Mana Zilnica

Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care în traducere înseamnă Petru).
Ioan 1.42

Un nume nou

Dreptul de a da un nume aparține unei persoane superioare, care poate recunoaște locul și poziția în care se găsește persoana care îl poartă. Simon a fost întotdeauna gata să ia cuvântul și era printre ucenici primul care vorbea. Dar, atunci când a fost adus la Domnul Isus, nu el a avut primul cuvânt de spus. Învățătorul ceresc, Isus Hristos, l-a făcut pe Simon, fiul lui Iona, să înțeleagă faptul că îi cunoștea numele și descendența, și apoi Domnul i-a dat un nume nou. Prin faptul că Domnul i-a dat un nume, care înseamnă „piatră”, Hristos a făcut mai mult decât atât: l-a adăugat pe ucenic acelei Case care era înaintea privirii Domnului și despre care Simon nu știa nimic în momentul acela.

Simon nu a avut nimic de spus, după cât ne este relatat. Era de mare importanță atunci, ca și acum, ce gândea și ce spunea Domnul. Este suficient să citim în 1 Petru 2, ca să vedem că Petru a înțeles bine ce a spus Domnul; Petru ne relatează și nouă despre aceasta. Prin faptul că a venit la Isus Hristos, Piatra vie, Petru însuși a devenit o piatră vie în Casa lui Dumnezeu, care se construiește și în timpurile noastre. Și, așa cum ne arată Petru în acel capitol, ceea ce a fost adevărat cu privire la el este adevărat și pentru noi; și noi venim, fiecare la timpul lui, la această Piatră vie. Chiar în vremea aceea a devenit clar că Isus Hristos era Meșterul Casei lui Dumnezeu, adevăr pe care Simon Petru și ceilalți ucenici urmau să-l înțeleagă.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (2)

„Ce am, îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6)

Să luăm aminte la două aspecte ale cestei povestiri.

Primul aspect: Este important să știi ce ai și ce nu ai. „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau.” Trebuie să fii plin de Duhul lui Dumnezeu și să te simți încrezător în chemarea ta. Pavel scrie: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:6-9).

Al doilea aspect: Învață să recunoști diferența dintre ceea ce doresc oamenii și ceea ce le lipsește cu adevărat. Uneori au nevoie să fie întăriți; alteori au nevoie să fie solicitați. Uneori au nevoie de mângâiere, nu de mustrare; alteori au nevoie de mustrare, nu de mângâiere. Acest olog nu a avut nevoie de o mână de ajutor – ci de o mână care să-l ridice. Exact asta i-a dat Petru. „L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele” (Faptele Apostolilor 3:7).

Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să-i iubești, să îți dai seama ce le lipsește, să știi ce ai de oferit și să ai o relație cu ei.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 5:21-32

Acest capitol cuprinde o stranie şi totodată o notabilă excepţie de la legea morţii. Enoh trăieşte 65 de ani, apoi umblă cu Dumnezeu timp de 300 de ani, după care Dumnezeu îl ia. Nu se dau nici un fel de detalii despre umblarea lui cu Dumnezeu, nici despre răpirea lui care este, pe scurt, ultimul pas al acestei umblări. Dar ce minunat rezumat al unei vieţi!

Ştim noi oare ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu măcar o singură zi dintr-un an? Prin umblarea credinţei, Enoh are un loc pe lista martorilor străluciţi din cap. 11 al cărţii Evrei (v. 5). Numele lui înseamnă „învăţat” şi, asemeni lor, învăţat de Dumnezeu, el Îl contemplă, prin credinţă, dincolo de lucrurile prezente, pe Domnul care vine să domnească „cu zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Această viziune îl menţine separat de cei care vor fi judecaţi.

Curând, ca şi Enoh, toţi credincioşii găsiţi în viaţă vor fi luaţi de pe pământ fără să treacă prin moarte, când, potrivit promisiunii Sale, Domnul Isus va veni pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.17). A învăţat oare fiecare dintre cititorii noştri acest adevăr, fericit pentru toţi cei pregătiţi, dar solemn pentru cei care nu sunt pregătiţi?

Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 ian. 2019

10 Ianuarie 2019

Dar, din popor, pe cei săraci, care n-aveau nimic, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a lăsat în țara lui Iuda și în ziua aceea le-a dat vii și ogoare … L-au luat pe Ieremia din curtea gărzii și l-au dat lui Ghedalia … Mergi și spune lui Ebed-Melec etiopianul … Te voi salva negreșit, … pentru că te-ai încrezut în Mine.

Ieremia 39.10,14-18

Ultimele zile, așa cum le prezintă cartea Ieremia (2)

Deși Ierusalimul fusese capturat, poporul Domnului din zilele lui Ieremia încă îl avea pe Ghedalia în jurul căruia să se strângă. În zilele noastre, noi Îl avem pe Domnul Isus Hristos. El ne rămâne întotdeauna, chiar și atunci când totul falimentează în jurul nostru.

Să privim însă la ceea ce aveau cei care se strânseseră în jurul lui Ghedalia. Ni se spune că cei care mai rămăseseră erau cei săraci, care nu aveau nimic, dar cărora li se dăduseră vii și ogoare. Noi nu avem nimic și nu suntem nimic în noi înșine, însă am fost nespus de îmbogățiți cu binecuvântările divine (Efeseni 1.3). Viile simbolizează bucuria părtășiei cu Tatăl și cu Fiul (1 Ioan 1.1-3). Ogoarele ne amintesc de faptul că, dacă vom cultiva (dacă vom savura, din punct de vedere practic) ceea ce ni s-a dăruit, vom avea roade dintâi pe care să le aducem ca închinare și laudă lui Dumnezeu (Deuteronom 26.1-11).

Vedem că profetul Ieremia a fost adus la Ghedalia. Astăzi încă avem cuvântul profetic la dispoziția noastră (1 Corinteni 14.29-33). Nu este vorba de profeție în sensul de prezicere a viitorului, nici de oferirea unei noi revelații, ci de mesaj venit de la Domnul, pentru împlinirea unei nevoi prezente.

De asemenea ni se spune că Ebed-Melec a fost păzit în timpul căderii Ierusalimului. Numele lui înseamnă „Slujitor al împăratului”. Este minunat să vedem că, deși drepturile Domnului Isus sunt tăgăduite chiar și de către creștinii adevărați, încă avem privilegiul de a-L sluji, în timp ce-L așteptăm să Se întoarcă!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări! Cine aduce mulțumiri, ca jertfă, acela Mă preamărește.

Psalmul 50.15,23

Cât cântărește o rugăciune? (2)

Sărmana femeie a pus cu grijă bucata de hârtie pe cântar, ținându-și în continuare capul plecat în rugăciune. Ochii proprietarului și ai clientului au fost uimiți când au văzut cum cântarul a coborât și a rămas pe loc. Patronul, cu ochii pironiți la cântar, s-a întors spre client și i-a spus cu răutate în glas: „Nu-mi vine să cred!”. Clientul a zâmbit, iar proprietarul a început să pună alimente în cealaltă parte a cântarului. Cântarul nu se balansa, așa că a continuat să pună tot mai multe alimente pe el, până când nu a mai fost loc. Proprietarul stătea acolo peste măsură de uimit. În final a luat foaia de hârtie de pe cântar și s-a uitat la ea cu vădită nedumerire. Nu era o listă de cumpărături, ci o rugăciune care suna astfel: „Dragă Doamne Isuse, Tu cunoști nevoile mele și las aceasta în mâna Ta”. Proprietarul i-a dat femeii alimentele și a stat într-o tăcere plină de uimire. Femeia i-a mulțumit și a părăsit magazinul. Clientul i-a dat proprietarului o bancnotă de 50 de dolari și i-a spus acestuia: „A meritat fiecare bănuț”.

Mai târziu, proprietarul a descoperit că avea cântarul stricat. Așadar, numai Dumnezeu știe cât de mult cântărește o rugăciune. Necredința va spune că a fost o întâmplare fericită pentru femeie. Dar credința admiră cu mulțumire modul în care Dumnezeu poartă de grijă de ai Săi și cum El ascultă rugăciunea făcută cu credință. Oare a înțeles proprietarul acelui magazin cât cântărește o rugăciune? Dar noi?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (1)

„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii” (Faptele Apostolilor 3:1)

Biblia spune: „Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului … ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan … le-a cerut milostenie. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!” Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele” (v. 1-7).

Să remarcăm două lucruri:

1) Minunile au loc în momente obișnuite. Acest om nu era un străin pentru Petru și Ioan; treceau pe lângă el în fiecare zi. Însă această zi a fost diferită. Petru a spus: „Uită-te la noi! Avem răspunsul de care ai nevoie.” Credința în puterea vindecătoare a lui Isus a crescut în inima lui Petru, dându-i oportunitatea de-a-i da slavă lui Dumnezeu și el a profitat de ea.

2) Trebuie să fii pregătit când vine momentul tău. Nu poți da ceea ce nu ai. Nu poți spune ceea ce nu știi. Nu poți împărtăși ceea ce nu simți. Nu poți dărui dacă ești gol. În realitate, nimic măreț nu este creat dintr-odată; e nevoie de timp. Trei ani și jumătate de umblare cu Hristos, ascultându-i mesajele și văzându-i minunile i-au pregătit pe apostoli pentru acest moment. La fel și cele zece zile pe care le-au petrecut în camera de sus când au fost umpluți de Duhul Sfânt.

Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Dacă vrei să-i ajuți pe oameni, trebuie să fii pregătit!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 5:21-32

Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 ian. 2019

9 Ianuarie 2018

Știu lucrările tale: iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă, pentru că ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu.
Apocalipsa 3.8

Filadelfia: A fi plăcuți inimii Domnului (1)

Cei din Laodiceea aveau o părere foarte bună despre starea lor. Ei spuneau: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și n-am nevoie de nimic” (Apocalipsa 3.17). Da, n-aveau nevoie nici măcar de Domnul, care, așa cum vedem, era afară și bătea la ușă. Inima lor era într-o stare cumplită. În Filadelfia însă, Domnul găsea ceea ce inima Lui căuta.

El știa faptele lor; nu erau fapte mărețe în ochii oamenilor, fiindcă ei aveau puțină putere. Însă El era atât de satisfăcut de ceea ce găsea în Filadelfia, încât a așezat o ușă deschisă înaintea lor – pe care nimeni nu o putea închide – pentru a-i încuraja, în ciuda lipsei lor de putere.

Primul lucru care Îi făcea plăcere Domnului se găsește în expresia: „Ai puțină putere”. Această expresie caracterizează lucrările lor, însă se găsește și în lista lucrurilor pe care El le aprobă. Acești credincioși aveau puțină putere, însă Îl cunoșteau pe Cel care îi spusese lui Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns, pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune„. La fel ca Pavel, ei puteau spune: „Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12.9). Ei știau foarte bine ce voise să spună Dumnezeu prin cuvintele: „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu” (Zaharia 4.6).

Nimic nu este mai prețios inimii Domnului decât ca cei ai Lui să se încreadă în El în tot ceea ce fac. Doar în Domnul trebuie să căutăm putere pentru lucrare, iar de rezultate Se va îngriji El Însuși, lucrând toate prin Duhul Său și potrivit Cuvântului Său. Și, în contrast cu cei din Laodiceea, care credeau că nu au nevoie de nimic, noi să ne recunoaștem întotdeauna lipsa de putere și să apelăm la Hristos, căci El este tăria noastră (Psalmul 28.7)!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la timpul potrivit. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, potrivit adevărului mântuirii Tale!
Psalmul 69.13

Cât cântărește o rugăciune? (1)

O femeie sărăcăcios îmbrăcată, pe nume Luise, având privirea unui om învins, a intrat într-o băcănie. S-a apropiat de proprietarul magazinului în cel mai umil mod și l-a întrebat dacă i-ar da voie să ia câteva alimente. I-a explicat liniștită că soțul ei era foarte bolnav și incapabil să lucreze, că au șapte copii și că duc lipsă de hrană. John, proprietarul, a privit-o cu dispreț și i-a cerut să părăsească magazinul. Presată de nevoia familiei, femeia a adăugat cu sfială:

— Vă rog, domnule! Vă voi aduce banii cât de curând posibil.

Proprietarul i-a spus că nu-i poate da pe datorie, întrucât ea nu avea un cont la magazinul lui. Lângă cântar se afla însă un client care asistase la discuția dintre cei doi. Acesta a făcut un pas în față și i-a spus proprietarului că va plăti el alimentele de care femeia are nevoie pentru familia ei. Proprietarul a spus cu voce șovăielnică:

— Ai o listă de cumpărături?

— Da, domnule, a răspuns femeia.

— Bine…, a spus proprietarul, pune lista ta pe cântar și, în contul greutății ei, îți voi da alimente.

Femeia a ezitat un moment, cu capul plecat, apoi și-a luat poșeta, a scos din ea o bucată de hârtie și a scris ceva pe ea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE HAR, CĂCI ȘI TU AI NEVOIE DE EL

„Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21)

Deși harul nu-i dă nimănui dreptul de a trăi după bunul său plac, judecata care vine în urma pretenției ca ceilalți să trăiască după standardele noastre a provocat daune imense. Chuck Swindoll scrie: „Legalismul răspândește un venin care paralizează, ne orbește, ne face mai insensibili și trezește în sufletul nostru mândria. Dragostea este umbrită de un panou mental, pe care apare o lungă listă care le pretinde celorlalți să se ridice la un anumit nivel. În scurt timp prietenia este fracturată de o atitudine de judecată și de o privire critică. Și înainte să tragi concluzia că ești nevinovat, analizează-ți reacția atunci când te întâlnești cu un credincios care nu crede, nu se poartă sau nu se îmbracă în același fel ca și tine.

Chiar și atunci când ai impresia că ești destul de abil ca să-ți ascunzi adevăratele sentimente, ele apar în „privirea ta înpietrită și în atitudinea „sunt mai sfânt decât tine.” Domnul Isus a zis: „Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiți, şi nu veţi fi osândiți; iertaţi, şi vi se va ierta” (Luca 6:37). Un creștin care judecă se poartă ca și cum, dacă stinge lumina cuiva, lumina lui va străluci mai puternic. Dar nu este așa. Pavel scrie: „Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.”

Tu spui: „Dar dacă cineva cade de pe cale sau păcătuiește intenționat?” Biblia spune: „chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Când îți iei singur dreptul de a-i condamna pe alții – le refuzi același har de care s-ar putea să ai nevoie și tu înainte ca ziua să se sfârșească.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 5:1-20

După falimentul liniei lui Cain, este ca şi cum Dumnezeu lua istoria omului de la începutul ei (v. 1, 2). Avem aici succesiunea de nume care formează ceea ce s-a chemat de-a lungul veacurilor „firul de aur al credinţei”, care va duce la Mesia: „sămânţa femeii” promisă după cădere. În această familie nu este problema multor ocupaţii, ca în cea a lui Cain. Umblarea pe pământ a omului lui Dumnezeu abia dacă lasă urme. El nu contribuie în mod semnificativ la progresul lumii şi istoria nu are lucruri mari de spus despre el. El se naşte, Îi slujeşte Dumnezeului său cu umilinţă, are copii şi moare. Da, moartea este acolo, consecinţă a păcatului şi rezumatul vieţii îndelungate a fiecăruia dintre patriarhi se încheie cu cuvintele inexorabile: „şi a murit” (de opt ori).

Satan, mincinosul, afirmase: „nicidecum nu veţi muri” (3.4), dar Dumnezeu a poruncit: „în ţărână te vei întoarce” (3.19) şi acest capitol 5 ne aduce o confirmare solemnă.

Totuşi Adam şi primii săi descendenţi au atins vârste record. Dumnezeu a permis aceasta, pentru ca, înainte de existenţa Scripturilor, adevărul să poată fi transmis oral prin cât mai puţini intermediari posibili (abia dacă au fost şapte între Adam şi Moise).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 ian. 2019

8 Ianuarie 2018

Dumnezeu este tatăl orfanilor și apărătorul văduvelor. Dumnezeu îi face pe cei singuri să locuiască într-o familie; pe cei încătușați îi scoate, ca să se bucure de belșug.
Lasă-i pe orfanii tăi! Eu îi voi ține vii; și văduvele tale să se încreadă în Mine.
Psalmul 68.5,6; Ieremia 49.11

Cât de mișcător prezintă Scriptura dragostea lui Dumnezeu față de văduve și orfani! Dumnezeului nostru Îi pasă de cei pe care El i-a creat. Cu cât ei sunt mai neajutorați, cu atât El Se îngrijește mai mult de ei. „El dă vitelor hrana lor, puilor de corb care strigă. El nu-Și găsește plăcere în puterea calului, nu are plăcere în picioarele omului. Plăcerea Domnului este în cei care se tem de El, în cei care-și pun speranța în bunătatea Lui” (Psalmul 147.9-11). Domnul spune: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9).

Dumnezeu a creat femeia ca să fie un ajutor potrivit pentru bărbat. Peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu, bărbatul este văzut ca fiind capul femeii, însă nu ca fiind mai bun sau superior ei. Nici bărbatul și nici femeia nu trebuie să fie independenți unul de celălalt, ci fiecare are nevoie de celălalt. Prin urmare, este o mare pierdere pentru o soție să-și piardă bărbatul, să-l piardă pe cel care trebuie să o hrănească și să o îngrijească cu drag, pe care ea trebuie să-l completeze și căruia trebuie să i se supună, ca Domnului. Orfanii, de asemenea, trăiesc în circumstanțe foarte dificile, fiindcă lipsa părinților constituie un handicap imens. Iată de ce Dumnezeu este în mod deosebit interesat de soarta lor.

Societatea este gata să profite de văduve și de orfani. O văduvă, în timpurile biblice, era foarte vulnerabilă în lumea în care trăia, care era o lume în totul dominată de bărbați. Acest lucru este adevărat și astăzi, pentru o mare parte a lumii. Însă Dumnezeu a fost, și încă este, de partea celor lipsiți de ajutor și aflați în nevoie. Cât de mulțumitori trebuie să fim că un astfel de Dumnezeu este de partea noastră!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.
Apocalipsa 20.15

Cel mai mare document

În 1980, documentația despre reactorul nuclear din Kalkar, cuprinsă în circa 10.000 de dosare, a fost desemnată ca fiind „cel mai mare document al tuturor timpurilor, în Germania”. Lungimea totală a documentului se întindea pe 1 kilometru!

Dar ce este aceasta în comparație cu cărțile care vor sta cândva în fața tronului mare și alb? În Apocalipsa 20.12 este scris că toți morții vor apărea înaintea lui Dumnezeu și vor fi judecați. În cărțile care se află acolo sunt scrise toate faptele pe care le-au făcut oamenii în viața lor. Fiecare păcat, fiecare faptă rea este notată acolo! Nimic nu este trecut cu vederea! Chiar și ceea ce faci aici, pe pământ, în ascuns și neobservat de nimeni, este notat în cer.

Toți oamenii care nu s-au pocăit și care, ca urmare, nu Îl urmează pe Domnul Isus vor fi judecați după faptele lor și vor ajunge în iad!

Dar există și „cartea vieții”, unde sunt notate toate numele credincioșilor. Ei vor fi cândva la Domnul Isus în cer.

În care carte este înscris numele tău? Se mai găsește oare în cărțile unde sunt notate toate faptele, sau este scris deja în cartea vieții?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANTRENAMENT PENTRU ASCULTARE

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

Ruth, soția lui Billy Graham, a scris: „Astăzi stau pe verandă, iar câinele nostru ciobănesc german stă la picioarele mele. În zare se aud tunete. Pe măsură ce furtuna se apropie, câinele o rupe la fugă spre partea din față a curții pentru a o întâmpina, zbătându-se și lătrând furios. După ce a trecut, se întoarce pe verandă, convins că el a gonit-o. E câine german de pază, dresat atent pentru căutări și salvări, pentru atac și ascultare. Căutarea și salvarea în această zonă muntoasă pot fi de mare folos. Nu-mi imaginez vreo situație în care i-aș porunci să atace. Însă un câine bine dresat poate simți ostilitatea sau poate detecta o armă (chiar și un obiect ce seamănă cu o armă), situație în care procedezi înțelept dacă stai la locul tău.

Însă ceea ce aduce o adevărată bucurie este dresajul pentru ascultare. Stai, șezi, culcă-te, du-te, caută, stai pe loc, ridică-te. Un câine neascultător nu e numai o pacoste, ci poate fi și o răspundere. Ascultarea poate face dintr-un câine o bucurie. Oare nu e tot așa și cu Dumnezeu și copiii Săi?

Cunosc unii oameni care au fost antrenați pentru atac. Nu o să le pomenesc numele – poate pe câțiva îi cunoști dar sunt foarte talentați la așa ceva. Apoi, mai sunt unii care sunt antrenați pentru căutare și salvare. (îi pun în acest grup pe cei din Armata Salvării). Și mai sunt și cei care au fost antrenați să fie ascultători. Eu cred că în faptul acesta, mai mult decât în oricare altul, își găsește Domnul Isus plăcere. Simpla ascultare; ascultarea cu bucurie, ascultarea sinceră și care nu pune întrebări. Cred că a fi în stare să spui împreună cu psalmistul: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” ar fi culmea pregătirii pentru creștini. Căci în asta își găsește Dumnezeu cea mai mare plăcere.”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 4:17-26

Cain, condamnat să fie „pribeag şi fugar”, refuză ceea ce rânduise Dumnezeu pentru el şi se aşază în lume în mod confortabil. Îşi construieşte o cetate pentru el şi pentru urmaşii săi şi fiecare îşi găseşte o îndeletnicire după propria alegere. Însă «progresul social» nu îndreaptă natura umană. Rasa lui Cain se aseamănă cu înaintaşul ei. Violenţa şi spiritul de provocare al primului asasin din istorie se regăsesc în descendentul său, Lameh. Această imagine ne prezintă anticipat lumea de azi care Îl trimite la moarte pe Domnul Isus, adevăratul Abel. Totul continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi când crucea nu ar fi existat niciodată. Totul se organizează astfel încât viaţa pe pământ să fie cât mai plăcută. Nimic nu lipseşte: ştiinţă, artă, industrie, chiar şi religie. Numai Domnul Isus este aproape întotdeauna absent.

Dar, în paralel cu dinastia lui Cain, o altă spiţă îşi face discret apariţia la sfârşitul capitolului. Set ia locul lui Abel şi atunci oamenii încep să cheme Numele Domnului. Viaţa celui drept care fusese dat morţii se perpetuează simbolic pe linia credinţei, vorbindu-ne despre felul în care Hristos, al doilea Om, Şi-a câştigat o familie care-I poartă numele şi care trăieşte în temere de Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 ian. 2019

7 Ianuarie 2019

Ca să vestim evanghelia și dincolo de voi.
2 Corinteni 10.16

Ar fi de folos ca mulți dintre noi să ne întrebăm cât de mult ne achităm de responsabilitățile cu privire la regiunile de „dincolo de noi”. Cred cu tărie că acei creștini care nu cultivă și nu manifestă interes pentru evanghelizare sunt într-o stare deplorabilă. Cred de asemenea că adunarea care nu manifestă interes pentru evanghelizare se află într-o stare de moarte. Unul dintre cele mai reale semne ale creșterii spirituale, fie în ce-l privește pe un credincios în mod individual, fie în ce privește o adunare, este dorința sinceră pentru convertirea sufletelor. Este greu de crezut că în inima cuiva ar locui din belșug Cuvântul lui Hristos, dacă el nu face niciun efort pentru a vesti acest Cuvânt celor necredincioși.
Mulți lucrători ai lui Hristos au devenit poate prea legați de un anumit teritoriu. Au ajuns să facă o lucrare de rutină și, în multe cazuri, s-au paralizat pe ei înșiși și pe cei care-i ascultă. Nu vorbesc acum despre păstori, nici despre bătrâni, nici despre învățători, care își fac lucrarea în mijlocul celor credincioși, ci vorbesc despre evangheliști. Aceștia nu trebuie să se lase legați de o anumită localitate. Lumea este sfera lucrării lor; „regiunile de dincolo” trebuie să fie mottoul lor; a-i strânge pe cei aleși ai lui Dumnezeu trebuie să fie scopul lor; iar călăuzirea Duhului trebuie să fie direcția lor.
Oricum, toți trebuie să avem pe inimă mântuirea celor păcătoși. Să nu fim leneși în această privință! Timpul s-a scurtat, iar veșnicia se apropie cu pași repezi. Stăpânul este cu totul vrednic de eforturile noastre, iar sufletele sunt nespus de prețioase. Timpul pentru lucrare se va încheia curând. Iar după ce ne-am făcut lucrarea într-o anumită regiune, să trecem mai departe în cea de „dincolo” de ea.
C. H. Mackintosh

Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit cuvântul Tău.
Psalmul 119.16

Cartea uitată

Un băiețel a observat sus, pe un raft din biblioteca tatălui său, o carte mare și plină de praf. Curiozitatea i-a fost trezită. A întrebat-o pe mama lui ce fel de carte era aceea. Pusă în dificultate, mama i-a răspuns: „Ah, este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu”. Băiatul s-a gândit un moment și apoi a spus: „Mama, dacă este Cartea lui Dumnezeu, să I-o dăm înapoi. La noi în casă nimeni nu o citește!”.
În multe case, Biblia se deschide doar rareori. Se ia în mână cel mult la un caz de deces și se citește Psalmul 23, pentru că acest psalm se cunoaște de la ora de religie.

Cât timp a trecut de când ați avut ultima dată în mână Biblia? Se află oare sub un teanc de cărți – undeva în spate, într-un colț? Această carte este Cuvântul lui Dumnezeu! El dorește să Îl citiți, pentru că are un mesaj către dumneavoastră.

Scopul acestui calendar este de a vă pune înainte în fiecare zi un verset sau câteva versete din Biblie, pe care să le înțelegeți mai bine. Dar mai important este să citiți Cuvântul lui Dumnezeu. Începeți cu Evanghelia după Luca! Acolo veți citi despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om și a trăit în Israel. Pentru a-i mântui pe oamenii pierduți, El a murit la cruce și a înviat după trei zile. Aceasta este în câteva cuvinte Vestea Bună, pe care Dumnezeu v-o adresează prin Biblie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LEAC ÎMPOTRIVA ÎNGRIJORĂRII

„Aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6)

Biblia spune: „aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (v. 6-7). Când te rogi mai mult, te îngrijorezi mai puțin. Asta înseamnă că ai de ales: fie să te rogi, fie să te îngrijorezi. Prin rugăciune, îi dai problema lui Dumnezeu, de aceea experimentezi mai multă pace a minții.

Asta înseamnă că nu te vei mai îngrijora deloc? Nu, înseamnă că te vei îngrijora mai puțin.

Când scopul tău este să încredințezi problema în mâinile lui Dumnezeu și să nu te îngrijorezi deloc, vei ajunge la stadiul acesta pas cu pas. Dumnezeu nu-ți cere să trăiești într-o stare de negare. Expresia „don’t worry – be happy” (expresie consacrată „nu te îngrijora – fii fericit!” – n.tr.) nu reușește să facă aprecierea corectă a îngrijorărilor pe care le ai. Dumnezeu nu se așteaptă ca brusc să nu-ți mai pese, ci El îți oferă o alternativă pentru obiceiul inutil și obositor al îngrijorării.

„Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17). Asta înseamnă că o rugăciune de treizeci de secunde te va scăpa de anxietate? Nu, ci înseamnă să-ți începi ziua cu rugăciune și să continui să te rogi de-a lungul întregii zile. Roagă-te când conduci. Roagă-te la locul de muncă. Roagă-te înaintea mesei de prânz. Roagă-te când primești acel telefon dificil.

Roagă-te când ceva te dezamăgește. Roagă-te când apar surprize. Roagă-te când ai o reușită. Roagă-te în mijlocul știrilor dureroase. Roagă-te neîncetat – efectiv. Tatăl tău Ceresc, fiindcă este profund impresionat de zbaterile tale, adoră să vii la El și să-i ceri ajutorul. El este pregătit și bucuros să intervină. Nu trebuie decât să-L inviți și El este gata să te ajute!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 4:1-16

Din zorii omenirii, două rase au prins contur. Cain, primul om născut pe pământ, este strămoşul tuturor celor care sunt drepţi în ochii lor înşişi. Satisfăcut de sine însuşi şi de faptele sale, inconştient de păcat şi de consecinţele lui, se prezintă înaintea lui Dumnezeu cu fructul propriei sale munci, rod al unui pământ blestemat. Cum putea Dumnezeu să privească aceasta? Abel, al doilea om, este înaintaşul celor din linia credinţei; el deschide lista de onoare din cap.11 al cărţii Evrei (v. 4). Jertfa pe care o oferă el este „mai bună” decât cea a lui Cain, deoarece este adusă prin înţelegerea gândurilor lui Dumnezeu.

După păcatul omului împotriva lui Dumnezeu (cap. 3), avem aici păcatul omului împotriva semenului său. Cain îşi ucide fratele. Şi Cuvântul, care distinge gândurile şi intenţiile inimii, dă pe faţă motivul: gelozia. „Pentru ce l-a ucis? Pentru că lucrările lui erau rele, iar ale fratelui său, drepte” (1 Ioan 3.12). Mai târziu, când pe pământ venea Domnul Isus, evreii L-au trimis la moarte pentru acelaşi motiv. Perfecţiunea Lui accentua faptele lor rele. Ei au vărsat sângele Celui cu adevărat drept şi pedeapsa lor este astăzi ca şi cea a lui Cain: sunt împrăştiaţi şi persecutaţi pe pământ.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 ian. 2019

6 Ianuarie 2019

Iată, Robul Meu va prospera; va fi înălțat și va fi ridicat și va fi foarte sus. Isaia 52.13

Iată Robul Meu (1)

Cuvântul „Iată” din versetul de mai sus arată că Dumnezeu dorește să ne atragă atenția asupra Celui care este atât de important: „Robul Meu”. Isaia a scris câteva profeții cu privire la Mesia, iar cea din capitolele 52.13–53.12 poate fi considerată cea mai importantă, o adevărată perlă a profeției. Ea a fost scrisă cam cu opt sute de ani înainte de venirea Domnului și oferă detalii exacte cu privire la viața, la suferințele, la moartea și la învierea Sa. Isaia a fost condus de Duhul lui Dumnezeu și a prezis cu o precizie uimitoare lucruri care astăzi ne ating inimile atât de mult. Înainte de a prezenta suferințele Robului (în Isaia 53), el ne atrage atenția cu privire la rezultatele lucrării lui Mesia și la felul cum El avea să fie înălțat (Isaia 52.13).

Apoi, în câteva cuvinte, el zugrăvește suferințele cumplite pe care Mesia avea să le îndure – în special pe cruce – precum și impactul lor asupra întregii lumi (Isaia 53.1-12). În această profeție bine cunoscută, Dumnezeu ne împărtășește gândurile Sale cu privire la Cel care a împlinit totul spre gloria Sa. Chiar dacă Isus a fost lepădat de către poporul Său Israel, Dumnezeu S-a identificat public cu El și Și-a afirmat aprecierea și satisfacția cu privire la El (vedeți Matei 3.16,17; 12.18-21).

Robul lui Dumnezeu S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu, chiar și atunci când a fost lepădat de poporul Său (vedeți Matei 11 și 12). El a lucrat cu înțelepciune și a prosperat; cuvântul ebraic pentru „a prosperat”, în Isaia 52.13, înseamnă a fi înțelept, a acționa cu înțelepciune și, totodată, a avea succes și a prospera. Secretul lui Mesia a fost că S-a încrezut întotdeauna în Domnul, Cel care L-a răsplătit din plin și L-a înălțat. Petru a scris despre El pentru a-i încuraja pe credincioșii dintre evrei care treceau prin persecuții și le-a spus că profeții au vestit atât suferințele Celui care a lucrat cu înțelepciune, cât și gloriile care aveau să urmeze (1 Petru 1.11; 2.22,25).

A. E. Bouter

„Dar voi”, le-a zis El [Isus], „cine ziceți că sunt?”. Și Simon Petru, răspunzând, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Matei 16.15,16

Cine este Isus Hristos pentru tine? (1)

Isus Hristos i-a întrebat pe ucenicii Săi ce gândesc oamenii despre El. Nu a fost o întrebare stârnită de curiozitate, ci una care a servit unui anumit scop. Ucenicii erau bine informați și de aceea au răspuns aproximativ așa: unii văd în Tine pe Ioan Botezătorul, alții Te văd ca fiind Ilie, iar alții spun că Tu ai fi Ieremia sau un alt profet.

În acest fel și-au format oamenii o părere despre Isus din Nazaret. Așa a fost atunci și așa este și astăzi. Unul consideră că Isus ar fi fost un Om bun; altul vede în El un Trimis al lui Dumnezeu; un al treilea Îl estimează ca fiind Unul care face lumea mai bună…

„Dar voi …” – pe Domnul nu Îl interesau astfel de păreri superficiale. Prima întrebare și primul răspuns au servit doar ca introducere pentru a doua întrebare: „Dar voi, cine ziceți că sunt?”. Aceasta este o întrebare personală, pătrunzătoare. Nu depinde de ce consideră alții despre Isus, ci de ce gândesc eu despre El. Petru dă răspunsul: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu„.

Aceasta nu era pur și simplu o părere a lui Petru. Nu, ci era recunoașterea inimii lui. Și acest lucru a fost hotărâtor! Petru știa că Isus Hristos nu este doar Om. El știa că Învățătorul pe care Îl urma este Mesia cel promis. Isus este Salvatorul care trebuia să vină, da, El este Fiul lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (3)

„Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine” (Marcu 14:6)

Aproape toți suntem actori buni, însă este dificil să provoci o reacție în lanț așa cum a reușit această femeie. Când ea a spart vasul de alabastru, reacția ucenicilor a fost evidentă: „Ce rost are risipa aceasta?” Ei au crezut că turnând mirul pe capul şi picioarele Domnului, ea l-a irosit. Ei au numit lucrul acesta risipă, însă Isus l-a numit „un lucru frumos.” Apoi Domnul Isus a continuat: „oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (v. 9)

Îți poți imagina ce impact a avut această afirmație asupra imaginii ei de sine? Probabil trecuseră mulți ani de când nu a mai auzit o vorbă bună sau un compliment. Aceste cuvinte s-ar putea parafraza astfel: „Poate tu nu crezi în tine însuți, dar Eu cred în tine.” Nimeni nu poate observa potențialul din oameni mai bine decât Domnul Isus. Asta pentru că El este Cel care l-a pus de la început în noi. Acesta este motivul pentru care El nu va renunța niciodată la noi. Nu este în natura Lui s-o facă (vezi Filipeni 1:6).

„Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele (Psalmul 23:6). Tot ce trebuie să faci este să te întorci. Această femeie a fost suficient de disperată ca să spargă tiparul, iar Domnul Isus le răspunde oamenilor disperați. Tu cât de disperat ești? Suficient de mult pentru a face o mișcare, o schimbare, un sacrificiu? Suficient de disperat ca să te rogi toată noaptea? Ca să citești Biblia? Să stingi un conflict? Să vorbești cu un prieten care este o cauză pierdută? Să oferi toate economiile tale de-o viață pentru cauza împărăției Sale?

Calea opoziţiei sau a rezistenţei nu te va duce acolo unde trebuie să fii. Dar dacă te abați de la calea ta pentru Dumnezeu, Dumnezeu se va abate de la calea Sa pentru tine.

2019 de Jean Koechlin

Geneza 3:14-24

Dumnezeu hotărăşte care este responsabilitatea fiecărui vinovat şi pronunţă o întreită sentinţă. Despre şarpe profeţeşte că „sămânţa femeii” (Hristos) îi va zdrobi capul, cu alte cuvinte, că îi va nimici puterea. De îndată ce păcatul a pătruns în lume, Dumnezeu face cunoscut remediul pe care l-a pregătit deja. Femeii îi sunt rezervate suferinţele de a naşte copii; cât despre om, munca grea va fi partea lui, până se va împlini şi pentru unul şi pentru celălalt sentinţa implacabilă: „pentru că plata păcatului este moartea” (Romani 5.12 şi 6.23).

Credinţa în Răscumpărătorul promis îi permite lui Adam să răspundă condamnării la moarte dând soţiei sale numele Eva: viaţă. La rândul Său, Dumnezeu răspunde acestei credinţe înlocuind şorţurile resurselor omeneşti cu veşminte de piele care ne învaţă acest adevăr fundamental: singura dreptate în care poate fi îmbrăcat omul este aceea în care îl îmbracă Însuşi Dumnezeu. Dar, întocmai cum aceste veşminte erau din pielea unui animal sacrificat, dreptatea cu care Dumnezeu îl acoperă pe păcătos este cea a lui Hristos, Mielul dat morţii.

Cât de mângâietor este să vedem că Dumnezeu nu goneşte omul din grădină înainte de a-i fi descoperit gândurile Lui de har şi de mântuire!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 ian. 2019

5 Ianuarie 2019

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Matei 11.29

În Scriptură, jugul este un simbol al supunerii față de voia altuia. Domnul, ca Om desăvârșit, de la începutul și până la sfârșitul drumului Său pe pământ, a fost supus voii Tatălui. El a putut spune: „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Și, de asemenea: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” (Ioan 8.29).

Oricât de dureroase ar fi împrejurările noastre, suntem îndemnați să luăm jugul Domnului, supunându-ne oricărui lucru pe care Tatăl îl îngăduie. Mai mult, Domnul spune: „Învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima”. El a fost blând și smerit nu doar în purtare, ci și în inimă. A avea un comportament corect înaintea oamenilor este oarecum ușor, însă o stare de inimă potrivită, pe care doar Domnul o poate vedea, nu poate fi dobândită decât prin supunerea adevărată față de voia Tatălui. Noi nu suntem blânzi și smeriți din punct de vedere natural, ci, din contră, dorim întotdeauna să ne afirmăm pe noi înșine și să ne subliniem importanța. Pentru corectarea acestor tendințe ale cărnii, Domnul ne invită la Sine și ne spune: „Învățați de la Mine”.

Pe măsură ce Îl contemplăm pe Domnul și admirăm minunatele Lui trăsături morale, suntem schimbați în chipul Său, devenind astfel asemănători cu Cel pe care-L admirăm. Faptul că Îi semănăm atât de puțin arată limpede cât de puțin Îl avem înaintea sufletelor noastre și cât de puțin învățăm de la El. Luând jugul Lui și învățând de la El, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre. Preocuparea cu împrejurările noastre nu ne va aduce odihnă. Trebuie să învățăm să ne supunem lucrurilor pe care Tatăl le îngăduie și să împrumutăm din duhul minunat al lui Hristos, în toată blândețea și smerenia Lui. Atunci ne vom bucura de acea odihnă care a fost întotdeauna partea Domnului în această lume plină de tulburare.

H. Smith

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire … sau primejdie, sau sabie? Romani 8.35

Nicidecum retragere

Într-o relatare despre Napoleon se spune că într-un moment în care acesta era înconjurat de armatele dușmane, a poruncit toboșarului său să bată „retragerea”. Toboșarul însă n-a dat niciun răspuns. Atunci Napoleon a repetat ordinul. Din nou nu s-a auzit niciun sunet. Napoleon s-a dus la el și i-a strigat: „Bate retragerea!”. Toboșarul a răspuns: „Sire, nu m-ați învățat niciodată să bat așa ceva”. Aceste cuvinte l-au impresionat pe Napoleon atât de mult, încât a pornit din nou la luptă și a câștigat una dintre cele mai mari victorii ale lui.

Mii de glasuri străine de spiritul Bibliei și de credința adevărată îți strigă să bați în retragere. Adevărul este însă altul: merită să umbli pe calea credinței, chiar dacă pare grea! Ce privilegiu s-a oferit lumii întregi, să umble pe o astfel de cale care este Însuși Mântuitorul! El Și-a dat viața la cruce pentru mântuirea noastră. Domnul Isus Hristos a devenit Calea pentru fiecare persoană care L-a primit ca Mântuitor al ei personal. Și nu numai atât! Mântuitorul este Păstorul cel bun, care merge înaintea noastră și ne conduce prin văi și pe munți, peste prăpăstii, prin zile senine și prin zile grele. Ce har măreț să poți călca pe astfel de urme sfinte! Având înaintea noastră un astfel de Mântuitor și Păstor, nu avem nicidecum dreptul să batem în retragere.

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (2)

„Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (Marcu 14:5)

Este posibil ca vasul de alabastru cu mir mirositor să fi reprezentat toată economia de-o viață a acestei femei. Valoarea este evidentă și prin faptul că autorii celor două evanghelii găsesc că merită să ne ofere o estimare în scris: trei sute de dinari echivalentul unui salariu pe un an întreg. Dar să analizăm această situație în detaliu. Pentru majoritatea dintre noi, vasul de alabastru cu mir mirositor înseamnă bani. E averea noastră pusă deoparte. Sunt bani albi pentru zile negre. E fondul nostru de pensie. Întrebare: Ești dispus să dăruiești totul?

Nu vrem să sugerăm că nu trebuie să-ți plătești facturile sau să nu-ți faci planuri de viitor sau să nu te îngrijești de familie. Însă dacă Dumnezeu te-ar atenționa că trebuie să dăruiești totul, ai fi dispus să-ți spargi vasul de alabastru și să torni tot mirul la picioarele lui Isus? Pe parcursul vieții sale, John Wesley a dăruit aproximativ 30.000 de lire. Ajustat la inflație, asta înseamnă peste 1.350.000 de lire în banii de astăzi.

Wesley a făcut un legământ cu Dumnezeu în 1731 de a-și limita cheltuielile la 28 de lire pe an. În primul an el a câștigat doar treizeci de lire, așa că a dăruit doar două lire. În anul următor, venitul i s-a dublat și pentru că a reușit să se descurce cu cele 28 de lire, a dat 32 de lire. El nu a avut niciodată în posesie mai mult de o sută de lire pentru că se temea să strângă comori pământești. Credea că binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să ducă la un standard de dărnicie mai ridicat, nu la un standard de viață mai ridicat. Chiar și atunci când venitul său s-a ridicat la mii de lire, el a dus o viață simplă și a dăruit toți banii pe care îi avea în plus. A murit cu câțiva bănuți în buzunar, dar cu o comoară adunată în ceruri.

Gândește-te la toate acestea!

2019 de Jean Koechlin

Geneza 3:1-13

Fericirea omului în Eden va fi de scurtă durată. Deghizat în şarpe, diavolul pătrunde în grădină şi câştigă încrederea femeii, strecurându-i în acelaşi timp în inimă neîncrederea faţă de Dumnezeu. «Dumnezeu nu te iubeşte – şopteşte el – de vreme ce te lipseşte de un asemenea avantaj. Nu numai că nu veţi muri», ci „veţi fi ca Dumnezeu” (v.5). Mincinosul seamănă astfel mândria şi invidia în sărmana inimă omenească (citiţi în antiteză Filipeni 2.6).

„Pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul” (Iacov 1.14, 15). Omul a fost înşelat: cunoaşterea binelui şi răului nu i-a dat nici o putere ca să facă binele şi nici nu l-a ajutat să se ferească de rău. Primul său efect a fost că l-a făcut conştient de goliciunea sa: stare firească de care el se ruşinează. Şorţul din frunze de smochin pe care şi l-a făcut nu este altceva decât o imagine a eforturilor umanităţii de a-şi ascunde mizeria morală. Dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face” (Evrei 4.13). „Unde eşti?” (v. 9). „Ai mâncat din pom?” (v. 11). „Ce ai făcut?” (v. 13) – întrebări la fel de teribile, care nu admit eschivări sau scuze.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 ian. 2019

4 Ianuarie 2019

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; și oricine Îl iubește pe Cel care a născut îl iubește și pe cel născut din El.
1 Ioan 5.1

Învățătura despre nașterea din nou este esențială pentru creștinism. Acest subiect produce confuzie pentru mintea omenească, însă credința recunoaște că omul vechi nu poate fi compatibil cu dreptatea lui Dumnezeu. Este nevoie de o transformare completă, prin actul nașterii din nou, care este clar prezentat nu doar aici, de către Ioan, ci și în alte părți ale Noului Testament, de către Petru, Iacov și de către Domnul Însuși.

În 1 Ioan 5 avem trei rezultate ale nașterii din nou. În versetul 1, cei credincioși sunt aduși într-o familie nouă. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, care ne-a dat o viață nouă, îi vom iubi și pe cei care au aceeași viață. Creștinismul nu este un club, cu membri care au aceleași pasiuni și interese, ci este o unitate vie, caracterizată de dragoste și care se ridică deasupra oricăror distincții omenești.

Un al doilea rezultat este că „oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (versetul 4). Vedem deci că suntem implicați într-un conflict. N-ar mai fi nevoie să biruim lumea, dacă am face parte din ea. Prin urmare, nașterea din nou nu numai că ne așază în conflict cu lumea, ci ne și oferă biruință asupra ei. Principiile lumii, care fac apel la simțurile noastre naturale, sunt biruite prin credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu (versetul 5).

Al treilea rezultat îl găsim în versetul 18: „Știm că oricine a fost născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci acela care a fost născut din Dumnezeu se păzește el însuși, și cel rău nu-l atinge”. Prin nașterea din nou am fost aduși într-o poziție nouă de loialitate. Deși natura divină nu poate fi ispitită de păcat, totuși noi suntem încă în trup și avem nevoie să fim veghetori. Aceasta implică o atenție sporită cu privire la gândurile, la cuvintele și la acțiunile noastre, pentru a nu oferi vreun prilej vrăjmașului. Chiar dacă întreaga lume reprezintă domeniul diavolului, noi suntem din Dumnezeu și suntem în Cel Adevărat (versetele 19 și 20).
S. Campbell

Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu … urmați-le credința.
Evrei 13.7

Să ne amintim.

Istoria vieții lui Simon Petru este deosebit de instructivă. Fiecare creștin poate să recunoască în ea principalele trăsături ale istoriei vieții sale, de la primii pași, pe care i-a făcut de la cunoașterea Domnului Isus, până la starea atât de rar atinsă sau menținută, în care Duhul Sfânt acționează fără piedici și desfășoară în noi puterea Sa. Între aceste două limite se derulează întreaga lucrare a harului dumnezeiesc, care ne face să pătrundem în cunoașterea Domnului Isus Hristos și a privilegiilor creștine.

De asemenea, pe parcursul acestor comentarii, ne confruntăm cu zdrobirea eului, care este atât de necesară, pentru ca cel credincios, după ce a pierdut orice încredere în sine, să poată în final înțelege privilegiile sale și să-L urmeze pe Domnul Isus pe drumul pe care îl trasează El.

Istoria lui Petru se împarte în două părți, pe care le găsim bine conturate în Scriptură. Prima parte ne este prezentată în Evanghelii, iar pe cea de-a doua o găsim în Faptele Apostolilor și în Epistole. Din viața lui Petru nu au lipsit slăbiciunile, dar, pe de altă parte, vedem Duhul Sfânt la lucru și puterea divină care l-a susținut, ca martor al Domnului Isus, în mijlocul greutăților și al luptelor.

Suntem îndemnați să ne amintim de astfel de credincioși, să privim cu luare-aminte la sfârșitul felului lor de viețuire și să le urmăm credința; iar aceste exemple să fie, în final, o puternică susținere a credinței noastre. Aceasta fiind tematica unor comentarii săptămânale, dorim binecuvântarea Domnului pentru fiecare cititor.

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (1)

„O femeie păcătoasă din cetate … a adus un vas de alabastru cu mir mirositor” (Luca 7:37)

Biblia spune: „O femeie păcătoasă din cetate…a adus un vas de alabastru cu mir mirositor. Și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea…şi le ungea cu mir.” (v. 37-38). Acest mir era nard pur, nardul fiind o plantă perenă care se recolta din Himalaia. Jumătate de litru a fost folosit! Iar vasul însuși, făcut din pietre prețioase translucide era, probabil, un suvenir de familie. E posibil să fi fost chiar zestrea ei. Simplu spus, era averea ei cea mai de preț. Ce ironic, și cu toate acestea ce nimerit, a fost faptul că uleiul folosit în profesia ei de prostituată a devenit mărturia profesiei ei de credință, când a turnat și ultima picătură din el pe picioarele Domnului Isus. Faptul că a spart vasul a fost modul prin care ea a dorit să arate că o rupe cu trecutul (vezi Marcu 14:3). Gata cu mirosul dulce de parfum pus peste duhoarea păcatului.
Gata cu rușinea. Ea a ieșit din umbra întunecoasă a păcatului și a pășit în lumină. Există un moment în care trebuie să nu mai ascunzi nimic față de Dumnezeu. Un moment în care trebuie să-ți dezvălui secretele, zbaterile și păcatele. Un moment în care trebuie să te lași cu totul în seama harului lui Dumnezeu.

De ce ne purtăm de parcă păcatul ne descalifică de la harul lui Dumnezeu? Acesta este singurul lucru care ne califică! Toate celelalte sunt niște încercări de autojustificare pentru câștigarea harului lui Dumnezeu. Nu se poate să te încrezi în harul lui Dumnezeu 99%. E totul sau nimic. Când încercăm să ne mântuim singuri, pierdem mântuirea care vine numai prin Isus Hristos, prin har și prin credință (vezi Efeseni 2:8-9).

http://

2019 de Jean Koechlin

Geneza 2:15-25

Dumnezeu a aşezat omul în centrul minunatei Sale creaţii pentru a exercita funcţia de administrator. Un singur lucru i-a interzis: să mănânce din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Aceasta i-a pus la încercare ascultarea legată de poziţia sa de făptură responsabilă. Omul, spre deosebire de animale, nu este supus impulsurilor iraţionale.

El a fost creat liber, dar în acelaşi timp ascultător faţă de Creatorul lui. Suntem martorii primului act înfăptuit de Adam în calitate de administrator: acela de a da nume tuturor făpturilor vii. Acestea au fost create cu scopul de a-i sluji omului, dar oricât ar fi de inteligente, ele nu depăşesc gradul de inteligenţă al lui Adam şi nici nu au o afectivitate care se manifestă ca o nevoie imperioasă. Astfel, singurătatea nu era bună pentru om; el avea nevoie de cineva căruia să-i împărtăşească gândurile, cu care să se bucure de darurile divine şi cu care să mulţumească împreună Aceluia care le-a oferit aceste daruri. Iubirea lui Dumnezeu înţelege această nevoie şi îi răspunde, dându-i un însoţitor, un ajutor inteligent, înzestrat cu afecţiuni ca şi ale lui.

În această imagine distingem taina Bisericii, mireasa lui Hristos care a fost cufundat în somnul morţii, mireasă pe care o primeşte de acum din mâna lui Dumnezeu pentru ca s-o hrănească şi s-o îngrijească cu drag (Ef. 5.29). „Taina aceasta este mare”, exclamă apostolul: „pentru că suntem … din carnea Sa şi din oasele Sale”.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 ian. 2019

3 Ianuarie 2019

Pentru că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință. Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Său, ci suferă răul împreună cu evanghelia, potrivit puterii lui Dumnezeu.
2 Timotei 1.7,8

Te-ai simțit vreodată rușinat de ceva? Poate de vreun lucru făcut în secret, sperând că nimeni nu va afla, sau poate de vreo situație sau de vreo persoană? În versetele de mai sus, Timotei, un tânăr timid, este încurajat de Pavel prin cuvintele: „Nu te rușina”. Timotei avea nevoie de această încurajare, fiindcă împotrivirea față de mărturia evangheliei era foarte aprinsă; în plus, mulți creștini nu mai voiau să fie asociați cu Pavel, care era prizonier într-o închisoare romană.

Pavel îi reamintește lui Timotei că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică (sau de timiditate), ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Dumnezeu Își ducea la îndeplinire planul minunat de mântuire, care fusese adus la lumină prin arătarea lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Deși Pavel suferea, fiind persecutat și întemnițat, el putea spune: „Nu mă rușinez, pentru că știu în Cine am crezut; și sunt convins că El poate să păzească ce I-am încredințat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12). Pavel își încredințase pe deplin trecutul, prezentul și viitorul în mâinile Celui în care crezuse.

Mai târziu în acest capitol citim despre Onisifor, care „nu s-a rușinat”. Numele lui înseamnă „aducător de folos”, și, într-adevăr, plătind un preț, el adusese folos apostolului. El nu s-a rușinat să se identifice cu Pavel, un om disprețuit, aflat în lanțuri (versetul 16). Onisifor l-a căutat cu grijă pe apostol și l-a înviorat nespus de mult. Fie ca și noi să aducem înviorare inimii Domnului Isus și să nu ne rușinăm să fim asociați cu El în această lume care L-a lepădat! „Pentru că mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire” (Romani 1.16).

J. Redekop

Căci nu este nicio deosebire între iudeu și grec; căci același Domn al tuturor este bogat față de toți cei care Îl cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”.
Romani 10.12,13

Nicio deosebire

Beniamin, un mic băiat băștinaș din Africa, l-a întrebat pe un misionar:

— A fost Domnul Isus un om negru?

— Nu, Beni, a răspuns misionarul.

Pe fața lui Beni s-a arătat o mare dezamăgire. Gânditor, a murmurat pentru sine: „Oamenii albi au tot ce-i mai bun”.

Misionarul și-a pus mâna pe umărul lui și i-a spus:

— Uite, băiatul meu, Domnul Isus a trăit în Orientul Mijlociu. Acolo oamenii au o culoare a pielii ceva mai închisă decât a noastră, a europenilor, a celor dinspre nord, dar puțin mai deschisă decât a voastră, a celor de aici, din sud. Este între ele…

Fața micuțului s-a luminat deodată:

— Atunci Domnul Isus aparține în aceeași măsură atât celor negri, cât și celor albi?

— Da, așa este, a răspuns misionarul. Domnul Isus dorește să câștige din toate popoarele pământului oițe pentru turma Lui. Oricine Îl acceptă ca Mântuitor al său Îi aparține Lui, indiferent de ce culoare a pielii are. Iar în cer toți oamenii sunt la fel, spălați prin sângele Mielului lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA PUNE ÎN NEGOȚ CE AI PRIMIT DE LA DUMNEZEU

„Toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (Romani 14:10)

Ziua judecății se va caracteriza prin două lucruri: răsplată și regrete! Domnul Isus subliniază lucrul acesta în pilda celor trei slujitori care au primit talanți pe care să-i investească pentru stăpânul lor.

Primii doi au investit bine și au fost răsplătiți, în timp ce al treilea și-a îngropat talantul și a fost judecat în consecință. Primii doi s-au gândit care le sunt opțiunile, au analizat cifrele, au făcut saltul și și-au asumat riscul de-a câștiga sau de-a falimenta. Prin urmare, stăpânul lor a zis: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21). Dumnezeu nu a răsplătit nebunia.

Deci, înainte de a face ceva, discută cu El (vezi Proverbe 3:5-6).

Cu toate acestea, al treilea slujitor a spus: „mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ” (Matei 25:25). El a făcut cea mai frecventă și cea mai tragică greșeală când vine vorba de darurile pe care le avem; El nu i-a adus stăpânului său nici un câștig de pe urma talantului primit. Unii își investesc talanții și Îi dau slavă lui Dumnezeu, în timp ce alții îi folosesc greșit și Îl întristează pe Dumnezeu. Unii Îl slăvesc prin „roadă”, în timp ce alții Îl insultă prin scuze. Ce părere are Dumnezeu despre aceștia din urmă „De la cel ce n-are, se va lua şi ce are!” (Matei 25:29).

Teama este opusul credinței și „fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). Așadar, anul acesta, umblă prin credință; Dumnezeu nu te va lăsa. Asumă-ți riscul; El nu te va dezamăgi. Chiar dacă pe drumul tău spre biruinţă te împiedici, El te încurajează să-ţi imaginezi ziua în care Îi vei simți mâna pe umărul tău și vei auzi cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios!”

2019 de Jean Koechlin

Geneza 2:1-14

„Domnul a făcut cerurile şi pământul în şase zile, şi în ziua a şaptea S-a odihnit şi S-a înviorat” (Exod 31.17). El Însuşi este încântat de bucuria pe care a pregătit-o pentru făptura Sa.
În creaţie admirăm puterea lui Dumnezeu, destoinic să rânduiască miliardele de stele pe întinderea nemăsurată a cerului, să pună hotare mării, să controleze forţa trăsnetului şi a vântului, destoinic şi să întocmească un om dintr-un pumn de ţărână. De asemenea admirăm înţelepciunea Lui care a măsurat perioadele şi anotimpurile, a stabilit un echilibru în întreaga natură, a dat legi plantelor şi instincte animalelor (Psalmul 104.24). Dar mai ales să admirăm bunătatea Lui. El a făcut cerurile, a despărţit pământul de ape, a aşezat luminătorii cei mari …, „pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna” (Psalmul 136). Cu grija unei mame care a pregătit dinainte tot ce va fi necesar pentru copilul pe care-l va aduce pe lume, Dumnezeu a aşezat omul în condiţii ideale. El l-a pus într-o grădină a deliciilor, unde avea să se bucure de liniştea Creatorului său. Suflându-i în nări „suflare de viaţă” (v.7), Dumnezeu l-a făcut (spre deosebire de animale) un suflet viu şi nepieritor, responsabil faţă de El.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 ian. 2019

2 Ianuarie 2018

Întoarce-te deci la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetățile lui Iuda, și locuiește cu el în mijlocul poporului. Ieremia 40.5

Ultimele zile, așa cum le prezintă cartea Ieremia (1)

Credem că există multe lecții pe care le putem învăța din cartea profetului Ieremia, din împrejurări care își găsesc un corespondent și în dreptul nostru astăzi. Ieremia a trăit în perioada de la sfârșitul împărăției lui Iuda; noi trăim la sfârșitul perioadei Adunării. Mulți profeți falși vorbeau în zilele lui Ieremia; în zilele noastre, învățătorii falși sunt aproape peste tot (2 Petru 2.1). Ieremia a fost martor la capturarea, arderea și dărâmarea Ierusalimului; în zilele noastre, mărturia publică a Adunării este de asemenea ruinată, după cum Scriptura a spus mai dinainte (Fapte 20.29,30).

Prima lecție la care am dori să privim este cea care ne spune că, deși mărturia publică a poporului lui Dumnezeu a falimentat, Dumnezeul nostru are întotdeauna o resursă. În Ieremia 40.5 vedem că Dumnezeu stabilise o persoană în jurul căreia să se adune poporul Său: Ghedalia. La fel, în zilele de faliment ale taberei lui Israel, când idolatria fusese introdusă în tabără, Moise a spus: „Cine este pentru Domnul: la mine!” (Exod 32.26). În împărăția lui Israel, când domnea Saul, cei credincioși s-au strâns la David (1 Cronici 11 și 12).

Îi mulțumim lui Dumnezeu că și noi avem o resursă în zilele noastre de ruină a mărturiei Adunării! Avem o Persoană în jurul căreia să ne strângem, avem pe Cineva care este mai mare decât Moise, decât David sau decât Ghedalia – Îl avem pe Domnul nostru Isus Hristos! Numele lui Ghedalia înseamnă „preamărit de către Iahve”. Nu există decât o singură Persoană pe care Tatăl dorește să o preamărească în zilele noastre: Fiul Său preaiubit. Ce privilegiu avem să fim adunați în jurul Lui, să-L avem ca Centru și ca Obiect al nostru! „Fiindcă acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Aceste cuvinte sunt adevărate și pentru noi, astăzi!

K. Quartell

Alege deci viața, ca să trăiești … iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El: căci aceasta este viața ta. Deuteronom 30.19,20

Alegerea

Cu toții suntem puși mereu în fața alegerilor și trebuie să decidem. Acest lucru nu este valabil doar pentru marii politicieni, care dispun adesea, prin deciziile lor, de mersul înspre bine sau înspre rău a milioane de oameni. Nu, ci viața zilnică ne cere mereu decizii. Profesia, familia, gospodăria, concediul, timpul liber, planurile de viitor: toate aceste domenii ne cer o chibzuire grijulie, alegerea între diferite posibilități. De un singur lucru însă se îngrijește omul cel mai puțin, și anume încotro va duce calea sa după ce va muri.

Mulți sunt de părere că religia lor, „credința” lor, este suficientă pentru aceasta. Dar de unde știți că religia dumneavoastră nu vă înșală? Există așa de multe religii și toate afirmă că arată calea spre Dumnezeu. Care trebuie aleasă? Nu vă mulțumiți doar cu a crede ceea ce au crezut înaintașii dumneavoastră! Oare nu este o lipsă de înțelepciune să consultăm părerile oamenilor, iar pe Dumnezeu, care singur poate arăta calea, să-L trecem cu vederea? Viața veșnică există numai în Domnul Isus Hristos. El este viața veșnică. Cine vrea să fie salvat de mânia viitoare a lui Dumnezeu are nevoie de Domnul Isus Hristos. Numai El a putut spune că este Calea spre Dumnezeu, Adevărul și Viața. Alegeți-L, și veți avea adevărata credință! Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană, care este mai mare decât toți, dar care S-a dat pe Sine pentru noi.

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA IEȘI DIN ZONA TA DE CONFORT (2)

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! … Nu vă înspăimântaţi de ei” (Deuteronom 31:6)

Oricât ar părea de incredibil, dar atunci când poporul Israel a întâmpinat dificultăți în pustie, au vrut să se întoarcă la vechea lor viață de robie din Egipt. Siguranța lucrurilor cunoscute era mai puțin amenințătoare pentru ei decât provocările necunoscutului. Așa că Domnul le-a zis nu o dată, ci de două or „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”.

De ce a spus El asta? Pentru că poți învinge teama numai când treci la fapte! Când îți pui teama la încercare, o stăpânești. Când te lupți cu problemele, ele nu te mai țin încătușat. Când ai curajul să înfrunți lucrurile care te înspăimântă, deschizi ușa către viitor.

Un înțelept a spus cândva: „Ia taurul de coarne și ține-l până îl auzi implorând mila.” Toți oamenii din Biblie pe care Dumnezeu i-a chemat să facă lucruri nemaipomenite, aproape fără excepție s-au simțit nepotriviți și i-au spus lucrul acesta. Cum le-a răspuns Dumnezeu? „Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10).

Autorul John Mason scrie „Dorința de siguranță se împotrivește fiecărui vis măreț și virtuos. Siguranța, de multe ori este primul pas spre stagnare. Hotărârea cu privire la viziune este primul, al doilea și al treilea cel mai important lucru. Dacă nu îndrăznești nimic, ar trebui să nu te aștepți la nimic.” Așadar, oricare ar fi oportunitatea sau obstacolul cu care te confrunți astăzi, include-L și pe Dumnezeu în ecuație. Cu El de partea ta, ceea ce ai este întotdeauna mai mare decât ceea ce îți lipsește.