Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “octombrie 13, 2020”

13 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.

1 Ioan 2.12,13


Primul verset din textul de mai sus este adresat tuturor copiilor lui Dumnezeu, indiferent de vârsta lor spirituală. Diferitele vârste spirituale sunt prezentate în continuare, în următorul verset. Iertarea veșnică este o realitate minunată și sigură pentru orice copil al lui Dumnezeu; ea ne este oferită nu datorită vreunei fapte a noastre, ci „pentru Numele Lui”. Această iertare nu-și va pierde niciodată valabilitatea. Există însă diferite grade de maturitate în viața creștină practică, iar noi vom începe cu copilașii (versetul 13). În ce-i privește, ei beneficiază de un fapt vital: „L-ați cunoscut pe Tatăl”. Este întemeiată o relație prețioasă, iar Dumnezeu este cunoscut în dragostea, în bunătatea, în adevărul și în harul Său. Dumnezeu este în întregime la dispoziția sufletului și indispensabil pentru el. Prospețimea acestei credințe fragede oferă o bucurie și o fericire specială.

Tinerii l-au „învins pe cel rău”. Acest lucru implică o cunoaștere reală a Cuvântului, prin care eforturile lui Satan de a falsifica doctrina binecuvântată a lui Hristos sunt discernute și respinse. Avem aici un progres în energia vieții practice, care se arată prin biruința asupra puterii vrăjmașului.

Îi vedem apoi pe părinți, care L-au „cunoscut pe Cel care este de la început”. Vrăjmașul fiind biruit, progresul continuă acum în sfera unei păci profunde, sufletul hrănindu-se cu Hristos și ajungând la maturitatea spirituală. Avem aici cunoașterea deplină a lui Hristos, în toată manifestarea binecuvântată a gloriei Sale „de la început”, care maturizează sufletul, aducându-l la stare de demnitate și de adevărată înțelepciune.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea.

Psalmul 73.28



De la invidie la fericire

Psalmistul Asaf spunea odinioară: „eram invidios față de cei aroganți, când vedeam prosperitatea celor răi”. Concluzia la care ajunge acum acest psalmist ne îndreptățește să ne întrebăm ce anume a produs schimbarea. Înainte, Asaf era nefericit și nemulțumit și îi invidia pe cei aroganți și răi. Cu Asaf, în această stare de invidie, se aseamănă tot neamul omenesc, chiar dacă mulți au o oarecare formă de evlavie, fără putere însă.

Cum a dispărut întreaga invidie a lui Asaf? Împrejurările exterioare nu s-au schimbat, însă el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă și mulțumire. În 1 Timotei 6.6 citim: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig”. De când a intrat în locașul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi și-au pierdut forța de atracție pentru Asaf.

Toți cei care își văd neputința de îndreptare trebuie să știe că există o singură cale – și că nu este omenească, ci dumnezeiască. Mântuitorul ne cheamă să mergem la El așa cum suntem, cu starea noastră nefericită. Cei care recunosc faptul că nu se pot îndrepta singuri și astfel își pun încrederea în Mântuitorul vor primi o natură nouă, capabilă să facă binele, capabilă să se bucure de bunătățile pregătite de Domnul Isus Hristos pentru cei care sunt ai Lui. Aceasta este calea de la invidie la fericire! A străbătut-o Asaf. Să pășim și noi pe ea cu încredere!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ NE DEZVOLTĂM RĂBDAREA – Fundația SEER

„Necazul aduce răbdare” (Romani 5:3)


Ați observat că pe măsură ce înaintăm în vârstă avem tendința de-a deveni mai răbdători, chiar dacă avem tot mai puțin timp la dispoziție?!

Nu vi se pare interesant?! Oare de ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat chiar atât de mult, dar s-a schimbat perspectiva noastră. Lucruri care mai demult ne supărau așa de tare, acum nu ne mai supără, deoarece am trăit suficient de mult pentru a vedea și înțelege altfel lucrurile, să fim siguri că „harul Său ne este îndeajuns” (vezi 2 Corinteni 12:9).

Odată ce am înțeles că nu e mare lucru – și majoritatea nu-s mare lucru! – putem spune: „Am trecut pe acolo, știu ce înseamnă!” În loc să ne măcinăm și să ne văicărim, atitudini care oricum nu dau rezultate și care ne fură bucuria, noi am învățat să-L lăudăm pe Dumnezeu: „Mare este credincioșia Ta, Dumnezeule Tată; la Tine nu există nici o umbră de schimbare; Tu ești neschimbat, mila Ta este la fel; ai fost, vei fi și ești în veci de veci.”

Asemenea lui Iosif, putem privi în urmă la momente din viață în care am crezut că n-o vom scoate la capăt, și la situații în care am crezut că nu vom supraviețui, și să spunem: „voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Da, perspectiva produce răbdare: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5).

Deci, lasă-L pe Dumnezeu să-ți dezvolte răbdarea, astăzi – și începând de astăzi!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 17:1-19


Ne reîntoarcem acum la Iosafat, împăratul evlavios despre care au vorbit mult cărţile Împăraţilor. Să ne amintim că, de la moartea lui Solomon, „Cronicile urmăresc istoria împăraţilor lui Iuda, în timp ce „Împăraţii” se ocupă în special cu cei ai lui Israel. De ce atunci i s-a acordat vieţii lui Iosafat o întindere atât de mare acolo (pe paginile cărţii 1 Împăraţi)?

Pentru că, din nefericire, era în luptă strânsă cu Ahab şi cu Ioram, împăraţi ai lui Israel! Dar capitolul nostru, 17, nu are decât lucruri bune să ne spună despre acest împărat. El se întăreşte (v. 1); umblă „în căile dintâi ale lui David…; Îl caută pe Dumnezeul tatălui său; umblă
în poruncile Lui; îşi întăreşte inima … îndepărtează idolii (v. 1-6).

Şi nu numai că se desparte de rău, cum a făcut tatăl său Asa, dar face binele (v. 7-11).

Iată două aspecte inseparabile ale vieţii creştine! (Romani 12.9; 1 Petru 3.11). Dintre ofiţerii superiori, Amasia se prezentase de bunăvoie să-I slujească Domnului, ca un autentic nazireu (Numeri 6.2; vezi şi 2 Corinteni 8.5). Este posibil – şi acesta constituie un apel adresat fiecărui credincios – să fii consacrat Domnului şi în acelaşi timp săţi faci cu credincioşie şi serviciul sau îndatoririle zilnice. „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul, recomandă Coloseni 3.23.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: