16 Octombrie 2020
Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos … către Tit, adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune.
Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine și pe Tit. Și m-am suit potrivit unei descoperiri și le-am prezentat evanghelia pe care o predic printre națiuni … (dar nici Tit, care era împreună cu mine, fiind grec, n-a fost obligat să se circumcidă).
Tit 1.1,4; Galateni 2.1-3
Atunci când Pavel, prin inspirația divină, i-a scris o epistolă lui Tit, care era unul dintre cei împreună-lucrători cu el, l-a numit: „Adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune”. Aceasta este o dovadă puternică a faptului că Tit a ajuns să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al său prin intermediul lucrării apostolului Pavel.
În Fapte 15, Pavel și Barnaba s-au suit la Ierusalim din cauză că învățătorii iudaizanți veniseră la Antiohia, învățând că, pe lângă credința în Domnul Isus, era necesar și ca cei credincioși să fie circumciși și să păzească legea lui Moise, pentru a fi mântuiți. Pavel și Barnaba se împotriviseră cu putere acestei învățături, după care, împreună cu alți frați din adunarea din Antiohia, fuseseră trimiși la Ierusalim pentru a duce toată această chestiune înaintea apostolilor și a bătrânilor de acolo. Pavel le scrie galatenilor că se suise acolo, de asemenea, în urma unei revelații.
Pavel îl adusese la Ierusalim, în mod deliberat, pe Tit, un grec convertit. Urma să aibă loc un test – avea Tit să fie circumcis și să i se ceară să păzească legea? Unii dintre fariseii care crezuseră erau de părere că așa trebuia procedat. Sau avea el să fie primit ca un creștin, ca un frate în Hristos, fără să fie nevoie de nimic altceva? Milioane de credincioși, de atunci și până acum, au fost recunoscători că Duhul Sfânt a condus lucrurile în așa fel încât să fie evident că, pentru mântuirea unui suflet, nu era necesar nimic altceva în afara credinței în lucrarea încheiată a Domnului Isus. Mântuirea este prin credința în Hristos, nu prin fapte.
E. P. Vedder, Jr.
Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare … Și mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică.
1 Ioan 5.9,11
Mărturia lui Dumnezeu
Un marinar a ascultat o predică și a fost adânc mișcat în suflet. A recunoscut că în starea sa nu poate sta în fața lui Dumnezeu. Un prieten a căutat să-l ajute și i-a citit cu glas tare cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”, după care i-a spus marinarului: „Acest verset îți este adresat ție”. După o scurtă cugetare, marinarul a răspuns: „Nu cred”. Prietenul i-a citit încă o dată versetul, dar marinarul nu credea că este pentru el. Văzând că nu ajunge la niciun rezultat, prietenul l-a întrebat: „Câți ani ai în marină?” — „Douăzeci și unu”, a răspuns marinarul. „Eu nu cred acest lucru”, a zis prietenul. „Cum nu crezi, ai impresia că te mint?” Marinarul a luat o hârtie și i-a întins-o, spunând: „Crezi această adeverință?”. — „Sigur”, a răspuns prietenul. „Ei vezi, aici este problema. Aștepți de la mine să cred o adeverință scrisă de oameni, dar tu nu vrei să crezi ce spune Dumnezeu.”
Atunci totul s-a luminat în sufletul marinarului. Mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său este mai mare și marinarul a crezut-o. De atunci a devenit un om fericit. Și tot așa putem deveni și noi: oameni fericiți, cu un orizont nou în viață, care străbate dincolo de limitele acestei lumi împotrivitoare care se îndreaptă cu pași repezi spre pierzarea veșnică.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (3) – Fundația SEER
„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9)
Apostolul Pavel scrie: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (v. 8-10).
Pavel a primit răspunsul pe care îl căuta – când a încetat să se mai roage pentru țepușul său și a început să asculte! Uneori suntem atât de ocupați să-I spunem lui Dumnezeu ce ar trebui să facă pentru noi, încât nu-L auzim spunându-ne ce dorește El să facă în noi. Dacă problema din viața ta rezistă cu încăpățânare, poate a sosit timpul să te oprești din vorbit și să începi să asculți. Dumnezeu l-a învățat pe Pavel lecții în cel mai potrivit moment în care le putea învăța – în necazuri. Așa că, la urma urmelor, vestea rea a vremurilor dificile se dovedește a fi vestea bună. Noi învățăm mai multe despre Dumnezeu în vale, decât atunci când suntem pe culme.
Iată cum descria C.S. Lewis modul în care Dumnezeu folosește durerea pentru a comunica cu noi: „Dumnezeu ne șoptește în bucuriile vieții, vorbește cu noi în conștiința noastră, dar strigă la noi în durerile noastre.” Tot ce își dorea apostolul Pavel era rezolvarea problemei. Dar după ce i-a vorbit Dumnezeu, el și-a dat seama că în problema sa era ceva mai bun și mai măreț – o putere supranaturală care este rezervată pentru vremuri grele. În asemenea situații ne dăm seama că prezența lui Dumnezeu este mai mare decât problemele noastre, și că planul Său este mai mare decât durerea noastră!
de Jean Koechlin
2 Cronici 20:1-13
Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan împotriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa acestei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).
Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosafat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru” (Psalmul 33.16, 20).
Astfel, împăratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelepciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine”. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El”(16.9).
Mana Zilnica 