1 Octombrie 2020
Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.
Romani 12.1
Multe grupuri creștine acordă o mare importanță zeciuielii. Alți creștini insistă asupra faptului că, deoarece nu suntem sub lege, zeciuiala nu este necesară. Versetul citat mai sus ne oferă răspunsul la această chestiune.
Dumnezeu dorește să ne aducem trupurile ca o jertfă vie pentru El. Atunci când ne dăm pe noi înșine lui Dumnezeu, cât din noi Îi este plăcut Lui? Doar zece la sută? Mai mult, El dorește să ne dăm pe noi înșine nu din obligație, ci de bună voie. Ce valoare ar avea să-i spun fiului meu: «Fiule, vreau să-mi spui în fiecare zi că mă iubești. Dacă nu, te voi pedepsi!». Dacă el se conformează, faptul că îmi spune că mă iubește nu va însemna prea mult pentru mine, fiindcă o face în urma unei porunci și a unei amenințări. Dar dacă, de bună voie, vine și îmi spune că mă iubește, acest lucru îmi face plăcere.
Vechiul Testament ne oferă câteva indicații: dacă dăm zece la sută suntem la nivelul unui iudeu; dacă dăm mai puțin de atât, suntem niște înșelători (Maleahi 3.8). Fiindcă suntem sub har, suntem încurajați să dăm totul. Aceasta este ceea ce adunările din Macedonia au făcut – mai întâi, cei credincioși de acolo s-au dat pe ei înșiși Domnului, după care au dat din belșug pentru sfinții aflați în nevoie din alte locuri (2 Corinteni 8.1-5).
Acesta este felul în care trebuie să dăm: mai întâi pe noi înșine, apoi potrivit cu nevoile altora și cu resursele noastre, aducându-ne aminte că tot ceea ce avem ne-a fost dăruit de către Domnul. Toate sunt ale Lui, iar noi nu suntem decât administratori a ceea ce El ne-a încredințat. Să dăruim astfel pentru nevoile lucrării Domnului, pentru nevoile celor din poporul Său, nu din obligație, ci din dragoste pentru Cel care ne-a răscumpărat. Trebuie deci să înțelegem că zeciuiala este un lucru din trecut și că suntem chemați să-I dăruim Domnului ceea ce este de drept al Lui.
A. Blok
Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoșător și admirabil. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta.
Psalmul 139.14
Acceptarea de sine
Tu nu ești un produs al hazardului; Dumnezeu te-a creat. El a avut un plan pentru tine și a permis să iei ființă exact așa cum ești. Acceptă înfățișarea ta, talentele tale, potențialul tău, dar și slăbiciunile tale, din mâna Creatorului tău și mulțumește-I pentru ele.
În Psalmul 139, David proslăvește lucrarea lui Dumnezeu cu privire la nașterea sa: „Oasele mele nu erau ascunse de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat”. Apoi Îi mulțumește: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată”.
Cine acceptă că este creat de Dumnezeu poate să economisească o mulțime de bani, în loc să-i cheltuiască pentru intervenții de înfrumusețare. De asemenea, își vede limitele și recunoaște că alții pot face mai bine decât el anumite lucruri. Dacă ne îndreptăm privirea de la noi spre Creatorul nostru, vom înceta să ne comparăm cu alții. Atunci diferențele nu ne vor mai nemulțumi. Privind spre Dumnezeu, vom fi păziți în același timp de a ne comporta lipsiți de responsabilitate față de corpul nostru și față de sănătatea noastră.
Și în această privință, Domnul Isus ne este marele Exemplu. Când a devenit Om și a venit în lume, El a acceptat trupul Său de la Dumnezeu: „Mi-ai pregătit un trup” (Evrei 10.5). În acest trup a trăit spre onoarea lui Dumnezeu.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ-ȚI STABILEȘTI SCOPURILE (1) – Fundația SEER
„Se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Faptele Apostolilor 16:7)
Toți am primit daruri și scopuri individuale, în viață, și Dumnezeu e Cel care ni le-a dat și pe unele și pe altele. Domnul Isus a zis: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Când ai o dorință care este „născută din carne”, nu te aștepta ca Dumnezeu s-o îndeplinească. Este în regulă să-i admiri și să înveți de la oamenii talentați și de succes, câtă vreme nu încerci să-i imiți. Este bine să-ți dorești calitățile caracterului lor bun, și chiar să le soliciți ajutorul – dar întotdeauna și întâi de toate, mergi la Dumnezeu, arhitectul vieților noastre și cere-I să-ți arate planul Său pentru viața ta. Chiar dacă dorința lui David a fost să construiască templul, Dumnezeu i-a spus că nu el, ci fiul său, Solomon, îl va construi! Datoria lui David a fost să strângă banii și materialele pentru proiect.
Dacă ești genul de persoană care vrea să ducă întotdeauna lucrurile la îndeplinire, fără a-L implica pe Dumnezeu – modul acesta de gândire nu este unul bun. Așadar, citește următoarele cuvinte și gândește-te la ele: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” (Faptele Apostolilor 16:6-10).
Deci, lasă-L pe Dumnezeu să-ți stabilească scopurile, și te vei îndrepta în direcția potrivită!
de Jean Koechlin
2 Cronici 7:11-22
Casa a fost terminată şi inaugurată. În răspunsul pe care i-l dă lui Solomon, Domnul declară că a sfinţit-o pentru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecuvântată asigurare! Ceea ce caracterizează astăzi reuniunea credincioşilor în mijlocul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nume şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.
În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mijlocul alor Săi le garantează tot ceea ce sufletele lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfăşoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împlinirea promisiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.
Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Comparaţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dumnezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.
Mana Zilnica 