Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Cel care îi mângâie pe cei smeriți, Dumnezeu, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit; și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, istorisindu-ne dorul vostru, lacrimile voastre, râvna voastră pentru mine, încât m-am bucurat și mai mult.

2 Corinteni 7.6,7


Pavel scrisese prima sa epistolă corintenilor cu multe lacrimi și cu strângere de inimă. După aceea l-a trimis pe Tit la Corint, ca să vadă cum fusese primită epistola sa. În cea de-a doua epistolă, în capitolul 2, el menționează că-l așteptase cu înfrigurare la Troa pe Tit, ca să afle vești de la el. Negăsindu-l, se întorsese în Macedonia.

Acolo, tulburat de conflicte din afară și de temeri dinăuntru, Dumnezeu îl mângâiase prin venirea lui Tit și prin veștile încurajatoare pe care i le adusese. Dumnezeu îl folosise pe acest frate tânăr în această misiune foarte dificilă. Nu este ușor nici astăzi ca un frate din afară să poată fi de ajutor unei adunări care are probleme. Dacă el abordează o astfel de misiune cu încredere în sine, va falimenta cu siguranță.

Dumnezeu folosise epistola lui Pavel pentru a produce o întristare după voia Sa în inima sfinților din Corint. Această întristare produsese pocăință, iar Pavel putea acum să-i laude pe corinteni pentru sârguința lor, pentru indignarea lor sfântă și pentru dorința lor aprinsă. Apostolul putea spune acum că ei erau curați în acea privință. El se bucura împreună cu Tit, care apreciase și el această atitudine a adunării din Corint. Ascultarea cuvintelor sale și felul cum fusese primit în mijlocul lor mărise afecțiunea sa pentru ei.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți pe Dumnezeu.

1 Corinteni 6.20



Cât valorează viața mea? (1)

Fiul a mers la magazinul cu bijuterii și i-a arătat proprietarului piatra. „Copile, unde ai găsit piatra asta? Este una dintre cele mai rare pietre din lume… o vreau, oricât ar costa!”

Copilul a ridicat două degete. „200.000 de dolari? O cumpăr chiar acum!”

Copilul nu a știut ce să zică … și a fugit acasă. „Tată! Tată! Proprietarul magazinului de bijuterii vrea să cumpere piatra pentru 200.000 de dolari.” — „Fiule…, acum știi cât valorează viața ta?”

Nu contează de unde vii, unde te-ai născut, ce culoare are pielea ta sau câți bani are familia din care provii. Contează însă unde alegi să te așezi, cu ce oameni alegi să te însoțești și cât anume alegi să estimezi că valorează ființa ta. Poate că ți-ai trăit toată viața înconjurat de oameni care te-au văzut că valorezi doar 2 dolari sau poate chiar tu însuți la atâta te-ai estimat: 2 dolari, când, de fapt, fiecare poartă un diamant în ființa lui! Noi suntem cei care alegem să ne înconjurăm cu oameni care pot vedea diamantul dinlăuntrul nostru. Putem alege să ne expunem în piață pentru 2 dolari, la muzeu pentru 200 de dolari sau la magazinul cu bijuterii pentru 200.000 de dolari!

Pentru Dumnezeu, noi nu valorăm nici 2 dolari, nici 200.000 de dolari. Pentru Dumnezeu, noi suntem inestimabili, pentru că El Și-a dat viața pentru noi, chiar știind că s-ar putea ca noi să nu-L iubim. Aceasta este dragostea supremă: să mori pentru cineva când știi că s-ar putea să nu te iubească.

Dumnezeu te iubește! Fii un diamant!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DARURILE UNICE ALE FIECĂRUIA DINTRE NOI (1) – Fundația SEER

„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18)


Și azi, tot din reflecțiile președintelui companiei Strategic Media Solutions, Karen Williams: „Pentru a funcționa bine ca echipă, fiecare persoană trebuie să fie instruită să înțeleagă cum funcționează ceilalți. E singura modalitate prin care ei pot comunica, căci fiecare dintre ei vorbește o limbă complet diferită.

Vizionarul trebuie să aducă viziunea în văzul tuturor pe tot parcursul etapei de implementare, așa încât toți să poată ține minte de ce fac ceea ce fac. Ei trebuie să înțeleagă faptul că persoanele orientate spre proces și persoanele orientate spre sarcini au unități de măsură diferite pentru propriul lor succes și trebuie să certifice progresul și reperele finalizate cu laude și celebrare.

Persoana orientată spre proces trebuie să fie în stare să încurajeze vizionarul că prin intermediul proceselor, viziunea lui se va realiza. Și totodată va trebuie să încurajeze persoana orientată spre sarcini spunându-i că absolut fiecare sarcină este imperativă pentru succesul viziunii și că realizarea sarcinilor potrivit proceselor stabilite este crucială pentru succes.

Tot astfel, persoana orientată spre proces și persoana orientată spre sarcini trebuie să înțeleagă faptul că vizionarul are nevoie de încurajare prin răspunsurile care demonstrează sprijinul lor pentru viziune. Vizionarul nu poate fi lider fără această înțelegere. Persoana orientată spre proces nu poate sluji sau conduce fără această înțelegere. Persoana orientată spre sarcini nu poate sluji fără această înțelegere.

Pentru fiecare persoană există „o măsură” diferită, fapt care îi va permite să fie evaluat succesul în rolul ei particular. Și, firește, cheia este folosirea darului potrivit la locul potrivit, comunicarea valorii lui întregii echipe și continua susținere a lui pe plan personal, cât și public.”

Acesta este cred motivul pentru care apostolul Pavel a scris „echipei” sale: „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.” (Filipeni 1:3).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 23:12-21


Încoronarea lui Ioas şi apariţia lui în public au dejucat toate planurile răutăcioasei Atalia. În acelaşi fel, învierea Domnului Isus a nimicit planurile Vrăjmaşului.

Uzurpatoarea este trecută prin ascuţişul săbiei. Pedeapsa ei subită o ilustrează pe cea a lui Antihrist la  apariţia Domnului. Acel „om al păcatului” va fi aruncat de viu în iazul de foc, împreună cu capul imperiului roman.

Cu toate acestea, ca şi mama ei Izabela, Atalia, această femeie dezgustătoare, ucigaşă a propriilor copilaşi, ne duce cu gândul la falsa Biserică, marea creştinătate cu numele. Ea a vrut să domnească sacrificând în acest scop sufletele de care era responsabilă.
Care este judecata lui Dumnezeu? „Pentru că zice în inima ei: <Şed ca împărăteasă şi nu sunt văduvă şi nu voi vedea nicidecum întristarea>, de aceea, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte şi întristare şi foamete şi va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care o judecă, este puternic” (Apocalipsa 18.7-8).

Moartea Ataliei este urmată de cea a lui Matan, preotul lui Baal, apoi de introducerea ceremonială a domniei lui Ioas.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: