Mana Zilnica

18 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă.

Galateni 3.10

Legea (1)

Este de cea mai mare importanță să înțelegem adevăratul caracter și scop al legii morale, așa cum ne sunt ele prezentate în acest capitol. Există în noi tendința de a confunda principiile legii și ale harului, așa încât nici legea și nici harul să nu fie înțelese corect. Legea este dezbrăcată astfel de măreția ei severă și de neclintit, iar harului îi sunt răpite atracțiile divine. Prin acest sistem nepotrivit prin care unii încearcă să amestece legea cu harul, cerințele sfinte ale lui Dumnezeu rămân neîmplinite, iar nevoile adânci și felurite ale păcătosului rămân nerezolvate. De fapt, legea și harul nu se pot uni niciodată, căci sunt lucruri cu totul diferite. Legea arată ceea ce omul trebuie să fie; harul arată ceea ce este Dumnezeu. Cum ar putea aceste două lucruri să fie puse împreună într-un singur sistem? Cum ar putea păcătosul să fie mântuit printr-un sistem alcătuit jumătate din lege, jumătate din har? Imposibil! Trebuie să fie ori legea, ori harul.

Legea este numită câteodată «transcrierea gândului lui Dumnezeu». Această definiție este cu totul greșită. Dacă definiția ar fi: «Transcrierea gândului lui Dumnezeu cu privire la ceea ce trebuie să fie omul», ea ar fi cumva corectă. Dacă privim la cele zece porunci ca fiind transcrierea gândului lui Dumnezeu, atunci întreb: Nu există nimic altceva în gândul lui Dumnezeu, decât „să faci” sau „să nu faci”? Nu există har? Nici îndurare? Nici dragoste? Nu trebuie Dumnezeu să manifeste ceea ce este în El Însuși? Nu trebuie El să ne dezvăluie tainele adânci ale acelei iubiri care umple inima Lui? Nu există altceva în caracterul divin, decât cerințe și interdicții? Dacă ar fi așa, atunci ar trebui să spunem: „Dumnezeu este lege”, în loc de: „Dumnezeu este dragoste”. Însă – binecuvântat fie Numele Său! – în inima Lui este cu mult mai mult decât ar putea fi cuprins în cele zece porunci rostite pe muntele Sinai.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!

Isaia 59.2

„Nămolul” păcatului

După topirea zăpezii, o parte din câmpie se afla sub apă, iar o altă parte, aflată pe o colină, putea fi lucrată. Doi băieți aflați pe câmp, dorind să-și probeze cizmele lor cele noi, au intrat în apă. Au mers mai departe prin apă fără să se gândească la faptul că ar putea fi și gropi mai adânci. Deodată, unul dintre băieți s-a adâncit în nămolul de sub apă. A încercat să se retragă, dar n-a reușit. Când își trăgea un picior, se adâncea celălalt. La fel s-a întâmplat și cu colegul lui. Pe amândoi i-a apucat frica. Zărind în depărtare un țăran pe câmp, au strigat cât au putut de tare după ajutor. Cu mare greu, țăranul a putut să-i scoată din nămolul în care se afundau tot mai tare.

Păcatul se aseamănă cu acel nămol. Păcatul înseamnă a greși drumul în viață. Păcatul este o nedreptate față de Dumnezeu și față de semeni. Deseori facem ceva despre care știm că nu este bine, dar gândim că, dacă va fi pericol, ne putem retrage. Primii pași nu ne duc direct în „nămolul” păcatului, dar puțin mai târziu constatăm că nu ne mai putem elibera singuri. În astfel de cazuri, singurul mod de ajutorare este să strigăm. La cine? La Dumnezeu! El ne aude și ne îndreaptă pașii vieții spre Fiul Său, care a murit pe cruce pentru a-i salva pe păcătoși. Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos are putere și este Unicul care poate salva, căci nu este sub cer alt nume în care putem să fim mântuiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE VOM FACE CÂND VOM AJUNGE ÎN CER – Fundația SEER

„Să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23)

 

  Imaginează-ți că te-ai îmbarcat într-un avion cu destinația „vacanța de vis”… când deodată pilotul anunță: „Bun venit la bord. După decolare, vom lua o masă minunată și vom face tot ce ne stă în putință ca să aveți un zbor plăcut. Totuși, sunt nevoit să vă spun ceva – nu avem nicio destinație! Vom continua să zburăm până când rămânem fără combustibil, și apoi vom cădea în ocean!” Indiferent cât de extraordinară este călătoria, ce rost are, dacă nu există nicio destinație?!

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). Slavă lui Dumnezeu că este mai mult de atât! Avem o destinație care se numește „cer”… Unde este „cu mult mai bine” decât orice am experimentat în această viață! Dacă te întrebi ce vei face când ajungi acolo, Biblia spune că Îl vom sluji pe Domnul (vezi Apocalipsa 22:3). Nu vei primi o aureolă, o robă albă și lungă și o harpă, și nu ți se va repartiza un norișor pe care să stai tolănit și să cânți întreaga veșnicie. Nu, fiecare dintre noi Îl vom sluji pe Domnul după diferitele înzestrări pe care le avem.

Gândiți-vă puțin: fără criza vârstei de mijloc, fără reduceri de personal și fără epuizare! Pe pământ avem parte de eșec, obosim, suntem frustrați și avem motivații amestecate. Nu și acolo! Îți poți imagina cum e să-L slujești pe Cel pe care Îl iubești cel mai mult și s-o faci într-un trup care are energie veșnică? Asta înseamnă cerul! Și fericirea supremă va fi să-L vezi pe Isus față în față. „Dar eu… voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” (Psalmul 17:15). Deci, pregătește-te ca să ajungi acolo!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 13:15-33

Fiii lui Ruben, ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase îşi primiseră partea de moştenire înaintea tuturor fraţilor lor. Această parte, ne amintim, şi-o aleseseră singuri, fără să-L aştepte pe Dumnezeu să le-o dea (Numeri 32). Lecţie plină de învăţăminte pentru fiecare dintre noi! De câte ori nu ne-am arătat, ca şi ei, incapabili să aşteptăm! Ne-am lăsat conduşi de împrejurări (Basanul şi Galaadul erau potrivite pentru creşterea vitelor şi aceste seminţii aveau turme şi cirezi). Am ales soluţia cea mai simplă sau chiar, din prudenţă, prima care s-a ivit, când, cu puţină răbdare, ne-am fi asigurat o moştenire mult mai bună: aceea pe care Dumnezeu o pregătise pentru noi.

Aceste seminţii ne mai învaţă încă o lecţie: alegând primii ceea ce le părea mai bun (ca Lot şi Avraam – Geneza 13), rubeniţii şi gadiţii s-au arătat egoişti faţă de fraţii lor: «Întâi eu!» Într-adevăr, s-au servit primii şi şi-au luat moştenirea înaintea tuturor celorlalţi. Dar ceea ce şi-au luat era departe de a fi cel mai bun, aşa cum îşi închipuiseră. Cei dintâi vor deveni cei de pe urmă. Vedem că cel mai bun este întotdeauna ceea
ce ne dă Dumnezeu, chiar dacă trebuie să aşteptăm un timp.