoțească și să-l venereze. Ei și-ar fi putut trăda slăbiciunea, ar fi putut suferi pedeapsa și disciplinarea în multe feluri și în multe ocazii; însă, dacă preocuparea lor fundamentală ar fi fost abandonată, totul era pierdut. Și lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat. Au purtat cortul lui Moloh și steaua zeului Remfan, aceasta în detrimentul chivotului Domnului. Ca urmare, taberei i s-a schimbat drumul către Babilon și către Damasc (Amos 5.25-27; Fapte 7.42,43).
Și care este chivotul acum în mijlocul celor credincioși, pentru o călătorie sigură, corectă și sfântă prin pustia acestei lumi, dacă nu numele Fiului lui Dumnezeu? Ce taină este încredințată administrării și mărturiei noastre, dacă nu aceasta? „Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați” (2 Ioan 9,10). Dacă este să mai fie un zid de despărțire, acesta trebuie ridicat de către cei credincioși între ei și necinstirea adusă lui Hristos.
J. G. Bellett
Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei?
Iov 38.22
Splendoarea fulgului de zăpadă
În acest capitol din Biblie, Dumnezeul cel veșnic vrea săi reamintească robului Său Iov perspectiva gloriei și a puterii Sale de Creator. Din cauza chinuitoarelor lui suferințe și a loviturilor din partea prietenilor, Iov pierduse din vedere măreția și dreptatea lui Dumnezeu. Atunci El ia îndreptat ochii spre visteriile zăpezii și ale grindinei.
O iarnă fără zăpadă nu este o iarnă adevărată, cel puțin pentru copii. Ei așteaptă cu nerăbdare fulgii albi, care transformă un peisaj trist de iarnă întro perspectivă strălucitoare.
Suntem noi conștienți că fiecare fulg de zăpadă, cu cristalele sale de gheață, este o lucrare minunată, unică, a lui Dumnezeu? Dacă am lua o lupă și am privi structura fulgilor de zăpadă, am observa că niciunul nu se aseamănă cu exactitate cu celălalt. Doar puține lucruri din natură arată atât de bogat diversitatea în amănunt a lucrurilor ieșite din mâna Dumnezeului Creator, ca aceste mici formațiuni.
Când apa îngheață, cristalele de gheață se ordonează întotdeauna sub forma unui model cu șase raze. Artiștii și oamenii de știință sau inspirat mult din aceste formațiuni de filigran minunate. Fiecare fulg de zăpadă ne dă o mărturie unică despre gloria creației lui Dumnezeu. Câtă diversitate! Ce bogăție de frumusețe! Ce splendoare!
Și noi, oamenii, am fost creați ca unicate de mâna acestui măreț Dumnezeu Creator, iar El ne cunoaște pe fiecare în parte, cu toate „datele” identității noastre.
Versetul de astăzi este o provocare de aL cunoaște și noi pe acest Dumnezeu Creator care, în dragoste, dorește să aibă comuniune cu fiecare în parte.
Citirea Bibliei: Numeri 5.1-31 · Matei 5.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PUTEREA STĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).
În timp ce citești sau asculți acest devoțional, trebuie să știi că puterea nu stă în gândurile sau comentariile autorului, ci în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” Ea este impregnată cu sămânța divină a vieții, și această sămânță se va trezi la viață în inima ta, producând roada Duhului Sfânt și „eliberând” promisiunile lui Dumnezeu. Consideră acest devoțional ca o portiță, și nu ca un scop. Uită-te la el ca la o cărticică menită să-ți stârnească apetitul pentru Cartea cărților! Când citești sau asculți meditația zilnică, stai cu Biblia lângă tine și deschide-o la versetele la care se face referire. Pe măsură ce strângi Cuvântul lui Dumnezeu înlăuntrul tău, zi de zi, se vor întâmpla lucruri minunate în viața ta!
Psalmistul a scris: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:1-3). Să remarcăm expresia: „tot ce începe, duce la bun sfârşit.” Pe măsură ce-ți înnoiești mintea prin Scriptură, credința ta crește, perspectiva și înțelegerea ta vor crește și fiecare domeniu din viața ta va începe să se schimbe în bine.
Ceea ce demonstrează că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” – adică Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, azi!
de Jean Koechlin
Iov 8:1-22
Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: „moartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu ia lovit”. Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula disdedimineaţă ca să aducă arderidetot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său iar fi spus: „Rugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu tea ascultat şi na vrut săţi salveze copiii”.
Cei trei prieteni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu Sa încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit săL lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care sa făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.
Mana Zilnica 