19 Noiembrie 2019
Toți bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron și David a făcut legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului și au uns pe David împărat peste Israel.
1 Cronici 11.3
Recunoscut de întreaga națiune ca fiind cârmuitorul ales de Dumnezeu, el începe imediat lucrarea de lărgire a granițelor ei și de eliberare de sub vrăjmașii care o apăsau. Iebusul, fortăreața iebusiților, este luat și transformat în cetatea lui David, unde el domnește în putere, devenind tot mai mare și manifestând astfel faptul că Domnul Oștirilor era cu el. Vitejii care împărtășiseră împreună cu el lepădarea sa sunt acum părtași la puterea lui și la slava care-i aparținea. Aceasta este o imagine a adevăratului David, „Preaiubitul” lui Dumnezeu, care urmează să fie arătat manifestând autoritate asupra întregului pământ, atunci când cei care sunt acum alipiți de El, ca fiind lepădat, își vor avea puterea lor împreună cu El atunci când va împărăți.
Chivotul este adus în cetatea lui David, însă numai după ce a fost învățată lecția că Dumnezeu va fi sfințit în cei care se apropie de El și că, deși carul filistenilor a putut fi folosit de către cei ce nu cunoșteau gândul lui Dumnezeu, totuși acolo unde cuvântul Său este dat, acesta trebuie cercetat și ascultat. Mare a fost bucuria poporului atunci când simbolul legământului Domnului a fost așezat în locul pregătit pentru el, iar arderile de tot și jertfele de mulțumire s-au ridicat într-un nor plăcut lui Dumnezeu. Dar când împăratul dorește să zidească o casă pentru Dumnezeul lui Israel, deși încurajat în planul său evlavios de către profetul Natan, amândoi trebuie să învețe aceasta: gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus decât gândurile celor mai aleși și devotați oameni. Natan a trebuit să-i aducă la cunoștință faptul că nu-i era îngăduit să-I zidească o casă lui Dumnezeu, fiindcă fusese un om al sângelui. Totuși, atunci când fiul său avea să fie stabilit în pace pe tron, acesta va zidi casa, și totul va fi în acord cu vremurile respective. David este văzut astfel ca ilustrând stabilirea împărăției prin nimicirea vrăjmașilor Domnului, în timp ce Solomon reprezintă domnia păcii care va urma timp de o mie de ani. Supunându-se cuvântului Domnului, David începe să facă pregătiri pentru lucrarea de zidire a templului, strângând din abundență toate materialele pe care le-a putut obține.
H. A. Ironside
Voi pedepsi lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria.
Isaia 13.11
Să luăm aminte (2)
Cu totul altfel s-au petrecut lucrurile la Herculaneum. La baza vulcanului s-a creat un râu lat; valea râului era ca un zid de nămol. Acel râu înghițea tot ce întâlnea în cale. Încet, orașul Herculaneum a dispărut sub lava vulcanică, ce s-a ridicat și aici tot la înălțimea de 15 metri. Contrar celor din Pompeii, locuitorii din Herculaneum au înțeles că nu au altceva de făcut decât să fugă din calea nenorocirii. Nimeni n-a încercat să-și salveze bunurile și nici să se ascundă în pivniță. Aproape întreaga populație a reușit să scape.
Din relatarea despre cele două orașe se desprind cu ușurință două lecții de viață pentru sufletele noastre. Cei nepăsători, care nu s-au gândit la marele pericol, nu au alergat în afara Pompeii-ului. Alții au gândit că este ceva trecător și că vor scăpa în pivnița locuinței lor.
Și astăzi sunt oameni nepăsători, care nu ascultă de adevărul evangheliei, ca să-și asigure soarta veșnică a sufletului prin credința în Mântuitorul. Regretul lor va fi un veșnic prea târziu. Însă există și oameni care iau aminte la chemarea Mântuitorului și vin la El cu credință. Ei știu că lumea și gloria ei trece și că orice întâmplare este o bătaie la ușa inimii oamenilor. Fiecare cititor este rugat să ia aminte la cele două lecții și să asculte de adevărul evangheliei! Biblia ne îndeamnă să nu ne împietrim inimile. Pentru noi, astăzi poate să fie ziua cea mare a salvării sufletului prin credința în Mântuitorul.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
INSPIRĂ-LE COPIILOR TĂI ÎNCREDEREA! – Fundația SEER
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)
Jurnalistul William Hodding Carter a scris: „Există numai două moșteniri durabile pe care putem spera să le lăsăm copiilor noștri. Prima o reprezintă rădăcinile; cealaltă, aripile.” Copiii care știu că sunt iubiți necondiționat sunt copii cu rădăcini. Drept consecință, ei sunt în stare să-și păstreze verticalitatea orice le-ar rezerva viața. După același principiu, dacă le insufli copiilor simțul auto-încrederii și dacă îi încurajezi să viseze, le dai aripi. Și de fiecare dacă când copiilor li se transmite dorința de a câștiga, deja au parcurs jumătate din drumul lor spre izbândă. Dar dacă îi lași să crească fără această dorință, deja sunt la jumătatea drumului spre eșec. Asta înseamnă că, în calitate de părinte, trebuie să demonstrezi că ai încredere în copiii tăi, pentru ca ei să învețe să aibă încredere în ei înșiși.
Fiecare copil are un sâmbure de grandoare pus în el de Dumnezeu, și când îi spui copilului că ai încredere în el, de fapt uzi acel sâmbure și îi dai șansa să crească. Ai observat cum oamenii se ridică sau cad în funcție de nivelul de așteptări pe care îl ai de la ei?
Când îți critici mereu copiii, ei cresc și ajung negativiști, se îndoiesc de ei înșiși și sunt plini de teamă. Dar când crezi în ei și presupui că se vor descurca bine, ei vor parcurge acel kilometru în plus pentru a se ridica la așteptările tale. Încrederea ta în ei este cea care creează mediul propice în care ei pot zbura!
Dă-le bani și îi vor cheltui… Dă-le resurse și le vor risipi…
Dar dă-le credință în Dumnezeu și îndrăzneală, și cu siguranță vor excela în orice vor face în viață.
2019 de Jean Koechlin
Deuteronom 31:1-30, 32:1-14
Aşa cum i-a poruncit Domnul, Moise îi va învăţa acum pe fiii lui Israel o cântare. Luând ca martori cerurile şi pământul, el preamăreşte Cuvântul lui Dumnezeu care se coboară „ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă (tânără) şi ca ploaia îmbelşugată peste iarba (coaptă)” (v. 2). El Îi atribuie lui Dumnezeu grandoarea, celebrând ceea ce este
El: credincioşie, dreptate, adevăr (v. 4). Stânca este Numele Său, asigurând alor Săi adăpost, locuinţă, umbră binefăcătoare, apă vie (Psalmul 31.2; 71.3; Isaia 32.2 şi multe alte pasaje), precum şi miere şi untdelemn (v. 13). Cântarea glorifică apoi ceea ce
face
Dumnezeu: o lucrare desăvârşită! (v. 4).
Întreaga desfăşurare a acestei lucrări către Israel este prezentată în v. 8−14. El l-a ales (v. 8), l-a găsit, l-a îngrijit, l-a păzit (v. 10), l-a purtat (v. 11), l-a condus (v. 12), iar în final l-a suit pe înălţimi (v. 13). „Ce mai era de făcut … şi nu i-am făcut”? va întreba DOMNUL mai târziu în legătură cu via Sa, Israel (Isaia 5.4). Copii ai lui Dumnezeu, avem toate motivele şi suntem îndreptăţiţi să strigăm odată cu cântarea: „El este Stânca, lucrarea Sa este desăvârşită!” (v. 4).
„Pentru că, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi predestinat …, i-a şi chemat …, i-a şi îndreptăţit …, i-a şi glorificat” (Romani 8.29, 30).
Mana Zilnica 