Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Septembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Galateni 2.20

Așa cum Hristos este Obiectul credinței pentru mântuirea păcătosului, El este și Obiectul vieții de credință a celui sfânt. Apostolul Pavel scrie: „Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20). Vedem deci că viața pe care apostolul o trăia pe acest pământ Îl avea pe Fiul lui Dumnezeu ca obiect al credinței.

Avem cuvintele Domnului Însuși, care fac referire la același lucru. Când ucenicii erau cuprinși de întristare la gândul plecării Sale, Domnul a spus: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, aveți credință și în Mine” (Ioan 14.1). El îi învață astfel că, deși avea să plece în curând și să nu mai fie văzut cu ochii fizici, urma ca ei să creadă în El, să-L aibă ca obiect al credinței, așa cum deja credeau în Dumnezeu; prin urmare, le descoperă caracterul locului unde avea să plece. Era vorba de casa Tatălui, o casă cu multe locașuri. Până când avea să Se întoarcă pentru a-i lua la Sine, ei trebuiau să se preocupe cu El, să-L aibă ca obiect al lor.

Ce minunat și binecuvântat este să ai ochii întotdeauna ațintiți asupra lui Hristos, care la rândul Său Se preocupă cu noi în casa Tatălui! Pot fi mulți nori negri pe calea noastră, iar încercările să curgă una după alta, însă nimic nu poate întuneca imaginea Lui, a dragostei Sale pline de tandrețe, în tot ceea ce este El pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Avem însă nevoie de credință pentru a-L păstra necontenit în fața ochilor, și atunci lumina, bucuria și pacea vor curge continuu din prezența Sa.

E Dennett


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Când le-a zis Isus: «Eu sunt», ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ.”
Ioan 18.6

Eu sunt

Când Iuda cu ceata ostașilor și aprozii au venit să-L prindă pe Isus, L-au auzit rostind cuvintele: „EU SUNT”, expresie a divinității veșnice a Domnului Isus. Atunci acei oameni, cu toată îndrăzneala lor, s-au dat înapoi și au căzut la pământ. Ei se aflau în prezența Aceluia, despre care este scris în Psalmul 27: „Când înaintează cei răi împotriva mea…, se clatină și cad.” Deoarece a venit pentru a-i mântui pe păcătoși, Domnul i-a lăsat să se ridice. Acest „Eu sunt” este în raport cu gloria Persoanei Domnului Isus Hristos, înaintea căreia nici un om nu poate să stea; la acest glas, toți cad, chiar dacă au arme în mână.

Mântuitorul ar fi putut să plece, să Se întoarcă în gloria Sa pe care o părăsise, dar ar fi rămas singur acolo. Una cu Tatăl Său în sfaturile Sale veșnice, El a venit în această lume pentru a le împlini. În acel moment solemn, toată împlinirea sfaturilor lui Dumnezeu era, pentru a spune astfel, în mâinile Domnului. El i-a lăsat pe acei oameni răi să se ridice și S-a dat în mâinile lor, pentru a împlini planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Mântuitorul S-a dat de bunăvoie la moarte de cruce și a purtat păcatul, pentru ca toți care Îl primesc pe El să fie izbăviți. Domnul Şi-a dat viața ca Unul care era stăpân pe ea. Să privim prin credință la cruce și să-i mulțumim Domnului Isus Hristos pentru lucrarea Sa!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPUNSUL E PE DRUM!

„Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată…” (2 Împărați 4:8)

Biblia se referă la această femeie ca la o „femeie bogată”, și asta din cauză că avea o strategie bogată pentru viața ei! Această femeie i-a pregătit o cameră de dormit prorocului Elisei pentru ca acesta s-o folosească atunci când trecea prin oraș. Drept consecință, ea a fost binecuvântată cu un fiu. Mai târziu, când fiul ei a murit pe neașteptate, Dumnezeu l-a folosit pe Elisei pentru a-l învia din morți.

Putem remarca trei lucruri în istoria acestei femei:

1) Ea a pregătit un loc pentru Dumnezeu.

2) Visul ei s-a împlinit.

3) Când visul ei a murit, Dumnezeu l-a readus la viață (2 Împărați 4:36-37). Când fiul femeii a murit, probabil vecinii i-au zis: „S-a terminat. Să-l înmormântăm!” Dar ea a refuzat să accepte părerile unor oameni necredincioși sau să-și discute situația cu cei care nu erau pregătiți s-o ajute.

Ai grijă cui te deschizi, când treci printr-o criză! Asigură-te că acea persoană îl cunoaște pe Dumnezeu și că ceea ce spune este în concordanță cu Scriptura. Această femeie a crezut că dacă Dumnezeu a început ceva, El poate duce la bun sfârșit acel lucru. Dacă El a făcut un lucru, El îl poate repara. Biblia ne spune că Elisei s-a întins peste băiatul fără suflare și acesta s-a încălzit. Însă acel băiat avea nevoie de mai mult decât de căldură – avea nevoie de viață. Așa că s-a întins peste el din nou, și băiatul a revenit complet la viață.

Putem extrage o învățătură de aici. Indiferent cât de rele par să fie lucrurile, stai deasupra situației prin credința în Dumnezeu. Plimbă-te prin cameră și roagă-te toată noaptea, dacă trebuie, dar încrede-te puternic în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate visul tău nu a prins complet viață, dar se încălzește, lucrurile se îmbunătățesc, Dumnezeu este în control și răspunsul este la El!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Timotei 5.17-25; 6.1-10

Pavel continuă să-i expună lui Timotei „cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu” (cap. 3.15). Este o chestiune de o importanţă capitală aceasta şi de ea sunt interesaţi: Dumnezeu Însuşi (este Casa Sa); Hristos Isus; de asemenea, îngerii aleşi, chemaţi să privească înţelepciunea lui Dumnezeu în adunare (v. 21; Efeseni 3.10)! Iar această înţelepciune „atât de felurită” trebuie să apară şi în detaliile variate ale vieţii de adunare: în manifestarea exterioară a respectului turmei faţă de bătrânii ei, în comportamentul slujitorului lui Dumnezeu pentru reglementarea cazurilor dificile, în instrucţiunile date robilor(cap. 6.1,2). Câte dezordini apar atunci când nu ne mai supunem cuvintelor sfinte, care sunt nu ale lui Pavel sau ale lui Timotei, ci ale Domnului nostru Isus Hristos (v. 3; 1 Tesaloniceni 4.2,8)!

Evlavia însoţită de mulţumire este în ea însăşi un câştig, un mare câştig la îndemâna tuturor (vezi cap. 4.8). Civilizaţia noastră se bazează pe crearea şi pe satisfacerea nevoilor întotdeauna noi. Cu toate acestea, inima lacomă a omului rămâne nesătulă (comp. v. 9, 10 cu Psalmul 49.16-20). Să-I mulţumim Domnului că ne asigură necesarul (v. 8). Vom fi întotdeauna satisfăcuţi cu ceea ce ne dă, dacă El Însuşi, Dăruitorul (care este măreţul Obiect al evlaviei), ne satisface deplin inima.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: