24 Noiembrie 2019
DOMNUL ESTE APROAPE
Chivotul legământului … și deasupra lui, heruvimii gloriei, umbrind scaunul îndurării.
Evrei 9.4,5
Privind la chivot și la scaunul de îndurare luate împreună, putem vedea în ele o imagine izbitoare a lui Hristos, în ce privește Persoana și lucrarea Lui. După ce, în viața Sa, a slăvit legea și a onorat-o, a devenit, prin moarte, ispășire sau scaun de îndurare, pentru toți cei care cred. Îndurarea lui Dumnezeu se poate odihni doar pe o temelie a dreptății perfecte. „Harul domnește prin dreptate spre viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 5.21). Singurul loc potrivit de întâlnire al lui Dumnezeu cu omul este punctul unde harul și dreptatea se întâlnesc și se armonizează perfect. Nimic altceva decât dreptatea perfectă nu se poate potrivi lui Dumnezeu și nimic altceva decât harul perfect nu se poate potrivi păcătosului. Dar unde s-au putut întâlni aceste atribute într-un singur punct? Doar la cruce. Acolo „bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat” (Psalmul 85.10). Doar astfel găsește pace păcătosul care crede. El vede că dreptatea lui Dumnezeu și îndreptățirea lui se sprijină pe aceeași temelie, anume pe lucrarea împlinită a lui Hristos.
Atunci când omul, sub acțiunea puternică a adevărului lui Dumnezeu, își ia locul de păcătos, Dumnezeu poate, exercitând harul, să-Și ia locul de Mântuitor, iar astfel orice problemă este rezolvată, căci, după ce crucea a dat răspuns tuturor cerințelor dreptății, torentele bogate ale îndurării se pot revărsa fără piedică. Când un Dumnezeu drept și un păcătos pierdut se întâlnesc pe o temelie stropită cu sânge, totul este rezolvat pentru totdeauna – rezolvat într-un fel care-L glorifică perfect pe Dumnezeu și care îl mântuiește veșnic pe păcătos. Dumnezeu trebuie să fie dovedit adevărat, chiar dacă orice om trebuie dovedit a fi mincinos; iar când omul este adus la cel mai de jos punct al stării sale morale înaintea lui Dumnezeu, astfel încât să fie gata să ia locul pe care adevărul lui Dumnezeu i-l dă, el află că Dumnezeu S-a revelat pe Sine ca Îndreptățitor drept al unui astfel de păcătos. Acest lucru trebuie să dea o pace temeinică pentru conștiință; și nu numai atât, însă el oferă și capacitatea de a avea părtășie cu Dumnezeu și de a auzi preceptele Sale sfinte cunoscând relația în care harul divin ne-a adus.
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac … pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.
2 Corinteni 8.9
Rezultatele smeririi Domnului
Unul dintre motivele smeririi Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos a fost că El dorea să-i mântuiască pe oameni. Din acest motiv, Isus Hristos a trebuit să intre în condiția lor, să îmbrace un trup omenesc desăvârșit făcut de Dumnezeu și să împlinească în dreptate planurile Sale, suferind și murind pe cruce. Astfel, mulți oameni au fost salvați din păcat prin credința în Mântuitorul, și Dumnezeu a fost glorificat în multe inimi.
Noi toți eram sub puterea diavolului. Dar murind pentru noi, Domnul Isus Hristos a sfărâmat lanțurile cu care eram legați. Mântuitorul l-a biruit pe diavolul prin moartea Sa pe cruce și l-a făcut astfel fără putere pentru cei care cred în Hristos. Moartea Domnului Isus putea să apară ca o înfrângere. Așa o vedeau și cei doi ucenici care se întorceau triști la Emaus; dar au învățat să-L cunoască pe Cel care este biruitor asupra morții. Mântuitorul are acum această putere. El ține cheile morții (pentru trup) și ale Locuinței morților (pentru suflet). Moartea încă există, dar, pentru credință, ea și-a pierdut caracterul de împărăteasă a spaimelor. În învierea Domnului Isus Hristos a fost o manifestare strălucită a biruinței Sale.
Și, nu în ultimul rând, rezultatul smeririi Domnului și Mântuitorului nostru poate fi văzut în faptul că El a coborât în această lume de suferințe, pentru a ne îmbogăți duhovnicește prin harul care a fost arătat în Persoana Sa. Ce măreț este rezultatul smeririi Domnului!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU TE MAI ZBATE! – Fundația SEER
„Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul și înălță pe altul.” (Psalmul 75:7)
Până nu-ți vei găsi semnificația, liniștea și încrederea în relația cu Dumnezeu, vei fi tentat să-ți petreci viața încercând să te promovezi pe tine însuți. Lucrul acesta te va face nesigur – și periculos. De ce? Pentru că atunci când alții sunt promovați înaintea ta, te vei umple de ură; și ai putea chiar încerca să te răzbuni, sau să nu te supui. În Împărăția lui Dumnezeu nu poți dobândi biruința prin forțe proprii, ci o primești de la Dumnezeu. „Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul și înalță pe altul.”
În timp ce frații lui David se luptau să ajungă pe tronul împărătesc al poporului Israel și „să primească încuviințarea” din partea proorocului Samuel, David nu făcea decât să aibă grijă de oile sale, făcând astfel ceea ce-i încredințase Dumnezeu. Lasă-i pe alții să intre în competiție și să se compare! Rămâi credincios în ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu să faci – și la vremea potrivită, El va veni și te va pune în locul pregătit pentru tine! Domnul Isus a zis: „jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 11:30).
Să reținem ultimul cuvânt… Când încerci să te promovezi singur, trebuie să transpiri, să te forțezi și să te zbați… dar când te încrezi în Dumnezeu și faci voia sa, totul este „ușor.” Asta nu înseamnă că nu va trebui să depui eforturi sau să te sacrifici pentru a reuși, dar nu va trebui să te zbați ca să obții acel lucru sau să-l păstrezi. De ce? Pentru că atunci când Dumnezeu îți pune „înainte o ușă deschisă” (Apocalipsa 3:8), El e singurul care o poate închide. Și nu o va face decât dacă, asemenea regelui Saul, ești răzvrătit, plin de ură sau refuzi să te pocăiești!
Când știi că Dumnezeu este în control, toată tensiunea dispare atunci când Îl slujești. Și dacă stai și te gândești bine la acest lucru, ajungi la concluzia sănătoasă că e singura cale prin care poți să trăiești!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 34:1-12
Moise petrecuse patruzeci de ani la Faraon, patruzeci de ani la Ietro în şcoala lui Dumnezeu, în sfârşit, patruzeci de ani în pustiu, conducându-l pe Israel. Avusese la început „priveliştea minunată” a rugului. Apoi, prin credinţă, „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11.27). Cu un ochi care „nu se întunecase” (v. 7), omul lui Dumnezeu, sfârşindu-şi cursa, contemplă admirabila panoramă a ţării lui Emanuel.
Urmează apoi momentul când, potrivit cuvintelor sale din Psalmul 90.3, la porunca lui Dumnezeu, omul se întoarce în ţărână. Dar Domnul îl onorează pe slujitorul Lui drag, ocupându-Se El Însuşi de înmormântarea sa(v. 6). De atunci, Moise face parte dintre martorii credinţei care aşteaptă gloria promisă, bucurându-se deja în totul de prezenţa Celui care este răsplata desăvârşită (Matei 17.3). Ce este pierderea ţării faţă de acest câştig?
Fie ca, la sfârşitul acestei părţi a Bibliei, cuprinzând cele cinci cărţi ale lui Moise (sau Pentateucul), fiecare dintre noi să fi avansat în cunoştinţa Domnului! „Moise … a scris despre Mine”, le va spune Domnul Isus iudeilor (Ioan 5.46). Pe cine Altcineva decât pe El Însuşi L-am descoperit noi traversând atâtea umbre şi imagini în această bogată porţiune a Cuvântului lui Dumnezeu?
Mana Zilnica 