2 Septembrie 2018
Și, pe când vorbeau ei acestea, Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!”.
Luca 24.36
Luca accentuează faptul că Domnul Isus, după înviere, este Același cu Cel pe care ucenicii Îl cunoscuseră ca trăind pe pământ. Mai devreme în capitol, el scrie despre Cleopa și despre însoțitorul său că „ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască” (versetul 16). Aici, în camera de sus, nu mai există o astfel de piedică pentru ucenici, iar ei sunt uimiți să-L vadă din nou pe Acela pe care Îl cunoscuseră atât de bine înainte (1 Ioan 1.1). Lipsa lor de credință în cuvintele Sale îi făcea nepregătiți să se bucure de apariția Lui.
Domnul Își manifestă harul oferindu-le pacea Sa și liniștind inimile lor agitate. În contrast cu Iacov, al cărui glas îl trădase atunci când l-a înșelat pe Isaac, când „a pus pieile iezilor pe mâinile lui” (Geneza 27.16,22), cuvintele Domnului confirmă faptul că era cu adevărat El: „Priviți mâinile și picioarele Mele, că sunt Eu Însumi” (Luca 24.39). Da, El era – Cel care fusese „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).
Când bucuria și uimirea au pus stăpânire pe ei, la vederea realității prezenței Sale fizice, El le-a cerut ceva de mâncare. Cât de minunat pentru cei unsprezece să-L vadă din nou pe Domnul lor – care Se așezase cu ei la masă în seara de dinainte de moartea Sa (Luca 22.14) – cum mânca înaintea lor, în seara zilei învierii Sale! Însă faptul că El nu mănâncă împreună cu ei arată o schimbare pe care cuvintele Sale o prezintă cu claritate: evanghelia urma să fie predicată în numele Său, ei aveau să rămână aici ca martori ai Săi, iar El urma să trimită făgăduința Tatălui asupra lor (versetul 49). Ucenicii nu aveau decât pește fript și un fagure de miere pentru a-I oferi (versetul 42), însă El, în harul Său, le-a luat pentru a le da belșugul Său: făgăduința Tatălui (versetul 49). Aceste lucruri capătă o realitate practică pentru noi doar în măsura în care Îl avem pe Domnul Isus înaintea ochilor noștri.
„Duceți-vă de învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”
Matei 9.13
Avem în fața noastră un adevăr al Vechiului Testament scris de profetul Osea cu mult înainte și pe care l-a împlinit Isus Hristos în chip desăvârșit în lucrarea Sa. Mărturia plină de har a lui Dumnezeu față de om este: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Astfel, Domnul ne învață cu claritate că singura cale prin care îl poate face fericit pe om și prin care îl poate salva din condamnarea veșnică, este să aibă milă de cel aflat în starea de păcat și de neputință. Aceasta este o dovadă a măreției dragostei dumnezeiești.
Starea omului înaintea lui Dumnezeu este aceea de păcătos, de rob al lui satan, de slujitor al păcatului, de vinovat pentru încălcarea legilor lui Dumnezeu, trăind în teamă de moarte și tremurând la auzul că va fi o judecată. Şi tocmai în această situație jalnică a omenirii a venit Mântuitorul cu mila Sa. Jertfa de la cruce a Mântuitorului era singura cale pentru răscumpărarea omului. Pentru eliberarea și binecuvântarea omului, Mântuitorul a acceptat disprețul, a acceptat crucea. Astfel, Isus Hristos a coborât în durerile și moartea de pe cruce luând păcatul nostru asupra Lui, pentru a-l înălța pe omul care primește mântuirea adusă în dar. Mântuitorul nu a chemat la pocăință pe cei care se considerau drepți, cu toate că nu erau. Pocăința înseamnă schimbare de atitudine, adică de a ne vedea așa cum spune Dumnezeu în Cuvântul Său.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MÂNIA SFÂNTĂ (2)
„Vai de cei ce numesc răul bine…” (Isaia 5:20)
Știai că Dumnezeu Însuși Se mânie? Citim în Biblie că: „Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori.” (1 Împărați 11:9). De multe ori schimbarea are loc prin mânie sfântă.
Aristotel a spus cândva: „Oricine se poate mânia; e simplu. Dar să te mânii pe persoana potrivită, în măsură potrivită și în modul potrivit, asta nu e simplu!” Dar se poate! Cineva care se mânie tot timpul este un nebun, dar o persoană care nu se mânie niciodată este lipsită de curajul moral. Henry Ward Beecher a spus: „Cel ce nu știe să se mânie, nu știe să fie bun. Și cel ce nu știe să fie scuturat în străfundul sufletului său de indignare din cauza lucrurilor rele, fie este un parazit, fie un om fără sentimente.”
Iată patru lucruri care ar trebui să ne mânie:
1) Filmele înțesate de relații ilicite, de imagini și expresii murdare, și televiziunile care poluează mințile celor tineri și celor bătrâni deopotrivă.
2) Politicienii lași, care fac ceea ce le e util din punct de vedere financiar sau politic, dar nu și ceea ce este corect din punct de vedere moral.
3) Nedreptatea pricinuită de culoarea pielii sau de statutul economic, discriminarea deci…
4) Copiii noștri atunci când ne sfidează pe față.
Cu toate acestea, există și un avertisment: „Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26).
Așadar, explică în mod clar regulile casei, aplică-le în mod constant, dar asigură-te că fiecare din casa ta, copiii tăi, știu că îi iubești și că te gândești numai la binele lor. Poate că pentru moment nu se va înțelege lucrul acesta, dar mai târziu îl va aprecia. Așadar, ai grijă ca mânia ta să fie corectă, neabuzivă și sfântă!
Volumul V de Jean Koechlin
Coloseni
2.20-23; 3.1-7
Ceea ce trebuie să facem sau ceea ce nu trebuie să facem decurge din ceea ce suntem. Poziţia noastră dublă urmează să fie precizată (v. 12, 13).
1. Noi suntem morţi împreună cu Hristos (v. 20), morţi faţă de cunoştinţele elementare ale lumii; nu mai putem lua ca regulă de viaţă principiile care guvernează lumea, cu pretenţiile ei morale sau religioase şi cu aprecierile ei, deseori false, despre bine şi despre rău.
2. Noi suntem „înviaţi împreună cu Hristos” (cap. 3.1). Fiind oameni de sus, să ne gândim la cele de sus, aplicând principiile de sus în împrejurările noastre cele mai obişnuite.
„Aţi murit”, confirmă versetul 3, iar viaţa nouă, nepieritoare, pe care o aveţi în prezent, este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. „De aceea lumea nu ne cunoaşte” adică nu ne poate înţelege „pentru că nu L-a cunoscut pe El” (1 Ioan 3.1). Dar când Hristos Se va arăta, atunci toţi vor şti care era secretul nostru.
Deşi viaţa noastră este în cer, ne rămân pe pământ „mădulare” morale periculoase, altfel spus, poftele noastre. Să dăm morţii toate aceste manifestări vinovate ale omului vechi. Din pricina lor „vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Din pricina lor, de asemenea, această mânie a căzut asupra Înlocuitorului nostru perfect.
Mana Zilnica 