Mana Zilnica

2 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu, trimițând pe propriul Său Fiu, în asemănare cu carnea păcatului și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne.

Romani 8.3

Este de cea mai mare importanță să cunoaștem că Dumnezeu, în moartea lui Hristos, a rezolvat problema nu doar a păcatelor noastre, a vinei noastre, ci și pe cea a păcatului nostru, a naturii noastre rele – „Dumnezeu, trimițând pe propriul Său Fiu, în asemănare cu carnea păcatului și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne”.

Deci El a judecat deja păcatul, rădăcina și tulpina lui. Hristos a zdrobit toată puterea lui Satan (așa cum Dumnezeu a zdrobit în adâncul Mării Roșii întreaga putere a Egiptului – imaginea puterii lui Satan) în moartea Sa. Consecința acestui lucru este că eu, crezând în Hristos, sunt scos prin moartea Lui din starea în care mă aflam (sunt scos din Egipt) și, prin învierea Lui, sunt adus într-un loc nou, un loc (în Hristos Isus) unde nu numai că nu mai există nicio condamnare, dar unde legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Prin urmare, Dumnezeu poate spune acum celor credincioși: „Voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (Romani 8.9). Răscumpărarea noastră este în acest fel completă. Dumnezeu a acționat în favoarea noastră – toate cerințele Lui au fost întâmpinate și satisfăcute de către sângele lui Hristos – și nea scos din starea veche, aducându-ne la Sine Însuși. Am trecut deja din moarte la viață, moartea și judecata fiind lăsate pentru totdeauna în urma noastră. Nu mai suntem în firea păcătoasă, nu mai suntem priviți ca și copii ai lui Adam. Fiindcă am murit împreună cu Hristos, orice legătură cu vechea noastră stare a fost tăiată, iar acum suntem în Hristos, acolo unde El este, și în consecință suntem oameni răscumpărați.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumind totdeauna Celui care este Dumnezeu și Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Efeseni 5.20

Fiți mulțumitori!

Un renumit poet a mers odată în vizită la un bolnav, care întotdeauna era morocănos și mai mereu se plângea. „Mai întâi să mulțumim”, a spus poetul, „iar dacă nu veți putea face aceasta, o voi face eu în locul dumneavoastră”. Poetul s-a rugat pentru bolnav, mulțumindu-I lui Dumnezeu: pentru mâncarea acestuia, pentru patul bun, apoi pentru că familia sa, în ciuda firii sale nesuferite, îl trata atât de prietenos, pentru că putea să doarmă câteva ore pe noapte, precum și pentru multe alte binefaceri de care avea parte. După ce poetul s-a rugat un timp astfel, mulțumind mereu, bolnavul l-a întrerupt prin cuvintele: „Opriți-vă! Toată viața mea nu-mi voi mai deschide gura decât pentru a mulțumi!”.

Instigatorul la nemulțumire este vrăjmașul cel vechi, diavolul. El a avut succes la primii oameni, sădind în inima lor nemulțumirea față de lucrarea lui Dumnezeu. Și noi moștenim această nemulțumire de la strămoșii noștri. Tot timpul găsim în firea noastră veche motive pentru a fi nemulțumiți. Dar lucrurile nu trebuie să rămână așa. Mântuitorul, prin jertfa Sa de la cruce, a adus posibilitatea de a primi o natură nouă, o gândire nouă, care privește lucrurile în lumina cerească. Și dacă suntem sinceri în fața lui Dumnezeu, vom constata că avem mai multe lucruri pentru care putem să-I mulțumim decât de care acum suntem nemulțumiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂȘTIGUL RECIPROC AL RELAȚIILOR – Fundația SEER

„Fiecare din voi să se uite… la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

Dacă singurul motiv pentru care ești darnic este să vezi ce poți primi ca răsplată, vei fi dezamăgit. Biblia spune: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”. Atunci când te dăruiești unei persoane în scopul dezvoltării ei și pentru binele ei, atunci dăruiești cu adevărat – și Dumnezeu te va binecuvânta pentru asta!

Dacă ești căsătorit sau dacă ești părinte, știi lucrul acesta din experiență proprie. Care este lucrul pe care soțul sau soția ta îl prețuiește cel mai mult? Banii din cont, sau timpul tău liber, pe care i-l dăruiești fără a aștepta ceva în schimb? Ce ar prefera să aibă copiii tăi? O jucărie, sau atenția ta neîmpărțită cu altceva? Cei ce te iubesc preferă să te aibă pe tine, nu ceea ce le poți da. E un lucru înțelept să investești în tine și în cariera ta, dar niciodată în detrimentul celor ce contează cel mai mult. Dacă ai succes în carieră, dar în familie ești un eșec, succesul tău va fi lipsit de valoare, iar regretele vor fi reale.

Solomon a fost faimos pentru înțelepciunea și avuția sa. Cu toate acestea, el a scris: „Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt” (Eclesiastul 2:11). Învață din greșelile lui Solomon.

Nu investi în lucruri, investește în relații. Iată cum ar trebui să funcționeze relațiile: „Câștigăm împreună – câștigăm de multe ori.” Când cauți binele altora, Dumnezeu îți promite că ți se vor întâmpla lucruri bune: „fiecare… va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut”. (Efeseni 6:8)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 30:15-27

Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; … toate sunt gata. Veniţi…„ (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfinţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi acasă? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbătoare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se ocupă de curăţirea acestor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare potrivită cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această curăţire este atinsă tocmai prin intermediul Paştelui pe care au venit să-l celebreze. Sângele animalelor înjunghiate le asigură sfinţirea.

Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dumnezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).

În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmează sărbătoarea Azimelor. Ea ne  vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o însoţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugăciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri”.