Mana Zilnica

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți pe Dumnezeu.

1 Corinteni 6.20

Cât valorează viața mea? (1)

Fiul a mers la magazinul cu bijuterii și i-a arătat proprietarului piatra. „Copile, unde ai găsit piatra asta? Este una dintre cele mai rare pietre din lume… o vreau, oricât ar costa!”

Copilul a ridicat două degete. „200.000 de dolari? O cumpăr chiar acum!”

Copilul nu a știut ce să zică … și a fugit acasă. „Tată! Tată! Proprietarul magazinului de bijuterii vrea să cumpere piatra pentru 200.000 de dolari.” — „Fiule…, acum știi cât valorează viața ta?”

Nu contează de unde vii, unde te-ai născut, ce culoare are pielea ta sau câți bani are familia din care provii. Contează însă unde alegi să te așezi, cu ce oameni alegi să te însoțești și cât anume alegi să estimezi că valorează ființa ta. Poate că ți-ai trăit toată viața înconjurat de oameni care te-au văzut că valorezi doar 2 dolari sau poate chiar tu însuți la atâta te-ai estimat: 2 dolari, când, de fapt, fiecare poartă un diamant în ființa lui! Noi suntem cei care alegem să ne înconjurăm cu oameni care pot vedea diamantul dinlăuntrul nostru. Putem alege să ne expunem în piață pentru 2 dolari, la muzeu pentru 200 de dolari sau la magazinul cu bijuterii pentru 200.000 de dolari!

Pentru Dumnezeu, noi nu valorăm nici 2 dolari, nici 200.000 de dolari. Pentru Dumnezeu, noi suntem inestimabili, pentru că El Și-a dat viața pentru noi, chiar știind că s-ar putea ca noi să nu-L iubim. Aceasta este dragostea supremă: să mori pentru cineva când știi că s-ar putea să nu te iubească.

Dumnezeu te iubește! Fii un diamant!

coordonatori Bob & Debby Gass

DARURILE UNICE ALE FIECĂRUIA DINTRE NOI (1) – Fundația SEER

„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18)

Și azi, tot din reflecțiile președintelui companiei Strategic Media Solutions, Karen Williams: „Pentru a funcționa bine ca echipă, fiecare persoană trebuie să fie instruită să înțeleagă cum funcționează ceilalți. E singura modalitate prin care ei pot comunica, căci fiecare dintre ei vorbește o limbă complet diferită.

Vizionarul trebuie să aducă viziunea în văzul tuturor pe tot parcursul etapei de implementare, așa încât toți să poată ține minte de ce fac ceea ce fac. Ei trebuie să înțeleagă faptul că persoanele orientate spre proces și persoanele orientate spre sarcini au unități de măsură diferite pentru propriul lor succes și trebuie să certifice progresul și reperele finalizate cu laude și celebrare.

Persoana orientată spre proces trebuie să fie în stare să încurajeze vizionarul că prin intermediul proceselor, viziunea lui se va realiza. Și totodată va trebuie să încurajeze persoana orientată spre sarcini spunându-i că absolut fiecare sarcină este imperativă pentru succesul viziunii și că realizarea sarcinilor potrivit proceselor stabilite este crucială pentru succes.

Tot astfel, persoana orientată spre proces și persoana orientată spre sarcini trebuie să înțeleagă faptul că vizionarul are nevoie de încurajare prin răspunsurile care demonstrează sprijinul lor pentru viziune. Vizionarul nu poate fi lider fără această înțelegere. Persoana orientată spre proces nu poate sluji sau conduce fără această înțelegere. Persoana orientată spre sarcini nu poate sluji fără această înțelegere.

Pentru fiecare persoană există „o măsură” diferită, fapt care îi va permite să fie evaluat succesul în rolul ei particular. Și, firește, cheia este folosirea darului potrivit la locul potrivit, comunicarea valorii lui întregii echipe și continua susținere a lui pe plan personal, cât și public.”

Acesta este cred motivul pentru care apostolul Pavel a scris „echipei” sale: „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.” (Filipeni 1:3).

de Jean Koechlin

2 Cronici 23:12-21

Încoronarea lui Ioas şi apariţia lui în public au dejucat toate planurile răutăcioasei Atalia. În acelaşi fel, învierea Domnului Isus a nimicit planurile Vrăjmaşului.

Uzurpatoarea este trecută prin ascuţişul săbiei. Pedeapsa ei subită o ilustrează pe cea a lui Antihrist la apariţia Domnului. Acel „om al păcatului” va fi aruncat de viu în iazul de foc, împreună cu capul imperiului roman.

Cu toate acestea, ca şi mama ei Izabela, Atalia, această femeie dezgustătoare, ucigaşă a propriilor copilaşi, ne duce cu gândul la falsa Biserică, marea creştinătate cu numele. Ea a vrut să domnească sacrificând în acest scop sufletele de care era responsabilă.
Care este judecata lui Dumnezeu? „Pentru că zice în inima ei: <Şed ca împărăteasă şi nu sunt văduvă şi nu voi vedea nicidecum întristarea>, de aceea, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte şi întristare şi foamete şi va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care o judecă, este puternic” (Apocalipsa 18.7-8).

Moartea Ataliei este urmată de cea a lui Matan, preotul lui Baal, apoi de introducerea ceremonială a domniei lui Ioas.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 oct. 2020

21 Octombrie 2020

Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, pentru că cererea ta a fost ascultată și soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan”.

Luca 1.13

Zaharia și Elisabeta „erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile și rânduielile Domnului” (versetul 6). Ei erau asemenea celor despre care a scris profetul Maleahi: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui” (Maleahi 3.16).

După patru sute de ani de la această profeție, lucrurile nu se schimbaseră prea mult. La conducere erau tot oamenii nepotriviți, Irod era împărat în Iudeea (Luca 1.5), iar cei credincioși se confruntau cu dezamăgiri – Zaharia și Elisabeta nu aveau copii și erau amândoi înaintați în vârstă. Drumul credinței nu este niciodată ușor, fiindcă trăim într-o lume plină de păcat, iar Dumnezeu dorește să ne simțim slăbiciunea, astfel încât să devenim tot mai dependenți de El.

Poate că Elisabeta se resemnase cu gândul că nu va avea copii, însă Zaharia încă se ruga pentru un fiu (versetul 13). Domnul i-a răspuns tocmai la ceasul arderii tămâii (versetul 10). El lucra, cu un har răbdător, către acel moment când avea să vină împlinirea timpului și când avea să-L trimită pe Fiul Său (Galateni 4.4). Gabriel i s-a arătat lui Zaharia în templu și i-a spus: „Nu te teme!” – o minunată încurajare pentru a crede promisiunea că soția sa va da naștere înainte-mergătorului lui Mesia. Fie ca și noi să învățăm să ne încredem în Dumnezeu!

S. Attwood

Dar niciunul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării pentru el însuși (răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că trebuie să renunțe la ea).

Psalmul 49.7,8

Cât valorează viața mea? (1)

Într-o zi, un băiețel l-a întrebat pe tatăl său: „Tată, cât valorează viața mea?”.

Fără să-i dea băiatului un răspuns la întrebare, tatăl i-a dat acestuia o piatră și i-a spus să meargă la piață și să o vândă. Dacă îl va întreba cineva cât costă piatra, să ridice două degete, fără să spună ceva.

Băiatul a plecat la piață să vândă piatra. După un timp, o femeie l-a întrebat: „Cât costă piatra aceasta? Este frumoasă, vreau să o am în grădina mea”.

Băiatul nu a spus nimic, doar a ridicat două degete. „2 dolari?”, a întrebat femeia. „O cumpăr!”

Băiatul, uimit, a fugit acasă și i-a spus tatălui: „Tată, o femeie vrea să cumpere piatra pentru 2 dolari”.

Tatăl însă i-a spus băiatului: „Fiule, vreau să iei piatra și să o duci la muzeu. Dacă vrea cineva piatra, să nu spui nimic, doar ridici două degete”.

Fiul a mers la muzeu, iar un bărbat a observat piatra și l-a întrebat pe băiat: „Cu cât vinzi piatra?”.

Băiatul a ridicat două degete, fără să spună ceva. „200 de dolari? O cumpăr!”

Băiatul, șocat, a fugit acasă și i-a spus tatălui: „Tată, un bărbat de la muzeu vrea să cumpere piatra pentru 200 de dolari. Ce să fac?”.

Însă tatăl i-a răspuns: „Fiule, ultimul loc în care vreau să duci piatra este la magazinul cu bijuterii. Arată-i-o proprietarului fără să spui nimic, iar dacă te va întreba cât costă, doar ridici două degete”.

coordonatori Bob & Debby Gass

DARURILE UNICE ALE FIECĂRUIA DINTRE NOI (1) – Fundația SEER

„Avem felurite daruri” (Romani 12:6)

În lucrarea spirituală, ca în oricare alt domeniu, trebuie să înțelegem procesul individual care vine cu înzestrarea fiecărei persoane. Karen Williams, președintele companiei Strategic Media Solutions, scrie: „O lucrarea se compune din mai multe persoane înzestrate cu daruri, conduse de o viziune comună, pusă de Dumnezeu în liderul ei.

Aceste persoane pot fi grupate în trei categorii:

1) vizionari;

2) orientați spre proces;

3) orientați spre sarcini.

Există un răspuns emoțional din partea fiecărei persoane, în domeniul pentru care este înzestrată, întrucât are legătură cu nașterea și concretizarea cu succes a viziunii. Vizionarul atinge „o stare de extaz” când viziunea devine clară. Când o va prezenta celor responsabili cu „înfăptuirea” viziunii, el crede că cei care participă vor fi la fel de „extaziați” precum a fost și el în momentul în care a primit această viziune extrem de clară și care va schimba lumea. Pentru vizionar, când viziunea este perfect clară, este îndeplinită 100%. De aceea, el poate continua și poate primi alte viziuni cu mult înainte ca prima să fie cu adevărat înfăptuită.

Dar pentru persoana orientată spre proces, viziunea care a fost prezentată este „în așteptare” până când poate fi transpusă în faptă. Pentru persoana orientată spre proces „extazul” emoțional survine atunci când procesele sunt definite și documentate clar și când simte că va susține cu succes înfăptuirea viziunii. Așadar, „extazul” său nu se produce decât după ce viziunea a fost prezentată.

Pentru persoana orientată spre sarcini, viziunea care a fost prezentată este tot „în așteptare,” întrucât nu i s-a trasat nici o sarcină de efectuat. „Extazul” său emoțional apare odată cu îndeplinirea sarcinilor, deoarece aceste lucruri le poate tăia de pe lista lui ca sarcini îndeplinite. Astfel, „extazul” său nu se produce decât la sfârșitul îndeplinirii sarcinilor care au fost trasate în cadrul proceselor.”

Iată deci de ce este atât de necesar să-ți înțelegi darul și înzestrarea ta unică!

de Jean Koechlin

2 Cronici 23:1-11

De data aceasta, în mijlocul nopţii morale care domneşte în Iuda, este ca şi cum un far îşi proiectează fasciculul de lumină asupra lui Ioas, importantul prinţişor. Toate sfaturile lui Dumnezeu îl vizează de acum înainte pe acest copil slab, ultimul „fiu al lui David„ (Ps. 89. 29, 36).

Câte analogii aici cu o altă perioadă, şi mai întunecată, când Irod avea să ocupe pe nedrept tronul la Ierusalim! Adevăratul împărat al iudeilor, născut în Betleem, a fost scăpat, ca şi Ioas aici, de la masacrul ordonat de uzurpator. De-a lungul întregii vieţi, Isus a rămas ascuns sub umilul „chip de rob” pe care a ales să-l poarte. Şi, chiar acum, El este ascuns de ochii lumii, în cer, unde numai credinţa Îl poate vedea şi cunoaşte. În acest capitol avem un exemplu al zilei arătării Lui în glorie. Precum aceşti leviţi şi aceste căpetenii ale poporului, aceia care astăzi Îi slujesc şi-L aşteaptă vor fi cu El în ziua aceea. Ei se vor arăta împreună cu Isus în glorie
(vezi Colos. 3.4; 1 Tes. 3.13).

Cât de privilegiaţi suntem pentru că facem parte din escorta binecuvântată şi putem să fim „cu împăratul când intră şi când iese” (v.7)! Şi, pentru că aceasta este partea noastră, a creştinilor, să ne ţinem aproape de El prin credinţă, încă de acum, când, pentru încă puţină vreme, El Se află în afara vederii noastre, în cer!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 oct. 2020

20 Octombrie 2020

Am istorisit cu buzele mele toate judecățile gurii Tale.

Psalmul 119.13

Meditații asupra Psalmului 119 (2)

Dacă Domnul ne arată ceva din Cuvântul Său, dacă ne oferă un nou adevăr și o nouă binecuvântare, acestea sunt nu doar pentru noi, ci trebuie să le împărtășim și altora. Și ar fi de preferat să facem acest lucru față în față. Știu că astăzi, cu ajutorul rețelelor de socializare, apăsăm un buton și putem împărtăși un lucru peste tot în lume, însă trebuie să căutăm să vorbim și unul cu celălalt și să spunem: «În această dimineață am găsit un lucru foarte prețios pentru mine în Cuvântul lui Dumnezeu și vreau să-l împărtășesc cu tine». Putem face acest lucru față de o persoană, față de familia noastră sau față de un grup de credincioși, însă cu buzele noastre trebuie să istorisim judecățile gurii Sale.

Exact acest lucru l-a făcut Domnul Isus. Psalmul 40, care vorbește în mod profetic despre El, descrie ceea ce am găsit scris în Psalmul 119: „Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii mele. Am vestit dreptatea în adunarea cea mare; iată, nu mi-am oprit buzele, Doamne, Tu o știi. N-am ascuns dreptatea Ta în inima mea, am vorbit despre credincioșia Ta și despre mântuirea Ta; n-am ascuns bunătatea Ta și adevărul Tău adunării celei mari” (versetele 8-10). Legea era în inima Lui, însă El a predicat-o și altora.

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie mai întâi să fie prețios pentru sufletele noastre, înainte să-l putem împărtăși altora. Avem o imagine cu privire la acest lucru în cartea Rut. Ea a cules spice și a mâncat din ce culesese, iar după ce s-a săturat a dus și soacrei sale (Rut 2.18). Am putea crede că acesta a fost un mod egoist de a proceda: întâi ea a mâncat până s-a săturat, după care a dus ce a mai rămas soacrei sale. Însă, din punct de vedere spiritual, nu poate exista altă cale – trebuie ca mai întâi să ne hrănim noi cu Cuvântul lui Dumnezeu, până ne săturăm, după care să-l împărtășim și altora.

M. Vogelsang

Da, toți cei care nădăjduiesc în Tine nu vor fi rușinați; ci de rușine vor fi dați cei care lucrează cu viclenie, fără temei.

Psalmul 25.3

Un răspuns potrivit

Un ateu ținea un discurs prin care combătea credința și își bătea joc de tot ce este sfânt. La sfârșit a pus în discuție întreaga expunere, așa că i-a invitat pe toți cei care puteau aduce contraargumente să vină în față. S-a așternut o liniște adâncă și se părea că nimeni nu era dispus să dea o replică ateului. Deodată, liniștea a fost întreruptă și trei tinere au pășit în față. Ele au spus: „Nu putem răspunde argumentelor dumneavoastră, dar vrem să cântăm o cântare!”. Și au început să cânte:

Isuse, eu vreau să-Ți urmez,
Căci Tu pentru mine Te-ai dat;
Și pe vreme bună, dar și în furtună,
Isuse, eu vreau să-Ți urmez.

Cântarea lor a mișcat inimile oamenilor. Unii s-au ridicat să le vadă mai bine, alții plângeau de bucurie. Acele tinere au avut curajul să cânte despre credința lor în Mântuitorul Isus Hristos. Toate argumentele ateului s-au prăbușit. Întrunirea s-a încheiat cu o cântare spre gloria Mântuitorului, iar ateul a părăsit sala fără ca măcar să i se știe numele. Astfel, prin curajul acelor tinere, cuvintele versetului de astăzi au fost puse în practică.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU-I LĂSA BALTĂ! – Fundația SEER

„Fiii tăi vin (acasă) de departe” (Isaia 60:4)

Una dintre învățăturile pe care ni le-a dat Domnul Isus, în pilda fiului risipitor, este următoarea: Nu renunța la cineva, indiferent cât de rele sunt lucrurile din viața acelei persoane. Noi renunțăm prea repede, deoarece:

1) Vedem doar purtarea acelei persoane… dar nu cunoaștem experiențele prin care a trecut și care au făcut-o ceea ce este în prezent. Uneori, oamenii „reacționează” din durerea pricinuită de rănile nevindecate și din cauza problemelor nerezolvate pe care le duc cu ei în inima lor. Uneori mânia lor maschează teama lor profundă. Alteori, ei se poartă ca părinții disfuncționali care i-au crescut, întrucât acestea au fost uneltele care le-au fost date pentru a lucra. Și până când nu văd la alții o altă cale mai bună de a gestiona viața, vor rămâne blocați.

2) Nu știm cu ce se luptă oamenii. Nu lăsa aparențele să te păcălească! Se poate să locuiești într-o casă frumoasă, să conduci o mașină drăguță spre un loc de muncă profitabil… și cu toate acestea să ai o căsnicie care se clatină, copii care se răzvrătesc, iar mintea ta s-o ia razna. Astfel de oameni au nevoie de compasiunea ta. În loc să-i cataloghezi drept o cauză pierdută, roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea cuvinte pline de înțelepciune.

Prorocul Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.” (Isaia 50:4). Dacă vei continua să te rogi pentru astfel de oameni și vei încerca să-i ajuți, Dumnezeu te va face un „paramedic” al harului și al milei Sale pentru ei. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu renunța la ei – căci nici Dumnezeu nu a renunțat!

de Jean Koechlin

2 Cronici 22:1-12

Cât de trist este acest capitol! Ahazia, sfătuit de mama lui şi de rudele din partea lui Ahab, se aliază cu Ioram, împăratul lui Israel, şi merg împreună într-o nouă expediţie împotriva sirienilor. Această asociere fatală duce la pieirea lui (v. 7). Moare de o moarte violentă.

Acum să ne întoarcem puţin la această istorie: Cei şase fraţi ai lui Ioram au fost omorâţi chiar de el (21.4). Apoi toţi fiii săi au fost ucişi de arabi, în afară de cel mai tânăr dintre ei, Ahazia (v. 1). În sfârşit, la a treia generaţie, în urma unui alt masacru care se abate asupra spiţei imperiale, îi supravieţuieşte încă o dată doar un singur descendent: Ioas, un copilaş. Cum se pot explica aceste exterminări succesive? Prin îndârjirea lui Satan, decis să întrerupă linia genealogică a lui David, care avea să ducă la Hristos.

Pe de altă parte, cum se explică faptul că, în pofida tuturor circumstanţelor, un membru supravieţuieşte de fiecare dată „unul singur şi cel mai slab” totuşi un descendent al familiei împărăteşti? Prin credincioşia harului lui Dumnezeu! El Îşi ţine promisiunea făcută lui David, că-i va păstra o lumină (2 Împăraţi 8.19). O lumină care acum nu mai este decât un fitil care fumegă … (vezi Matei 12.20).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 oct. 2020

19 Octombrie 2020

Sunteți întristați prin felurite încercări.
Harul felurit al lui Dumnezeu.

1 Petru 1.6; 4.10

„Sunteți întristați prin felurite încercări.” Nimeni care trăiește pe pământ nu poate scăpa de o astfel de experiență. Unele încercări sunt scurte, altele sunt profunde și de durată, lăsând urme adânci în viețile noastre. Moise, omul lui Dumnezeu, a spus că și cei care trăiesc mai mult decât ceilalți au în viață parte doar de trudă și de durere (Psalmul 90.10). David a exclamat: „Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? … Până când mă voi sfătui în sufletul meu, cu durere în inima mea, în fiecare zi?” (Psalmul 13.1,2). Durerea produsă de încercare este reală și adesea simțim că nimeni nu ne poate înțelege în suferința noastră.

Scriptura spune însă în altă parte: „Socotiți ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin felurite ispite [sau încercări]” (Iacov 1.2). Răspunsul creștin la suferință nu este cel de a anihila simțămintele, așa cum unele religii și filosofii proclamă. Mai degrabă, noi recunoaștem realitatea suferințelor noastre, în timp ce înțelegem că Dumnezeu lucrează ceva în noi și prin noi atunci când trecem prin încercări. Și știm că așa stau lucrurile datorită „harului felurit al lui Dumnezeu”. Cuvântul tradus aici cu „felurit” semnifică o mare varietate, în felul în care o pictură conține o varietate de culori. Este minunat faptul că același cuvânt este folosit și pentru „feluritele” încercări ale noastre.

Când pare că varietatea încercărilor nu are sfârșit, să știm că nici varietatea harului lui Dumnezeu nu are sfârșit. Nicio încercare nu este atât de adâncă, încât bunătatea lui Dumnezeu să nu se poată coborî până la noi. Nicio dificultate nu este atât de unică, încât Dumnezeu să nu-i poată răspunde cu un har pe măsură.

S. Campbell

Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Efeseni 2.8

Un cadou condiționat

Vizita săptămânală a bunicii este de fiecare dată o adevărată sărbătoare pentru fiica noastră de patru ani. Cu mult înainte ca bunica să sosească, fetița stă nerăbdătoare în poarta grădinii și o așteaptă acolo.

Dar astăzi, micuța Lia stă ascunsă. Nu dorește nici măcar să-i spună „bună ziua”. De ce? Bunica îi promisese la ultima ei vizită: „Data viitoare îți voi aduce un cadou, dacă vei fi cuminte până atunci”. Dar Lia se certase cu fratele ei. Conștiința ei apăsată îi spunea că nu merita niciun cadou.

Când însă bunica își ia rămas bun astăzi de la ea, o ia pe Lia în brațe și îi promite: „Săptămâna viitoare îți voi aduce cu adevărat un cadou”. Micuța, lăsând să se vadă cum tristețea îi cuprinde chipul, a întrebat: „Dacă sunt cuminte…?”. Nu, de data aceasta bunica nu a mai legat de promisiunea ei nicio condiție. Lia radiază de bucurie. În sfârșit se putea bucura în voie în săptămâna ce urma!

La fel a lucrat Dumnezeu cu noi, oamenii. În Vechiul Testament, El a dat Legea, cele zece porunci. „Fă așa, și vei trăi!” Dar niciun om nu a reușit să atingă acest standard. Dorința păcătoasă este mai puternică.

De aceea, Dumnezeu a înlocuit Legea cu harul. Fiul Său, Isus Hristos, a venit la noi pe pământ pentru a muri la cruce pentru oamenii păcătoși. Cine își recunoaște păcatele și crede în Mântuitorul primește viața veșnică în dar, fără nicio condiție.

coordonatori Bob & Debby Gass

VINO CU PROBLEMA TA LA DOMNUL ISUS! – Fundația SEER

„O femeie, care avea o scurgere de sânge, s-a atins de poala hainei lui Isus” (Luca 8:43-44)

Biblia spune: „era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit” (v. 43-48).

Această femeie avea o problemă care o secătuia de viață, o problemă pe care niciun doctor n-o putuse vindeca. Așa că, ea a făcut ceea ce trebuie să faci și tu: a mers cu problema ei la Domnul Isus, s-a atins de El prin credință și a fost vindecată. Gândește-te câte obstacole a trebuit să doboare… Doisprezece ani de suferință! Un sentiment de neajutorare și de disperare pentru că „îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.” Și-apoi, mai era și mulțimea care Îl înghesuia pe Isus și care îi stătea în cale! Cu toate acestea, în clipa în care în credința ei s-a atins de Domnul Isus, a fost vindecată.

Deci, care este problema ta cea mai mare astăzi? Este una pe termen lung? Acasă sau la locul de muncă? E o problemă de sănătate sau un obicei îndărătnic? Nu te opri până nu ajungi cu problema ta la Domnul Isus!… chiar dacă asta înseamnă să te pleci pe genunchi în rugăciune și să dobori toate obstacolele care îți stau în cale.

Atinge-te de Domnul Isus, prin credință – așa poți fi vindecat!

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată caracterul de carte a harului! În afara excepţiilor justificate de evenimente, cartea a acoperit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin contrast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi trebuie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în contrast cu „lucrurile bune” pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, acoperirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dumnezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă măreţie peste întunericul care se lasă asupra împărăţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât păcatul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i recapitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 oct. 2020

18 Octombrie 2020

Cel care aduce jertfă de laudă Mă glorifică și celui care-și rânduiește calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

Psalmul 50.23

O cale pusă în rânduială începe prin a-I da lui Dumnezeu locul cuvenit și prin a face ceea ce este drept înaintea Lui și înaintea oamenilor. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe toți creștinii să facă cereri, rugăciuni și mijlociri pentru toți oamenii, în special pentru toți cei așezați în poziții înalte, ca astfel să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cinstea (1 Timotei 2.1,2). Dându-I lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine, onorând pe cei care cârmuiesc și ducând o viață de rugăciune, Îl introducem astfel pe Dumnezeu în toate detaliile vieții noastre.

Credincioși fiind, trebuie să-L reprezentăm pe Domnul în această lume. În noi înșine suntem neputincioși, așa cum El Însuși a spus: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Când însă umblăm în prezența Lui, ne vom bucura de ajutorul Său.

A existat o singură excepție de la această regulă. Domnul Isus Hristos a experimentat contrariul, atunci când L-a onorat pe Dumnezeu și Și-a rânduit calea prin ascultare și dragoste. Totuși a fost părăsit de Dumnezeul pe care L-a onorat permanent în viața Sa – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22.1). Prin Duhul profetic, Domnul Isus a descris această încercare în felul următor: „El mi-a frânt puterea în drum, mi-a scurtat zilele” (Psalmul 102.23).

Deși trăise întotdeauna în totală dependență de Dumnezeu și în comuniune perfectă cu El, Domnul Isus a fost totuși părăsit de Dumnezeul sfânt și drept (2 Corinteni 5.21). Domnul Isus nu a primit niciun ajutor de la Dumnezeul Său atunci când plătea pentru păcatele noastre, ca Înlocuitor al nostru, și când suferea mânia lui Dumnezeu, pe care noi o meritam. Am putea vreodată să-I mulțumim și să-L lăudăm îndeajuns?

A. E. Bouter

Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.

Psalmul 73.25

Recunoștință

Când privim la lumea creată, ar trebui să fim cuprinși de mulțumire pentru faptul că Isus Hristos este Creatorul. În creație vedem măreția Domnului Isus. Totuși, când ne gândim la umblarea pe pământ a Domnului, la mântuirea pe care a adus-o, la suferințele Sale pe cruce, la grija neîncetată pe care ne-o poartă zi de zi, la viitorul pe care-l pregătește, atunci inimile și cuvintele ar trebui să se reverse în recunoștință. El, Dumnezeu, deși nu a renunțat niciodată la divinitatea Lui, a părăsit cerul, a devenit Om, S-a născut într-un grajd, a fost un Copilaș supus părinților Săi, a lucrat pentru a-Și câștiga existența și nu a avut o casă sau vreun lucru pe care să-l poată numi proprietatea Lui. Deși era Rege, a slujit, a vindecat bolnavii, i-a mângâiat pe cei îndurerați, le-a arătat milă celor din popor, le-a împlinit nevoile fizice și spirituale, cu toate că și El, ca Om, a cunoscut foamea, setea și oboseala.

În lucrarea Lui publică, Domnul a fost neînțeles și batjocorit de mulți, chiar și de prietenii și de rudele Lui. Deși nevinovat, a fost arestat, batjocorit, biciuit, expus oprobiului public, declarat vinovat, răstignit. Și, în tot acest timp, Domnul susținea toate prin puterea Sa și îi ierta pe cei care Îi făceau acele nedreptăți. Murind ca să ne mântuiască, Domnul Isus Hristos a fost făcut păcat, deși nu păcătuise niciodată și nici nu putea păcătui. O, dacă am fi mai recunoscători și mai mulțumitori pentru măreața lucrare a Domnului Isus pentru mântuirea noastră!

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVINGE TEAMA DE LIPSURI! – Fundația SEER

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic” (Psalmul 23:1)

Oare de ce sunt credincioșii comparați în Biblie cu oile? Probabil pentru că ele sunt cele mai dependente creaturi de pe pământ; ele trebuie să aibă încredere în păstor pentru toate nevoile lor. Și așa dorește Dumnezeu să trăiești și tu: în dependență de El.

Când trăiești în mod constant cu teama de a nu duce lipsă, nu te încrezi suficient în Dumnezeu. Această teamă fundamentală determină multe dintre fricile noastre, inclusiv teama de a nu deveni o persoană cu dizabilități sau teama de bătrânețe, teama de a investi sau teama de a fi pensionar sărac. În forma sa extremă, teama de a nu duce lipsă poate duce la anxietate. Totodată este una dintre rădăcinile care cauzează lăcomia. Poți deveni atât de obsedat ca să agonisești, încât vei strânge mai mult decât ai nevoie. Lucrul acesta te poate face să devii un dependent de muncă, dorind ca nici tu, nici copiii tăi să nu mai experimenteze vreodată disconfort, neplăceri și lipsuri. Și, ca toate fricile, ea are la bază o convingere eronată despre Dumnezeu și despre capacitatea și disponibilitatea Sa de a avea grijă de tine. „Domnul este Păstorul meu (ca să mă hrănească, să mă călăuzească și să mă ocrotească): nu voi duce lipsă de nimic.”

Nu mai trăi ca și cum nu crezi ceea ce ți-a promis Dumnezeu!

O bună strategie pentru tine ar fi să înveți promisiunile, să le înțelegi pe cele care sunt condiționate, să întrunești condițiile și să te odihnești în dragostea și în credincioșia Sa. Asta nu înseamnă că trebuie să stai cu mâinile în sân. și să aștepți ca Dumnezeu să facă lucrul pentru care te-a înzestrat și te-a desemnat pe tine să-l faci…

Tu trebuie să faci lucrurile naturale… și să te încrezi în El pentru cele supranaturale!

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:25-37

În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins…!

Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca „sau a binecuvântării” (citiţi Ps. 107. 21, 22).

Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gândeşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 oct. 2020

17 Octombrie 2020

În aceasta și eu mă deprind să am în totul o conștiință fără vină față de Dumnezeu și față de oameni.

Fapte 24.16

Mă tem că acest lucru nu este înțeles așa cum ar trebui și că există o atitudine ușuratică, nepăsătoare, cu privire la păcat și la vină, ceea ce constituie o mare întristare pentru Duhul lui Dumnezeu. Ne mulțumim să facem mărturisiri doar cu buzele, fără să avem un simțământ adânc al gravității păcatului înaintea lui Dumnezeu. Lucrul cu privire la care ne facem vinovați nu este judecat în toate rădăcinile lui morale și, ca o consecință a acestei atitudini ușuratice cu privire la păcat, inima se împietrește, iar conștiința își pierde delicatețea. Acest lucru este foarte grav. Nu sunt multe lucruri mai prețioase decât o conștiință delicată. Nu ne referim la o conștiință scrupuloasă, care este guvernată de tipicurile ei; nici de o conștiință morbidă, care este guvernată de temerile ei. Aceste două tipuri de conștiințe sunt o pacoste pentru oricine. Ne referim însă la o conștiință delicată, care este guvernată, în toate lucrurile, de către Cuvântul lui Dumnezeu și care are ca punct de referință, în toate situațiile, autoritatea lui Dumnezeu.

Această conștiință este o comoară inestimabilă. Ea reglementează orice lucru, ia cunoștință chiar și despre cea mai mică chestiune legată de umblarea și de obiceiurile noastre zilnice – de felul în care ne îmbrăcăm, de felul în care ne mobilăm casa, de întregul nostru comportament, de felul cum ne conducem afacerile sau, dacă suntem salariați, de felul în care ne achităm de îndatoririle noastre, oricare ar fi ele. Pe scurt, toate lucrurile intră în sfera influenței morale sănătoase a unei conștiințe delicate. Pavel, cel mai onorat dintre apostoli și mai privilegiat dintre sfinți, dădea o mare atenție faptului de ași păstra conștiința fără vină, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

C. H. Mackintosh

Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre și să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Matei 5.16

Lumini

Cu secole în urmă, un nobil bogat s-a gândit să lase o moștenire consătenilor săi. A socotit că cel mai bun și mai mare dar pe care îl poate oferi este să le construiască o biserică. Luând această hotărâre, nu i s-a permis nimănui din sat să calce pragul bisericii până la terminarea construcției. În ziua inaugurării, oamenii din sat s-au adunat să admire noua construcție. Totul era frumos, dar lipsea sursa de lumină. În loc de răspuns, nobilul a făcut cadou fiecărei familii câte o lampă cu gaz și le-a arătat că în pereții bisericii se află locuri în care se vor pune lămpile. „Această biserică va fi luminată dacă voi veți veni să ascultați Cuvântul lui Dumnezeu și dacă fiecare familie își va aduce lampa care va lumina clădirea”, a spus nobilul.

Chemarea fiecărui om este de a veni la Cel care este Lumina lumii – Domnul și Mântuitorul care Și-a dat viața la cruce pentru mântuirea tuturor celor care cred în El. Cine Îl urmează pe Mântuitorul va deveni o lumină în viața de familie, în societate, în biserică. Să ne gândim cum ar fi lumea în care trăim, dacă toți oamenii ar veni la Isus, și astfel ar deveni lumini în lume! Atunci ceața păcatului, care îi ține pe oameni în necunoștință de Dumnezeu, s-ar risipi, iar pe fețele lor ar străluci lumina divină.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNDRĂZNEALA DE A CERE – Fundația SEER

„Nu aveţi, pentru că nu cereţi…” (Iacov 4:2)

Cât de mare este îndrăzneala ta de „a cere”, când vorbim de rugăciune? Când Ilie l-a întrebat pe Elisei: „Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!” (2 Împărați 2:9). Poate că unii dintre noi am fost șocați de răspunsul lui, l-am catalogat drept arogant și i-am fi replicat: „Ar trebui să te smerești și să fii mulțumitor pentru privilegiul de a-i fi slujit unui mare profet ca Ilie, și pentru că Dumnezeu îți îngăduie să-i duci mai departe lucrarea!” Elisei însă nu era timid, iar Ilie nu s-a simțit ofensat. Prin urmare, cum s-a încheiat totul? Elisei și-a primit „îndoita măsură” și a ajuns să facă… de două ori mai multe minuni decât Ilie!

Când te rogi, Dumnezeu nu-ți spune: „Ai grijă ca cererea ta să fie rezonabilă și practică.” El dorește ca tu să ceri astfel încât să primești „cu mână largă și fără mustrare” (vezi Iacov 1:5). Cum ți se pare această mare promisiune: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). Nu-l mai limita pe Dumnezeu! Gândește-te puțin: dacă El este dispus să-ți dea „neamuri ca moștenire,” El îi va salva negreșit pe cei dragi ai tăi, pentru care te rogi, îți va vindeca trupul, îți va da acel loc de muncă sau acea relație pentru care te rogi.

Domnul Isus a zis: „orice veţi cere în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:13). Doar de două ori citim în Scriptură despre cineva care a spus ceva ce L-a determinat pe Domnul Isus să se minuneze. În ambele ocazii, a fost o demonstrație a unei credințe plină de îndrăzneală a cuiva care făcea parte dintre neamuri și despre care oamenii religioși credeau că nu are niciun drept la promisiunile minunate ale lui Dumnezeu.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Îndrăznește să ceri în rugăciune, cu credință, astfel de lucruri mari!

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:14-24

Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat primeşte un răspuns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În numele Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi împăratul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credincioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări divine! Să comparăm v.17 cu cuvintele lui Moise pentru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …„ (Exod 14.13).

Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pentru răspunsul pe care El l-a garantat. Iată o purtare care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dumnezeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11.41).

Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Cei care aduc lauda merg înaintea bărbaţilor înarmaţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am putea spune, semnalul unei victorii uimitoare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 oct. 2020

16 Octombrie 2020

Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos … către Tit, adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune.
Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine și pe Tit. Și m-am suit potrivit unei descoperiri și le-am prezentat evanghelia pe care o predic printre națiuni … (dar nici Tit, care era împreună cu mine, fiind grec, n-a fost obligat să se circumcidă).

Tit 1.1,4; Galateni 2.1-3

Atunci când Pavel, prin inspirația divină, i-a scris o epistolă lui Tit, care era unul dintre cei împreună-lucrători cu el, l-a numit: „Adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune”. Aceasta este o dovadă puternică a faptului că Tit a ajuns să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al său prin intermediul lucrării apostolului Pavel.

În Fapte 15, Pavel și Barnaba s-au suit la Ierusalim din cauză că învățătorii iudaizanți veniseră la Antiohia, învățând că, pe lângă credința în Domnul Isus, era necesar și ca cei credincioși să fie circumciși și să păzească legea lui Moise, pentru a fi mântuiți. Pavel și Barnaba se împotriviseră cu putere acestei învățături, după care, împreună cu alți frați din adunarea din Antiohia, fuseseră trimiși la Ierusalim pentru a duce toată această chestiune înaintea apostolilor și a bătrânilor de acolo. Pavel le scrie galatenilor că se suise acolo, de asemenea, în urma unei revelații.

Pavel îl adusese la Ierusalim, în mod deliberat, pe Tit, un grec convertit. Urma să aibă loc un test – avea Tit să fie circumcis și să i se ceară să păzească legea? Unii dintre fariseii care crezuseră erau de părere că așa trebuia procedat. Sau avea el să fie primit ca un creștin, ca un frate în Hristos, fără să fie nevoie de nimic altceva? Milioane de credincioși, de atunci și până acum, au fost recunoscători că Duhul Sfânt a condus lucrurile în așa fel încât să fie evident că, pentru mântuirea unui suflet, nu era necesar nimic altceva în afara credinței în lucrarea încheiată a Domnului Isus. Mântuirea este prin credința în Hristos, nu prin fapte.

E. P. Vedder, Jr.

Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare … Și mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică.

1 Ioan 5.9,11

Mărturia lui Dumnezeu

Un marinar a ascultat o predică și a fost adânc mișcat în suflet. A recunoscut că în starea sa nu poate sta în fața lui Dumnezeu. Un prieten a căutat să-l ajute și i-a citit cu glas tare cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”, după care i-a spus marinarului: „Acest verset îți este adresat ție”. După o scurtă cugetare, marinarul a răspuns: „Nu cred”. Prietenul i-a citit încă o dată versetul, dar marinarul nu credea că este pentru el. Văzând că nu ajunge la niciun rezultat, prietenul l-a întrebat: „Câți ani ai în marină?” — „Douăzeci și unu”, a răspuns marinarul. „Eu nu cred acest lucru”, a zis prietenul. „Cum nu crezi, ai impresia că te mint?” Marinarul a luat o hârtie și i-a întins-o, spunând: „Crezi această adeverință?”. — „Sigur”, a răspuns prietenul. „Ei vezi, aici este problema. Aștepți de la mine să cred o adeverință scrisă de oameni, dar tu nu vrei să crezi ce spune Dumnezeu.”

Atunci totul s-a luminat în sufletul marinarului. Mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său este mai mare și marinarul a crezut-o. De atunci a devenit un om fericit. Și tot așa putem deveni și noi: oameni fericiți, cu un orizont nou în viață, care străbate dincolo de limitele acestei lumi împotrivitoare care se îndreaptă cu pași repezi spre pierzarea veșnică.

coordonatori Bob & Debby Gass

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (3) – Fundația SEER

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9)

Apostolul Pavel scrie: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (v. 8-10).

Pavel a primit răspunsul pe care îl căuta – când a încetat să se mai roage pentru țepușul său și a început să asculte! Uneori suntem atât de ocupați să-I spunem lui Dumnezeu ce ar trebui să facă pentru noi, încât nu-L auzim spunându-ne ce dorește El să facă în noi. Dacă problema din viața ta rezistă cu încăpățânare, poate a sosit timpul să te oprești din vorbit și să începi să asculți. Dumnezeu l-a învățat pe Pavel lecții în cel mai potrivit moment în care le putea învăța – în necazuri. Așa că, la urma urmelor, vestea rea a vremurilor dificile se dovedește a fi vestea bună. Noi învățăm mai multe despre Dumnezeu în vale, decât atunci când suntem pe culme.

Iată cum descria C.S. Lewis modul în care Dumnezeu folosește durerea pentru a comunica cu noi: „Dumnezeu ne șoptește în bucuriile vieții, vorbește cu noi în conștiința noastră, dar strigă la noi în durerile noastre.” Tot ce își dorea apostolul Pavel era rezolvarea problemei. Dar după ce i-a vorbit Dumnezeu, el și-a dat seama că în problema sa era ceva mai bun și mai măreț – o putere supranaturală care este rezervată pentru vremuri grele. În asemenea situații ne dăm seama că prezența lui Dumnezeu este mai mare decât problemele noastre, și că planul Său este mai mare decât durerea noastră!

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:1-13

Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan împotriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa acestei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosafat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru” (Psalmul 33.16, 20).

Astfel, împăratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelepciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine”. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El”(16.9).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 oct. 2020

15 Octombrie 2020

Dar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.

Matei 16.23

Petru și Domnul său (5) – „Înapoia Mea, Satan” (B)

Mustrarea pe care Petru I-a făcut-o Domnului Isus, după ce El vestise răstignirea și moartea Sa, nu a fost după gândul lui Dumnezeu – „Gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu”. Petru nu înțelesese deloc scopul lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie jertfă pentru păcat; profeții înșiși vorbiseră despre aceasta în nenumărate pasaje din Scriptură. Mai mult, preocuparea lui Petru cu propriile sale idei l-a făcut să piardă din vedere și afirmația Domnului, că îl avea să învieze a treia zi. Dacă ar fi luat seama la aceste cuvinte, perspectiva lui ar fi fost schimbată.

Faptul că Domnul i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine” arată gravitatea greșelii lui Petru. Dacă ne gândim la lucrurile oamenilor și nu la cele ale lui Dumnezeu, îi dăm prilej lui Satan să acționeze. Ucenicii, și în mod special Petru, ca purtător al lor de cuvânt, erau concentrați asupra venirii Împărăției și a eliberării lui Israel de vrăjmașii săi. Și, din nefericire, ei erau preocupați să știe care dintre ei avea să fie mai mare în acea Împărăție (Luca 22.24). Gândurile lor se învârteau în jurul omului, al eului, nu în jurul lui Hristos (vedeți și Luca 24.27). Preocuparea lor carnală cu ei înșiși putea fi folosită de Satan în încercarea de a zădărnici planurile lui Dumnezeu.

Este trist să constatăm că o astfel de stare s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii și continuă și astăzi. Creștinii confundă adesea nădejdile și planurile lor cu scopurile lui Dumnezeu. Deziderate politice, partizanatul politic, naționalismul, patriotismul, mândria etnică și eforturile de a reforma lumea au fost toate îmbrăcate în haine creștine. Satan le folosește pentru a-L dezonora pe Hristos și pentru a pune piedici planurilor lui Dumnezeu. În cele din urmă însă, scopurile Dumnezeului Preaînalt se vor împlini pe deplin.

B. Reynolds

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.

Psalmul 50.15

Avalanșele vieții

Când schiorii sunt prinși de avalanșe în munți, rareori există șanse ca ei să scape doar cu o sperietură; de cele mai multe ori nu mai există șansa ca ei să fie găsiți. Și în viața noastră se pot porni adesea avalanșe pe plan emoțional. Putem fi surprinși de anumite întâmplări care să ne ducă departe de locul unde vrem să ajungem. Vântul împrejurărilor bate prea tare ca noi să mai putem vedea înainte. Avalanșa vine cu un zgomot asurzitor, prea puternică pentru a mai auzi vreo voce călăuzitoare. Și astfel suntem duși departe de țintă, într-un loc pe care nu-l cunoaștem sau pe care îl considerăm nepotrivit pentru a mai ajunge vreodată unde am dorit.

Dar Dumnezeu este lângă noi atunci când Îl chemăm, și dacă sunt furtuni, și dacă sunt vremuri bune. „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește” (2 Corinteni 12.9) – acesta este mesajul pe care ni-l transmite vocea Domnului. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării. Avem nevoie doar de credința de a-L vedea pe Dumnezeu și planul Lui cu noi, chiar și atunci când „zăpada” ne acoperă. Să ne apropiem tot mai mult de izvoarele inepuizabile de mângâiere care se găsesc în inima iubitoare a Mântuitorului pentru poporul Său încercat, ispitit, îndurerat și suferind aici pe pământ! Numai la Domnul găsim consolare într-o lume nepăsătoare față de durerile noastre.

coordonatori Bob & Debby Gass

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (2) – Fundația SEER

„Ca să nu mă umflu de mândrie” (2 Corinteni 12:7)

Biblia nu ne spune care a fost țepușul din carnea apostolului, dar Pavel ne spune de ce l-a îngăduit Dumnezeu: „ca să nu mă umflu de mândrie…”

Realizările și succesele extraordinare ne pot crește mândria și independența noastră în raport cu Dumnezeu. Ai observat că atunci când totul merge bine în viață, este dificil să rămâi aproape de Dumnezeu? Avem tendința să credem că Dumnezeu este atât de bun cu noi, pentru că noi suntem atât de buni cu El! Trebuie să fim mereu atenți și să ne ferim de o astfel de gândire. Dumnezeu poate folosi orice lucru spre binele nostru și spre slava Sa. În înțelepciunea și în răbdarea Sa, El îngăduie ceva ce noi credem că mai degrabă ne rănește, însă El întoarce situația și o folosește pentru a ne ajuta. Iată ce face El: pune în balanță binecuvântări și poveri.

Psalmistul a spus: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara” (Psalmul 68:19). Dacă Dumnezeu ne-ar umple mâinile numai cu binecuvântări, în cele din urmă am cădea sub povara lor. Uneori prea multe binecuvântări pot fi o povară! Și dacă ne-ar încărca necontenit spatele cu greutăți, am „da bir cu fugiții”. Noi ajungem să fim atât de absorbiți de bucuriile cerului, încât neglijăm chemarea noastră de a fi sare și lumină aici pe pământ. Ne implicăm atât de mult în lucrarea Domnului, încât nu mai reușim să petrecem timp cu Domnul lucrării. Ne implicăm atât de tare în biserică, încât ne privăm familiile de dragostea și de atenția de care au nevoie. Așa că, Dumnezeu ne readuce la echilibru, dându-ne… un țepuș!

Să nu cârtim, să nu-l respingem: e lucrarea Lui!

de Jean Koechlin

2 Cronici 19:1-11

Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune împăratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?„ (v. 2).

Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi”, de a căpăta „minte” (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 oct. 2020

14 Octombrie 2020

Ca un dinte rupt și un picior care se clatină este încrederea într-un înșelător în ziua necazului.
Arătând toată buna credincioșie, ca în toate să împodobească învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor.

Proverbe 25.19; Tit 2.10

Dacă există un lucru care cu adevărat câștigă respectul oamenilor de pretutindeni, acesta este harul de a fi vrednic de încredere. Această trăsătură minunată de caracter este temelia oricărei prietenii adevărate, a tot ceea ce este întreprins și are succes și a oricărei relații de încredere între oameni. O astfel de încredere nu este câștigată într-o singură zi, ci este rezultatul multor ani de stăruință răbdătoare în facerea binelui.

Trebuie să fim persoane de încredere și să nu înșelăm așteptările celor care se bazează pe noi. Trebuie să fim sârguincioși și credincioși în lucrurile mici. Luca 16.10 ne arată clar că moralitatea nu este o chestiune de cantitate, ci de calitate: „Cine este credincios în foarte puțin este credincios și în mult”. De vreme ce caracterul este format din obiceiuri consolidate și permanentizate, obiceiul de a fi credincios în lucrurile mici, atunci când cineva este tânăr, va constitui cea mai bună protecție împotriva deteriorării caracterului, care uneori apare în viața oamenilor la o vârstă mai înaintată. Credincioșia la o vârstă fragedă ne va face capabili să preluăm sarcini mai mari și mai importante mai târziu în viață. Fiindcă orice slujire are aceeași importanță în ochii lui Dumnezeu, principiul se aplică la fiecare detaliu al vieții.

Trebuie să fim fideli promisiunilor noastre. Cineva a scris: «Există tot felul de oameni care sunt lăudați pentru tot felul de lucruri. Eu însă aș da primul loc, premiul întâi, cununa de lauri, medalia de aur și premiul Nobel omului care își ține cuvântul».

G. Henderson

Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? … El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.

Isaia 40.26

Am văzut dovezile…

În anul 1968, astronautul american Frank Borman a înconjurat luna cu astronava Apollo 8. Celor care îl întrebau dacă L-a văzut pe Dumnezeu în acest timp petrecut în spațiu (aluzie la cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, care pe 12 aprilie 1961, după întoarcerea sa din spațiu, a declarat că nu L-a întâlnit pe Dumnezeu), Borman le-a răspuns: „Nu, pe Dumnezeu nu L-am văzut, dar am văzut dovezile existenței Sale”. Pe când înconjura luna cu nava cosmică, Frank Borman rostea următoarea rugăciune: „Doamne, dă-ne înțelegerea capabilă, ca să vedem iubirea Ta în lume, în ciuda falimentului oamenilor; dă-ne credința necesară de a avea încredere în bunătatea Ta, cu toată slăbiciunea și ignoranța noastră; dă-ne harul rugăciunii, încât să ne putem ruga cu inima conștientă”.

Natura este oglinda lucrării lui Dumnezeu. În ea Îl vedem pe Dumnezeu la lucru în orice clipă. Credința Îl vede pe Dumnezeu în toate lucrările Sale. În măreția Sa, Dumnezeu a pregătit o cale de mântuire a omului. Această cale este Fiul Său, care Și-a dat viața la cruce, ca toți cei care și-au pus încrederea în El să fie salvați din răutatea necredinței. Cine merge pe calea credinței va vedea și va experimenta dovezile dragostei divine. Să privim în liniște lucrările lui Dumnezeu și astfel Îl vom vedea pe Însuși Dumnezeu!

coordonatori Bob & Debby Gass

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (1) – Fundația SEER

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7)

Cercetătorii Bibliei nu au căzut de acord cu privire la ce a reprezentat țepușul apostolului Pavel. Unii cred că avea probleme cu vederea, alții cred că avea impedimente în vorbire și alții cred că avea alte probleme de natură fizică. De ce Biblia nu ne precizează nimic? Ei bine, dacă problema lui Pavel ar fi fost vederea slabă, noi am spune: „Asta nu mă ajută, fiindcă acuitatea mea vizuală este perfectă!” Dacă ar fi avut impedimente în vorbire, cei înzestrați cu darul comunicării nu ar găsi alinare în cuvintele sale. Dacă ar fi fost o provocare de natură fizică, cei ce se găsesc într-o stare bună de sănătate s-ar gândi că lor nu li se potrivește…

Motivul pentru care Biblia nu precizează ar putea fi acesta: Indiferent care este lupta ta personală sau necazul tău specific, tu trebuie să știi că același Dumnezeu care i-a dat izbândă lui Pavel asupra țepușului său, îți va da și ție izbândă. Care este persoana din viața ta pe care ai descrie-o ca pe un „țepuș în carne”? Care e situația „țepoasă” cu care te confrunți zi de zi? Poate e vorba de o relație „incomodă” cu cineva care are nevoie de mai multă bunătate, dragoste și rugăciune. De aceea apostolul Petru scrie: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului” (2 Petru 3:18).

Țepușele noastre sunt diferite, pentru că Dumnezeu le adaptează la nevoia noastră. De ce? Pentru ca noi „să creștem în harul și în cunoștința” Domnului Isus. Dumnezeu este mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru… deci când ne rugăm pentru poveri mai ușoare, El ne dă un spate mai puternic. Nu asta ne comunică și textul cântării? „El ne dă mai mult har când povara e mai grea, ne dă mai multă putere când sarcinile cresc; de vine necazul, El ne arată milă, iar încercările de-s multe, pacea Sa e mai adâncă.” Dumnezeu lucrează și-ți oferă biruință asupra țepușului tău!

de Jean Koechlin

2 Cronici 18:1-11; 28-34

Istoria lui Iosafat continuă. Cele ce l-au făcut pe acest om credincios să cadă au fost asocierile lui. Relaţiile mondene, schimburile prietenoase între oameni de aceeaşi clasă socială au constituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corinteni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pentru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Atalia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oamenilor! În realitate, ea a constituit startul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

(2) Îşi pierde mărturia, punându-se pe aceeaşi treaptă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine…”

(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă antrenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel împotriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefericitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 oct. 2020

13 Octombrie 2020

Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.

1 Ioan 2.12,13

Primul verset din textul de mai sus este adresat tuturor copiilor lui Dumnezeu, indiferent de vârsta lor spirituală. Diferitele vârste spirituale sunt prezentate în continuare, în următorul verset. Iertarea veșnică este o realitate minunată și sigură pentru orice copil al lui Dumnezeu; ea ne este oferită nu datorită vreunei fapte a noastre, ci „pentru Numele Lui”. Această iertare nu-și va pierde niciodată valabilitatea. Există însă diferite grade de maturitate în viața creștină practică, iar noi vom începe cu copilașii (versetul 13). În ce-i privește, ei beneficiază de un fapt vital: „L-ați cunoscut pe Tatăl”. Este întemeiată o relație prețioasă, iar Dumnezeu este cunoscut în dragostea, în bunătatea, în adevărul și în harul Său. Dumnezeu este în întregime la dispoziția sufletului și indispensabil pentru el. Prospețimea acestei credințe fragede oferă o bucurie și o fericire specială.

Tinerii l-au „învins pe cel rău”. Acest lucru implică o cunoaștere reală a Cuvântului, prin care eforturile lui Satan de a falsifica doctrina binecuvântată a lui Hristos sunt discernute și respinse. Avem aici un progres în energia vieții practice, care se arată prin biruința asupra puterii vrăjmașului.

Îi vedem apoi pe părinți, care L-au „cunoscut pe Cel care este de la început”. Vrăjmașul fiind biruit, progresul continuă acum în sfera unei păci profunde, sufletul hrănindu-se cu Hristos și ajungând la maturitatea spirituală. Avem aici cunoașterea deplină a lui Hristos, în toată manifestarea binecuvântată a gloriei Sale „de la început”, care maturizează sufletul, aducându-l la stare de demnitate și de adevărată înțelepciune.

L. M. Grant

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea.

Psalmul 73.28

De la invidie la fericire

Psalmistul Asaf spunea odinioară: „eram invidios față de cei aroganți, când vedeam prosperitatea celor răi”. Concluzia la care ajunge acum acest psalmist ne îndreptățește să ne întrebăm ce anume a produs schimbarea. Înainte, Asaf era nefericit și nemulțumit și îi invidia pe cei aroganți și răi. Cu Asaf, în această stare de invidie, se aseamănă tot neamul omenesc, chiar dacă mulți au o oarecare formă de evlavie, fără putere însă.

Cum a dispărut întreaga invidie a lui Asaf? Împrejurările exterioare nu s-au schimbat, însă el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă și mulțumire. În 1 Timotei 6.6 citim: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig”. De când a intrat în locașul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi și-au pierdut forța de atracție pentru Asaf.

Toți cei care își văd neputința de îndreptare trebuie să știe că există o singură cale – și că nu este omenească, ci dumnezeiască. Mântuitorul ne cheamă să mergem la El așa cum suntem, cu starea noastră nefericită. Cei care recunosc faptul că nu se pot îndrepta singuri și astfel își pun încrederea în Mântuitorul vor primi o natură nouă, capabilă să facă binele, capabilă să se bucure de bunătățile pregătite de Domnul Isus Hristos pentru cei care sunt ai Lui. Aceasta este calea de la invidie la fericire! A străbătut-o Asaf. Să pășim și noi pe ea cu încredere!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ NE DEZVOLTĂM RĂBDAREA – Fundația SEER

„Necazul aduce răbdare” (Romani 5:3)

Ați observat că pe măsură ce înaintăm în vârstă avem tendința de-a deveni mai răbdători, chiar dacă avem tot mai puțin timp la dispoziție?!

Nu vi se pare interesant?! Oare de ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat chiar atât de mult, dar s-a schimbat perspectiva noastră. Lucruri care mai demult ne supărau așa de tare, acum nu ne mai supără, deoarece am trăit suficient de mult pentru a vedea și înțelege altfel lucrurile, să fim siguri că „harul Său ne este îndeajuns” (vezi 2 Corinteni 12:9).

Odată ce am înțeles că nu e mare lucru – și majoritatea nu-s mare lucru! – putem spune: „Am trecut pe acolo, știu ce înseamnă!” În loc să ne măcinăm și să ne văicărim, atitudini care oricum nu dau rezultate și care ne fură bucuria, noi am învățat să-L lăudăm pe Dumnezeu: „Mare este credincioșia Ta, Dumnezeule Tată; la Tine nu există nici o umbră de schimbare; Tu ești neschimbat, mila Ta este la fel; ai fost, vei fi și ești în veci de veci.”

Asemenea lui Iosif, putem privi în urmă la momente din viață în care am crezut că n-o vom scoate la capăt, și la situații în care am crezut că nu vom supraviețui, și să spunem: „voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Da, perspectiva produce răbdare: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5).

Deci, lasă-L pe Dumnezeu să-ți dezvolte răbdarea, astăzi – și începând de astăzi!