14 Octombrie 2020
Ca un dinte rupt și un picior care se clatină este încrederea într-un înșelător în ziua necazului.
Arătând toată buna credincioșie, ca în toate să împodobească învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor.
Proverbe 25.19; Tit 2.10
Dacă există un lucru care cu adevărat câștigă respectul oamenilor de pretutindeni, acesta este harul de a fi vrednic de încredere. Această trăsătură minunată de caracter este temelia oricărei prietenii adevărate, a tot ceea ce este întreprins și are succes și a oricărei relații de încredere între oameni. O astfel de încredere nu este câștigată într-o singură zi, ci este rezultatul multor ani de stăruință răbdătoare în facerea binelui.
Trebuie să fim persoane de încredere și să nu înșelăm așteptările celor care se bazează pe noi. Trebuie să fim sârguincioși și credincioși în lucrurile mici. Luca 16.10 ne arată clar că moralitatea nu este o chestiune de cantitate, ci de calitate: „Cine este credincios în foarte puțin este credincios și în mult”. De vreme ce caracterul este format din obiceiuri consolidate și permanentizate, obiceiul de a fi credincios în lucrurile mici, atunci când cineva este tânăr, va constitui cea mai bună protecție împotriva deteriorării caracterului, care uneori apare în viața oamenilor la o vârstă mai înaintată. Credincioșia la o vârstă fragedă ne va face capabili să preluăm sarcini mai mari și mai importante mai târziu în viață. Fiindcă orice slujire are aceeași importanță în ochii lui Dumnezeu, principiul se aplică la fiecare detaliu al vieții.
Trebuie să fim fideli promisiunilor noastre. Cineva a scris: «Există tot felul de oameni care sunt lăudați pentru tot felul de lucruri. Eu însă aș da primul loc, premiul întâi, cununa de lauri, medalia de aur și premiul Nobel omului care își ține cuvântul».
G. Henderson
Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? … El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
Isaia 40.26
Am văzut dovezile…
În anul 1968, astronautul american Frank Borman a înconjurat luna cu astronava Apollo 8. Celor care îl întrebau dacă L-a văzut pe Dumnezeu în acest timp petrecut în spațiu (aluzie la cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, care pe 12 aprilie 1961, după întoarcerea sa din spațiu, a declarat că nu L-a întâlnit pe Dumnezeu), Borman le-a răspuns: „Nu, pe Dumnezeu nu L-am văzut, dar am văzut dovezile existenței Sale”. Pe când înconjura luna cu nava cosmică, Frank Borman rostea următoarea rugăciune: „Doamne, dă-ne înțelegerea capabilă, ca să vedem iubirea Ta în lume, în ciuda falimentului oamenilor; dă-ne credința necesară de a avea încredere în bunătatea Ta, cu toată slăbiciunea și ignoranța noastră; dă-ne harul rugăciunii, încât să ne putem ruga cu inima conștientă”.
Natura este oglinda lucrării lui Dumnezeu. În ea Îl vedem pe Dumnezeu la lucru în orice clipă. Credința Îl vede pe Dumnezeu în toate lucrările Sale. În măreția Sa, Dumnezeu a pregătit o cale de mântuire a omului. Această cale este Fiul Său, care Și-a dat viața la cruce, ca toți cei care și-au pus încrederea în El să fie salvați din răutatea necredinței. Cine merge pe calea credinței va vedea și va experimenta dovezile dragostei divine. Să privim în liniște lucrările lui Dumnezeu și astfel Îl vom vedea pe Însuși Dumnezeu!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (1) – Fundația SEER
„Mi-a fost pus un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7)
Cercetătorii Bibliei nu au căzut de acord cu privire la ce a reprezentat țepușul apostolului Pavel. Unii cred că avea probleme cu vederea, alții cred că avea impedimente în vorbire și alții cred că avea alte probleme de natură fizică. De ce Biblia nu ne precizează nimic? Ei bine, dacă problema lui Pavel ar fi fost vederea slabă, noi am spune: „Asta nu mă ajută, fiindcă acuitatea mea vizuală este perfectă!” Dacă ar fi avut impedimente în vorbire, cei înzestrați cu darul comunicării nu ar găsi alinare în cuvintele sale. Dacă ar fi fost o provocare de natură fizică, cei ce se găsesc într-o stare bună de sănătate s-ar gândi că lor nu li se potrivește…
Motivul pentru care Biblia nu precizează ar putea fi acesta: Indiferent care este lupta ta personală sau necazul tău specific, tu trebuie să știi că același Dumnezeu care i-a dat izbândă lui Pavel asupra țepușului său, îți va da și ție izbândă. Care este persoana din viața ta pe care ai descrie-o ca pe un „țepuș în carne”? Care e situația „țepoasă” cu care te confrunți zi de zi? Poate e vorba de o relație „incomodă” cu cineva care are nevoie de mai multă bunătate, dragoste și rugăciune. De aceea apostolul Petru scrie: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului” (2 Petru 3:18).
Țepușele noastre sunt diferite, pentru că Dumnezeu le adaptează la nevoia noastră. De ce? Pentru ca noi „să creștem în harul și în cunoștința” Domnului Isus. Dumnezeu este mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru… deci când ne rugăm pentru poveri mai ușoare, El ne dă un spate mai puternic. Nu asta ne comunică și textul cântării? „El ne dă mai mult har când povara e mai grea, ne dă mai multă putere când sarcinile cresc; de vine necazul, El ne arată milă, iar încercările de-s multe, pacea Sa e mai adâncă.” Dumnezeu lucrează și-ți oferă biruință asupra țepușului tău!
de Jean Koechlin
2 Cronici 18:1-11; 28-34
Istoria lui Iosafat continuă. Cele ce l-au făcut pe acest om credincios să cadă au fost asocierile lui. Relaţiile mondene, schimburile prietenoase între oameni de aceeaşi clasă socială au constituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corinteni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!
(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pentru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Atalia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oamenilor! În realitate, ea a constituit startul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.
(2) Îşi pierde mărturia, punându-se pe aceeaşi treaptă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine…”
(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă antrenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel împotriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefericitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).
Mana Zilnica 