Mana Zilnica

5 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar, după cum este scris: „Ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc”. Iar nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său, pentru că Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu.
1 Corinteni 2.9,10

Adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra a tot ceea ce omul ar putea concepe. Credincioșii recunosc acest lucru cu uimire și cu admirație, având inimile atinse de dragostea lui Dumnezeu. Ochiul n-a văzut aceste lucruri, fiindcă ele se află dincolo de sfera observației omului. Urechea nu le-a auzit, fiindcă ele sunt străine oricărei surse de comunicare omenești. De asemenea, ele nu s-au suit la inima omului, fiindcă intuiția omenească nu are nici cea mai mică idee despre bogăția spirituală a adevărului divin.

Și-ar fi putut imagina vreun om că Dumnezeul cel veșnic, Creatorul cerului și al pământului, ar putea veni pe pământ în chip de om? Mai mult, El nu a venit pentru a-Și manifesta gloria, ci S-a smerit pe Sine și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Așa ceva este complet contrar gândirii omenești, într-atât încât, de-a lungul veacurilor, chiar și oamenii religioși au luptat cu înverșunare împotriva acestei învățături divine a Scripturii.

Versetul ne spune că „nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său”. Deși aceste lucruri sunt prezentate clar în Biblie, nu le putem înțelege și nici crede dacă nu ne plecăm inimile înaintea Domnului Isus, primind apoi, prin harul Său, Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care ne revelează adevărurile Scripturii. „Astfel și lucrurile lui Dumnezeu, nimeni nu le cunoaște, decât Duhul lui Dumnezeu. Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” (1 Corinteni 2.11,12).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”
Efeseni 5.16

Priorităţi

Într-o revistă, scriitoarea Maxine Hancock amintește că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de copii micuți trăgând de ea, femeia s-a uitat cercetătoare la scriitoarea Maxine Hancock și a spus: „Doamnă! Trebuie să fiți foarte ocupată!” „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”,a răspuns Maxine. „Cum aveți timp să le faceți pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

Cineva a spus: „Nu poți să faci în fiecare zi un lucru măreț, dar aproape în fiecare zi un lucru bun.” Aceste cuvinte sunt adevărate. Mulți oameni tind spre lucruri mari, care să rămână imprimate, pe cât posibil, cât mai mult timp în amintirea oamenilor din jurul lor. Creștinii trebuie să se comporte cu totul altfel. Nu este atât de important dacă înfăptuim lucruri mari, ci important este să împlinim voia lui Dumnezeu, lucrarea Sa, să facem bine oriunde se oferă o ocazie. Dar pentru aceasta trebuie să ne așezăm în față prioritățile și să facem prima dată ceea ce vedem că este mai important. Credinciosul nu este mântuit prin fapte bune, dar el este mântuit pentru a face fapte bune. Asemenea ocazii pot fi de multe ori unice, dar cu impact veșnic. Să le acordăm prioritatea cuvenită chiar astăzi! Fă bine cât poți de mult și vorbește despre acest bine cât poți de puțin. Cine vorbește mult despre binele care l-a făcut, greșește mult.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (3)

„Domnul… Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.” (1 Samuel 12:12)

     A treia diferență dintre Samson și Samuel a fost: Motivația. Samson l-a dezonorat în mod repetat pe Domnul prin faptele sale și prin modul său de viață. Asta pentru că nu punea preț pe slava lui Dumnezeu. Ce diferit era Samuel! Când poporul Israel a dorit un rege pentru a fi ca celelalte popoare din jur, lui Samuel i s-a frânt inima. El a amintit poporului de vremea când „Domnul… Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.” Slăvirea lui Dumnezeu era pentru el cea mai înaltă prioritate. O învățătură de preț se poate extrage de aici, mai ales pentru cei implicați în lucrare. De fiecare dată când cineva pășește spre amvon, acea persoană trebuie să-și verifice  eul  și  să-și pună următoarea întrebare: „Care este scopul meu: să-L prezint frumos pe Dumnezeu sau pe mine însumi?” E greu să dai un răspuns la această întrebare. Biblia spune: „Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.” (1 Samuel 2:3). De fapt, fără puterea Duhului lui Dumnezeu care ne locuiește, nici unul dintre noi nu are cele necesare pentru a face lucrarea, și nu trebuie să uităm niciodată lucrul acesta. Tragedia sfârșitului lui Samson este descrisă în aceste două versete: „Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.” (Judecători 16:20). Iar despre filisteni ni se spune (versetul 25): „În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor.” Să remarcăm expresia „a jucat”. Fără harul și puterea lui Dumnezeu suntem toți, în cel mai bun caz, niște actori. Așa că, smerește-te și caută să-L înalți numai pe Domnul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 1.1-12

Domnul îi spusese ucenicului Său, Petru, chiar înainte de a fi fost negat de el: „După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32). Este lucrarea pe care o împlineşte apostolul prin această epistolă. El ne aduce aminte de privilegiile noastre fără seamăn: mântuirea sufletului (v. 9) şi o moştenire cerească la adăpost de orice atingere (v. 4). Dumnezeu păzeşte moştenirea pentru moştenitori, iar pe moştenitori îi păzeşte pentru moştenire. Şi ei, chiar în prezent, pot gusta mai înainte o bucurie de nespus şi strălucită, izvorâtă: din speranţa vie pe care o au într-o Persoană vie Isus înviat (v. 3); din credinţă (v. 5, 7); din dragostea pentru Cel pe care răscumpăraţii încă nu L-au văzut, dar pe care inima lor Îl cunoaşte bine (v. 8). Şi cu cât iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom simţi că nu-L iubim îndeajuns.

Tocmai datorită valorii pe care Dumnezeu o recunoaşte credinţei, El Se angajează s-o cureţe în cuptorul încercării. Dar ni se dă asigurarea că El face aceasta numai dacă trebuie (v. 6).

Acestea sunt, dragi prieteni, realităţile fericite cu privire la noi, pe care profeţii le-au căutat şi cercetat cu grijă (v 10, 11) şi pe care îngerii doresc să le privească de aproape (v. 12). Putem noi, care luăm parte la lucrurile administrate de ei, să fim singurii care nu se interesează de ele?