Mana Zilnica

6 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Fă bine slujitorului Tău, și voi trăi și voi păzi Cuvântul Tău … Sunt străin în țară; nu-mi ascunde poruncile Tale … Sunt tovarășul tuturor celor care se tem de Tine și al celor care păzesc rânduielile Tale.

Psalmul 119.17,19,63

Meditații asupra Psalmului 119 (4)

Psalmistul descrie cele trei feluri de relații în care se află. Prima este relația sa cu Dumnezeu, iar el se numește pe sine: „Slujitorul Tău”. Era slujitorul lui Dumnezeu, gata să facă voia Stăpânului său. Dorea să asculte de Dumnezeu și, prin urmare, putea spune: „Fă bine slujitorului Tău, și voi trăi și voi păzi Cuvântul Tău”. El dorea să-L urmeze, ca slujitor al Său. Cu toții, frați și surori, suntem slujitori ai Domnului Isus. Aceasta este relația noastră cu El. Trebuie să-L slujim cu credincioșie pe acest pământ.

Apoi psalmistul descrie relația sa cu lumea din jur. El este străin aici. Cât de mult simțim că suntem străini în această lume? „Nu-mi ascunde poruncile tale.” El nu era călăuzit de felul de gândire al lumii, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, de poruncile Lui, fiindcă era străin pe acest pământ. Cu cât studiem mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vom înțelege mai bine că suntem străini aici și că izvorul bucuriei și al binecuvântării noastre se află în altă parte.

Psalmistul este un slujitor al Domnului, este străin în această lume, însă este și tovarășul tuturor celor care se tem de Dumnezeu și care păzesc Cuvântul Lui, fiindcă unii ca aceștia trăiesc potrivit acelorași standarde ca el. Și ei sunt străini pe pământ, sunt slujitori ai Domnului și, prin urmare sunt tovarăși ai lui.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Romani 8.2

Legea păcatului

Marius ține în mână o minge. Ce se întâmplă dacă îi dă drumul din mână? Desigur, ea va cădea la pământ, căci este supusă legii gravitației. Dar dacă aruncă cu toată puterea mingea în sus, ce se întâmplă? Ea va urca, iar apoi va cădea imediat pe pământ. Impulsul pe care îl poate da Marius este mai slab decât forța de atracție a pământului. Și noi toți suntem supuși acestei legi fizice.

Tot astfel există o lege morală, pe care Pavel o numește „legea păcatului” (Romani 7.23). De când a păcătuit Adam, toată omenirea este supusă acestei legi. Toți urmașii lui simt nevoia de nestăpânit de a păcătui. Nici mustrările de conștiință, nici prescripțiile religioase, nici codul moral – nimic nu-l poate elibera pe om de această lege. Indiferent că vrem să acceptăm sau nu, suntem sclavii păcatului. Acest lucru s-a confirmat de milioane de ori pe parcursul generațiilor.

Numai Domnul Isus poate să ne elibereze de „necesitatea” de a păcătui a naturii în care ne-am născut (Ioan 8.36). Să credem în El și în lucrarea Lui de răscumpărare, și vom primi o viață nouă și Duhul Sfânt! Atunci „legea păcatului” trebuie să se supună unei noi legi: „legea Duhului de viață în Hristos Isus”. Duhul Sfânt dă noii vieți putere să facă binele. De aceea, dacă „umblăm în Duhul”, nu vom ceda păcatului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BAZEAZĂ-TE PE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (4) – Fundația SEER

„Impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea…” (1 Corinteni 10:13)

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 32:16-33

În cartea 2 Împăraţi (cap. 18 şi 19) am citit în detaliu remarcile jignitoare ale lui Rab-Şache, urmate de scrisoarea din partea împăratului Asiriei. Cum răspunde Ezechia? El se roagă! Împreună cu Isaia strigă la Dumnezeu în această privinţă. Iată cea mai mică adunare de rugăciune. Dar Domnul a prevăzut-o şi ea are o putere irezistibilă, conform promisiunii Lui: „Dacă
doi dintre voi se vor învoi … asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18.19). Vedem astfel pe de o parte doi oameni rugânduse, iar pe de cealaltă parte, o armată formidabilă. Victoria este a primilor; masa atacatorilor este zdrobită, fără ca aceştia să-şi poată explica cum. Şeful lor se întoarce „cu faţa ruşinată (lit: cu ruşinea feţei)”, pentru a pieri, la rândul său, asasinat de cei doi fii ai săi.

După împăratul Asiriei vine împăratul spaimelor: Moartea (Iov 18.14), vrăjmaş încă mai înfricoşător, care se prezintă pentru a-l înghiţi pe Ezechia. Dar şi contra acestuia rugăciunea lui este suverană şi Dumnezeu îl scapă din nou.

Observăm cu tristeţe că această fericită domnie nu se sfârşeşte fără o pată întunecată: o gravă slăbiciune, generată de mândrie, care va fi urmată de umilinţă, iar apoi de restaurare.