Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”.

Ioan 13.8



Cum spală Domnul picioarele celor ai Săi? Am văzut că El a turnat apă într-un lighean și a spălat picioarele ucenicilor Săi. Știm că apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeași Evanghelie, Domnul spune că un om trebuie să fie născut din nou, nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne pentru totdeauna (vedeți și Iacov 1.18). Apa deci simbolizează Cuvântul. Psalmistul întreabă: „Cum își va ține tânărul curată cărarea?”, apoi răspunde: „Îndreptându-se după cuvântul Tău” (Psalmul 119.9).

Apostolul Pavel vorbește și mai direct despre acest lucru atunci când folosește expresia „spălarea cu apă prin Cuvânt”, în legătură imediată cu curățirea – deși subiectul acolo este Adunarea, nu credinciosul individual (Efeseni 5.26). Este foarte evident deci că Domnul a folosit apa în pasajul din Ioan 13 pentru a arăta că după plecarea Sa avea să le spele picioarele – în speță, să le purifice umblarea – folosind Cuvântul. Cum este folosit Cuvântul pentru acest scop? Când păcătuim, așa cum am văzut deja, Domnul preia cauza noastră și pledează înaintea Tatălui. El Își împlinește astfel slujba de Avocat. Rezultatul pentru noi este că Duhul Sfânt începe, la timpul stabilit de Dumnezeu, să lucreze în inima noastră cu privire la greșeala pe care am comis-o; ne aduce aminte de păcatul înfăptuit, atinge conștiințele noastre cu Cuvântul și produce în noi astfel judecata de sine, conducându-ne către mărturisirea păcatului. Apoi, Dumnezeu este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice fărădelege (1 Ioan 1.9). În felul acesta suntem restabiliți. Așa decurge slujba Sa de Avocat.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

1 Petru 5.8



Târcoalele diavolului

Apostolul Petru i-a atenționat pe creștini că trebuie să se împotrivească diavolului. Acesta este vrăjmașul și calomniatorul poporului lui Dumnezeu, dar Isus Hristos S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Deși puterea diavolului a fost anulată la cruce, el însuși nu a fost încă aruncat în iazul de foc. Ca un leu care dă târcoale și răcnește, el continuă să cutreiere pământul și să se plimbe pe el. Cu privire la credincioșii Domnului, diavolul încearcă prin eforturile lui să distrugă credința lor în Dumnezeu.

Apostolul Petru a putut vorbi din experiență, pentru că a fost un moment când diavolul a vrut să-l cearnă. Domnul a îngăduit într-adevăr să-l cearnă pe Petru ca pe grâu, dar diavolul nu i-a putut atinge credința, pentru că Domnul a zis: „Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ți se micșoreze credința și, după ce te vei întoarce, să întărești pe frații tăi” (Luca 22.32). Acum Petru le putea spune altora că secretul pentru a te împotrivi diavolului stă în faptul de a rămâne tare în credință.

Oricare ar fi atacul diavolului, Îl avem pe Dumnezeul oricărui har care ne susține. Vrăjmașul se poate împotrivi, dar harul ne-a chemat la slavă prin Isus Hristos, și nicio putere a diavolului nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu. Ca și în cazul lui Petru, Dumnezeu Se folosește de atacurile diavolului pentru a-i face pe ai Săi desăvârșiți, pentru a-i întemeia în credință, pentru a-i întări și pentru a-i face neclintiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ AI INTEGRITATE – Fundația SEER

„Căci căutăm să lucrăm cinstit” (2 Corinteni 8:21)


 

 Există un desen animat cu niște purceluși care înfulecă, iar fermierul este concentrat să le umple troaca până la refuz. Deasupra lor, pe o pancartă scrie cu litere de-o șchioapă: „Companie de șuncă premium”. Iar unul din purceluși îi întreabă candid pe ceilalți: „V-ați pus vreodată întrebarea de ce fermierul este așa de bun cu noi?” Întrebare: Oare nu cumva oamenii își pun întrebări cu privire la motivațiile tale? Pentru că nu ar trebui să fie așa! Apostolul Pavel definește integritatea în felul următor: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).

Integritatea caută întotdeauna binele celuilalt. Ea crede că dacă un lucru nu este bun pentru ambele părți, nu este bun pentru niciuna! Solomon ne avertizează: „Cine asuprește pe sărac ca să-și mărească avuția va trebui să dea și el altuia mai bogat și va duce lipsă.” (Proverbele 22:16). Dacă vrei să testezi profunzimea integrității tale, gândește-te la aceste întrebări: cât de transparent ești tu față de alții? Cât de frumos te porți cu cei de la care nu ai nimic de câștigat? Ai diferite măști, în funcție de persoana cu care ești? Îi pui pe ceilalți mai presus de agenda ta personală? Îi iubești pe oameni și folosești lucrurile, sau iubești lucrurile și te folosești de oameni? Iei hotărâri dificile, chiar și când asta te costă în plan personal? Când ai de spus ceva despre o persoană, vorbești cu acea persoană, sau vorbești despre ea cu alții? Dai cuiva socoteală sau numai ție însuți?

Aceste întrebări sunt importante, așa că fă-ți timp să te gândești la ele într-o atitudine de rugăciune. Și nu uita: poți avea succes pe moment datorită lucrurilor pe care le cunoști sau pe care le faci… dar vei avea succes permanent doar datorită a ceea ce ești!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 10:28-43


Aceste cetăţi nemaipomenite, „mari şi cu ziduri până la ceruri” (Deuteronom 1.28), cad una după alta. Împăraţii lor, uriaşii lor, toţi locuitorii lor sunt doborâţi de „Iosua şi tot Israelul” (v. 29). Să notăm repetarea necontenită a acestei ultime expresii. Ea evocă unitatea indisolubilă dintre Hristos şi ai Săi. În virtutea acestei legături, vrăjmaşii noştri sunt în primul rând vrăjmaşii Domnului. Nimeni nu ne poate ataca fără a avea de-a face cu Căpetenia noastră. Lăsându-L pe El să meargă primul, eu nu pot fi altfel decât biruitor. Dimpotrivă, fără El, am pierdut bătălia. Pentru aceasta caută vrăjmaşul să-mi rupă legătura (sau comuniunea) cu Mântuitorul meu. Ştie că fără El nu putem face nimic, chiar dacă noi adesea uităm acest fapt (Ioan 15.5). Ce pagină triumfătoare se înscrie aici! Să pot avea şi eu în istoria vieţii mele creştine o listă asemănătoare, de victorii câştigate în secret cu Domnul! Victoria pentru adevăr, victoria pentru curăţie, victoria asupra acestei sau acestei ispite …

Tinerilor, tinerelor, vârsta voastră este una cu totul specială, este cea a luptelor. Faceţi voi parte dintre cei cărora apostolul Ioan le putea scrie: „Vă scriu, tinerilor, pentru că voi l-aţi învins pe cel rău” (1 Ioan 2.13).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: