Mana Zilnica

21 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și au găsit pe un egiptean în câmp și l-au adus la David; și i-au dat pâine și a mâncat; și i-au dat apă și a băut.
1 Samuel 30.11

Tineri din Scriptură – Tânărul sclav egiptean

David ere împăratul uns, însă rătăcea prin pustia din Iudeea. Foarte curând avea să-și primească tronul care îi aparținea de drept. Ce imagine a Fiului lui David, a Domnului nostru Isus Hristos! El a fost lepădat de ai Săi, însă în curând va veni ziua când va ședea pe tronul Său – pe tronul lui David (Luca 1.32; Apocalipsa 3.21). În prezent, în timpul lepădării Sale, El cheamă pe cei păcătoși dintre neamuri pentru a-i face „un popor pentru numele Său” (Fapte 15.14).

David îi urmărea pe amaleciții care distruseseră cetatea Țiclag. Oamenii săi au găsit pe un tânăr egiptean pe câmp și l-au adus la David. Acesta se îmbolnăvise și fusese abandonat de stăpânul său amalecit. Oamenii lui David i-au dat mâncare și apă și el și-a recăpătat puterile. În Biblie, „câmpul” este o imagine a lumii (Matei 13.38). Istoria acestui tânăr egiptean este o imagine a omului, în starea lui păcătoasă, lipsit de speranță și fără Dumnezeu în lume (Efeseni 2.12), dar care acum beneficiază de pâinea și de apa vieții.

Citim că ei „l-au adus la David”. Acesta a fost cel mai minunat lucru care i se putea întâmpla acestui sărman tânăr. După multe secole a existat un alt tânăr, numit Andrei, care a venit la fratele său Simon și i-a spus: „Noi L-am găsit pe Mesia”, după care „l-a adus la Isus” (Ioan 1.41,42). Aceasta a fost istoria minunată a multora de-a lungul veacurilor.

B Reynolds

Ce har slăvit! A mântuit ca min’ un păcătos.

Pierdut eram, dar m-a găsit, de moarte m-a scăpat.

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …ei înșiși istorisesc… cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat.”
1 Tesaloniceni 1.9

Întoarcerea de la idoli

În acest singur cuvânt „idoli” este prezentată toată viața fiecărui om neîntors la Dumnezeu, care trăiește pe pământ. Ca să fii un slujitor la idoli nu înseamnă numai să te pleci înaintea unei bucăți de lemn sau de piatră. Toată mulțimea  lucrurilor  de  nimic,  care  umplu  și  domină  inima omului, sunt idoli, și oricine își leagă inima de aceste lucruri este un slujitor la idoli. Așa spune mărturia clară, precisă a Sfintei Scripturi.

Să ne gândim numai la păcatul dominant general: „setea de câștig”. Ce nume îi dă apostolul inspirat? El îl numește „slujire la idoli”. Cât de multe sunt inimile, care sunt stăpânite de cât mai mult câștig, de bani! Cât de mulți sunt cei care se pleacă în țărână înaintea idolului de aur și fac orice ca să-l obțină! Ce este setea de câștig? Este pe de o parte dorința de a avea cât mai mult, și pe de altă parte este dragostea față de ceea ce avem ca agoniseală a vieții noastre. Noi o găsim în aceste două forme în Noul Testament. Apostolul vorbește despre lăcomia de bani și despre iubirea de bani. Ambele sunt slujire la idoli.

Toți suntem chemați să venim în fața Mântuitorului și să ne recunoaștem starea noastră rea. Numai Mântuitorul poate să ne dea o orientare nouă în viață și un țel divin. Aceasta înseamnă întoarcere de la lucrurile idolești, trecătoare, și apoi să Îi slujim lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI CURAȚI OCHELARII SPIRITUALI

„Curăţiţi-vă cei ce purtaţi vasele Domnului!” (Isaia 52:11)

Într-o zi, cineva aștepta să-i fie spălat parbrizul la stația de combustibil. Când acea persoană a terminat, omul i-a zis: „Ce groaznic l-ai spălat. Spală-l din nou – e la fel de murdar ca la început.” Așa că băiatul l-a spălat încă o dată. Omul s-a uitat și frustrat, a zis: „Geamul ăla nu s-a schimbat cu nimic.” Soția lui stătea lângă el în mașină, fierbând de mânie. S-a aplecat spre el, i-a smuls ochelarii, i-a șters și apoi i-a dat înapoi. Băiatul își făcuse bine slujba. Ochelarii bărbatului fuseseră, de fapt, problema de la bun început.

Spiritual vorbind, ochelarii prin care privești determină ceea ce vezi și felul în care vezi. Când privești prin lentilele geloziei și ale invidiei, vei fi plin de resentimente față de binecuvântările celorlalți. Când te uiți prin ochelarii judecății, vorbești și te porți fără milă și fără bunătate.

Când te uiți prin ochelarii fricii și îndoielii, îl limitezi pe Dumnezeu și amâni ceea ce poate face pentru tine.

Când te uiți prin ochelarii egoismului, te pui pe tine pe primul loc și cei dragi ai tăi au de suferit.

Când te uiți prin lentilele negativismului și ale cinismului, oamenii încep să te evite pentru că nu mai ești o persoană plăcută. „Curăţiţi-vă cei ce purtaţi vasele Domnului!”

La fel cum ochelarii tăi trebuie șterși periodic, la fel trebuie și inima și mintea ta. Cum se poate întâmpla asta? Domnul Isus a spus: „Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3).

Dacă citești zilnic din Scriptură și te rogi, perspectiva ta asupra vieții va fi cea corectă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Filipeni 1.1-18

Această epistolă a fost numită cartea experienţei creştine, experienţă care se rezumă în câteva cuvinte: Hristos îmi este de ajuns. El este Viaţa mea (cap. 1), Modelul meu (cap. 2), Ţelul meu (cap. 3), Puterea şi Bucuria mea (cap. 4). Pavel nu vorbeşte aici ca apostol, nici ca învăţător; el nu este decât un „rob al lui Isus Hristos”. Şi cum s-ar fi putut mândri el cu un titlu mai înalt decât acela pe care l-a luat Stăpânul său? (cap. 2.7). Din fundul temniţei de la Roma, le scrie iubiţilor săi filipeni, dintre care cunoaştem pe Lidia şi pe temnicer (Fapte 16). Dragostea lui vie pentru ei se exprimă prin rugăciuni (v. 8). Remarcaţi înlănţuirea cererilor: dragoste, adevărata cunoştinţă, discernământ spiritual, umblare curată şi dreaptă, rod care rămâne (v. 9-11).

Apoi îi încurajează cu privire la prizonieratul său. Această lovitură pe care vrăjmaşul gândea s-o dea evangheliei contribuise, din contră, la înaintarea ei. Împotrivirea făţişă, calculată să-i descurajeze pe martorii Domnului, are în general efectul de a le mări rezistenţa la agenţii distructivi.

Care este atitudinea apostolului când află că evanghelia este uneori vestită în condiţii atât de discutabile? Nicio nelinişte sau critică! Şi nici invers, deci nicio dorinţă de a se asocia cu aceasta, ci numai o bucurie sinceră de a vedea lucrarea lui Dumnezeu împlinindu-se, oricare-ar fi fost instrumentele!

20 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dacă vreun altul gândește să se încreadă în carne, eu cu atât mai mult: circumcis a opta zi; din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei … Dar cele care îmi erau câștig le-am socotit pierdere.
Filipeni 3.4,5,7

Înainte de convertirea sa, Pavel se încrezuse în educația și în poziția lui. După ce L-a întâlnit pe Domnul, și-a dat seama că astfel de lucruri nu valorează nimic. Care era deci sursa încrederii lui acum? Relația sa cu Domnul Isus a devenit noua temelie a vieții lui. Considerând vechea lui viață ca pe un capitol încheiat, Pavel era acum preocupat în întregime cu noua sa viață în Hristos. Nu numai că recunoștea totala lipsă de valoare a lucrurilor pe care se sprijinise înainte – cunoștința, realizările și autoritatea sa – ci respingea de asemenea orice noțiune a unei vieți independente de Dumnezeu. Apostolul devenise un om a cărui viață se sprijinea în totul pe Domnul (Galateni 2.20).

De o importanță majoră era și încrederea sa neclintită în credincioșia lui Dumnezeu. El credea în promisiunea lui Dumnezeu de a fi întărit și complet echipat, de a fi călăuzit în orice situație, de a-i fi împlinite toate nevoile și de a nu fi niciodată părăsit. În fața necazurilor, Pavel experimenta puterea Duhului Sfânt manifestată în el. Fiindcă Îl lua pe Dumnezeu pe cuvânt, putea întâmpina împotrivirea cu îndrăzneală. Încrederea lui nu era în sine însuși, ci în prezența, în grija și în puterea Domnului, și astfel rămânea întotdeauna tare.

Și noi, la rândul nostru, ne putem încrede mereu în Hristos. Nu ceea ce suntem noi contează, nici ceea ce credem despre noi înșine, nici puterea sau abilitățile pe care le avem. Cultivarea unei încrederi din toată inima în Isus este ceea ce produce stabilitate și îndrăzneală. Cât de mult ne încredem noi în El?

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile…”
Evrei 3.7,8

„Eu am greşit!”

„Eu am greșit!” spunea un om bolnav aflat pe patul morții. „Ce ați greșit?” l-a întrebat un medic credincios aflat lângă acel muribund. „Domnule doctor, eu am greșit că nu am acceptat mântuirea sufletului meu la vremea potrivită.” Medicul căuta să-l consoleze și zise: „Amintiți-vă de tâlharul de pe cruce.” „Eu îmi amintesc bine, dar știu că tâlharul nu a spus ca mine către Mântuitorul: «Vezi-Ţi de drumul Tău!»” Pe când sfârșitul acestui om se apropia cu pași repezi, a mai spus: „Eu am fost luminat și Dumnezeu a dorit să mă pocăiesc; satan însă îmi șoptea: «Nu acum. Tu ești prea tânăr, petrece-ți viața!» Eu m-am împotrivit chemării Mântuitorului.” Medicul s-a luptat cu acel om să-i arate nemărginita dragoste dumnezeiască care poate ierta și în ultimul moment. Sărmanul muribund și-a mai întors încă o dată fața plină de disperarea morții și a spus: „Eu am greșit.” Astfel a plecat în veșnicie neîmpăcat cu Dumnezeu.

Exemplul trist al acestui om să fie un semnal de alarmă pentru noi toți! Amânarea mântuirii sufletului este greșeala capitală a multor oameni și astfel inima se împietrește. Dumnezeu ne cheamă ASTĂZI la calea vieții veșnice pe toți, mici și mari, tineri și vârstnici. Mâine poate fi un prea târziu, un veșnic prea târziu. Şi atunci urmează judecata lui Dumnezeu. Cuvintele despre judecata lui Dumnezeu nu sunt plăcute oamenilor. Acolo nu se vor putea face manevre ca la judecata omenească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CINE ESTE SAUL PENTRU TINE?

„Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu…” (Faptele Apostolilor 9:15)

Saul din Tars era ultima persoană la care s-ar fi gândit cineva că ar putea deveni creștin, cu atât mai puțin autorul a jumătate din Noul Testament!

Descriindu-și viața pe care a avut-o înainte de a-L întâlni pe Hristos, el a scris: „Prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13).

Așa că, atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Anania să meargă și să se roage pentru Saul, lui Anania nu i-a surâs prea tare ideea deoarece: „Am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim, ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău. Dar Domnul i-a zis: „”Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel…” (Faptele Apostolilor 9:13-15). Anania știa ce făcuse Saul bisericii, și cu toate acestea, el avea să afle că Dumnezeu lucra la inima lui Saul. În numai câțiva ani, Dumnezeu avea să-l folosească pe Pavel ca să schimbe lumea, însă mai întâi Dumnezeu l-a folosit pe Anania ca să-l schimbe pe Saul.

Ți-a dat Dumnezeu și ție o misiune similară? Ți-a dat și ție un Saul? Nu renunța la el! Când ceilalți îl resping, tu acordă-i o a doua șansă.

Anania nu a știut nimic despre întâlnirea lui Saul cu Hristos pe drumul Damascului. Dumnezeu poate merge acolo unde tu nu poți ajunge și poate atinge o persoană asupra căreia tu nu poți avea nicio influență.

Ține minte mereu: Dumnezeu nu te trimite acolo unde El nu a fost niciodată. Așadar, atunci când vei ajunge la Saul, Dumnezeu a pregătit deja terenul pentru tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 6.13-24

Pentru a rămâne neclintiţi în faţa acestor vrăjmaşi „spirituali” atât de periculoşi, armele omului sunt totalmente ineficace tot atâta cât ar fi să se lupte cu pumnii împotriva tancurilor sau a proiectilelor teleghidate (vezi şi Iov 40.20).

Dumnezeu însă pune la dispoziţia noastră armura Lui (comp. cu Romani 13.12). Care sunt piesele ce o compun?

Adevărul ca centură: forţa care dă supunerea faţă de Cuvânt; prin el Isus a triumfat în pustie.

Dreptatea ca platoşă: o purtare ireproşabilă, fără greşeală înaintea oamenilor.

Evanghelia păcii drept încălţăminte: o umblare activă în pace, pregătind oamenii să primească adevărul.

Credinţa drept scut: o încredere totală în ceea ce este Dumnezeu.

Mântuirea drept coif: aceeaşi încredere în ceea ce a făcut Dumnezeu.

Astfel îmbrăcaţi şi protejaţi, sabia Duhului şi rugăciunea ne vor permite un contraatac victorios.

Este prea târziu să îmbrăcăm această armură completă atunci când trebuie să fim în luptă. Purtând-o „în orice timp” (v. 18), vom fi protejaţi cu siguranţă în „ziua cea rea” (v. 13). Printre rugăciunile noastre, să nu le neglijăm pe acelea care au ca subiect lucrarea Domnului. Apostolul le solicita. El era sigur că va găsi la efeseni un profund interes pentru evanghelie şi pentru Adunare. Fie ca Domnul să vadă acelaşi profund interes în fiecare dintre noi!

19 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și i-a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc.
Marcu 14.33

Cele trei ore de întuneric de pe cruce sunt deasupra oricărei înțelegeri a noastre. Ce trebuie să fi însemnat pentru Domnul să anticipeze în duhul Său ceea ce urma să vină asupra Lui peste puțin timp! El era fără păcat, în El nu era păcat și El nu cunoștea păcatul, însă în grădina Ghetsimani a avut înaintea Sa acele trei ceasuri cumplite în care urma să fie părăsit de Dumnezeu. Domnul S-a rugat de trei ori, cerând ca, dacă era cu putință, paharul acela să treacă de la El. Suferința Sa a fost atât de intensă, încât Dumnezeu a trimis un înger din cer pentru a-L susține (Luca 22.43).

Cu cât mai profundă trebuie să fi fost suferința Sa în chiar timpul celor trei ceasuri de întuneric! Acolo, Fiul Omului, care este Dumnezeu binecuvântat în veci, a fost făcut păcat (2 Corinteni 5.21) și a fost părăsit de către Dumnezeul cel sfânt și drept.

Iată de ce, pentru toată veșnicia, ne vom preocupa cu Mielul lui Dumnezeu și cu lucrarea Sa, în meditație, închinare și laudă. Îl vom contempla pentru totdeauna pe Cel care S-a dat pe Sine Însuși și ne vom bucura necontenit de dragostea Tatălui, care L-a dat pentru noi pe Fiul Său preaiubit.

A E Bouter

Cinste, slavă, mulțumire, Ție, scump Mântuitor;

Nepătrunsa Ta iubire preamărim acum în cor!

A lui Dumnezeu mânie cât de mult Te-a apăsat,

Când a crucii grea urgie pentru noi ai îndurat!

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea!”
Psalmul 3.1

Mulţimea vrăjmaşilor

În orice parte ne-am îndrepta privirea pe cuprinsul Sfintei Scripturi, Îl întâlnim în umbre sau lumini pe gloriosul nostru Domn și Mântuitor. Cu toate că Psalmul 3 a fost compus de David cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom, putem să ne aducem aminte, la citirea unor expresii, despre Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos. Dacă împăratul David putea să fugă înconjurat de o parte din popor, Mântuitorul nostru a rămas singur în mijlocul vrăjmașilor Săi. Ca și filisteanul Goliat de odinioară, îmbrăcat cu toată armătura, diavolul înainta împotriva celui mai sfânt Om de pe pământ cu un întreg arsenal de brutalități, de răutate, de viclenie și de stricăciune.

Ce strigăt de durere a ieșit din inima Fiului Omului în acele momente! El a simțit întreaga furie a diavolului, întreaga lui mânie, precum și ura în formele ei multiple. Se știe ce pot fi arătările cruzimii unei mulțimi, unde se dau pe față instinctele cele mai josnice și li se dă frâu liber. În versetul de astăzi însă putem citi cât de profund îndurerată a fost inima Domnului Isus. Cât de îndurerat trebuie să fi fost Mântuitorul față de lipsa de recunoștință a mulțimilor pe care le-a vindecat, le-a învățat, le-a hrănit cu atâta grijă și milă; aceleași mulțimi care voiseră să-L facă împărat și care Îl aclamaseră cu puțin timp înainte! Cât de nerecunoscătoare este inima omului!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA ȘI VINDECAREA LĂUNTRICĂ

„Îţi iartă toate fărădelegile tale.” (Psalmul 103:3)

Psalmistul a scris: „El îţi iartă toate fărădelegile tale. El îţi vindecă toate bolile tale.„

Să remarcăm următorul lucru: Conștientizarea faptului că toate păcatele îți sunt iertate se află înaintea vindecării tuturor bolilor tale.

Să observăm totodată și cuvintele „toate fărădelegile”. Unii dintre noi se mulțumesc cu iertarea parțială și refuză ca iertarea lui Dumnezeu să atingă anumite domenii întunecate la care nu pot renunța și pentru care refuză să se ierte și ei înșiși. Oricare ar fi aceste fărădelegi, lasă-L pe Dumnezeu să-ți ierte toate păcatele și primește vindecarea pentru toate bolile tale. Lasă trecutul și greșelile în urmă.

Alege eliberarea și învață să te ierți, primind cu inima deschisă iertare totală și deplină din partea lui Dumnezeu.

Nu te mai răni singur, întrucât Domnul Isus a fost rănit pentru toate păcatele tale.

Nu te mai lovi singur, pentru că Domnul Isus a luat asupra Lui toată bătaia la cruce.

Nu te mai pedepsi singur, întrucât Domnul Isus a luat asupra Lui toată pedeapsa ta.

A sosit timpul să nu te mai întrebi dacă ai făcut destul pentru a câștiga iertarea și acceptarea lui Dumnezeu. Acestea sunt nemeritate – ele nu pot fi dobândite prin strădanie și efort; ele se pot primi numai prin credință.

Dacă ai dărui un cadou cuiva drag și acea persoană ar insista să-l plătească, cum te-ai simți? Rănit? Supărat? Așa se simte Dumnezeu când încerci să „câștigi” iertarea Lui, vindecarea Lui și neprihănirea. Cu cât lași mai mult ca revărsarea harului și iertării lui Dumnezeu să curgă peste tine în fiecare zi, cu atât mai mult vei primi sănătate pentru trupul tău și sănătate pentru mintea ta.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 6.1-12

Să nu gândim că această epistolă, care expune adevăruri înalte şi uneori abstracte, a fost scrisă numai pentru creştinii avansaţi, pentru oamenii maturi din capitolul 4.13. Aici apostolul se adresează direct copiilor. Iar ceea ce are să le spună este foarte simplu: „Ascultaţi de părinţii voştri”; socotiţi avertismentele lor ca fiind cele ale Domnului. Această disciplină, aşa de dureroasă cum vă pare uneori, corespunde instrucţiunilor pe care părinţii voştri le-au primit cu privire la voi (v. 4).

Cât despre robi şi stăpâni, ceea ce sunt ei îndemnaţi se aplică tuturor celor care au şefi (v. 5-8) sau subordonaţi (v. 9). Munca noastră ne va da în orice zi ocazia de a pune aceste versete în practică, cu alte cuvinte, de a face (din inimă) voia lui Dumnezeu. Noi suntem sub ochii Lui încontinuu (v. 6). Avem însă nevoie de forţă. Unde să o găsim? În Domnul (v. 10). El singur ne va face capabili să înfruntăm periculoşii vrăjmaşi nevăzuţi, puterile spirituale ale răutăţii satanice care ne ameninţă. Pentru că Hristos este El Însuşi aşezat „în locurile cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi domnie”, obţinând asupra lor victoria de la cruce (cap. 1.20-22; Coloseni 2.15).

18 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Auziți, ceruri, și pleacă urechea, pământule, pentru că Domnul a vorbit: „Am hrănit și am crescut fii și ei s-au răzvrătit împotriva Mea”.
Isaia 1.2

Din momentul căderii sale, omul a fost întotdeauna într-o stare de răzvrătire față de Dumnezeu. Cain a adus rodul muncii sale, însă Dumnezeu l-a refuzat, fiindcă Scriptura declară că „prin har sunteți mântuiți, prin credință; … nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9). În mânia lui, Cain l-a omorât pe fratele său Abel. Din nefericire, Cain are mulți urmași astăzi!

„Am hrănit și am crescut fii” – toți oamenii Îi aparțin lui Dumnezeu pe baza creației, fiindcă El Însuși a dat „tuturor viață și suflare și toate … pentru că în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17.25,28). Omul însă I-a întors spatele lui Dumnezeu și trăiește într-un întuneric spiritual și moral. Chiar și „boul își cunoaște stăpânul, și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu are inteligență” (Isaia 1.3). Problema este păcatul, fiindcă „tot capul este bolnav și toată inima slăbită. Din talpa piciorului până în creștet, nimic nu-i sănătos în el; răni și vânătăi și bube deschise” (Isaia 1.5,6). Singurul remediu pentru păcatul omului este sângele lui Hristos: „«Veniți dar să ne judecăm», zice Domnul. «Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, se vor face ca lâna»” (Isaia 1.18). Sângele lui Isus Hristos este cel care ne curățește de orice păcat. Judecata sigură este partea tuturor celor care resping acest unic remediu.

R A Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?»”
Geneza 3.9

Unde eşti?

Primul om s-a ascuns de Dumnezeu, după ce a mâncat din fructul interzis. Cu conștiința sa împovărată nu a mai îndrăznit  să  apară  în  prezența  Creatorului  său. Atunci, Dumnezeu l-a căutat și l-a întrebat: „Unde ești?”

Şi astăzi, Dumnezeu adresează această întrebare către noi oamenii, pentru ca să înțelegem determinarea poziției personale. Cunoaștem această măsură poate din întreprinderile în care lucrăm. Acolo se verifică regulat, dacă te afli pe cursul stabilit și dacă atingi țelurile trasate.

Dumnezeu pretinde o determinare a poziției noastre, adică este vorba despre relația noastră cu El. L-am onorat sau ne-am făcut vinovați față de El? Îl considerăm dușmanul nostru, pentru că a permis să trecem prin situații dificile în viața noastră? Ne aflăm la distanță de El, pentru ca să putem face ce vrem noi?

Prin viața noastră păcătoasă, noi toți ne-am abătut de la cursul dumnezeiesc și am dus o viață greșită, altfel de cum a  gândit-o  Creatorul  pentru  noi  oamenii.  Astfel,  relația noastră cu El s-a îngreuiat. Pentru că El cunoaște viața noastră și ne iubește, El ne spune: „Întoarceți-vă dar la Dumnezeu, și veți trăi” (Ezechiel 18.32).

Dacă recunoaștem că viața noastră a decurs greșit și ne întoarcem cu o recunoaștere sinceră la Dumnezeu, găsim harul Său. În loc să ne pedepsească pentru păcatele noastre, El ne iartă și ne acceptă ca pe un copil al Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RESPECTĂ, NU RESPINGE!

„M-am făcut tuturor totul…” (1 Corinteni 9:22)

     Pentru ca orice relație să meargă, trebuie să ne acceptăm diferențele unul altuia. În cadrul familiei, trebuie să respectăm perspectivele unice ale fiecăruia. Nu trebuie să fim de acord cu toate ideile, însă trebuie să respectăm mediul din care provine fiecare. Pavel a făcut lucrul acesta: „M-am făcut tuturor totul.” Unii dintre noi care pretind că-L urmează pe Hristos acceptă cu greu păreri și valori care diferă de ale lor. Noi spunem despre „compromis” că este un cuvânt „urât.” Unii dintre noi ne-am întors de la cele mai imorale vieți la credința în Hristos și cu toate acestea, după convertire nu vrem să avem de-a face cu nicio persoană care nu este de acord cu noi și care nu adoptă valorile pe care noi le-am descoperit.

Uneori familiile noastre se destramă deoarece încercăm să-i forțăm pe cei dragi ai noștri să aibă aceleași opinii ca noi, și punem granițe pentru a-i ține departe pe nonconformiști. Cât de greșită este această utilizare a creștinismului! Domnul Isus nu i-a condamnat pe cei care l-au răstignit; El S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac.” (Luca 23:34). El nu i-a considerat răi din punct de vedere moral, ci orbi din punct de vedere spiritual. El le-a spus ucenicilor: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44).

Datoria noastră este să-i iubim pe oameni, iar datoria lui Dumnezeu este să-i schimbe! Așa că nu mai încerca să faci ceea ce face Dumnezeu! Dacă investești cu răbdare în relațiile tale, dacă respecți părerile oamenilor și semeni sămânța cea bună, pe termen lung vei avea un seceriș bogat. Dragostea ta, și nu puterea argumentelor tale, poate reda speranța, chiar și celor mai afectați din jurul nostru – acea speranță că există vindecare pentru acele părți ale sufletului care suferă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 5.22-33

Până la capitolul 6.9, apostolul va introduce creştinismul în cercul familiei. Supunerea unei femei faţă de soţul ei, caz particular al versetului 21, este considerată astăzi, în ţările noastre, ca un principiu perimat. Dacă însă teama de Hristos este cea care constituie atmosfera unui cămin, soţul nu va impune nimic după bunul său plac, iar soţia, de partea ei, va recunoaşte că tot ceea ce el i-a cerut corespunde cu voia Domnului. De fapt, dragostea va şti să-i dicteze soţului atitudinea lui. Şi din nou este evocat Modelul perfect: Hristos în afecţiunile Sale divine pentru Adunare.

În capitolele 1 (v. 23) şi 4 am văzut Adunarea ca Trupul Său, El fiind Capul. În capitolul 2, Biserica ne-a fost prezentată ca o clădire, în care El este piatra unghiulară. Aici, în sfârşit, ea este Soţia Lui. Cu acest titlu ea a primit, primeşte şi va primi dovezile cele mai înalte ale dragostei Sale. Ieri, Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunare (v. 2). Astăzi, El o înconjoară cu grija Lui, o curăţeşte, o hrăneşte, o îndrăgeşte şi o pregăteşte cu tandreţe pentru întâlnirea glorioasă (v. 26, 29; vezi cap. 4.11). Mâine, El Şi-o va înfăţişa, demnă de El, pentru bucuria Sa, „neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci „sfântă şi fără cusur”, pentru că ea va fi îmbrăcată în propriile Sale perfecţiuni (v. 27).

17 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului.
Evrei 11.24,25

Nu poate exista o mai remarcabilă providență decât cea care l-a așezat pe Moise la curtea lui faraon, însă această providență nu a fost călăuza credinței lui Moise. Crescut ca fiu al fiicei lui faraon, instruit în toată înțelepciunea egiptenilor, puternic în cuvinte și în fapte – iată unde îl așezase providența. După ce fusese ascuns trei luni de părinții săi, a fost pus într-un coș de papură pe râul Nil. A fost apoi găsit de fiica lui faraon, care fusese adusă acolo chiar la momentul potrivit. Ei i s-a făcut milă de copilaș, a ascultat propunerea făcută de sora lui și l-a dat în grija mamei sale, pentru a-l alăpta. Astfel a devenit Moise fiul fiicei lui faraon.

Primul lucru pe care Moise l-a făcut, după ce a crescut, a fost să renunțe la toate acestea. Dacă Moise, în loc să acționeze prin credință, ar fi început să raționeze, ar fi spus cam așa: «Providența lui Dumnezeu m-a așezat aici și pot folosi toată această influență pentru binele poporului lui Dumnezeu». Moise însă nu a gândit în felul acesta. Locul lui era alături de poporul lui Dumnezeu. El nu a ales doar să acționeze pentru binele poporului, plasându-se deasupra acestuia, ci și-a luat locul în mijlocul lui. Providența lui Dumnezeu îi oferise o poziție, însă providența nu a fost o călăuză pentru conștiința lui. Pot exista multe raționamente plauzibile într-un astfel de caz, însă, dacă ochiul este curat, tot trupul va fi plin de lumină.

Moise a văzut că frații săi (deși aflați într-o stare deplorabilă) erau „poporul lui Dumnezeu” și i-a identificat cu gloria lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce credința întotdeauna face. Ei puteau fi ori într-o stare joasă, ori într-una înaltă, dar nu acesta era lucrul important, ci credința identifică poporul lui Dumnezeu cu gloria Lui și acționează în consecință.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea…”
Evrei 12.2

La ce privim?

Sarcina unui bărbat era să evalueze diamante. Zilnic examina multe feluri de diamante, stabilindu-i fiecăruia prețul după valoarea individuală. A fost întrebat la un moment dat cum putea să se uite la atâtea diamante și să nu se încurce, cum putea să-și conserve simțul valorii diamantelor. El a răspuns că la fiecare jumătate de oră își ridică privirea și se uită la un diamant perfect, pe care îl ține mereu pe  masa  de  lucru.  Privind  acel  diamant  superb,  simțul valorii i se refăcea!

Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Privind constant la El așa cum Îl descrie Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, și măsurând lucrurile în lumina perfecțiunii Lui, ne păstrăm simțul de a înțelege multe lucruri în viața de credință. Dacă privim la oameni mari sau mici, dacă privim la diferite instituții religioase, putem să găsim greșeli. Dar dacă privim spre Mântuitorul și lăsăm să ne formeze viziunea despre adevăratele valori ale vieții, lucrurile se schimbă în totalitate în viața noastră. În Domnul Isus Hristos, totul este perfect, maiestuos și simplu, veșnic. Același în gând și faptă, în comportamentul cu vrăjmașii Săi, dar și cu apropiații Săi! În Mântuitorul găsim toate elementele sublimului dumnezeiesc.  Să  privim  țintă  la  Domnul  și  Mântuitorul nostru, și astfel credința noastră se va întări tot mai mult!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ FII UN SLUJITOR (4)

„Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă.” (Romani 12:8)

     Cum vei descoperi că ai darul „cârmuirii”? Cunoscând ce vrea Dumnezeu de la tine și arătându-le și altora valoarea faptului de a te însoți. Există mulți oameni talentați care nu devin niciodată lideri eficienți. De ce? Pentru că sunt mai interesați de ei înșiși decât de cei pe care îi conduc. Ceea ce-i interesant, totuși, este că odată ce trec prin școala greutăților, devin sensibili față de nevoile altora. Dar liderii buni nu așteaptă să se întâmple asta. Ei își dau seama că ideile sunt infinite, dar oamenii care le pot pune în aplicare sunt de neprețuit.

Legendarul antrenor de fotbal american Bear Bryant obișnuia să spună: „Eu sunt doar un fermier din Arkansas, dar am învățat cum să țin o echipă împreună, cum să-i ridici pe unii și cum să-i liniștești pe alții, până când inima lor bate la fel. Există doar trei lucruri pe care le-aș spune: Dacă se întâmplă ceva rău, eu am făcut-o. Dacă merge ceva binișor, noi am făcut-o. Dacă ceva merge foarte bine, atunci tu ai făcut-o!”

Când ai darul conducerii, vei fi, de asemenea, accesibil. Nu-ți vei pierde cumpătul, nu vei lăsa problemele minore să-ți otrăvească perspectiva, și fiecare critică o vei acoperi cu două laude. Robert Louis Stevenson a spus: „Ține-ți temerile pentru tine, dar împărtășește-ți curajul cu ceilalți.” Există oameni care fac să-ți sară inima din piept, și oameni care au grijă s-o pună înapoi. Pavel a fost un conducător model: „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi… pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum” (Filipeni 1:3,5).

Acesta este genul de slujitor la care trebuie să aspiri!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 5.3-21

Atenţie la cuvintele deşarte şi nebune pe care le putem rosti (v. 3-5) sau asculta (v. 6)! Odinioară întuneric, noi suntem acum lumină în Domnul; între cele două: întoarcerea noastră la Dumnezeu. Două stări cărora le corespund două umblări: cea de altădată (cap. 2.2 şi 4.17-19) şi cea care trebuie să ne caracterizeze de acum înainte. Creaţi pentru lucrări bune, să umblăm în ele (cap. 2.10)! Chemaţi la gloria lui Hristos, să umblăm într-un fel vrednic de această chemare (cap. 4.1)! Ca unii care suntem copii ai Dumnezeului dragostei, să umblăm în dragoste (cap. 5.1)! Deveniţi „lumină în Domnul”, să umblăm ca nişte copii ai luminii (v. 8; comp. cu Ioan 11.10)! În zilele noastre periculoase şi rele, să fim atenţi unde ne punem piciorul; să umblăm cu grijă (v. 15)! Toate aceste condiţii să fie ele o dureroasă constrângere? Nicidecum; versetele 19 şi 20 chiar arată în ce fel îşi exprimă creştinul bucuria şi recunoştinţa.

Să luăm versetul 16 ca dreptar! Fiecare dintre noi cunoaşte regretul de a fi lăsat să-i scape de nenumărate ori ocazia, atât pentru slujire, cât şi pentru mărturie! Cel puţin să ştim să le prindem pe cele care încă sunt în faţă. Şi să nu pierdem unica şi minunata ocazie de a trăi restul scurtei noastre vieţi pe pământ pentru Domnul Isus Hristos, Singurul care este demn de aceasta.

16 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și va fi așa: dacă veți asculta aceste judecăți și le veți ține și le veți face, Domnul Dumnezeul tău va ține față de tine legământul și îndurarea pe care le-a jurat părinților tăi și te va iubi și te va binecuvânta și te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul ogorului tău, grâul tău și mustul tău și untdelemnul tău, fătul vacii tale și înmulțirea turmei tale în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da …
Deuteronom 7.12,13

Acest capitol vorbește mult despre separarea lui Israel de națiunile dimprejur. În versetul 6 aflăm motivul principal pentru această separare: „Tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău: Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să-I fii un popor deosebit dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului”. Ei fuseseră aleși de către Dumnezeul viu și adevărat pentru a-I aparține Lui. Această separare părea aspră, însă era necesară pentru ca ei să se poată bucura neîntrerupt de prezența și de binecuvântările Dumnezeului de trei ori sfânt care locuia în mijlocul lor.

Israel trebuia să asculte, să păzească și să împlinească poruncile, iar Dumnezeu promitea că avea să-l iubească, să-l binecuvânteze și să-l înmulțească. „Acestea li se întâmplau ca pilde” (1 Corinteni 10.11).

Același lucru este valabil astăzi pentru copiii lui Dumnezeu. Separarea de lume, de felul ei de a gândi și de a acționa, este absolut necesară pentru a ne putea bucura de dragostea, de binecuvântarea și de belșugul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dacă umblăm potrivit lumii, stingem și întristăm Duhul lui Dumnezeu și ne privăm de toate aceste binecuvântări. Dar, dacă suntem într-o stare bună, atunci Duhul Sfânt ne poate preocupa cu dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre (Romani 5.5); atunci El ne poate vesti lucrurile lui Hristos și ne poate face să savurăm binecuvântările noastre spirituale (Ioan 16.15; 1 Corinteni 2.10,12); atunci El ne poate face să creștem spiritual (Efeseni 5.18-20), iar familiile noastre (Efeseni 5.22–6.4) și adunările locale (Fapte 9.31) vor crește de asemenea.

„Având deci aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim pe noi înșine de orice întinare a cărnii și a duhului” (2 Corinteni 7.1) și să ne bucurăm de dragostea, de binecuvântarea și de belșugul lui Dumnezeu în viețile noastre!

A Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.”
2 Timotei 2.6

Exerciţiu constant

Într-o seară, la un concert susținut la universitate, un talentat student la pian s-a îmbolnăvit subit în timp ce interpreta o piesă extrem de dificilă. Imediat ce artistul a părăsit scena, profesorul Hermann s-a ridicat de pe locul lui din sală și a dus piesa la bun sfârșit. Mai târziu, unul dintre studenți l-a întrebat pe profesorul Hermann cum de a putut să interpreteze atât de frumos o așa piesă dificilă, fără nicio repetiție prealabilă. Profesorul a spus: „În anul 1933, pe când eram un pianist începător, am fost arestat și dus într-un lagăr nazist. Viitorul meu se arăta întunecat. Însă știam că trebuia să păstrez licărul speranței: într-o bună zi voi cânta din nou și de aceea trebuia să exersez în fiecare zi. Am început la un ceas târziu din noapte prin a imita pianul pe tăblia patului. Şi am făcut aceasta noapte de noapte, timp de 5 ani. S-a întâmplat ca piesa din această seară să facă parte din repertoriul meu, exersat atunci. Exercițiul constant este ceea ce mi-a păstrat vie speranța, că într-o bună zi urma să cânt din nou la un pian adevărat și în libertate.”

În orice domeniu de activitate, munca, exercițiul constant aduce rezultate. Încercați! Din perspectiva biblică, munca nu este un lucru de disprețuit, ci munca este o binecuvântare care ne duce înainte pe calea vieții. Nu trebuie uitat adevărul că „mâna celor harnici îmbogățește”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ FII UN SLUJITOR (3)

„Mustră, ceartă, îndeamnă…” (2 Timotei 4:2)

     Când îți dorești acceptarea și aprobarea, vei ajunge să fii controlat de cei pe care ar trebui să îi conduci. Pavel a recunoscut acest lucru, de aceea l-a învățat pe Tit: „Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască” (Tit 2:15). Temându-se că vor provoca tulburări în rândurile oamenilor, conducătorii nesiguri se zbat când trebuie să ia decizii, și își asumă răspunderea pentru reacțiile emoționale ale altor persoane. Ei nu-și dau seama că atunci când fac ceea ce trebuie, iar ceilalți nu sunt de acord, e problema lor.

Un lider matur înfruntă dezamăgirea și păstrează o atitudine bună; este dispus să facă față muzicii chiar și atunci când nu îi place cântecul. Gândește-te la acest lucru: Când îți avertizezi copiii să nu pună mâna pe o sobă fierbinte, nu e responsabilitatea ta să îi faci să se și bucure că aud asta, nu? Speri doar că, pe măsură ce vor deveni maturi, vor înțelege.

Dar adevărul este că unii oameni nu vor să audă cuvântul „nu”, indiferent de vârsta pe care o au! Dar noi toți avem nevoie să-l auzim din când în când; în caz contrar, nu vom fi niciodată mulțumiți decât dacă ne vom trăi viața după bunul nostru plac – și așa, nu vom ajunge niciunde sau vom avea probleme! Pavel, care îl pregătea pe Timotei să devină un conducător, i-a spus: „Mustră, ceartă, îndeamnă cu deplină putere.”

Mustră-i pe oameni când greșesc, ceartă-i când sunt încăpățânați, încurajează-i când se luptă, ai răbdare când învață și cresc, și asigură-te că instrucțiunile sunt clare și ușor de înțeles. Asta fac conducătorii buni, iar singura modalitate prin care se învață lucrul acesta este practica!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 4.25-32; 5.1-2

Este trist, într-adevăr, că oamenilor care sunt aşezaţi în locurile cereşti, Dumnezeu este obligat să le facă recomandări atât de elementare: lepădaţi, nu furaţi, nu vă îmbătaţi, (cap. 5.18)

El însă ştie de ce sunt capabile sărmanele noastre inimi carnale, iar diavolul, care ştie şi el, nu va scăpa niciun prilej pe care i-l vom oferi (v. 27).

Să remarcăm că fiecare îndemn este însoţit de un motiv deosebit de înalt şi de mişcător. Trei Persoane divine sunt aici interesate:

1. Duhul Sfânt este în noi; să ne ferim să-L întristăm (v. 30).

2. Suntem copiii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru, care este Dumnezeul dragostei, doreşte să vadă asemănarea Sa în noi (cap. 5.1). „Iertându-vă unii pe alţii, după cum şi Dumnezeu v-a iertat pe voi”, este scris (v. 32). Aceasta merge mai departe decât rugăciunea dată ca învăţătură ucenicilor iudei: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11.4).

3. Isus Însuşi este Modelul nostru (cap. 5.2; Ioan 13.14). El ne-a învăţat dragostea iubindu-ne până la moarte (1 Ioan 3.16). Totuşi, să nu uităm niciodată că El S-a oferit lui Dumnezeu în primul rând, ca jertfă desăvârşită, de un miros infinit de plăcut.

15 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și mi-a arătat un râu de apă a vieții, strălucitor ca cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul străzii ei și a râului, de o parte și de alta, era pomul vieții.
Apocalipsa 22.1,2

Viața celor credincioși este într-adevăr viața eternă, însă ea este o viață dependentă – nu o avem separat de Hristos. Râul și pomul sunt simboluri care, într-un fel cu totul binecuvântat, Îl prezintă pe Hristos sufletelor noastre. El este Cel care susține viața pe care o oferă. Prin urmare, apostolul Pavel a putut spune: „Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20). Poate că acum abia reușim să ne ținem ochii ațintiți asupra lui Hristos și trăim în mică măsură viața nouă pe care o avem, însă, în ziua gloriei, această viață va fi savurată pe deplin.

Remarcați că râul este „strălucitor ca cristalul”. Orice reflectare a lui Hristos văzut în fiecare dintre noi este de natură să susțină această viață nouă. Din nefericire, în noi înșine, râul este adesea tulburat de lucrurile acestei lumi și reflectă doar în mică măsură frumusețea lui Hristos. În El însă, râul a fost strălucitor ca cristalul. Într-adevăr, El este plin de farmec!

Deci viața din noi este o viață dependentă, însă ea este de asemenea o viață roditoare. Hristos este râul vieții din care bem pentru ca viața noastră să fie susținută, însă El este de asemenea pomul vieții, din care mâncăm pentru a deveni roditori. Încă de pe acum, dacă stăm la umbra Lui, vom descoperi că rodul Său este dulce pentru cerul gurii noastre. Dacă rămânem în dragostea Lui, vom aduce rod reflectând perfecțiunile Sale în viața noastră. Scopul veșnic al lui Dumnezeu este ca cei credincioși să-L descopere pe Hristos ca pe Acela care susține și înfrumusețează viața noastră cu propria Lui excelență. Acesta este scopul Său pentru noi în glorie, dar și dorința Sa pentru noi încă de pe acum. În curând, aceasta va fi partea noastră eternă.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: «Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»”
Matei 14.31

Prezenţa Domnului

Era noapte și ucenicii Domnului nostru se aflau pe Marea Galileii. Domnul era pe munte în rugăciune cu Tatăl Său, și noi putem fi siguri că ucenicii Lui au fost amintiți în această rugăciune. Cu toate acestea, El a privit prin întuneric și i-a văzut vâslind zadarnic, căci valurile se ridicau. Inima Lui era plină de compasiune, când a văzut cum furtuna îi punea în pericol, și astfel a părăsit retragerea Lui plină de pace și a mers pe mare, ca să vină la ei. Apariția Domnului, pe când mergea de la un val la altul, i-a făcut să se teamă, însă curând au fost liniștiți prin glasul Lui. Cât de copleșitoare trebuie să fi fost pacea, atunci când L-au auzit spunând: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” Cu adevărat, este bine să auzi glasul Domnului prin furtunile nopții și în ziua necazului și suferinței să știi că El este prezent.

Petru, înflăcărat, plin de admirație pentru Domnul și gata să riște mult, ca să fie aproape de El, a părăsit corabia, ca să-L însoțească acolo unde umbla Învățătorul său. Însă Petru se afla în împrejurări noi și necunoscute de el, împrejurări în care creatura putea numai să se scufunde și să moară. Însă aici ajungem la momentul cel mai frumos al acestei relatări unice în felul ei. Petru a simțit nevoia lui îngrozitoare și a strigat la Domnul, și „îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat” și l-a ținut în picioare. Şi împreună cu Stăpânul acelei furtuni, Petru a umblat peste vârfurile valurilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ FII UN SLUJITOR (2)

„Am o mare încredere în voi.” (2 Corinteni 7:4)

Când oamenii se simt folosiți, bat în retragere; însă atunci când se simt apreciați, te vor urma oriunde. Pavel, unul dintre cei mai mari lideri ai tuturor timpurilor, le scria credincioșilor din Corint: „Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie…” (2 Corinteni 7:3-4). El a fost cel mai mare susținător al lor. El nu a folosit numai mustrarea, ci i-a și mângâiat. El nu s-a ocupat numai de modelare, el i-a și întărit, iar toate acestea sunt trăsături ale unui conducător. Toți bunii slujitori chemați să conducă au următoarele calități:

1) Sunt integri. Ei stabilesc un exemplu de umblare, pentru ca toți să știe că ceea ce spun aceea și practică.

2) Dau glas aprecierii, dându-și seama că oamenii au nevoie să știe că sunt o parte importantă din echipă și din viziune.

3) Ascultă mereu sugestii, opinii, îngrijorări și idei. Ei nu au prejudecăți și nu sunt nepăsători. Autoarea Betty Bender a spus: „E o greșeală să te înconjori cu persoane care sunt exact ca tine. Dă la o parte această caldă mângâiere și înlocuiește-o cu ideea oamenilor diferiți și inventivi. Apoi uită-te cum curg ideile!”

4) Nu se gândesc la oameni ca la o statistică. Mary Kay Ash, binecunoscută în lumea afacerilor, a spus: „Liderul bun nu se gândește la profit și pierdere, ci la oameni și dragoste.”

5) Explică de ce lucrurile trebuie făcute într-un fel anume. Se va micșora și numărul greșelilor, și resentimentul care poate apărea când ți se ordonă să faci ceva. Omul de stat Clarence Francis a spus: „La un moment dat e posibil să cumperi timpul și prezența cuiva… dar nu poți cumpăra entuziasmul, inițiativa, loialitatea și devotamentul inimii, minții și sufletului. Acestea trebuie câștigate!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 4.13-24

Cea mai mare parte a tinerilor sunt nerăbdători să aibă acces la privilegiile adulţilor, în timp ce, din contră, le este indiferent dacă-şi prelungesc, uneori pe durata întregii vieţi, o stare spirituală copilărească.

Versetele 13-16 descriu dezvoltarea armonioasă a acestui trup al lui Hristos din care noi facem parte. Aceasta rezultă din creşterea fiecărui credincios. În Isus, „starea de om matur” îşi atinge statura completă. Hristos în el este „plinătate” (v. 13; 1 Ioan 2.13). Spre deosebire de el, copilaşul, nefiind întărit în adevăr, rămâne receptiv la toate erorile. Ce stare periculoasă! Şi putem constata în ce întuneric moral şi spiritual este scufundată lumea prin ignoranţă faţă de Dumnezeu (v. 17-19). Noi, care am fost învăţaţi potrivit adevărului care este în Isus, să arătăm prin purtarea noastră cum „L-am cunoscut (L-am învăţat) pe Hristos” (v. 20). Doctrina noastră, sau mai degrabă felul nostru de a trăi, este o Persoană. Hristos se învaţă. Să Îl studiem bine! Şi să-L trăim!

La fel cum dăm jos o haină pentru a lua o alta, tot aşa noi ne-am dezbrăcat de omul cel vechi şi ne-am îmbrăcat cu omul cel nou (v. 22-24). Îmbrăcămintea cuiva nu trece neobservată. Care este îmbrăcămintea noastră înaintea ochilor tuturor? Hainele murdare ale omului vechi, sau mai bine vreo asemănare morală cu Domnul Isus? (Fapte 4.13).

14 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Balaam, fiul lui Beor, zice și omul cu ochiul deschis zice: … „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, și locașurile tale, Israele!”.
Numeri 24.3,5

Toți cei care cred într-un Hristos mort și înviat sunt pecetluiți cu Duhul Sfânt și fac parte din Trupul Său. Trupul este văzut ca fiind pe pământ. „Este un singur trup” – acest lucru este la fel de adevărat acum ca atunci când apostolul a scris Epistola către Efeseni. Trupul lui Hristos este indisolubil. Unitatea lui nu poate fi frântă. Suntem chemați să recunoaștem unitatea Trupului ca fiind un adevăr important și de temelie.

Nu suntem în schimb chemați să formăm o unitate, ci să recunoaștem unitatea pe care Duhul Sfânt a format-o. Este la fel de contrar adevărului să încercăm să formăm o unitate ca atunci când am încerca să ne lucrăm noi înșine o îndreptățire. Dumnezeu Își descoperă dreptatea Sa pe principiul credinței, iar noi credem și astfel intrăm în posesia ei. La fel, Dumnezeu revelează unitatea Sa, iar noi credem și umblăm în lumina ei. Din nefericire, oamenii refuză să se supună dreptății lui Dumnezeu și se apucă să-și stabilească o dreptate a lor. În același fel, ei refuză unitatea lui Dumnezeu și și-o formează pe a lor, însă atât dreptatea omului, cât și unitatea lui sunt sortite să dispară ca roua dimineții, în timp ce dreptatea și unitatea care sunt ale lui Dumnezeu vor dura de-a lungul veșniciei.

Motoul nostru ar trebui întotdeauna să fie: «Adevărul mai întâi; unitate, dacă se poate, însă mai întâi adevărul». Dacă unitatea este înfăptuită prin sacrificarea adevărului, atunci ea nu poate fi „unitatea Duhului”. Mulți fac greșeala să creadă că unitatea este ceva pe care ei înșiși trebuie s-o înfăptuiască, în timp ce de fapt unitatea Trupului este o realitate importantă, un adevăr substanțial în lumina căruia suntem chemați să umblăm și să ne judecăm pe noi înșine și toate lucrurile din jurul nostru. Noi nu suntem mai competenți să formăm această unitate decât suntem să facem ispășire pentru păcatele noastre sau să ne lucrăm propria dreptate. Toate acestea constituie lucrarea lui Dumnezeu de la început și până la sfârșit. El Și-a revelat dreptatea, iar noi o primim prin credință. El Și-a descoperit unitatea și la fel noi o primim prin credință. După cum ar fi o gravă greșeală să încercăm să ne făurim o dreptate a noastră, tot așa este o gravă greșeală să înfăptuim o unitate a noastră. Hristos este centrul unității lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este puterea ei, iar adevărul este temelia ei.

În ce privește unitatea omului, vom găsi tot felul de puncte centrale ale ei: un om, un ritual, o doctrină, ceva oricum mai puțin decât Hristos. Această unitate poate fi menținută prin energia voinței omenești și este adesea întemeiată pe tradiție, pe utilitate sau pe înțelepciunea omenească. O asemenea unitate nu este de la Dumnezeu, iar dacă nu adunăm cu El, cu siguranță vom risipi.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura:«Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.»”
Iacov 4.6

Gânduri

Domnul poate să rezolve o problemă fără noi, dar noi nu putem fără El.

Ori sunt smerit, ori voi fi smerit. Dacă nu vreau să fiu smerit, trebuie să fiu smerit prin mâna lui Dumnezeu.

Așa cum încrederea de sine și mândria merg împreună, așa merg mână în mână încrederea în Dumnezeu și smerenia.

Inteligența urmează logicii, dar credința urmează pe Domnul.

Noi suntem doar unelte în mâna Domnului. Nu se aduce laudă niciodată stropitorii unui grădinar.

Cine se luptă pentru el însuși, va pierde întotdeauna.

Cine se luptă pentru Domnul, va câștiga întotdeauna.

Dacă greșeala fratelui meu de credință este și greșeala mea, poate că există vindecare.

Cu cât ne îndreptăm mai mult spre lume, cu atât mai incomod ne devine cercul de credincioși.

Dacă trăiesc pentru lume, îmi va fi luat la sfârșit totul, dacă trăiesc pentru Domnul, îmi va fi dat la sfârșit totul.

Vor exista totdeauna oameni care întreabă care este voia lui Dumnezeu. Dacă eu nu sunt credincios Domnului, El va folosi pe alții pentru a-Şi face lucrarea.

Fiecare zi fără părtășie cu Domnul este o zi pierdută pentru veșnicie.

Dacă Domnului Îi face plăcere să smerească pe cineva, atunci nu trebuie nimeni să ajute la aceasta.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ FII UN SLUJITOR (1)

„Te istoveşti singur…” (Exodul 18:18)

Președintele Theodore Roosevelt a spus odată: „Cel mai bun director este acela care are destulă înțelepciune ca să aleagă oameni buni care să facă ceea ce dorește el să facă și să se abțină să se mai amestece în tot acest timp.”

Concluzie: Dacă nu înveți să delegi, te vei istovi ca lider și viziunea ta va stagna. În Exod, Moise era epuizat fizic, emoțional și spiritual, fiindcă încerca să țină pasul cu cererile a două milioane de iudei și să fie omul bun pentru toate problemele lor. Atunci socrul său i-a zis: „Lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu.” (Exodul18:18-19).

E nevoie de înțelepciune, de maturitate și de smerenie ca să ceri ajutor. Și e un semn de putere, nu de slăbiciune. E greu să te împaci cu așa ceva, mai ales pentru aceia dintre noi care se mândresc cu abilitatea de „a face totul.” În realitate, ce făcea Moise nu era bine nici pentru el, nici pentru poporul care depindea de el.

Ca lider, e ușor să-ți supraestimezi importanța și competența. De aceea Pavel ne avertizează pe fiecare: „Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” (Romani 12:3) Dumnezeu a pus în jurul nostru oameni care au anumite daruri și talente. Când îi recunoști pe acești oameni și îi implici, ei devin împliniți și lucrul este făcut bine.

Dumnezeu ne-a chemat să fim interdependenți, nu independenți. Faptul că a delegat autoritatea persoanelor potrivite l-a întărit pe Moise pentru sarcina pe care o avea de îndeplinit: aceea de a conduce poporul lui Dumnezeu în Țara Promisă.

Când încerci să faci totul pentru toți, ajungi să fii frustrat. Nu ești chemat să faci tu totul, ci să faci totul împreună cu alții. Asta înseamnă slujire!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 4.1-15

„Nu m-am ferit să vă fac cunoscut tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama deci la voi înşivă”. Acest cuvânt al lui Pavel către bătrânii din Efes (Fapte 20.27,28) corespunde celor două diviziuni ale Epistolei către Efeseni. De la capitolul 1 până la capitolul 3, apostolul expune minunatul plan divin. „Vă îndemn deci”, înlănţuie el, arătând prin capitolele 4 la 6 ce umblare corespunde unei chemări atât de înalte (1 Tesaloniceni 1.12).

Ceea ce trebuie să o caracterizeze în primul rând este reversul unui spirit de superioritate: smerenia cu blândeţea şi îngăduinţa dragostei, în legătura păcii. Potrivit speranţei unei singure chemări, un singur Duh uneşte mădularele unui singur Trup (oamenii însă au înfiinţat numeroase biserici, fiecare dintre acestea numărându-şi membrii ei). Sub autoritatea unui singur Domn, este dată ca învăţătură o singură credinţă creştină şi un singur botez conferă numele şi responsabilitatea de creştin (oamenii însă vă vorbesc de botezarea în religia lor!). În sfârşit, un singur Dumnezeu şi Tată, de la care sunt toţi şi toate, are asupra noastră drepturi divine.

Domnul, ca Om glorificat, „S-a suit mai presus de toate cerurile”, după ce a coborât în moarte. El le dă acum alor Săi felurite daruri din harul Său.

Practicăm noi cu adevărat supunerea faţă de El?

13 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Atunci s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cât un drum de sabat. Și, când au intrat, s-au suit în camera de sus … Toți aceștia stăruiau într-un gând în rugăciune, împreună cu femeile, și cu Maria, mama lui Isus, și împreună cu frații Lui.
Fapte 1.12-14

Apostolii fuseseră pe muntele Măslinilor, care se afla la o distanță cât un drum de sabat de Ierusalim, unde Îl văzuseră pe Domnul Isus înălțându-Se la cer. El le poruncise să se întoarcă la Ierusalim, pentru a aștepta acolo coborârea Duhului Sfânt, care avea să le dea putere pentru a fi martori ai Săi, începând de acolo și până la capătul pământului.

Cei unsprezece apostoli stăteau împreună în camera de sus. Îi vedem cum, în timp ce urmează instrucțiunile Domnului, ei stăruie în rugăciune. Rugăciunea era preocuparea lor principală în timp ce așteptau în fiecare zi împlinirea promisiunii Domnului.

Mai mult, ei stăruiau în rugăciune într-un gând. În Evanghelii nu-i vedem niciodată pe ucenici rugându-se. Ei mergeau direct la Domnul cu întrebările și cu nevoile lor. El le-a spus în Ioan 16 că urma să vină timpul când nu aveau să mai ceară de la El, dar că orice aveau să ceară de la Tatăl, în Numele Său, El le va da. Ce minunat este să-i vedem uniți în rugăciune, fără să se mai certe cu privire la cine era cel mai mare dintre ei, așa cum făcuseră atât de des înainte!

Erau și alții care se rugau împreună cu ei: câteva femei, fără îndoială cele care Îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-I; mama Sa, Maria (acesta este ultimul loc în care Scriptura o menționează); și frații Săi, care mai înainte nu credeau în El.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.”
Geneza 1.1

Dumnezeu Creatorul

Într-o noapte senină de vară, un băiat stătea cu tatăl său afară. Împreună admirau stelele strălucitoare. Micuțul îl întrebă pe tatăl său: „Cine a făcut stelele?” Tatăl i-a dat un răspuns clar: „Dumnezeu a creat stelele!” Băiatul se gândi mai departe: „Şi cine L-a făcut pe Dumnezeu?”

Nu este singurul care întreabă astfel. Tot mereu, oamenii au căutat originea tuturor. Ştim că în lume totul are un inceput: creația, civilizația și fiecare om în parte.

Numai Dumnezeu Creatorul este veșnic. El nu are început.

În Biblie, Dumnezeu Şi-a dat un nume interesant: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3.14). Înainte ca ceva să ia naștere, Dumnezeu a fost acolo. Alte cuvinte ale Bibliei adeveresc aceasta: Fiul veșnic al lui Dumnezeu, care a trăit aici ca Omul Isus Hristos, a spus cândva iudeilor, care s-au bizuit pe tatăl lor Avraam: ” …înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8.58). Şi în Coloseni 1.16-17 se spune despre El, veșnicul EU SUNT: „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute… El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.”

Aceasta are consecințe pentru tine și pentru mine. Ca creaturi ale Dumnezeului veșnic suntem datori să-i dăm onoare și ascultare. În Biblie, Cuvântul Său scris, El ne arată ce vrea El de la noi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂRTURISEȘTE-ȚI PĂCATELE!

„Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

     Când păcătuiești în mod deliberat, te răzvrătești împotriva domniei lui Dumnezeu din viața ta – și îți va părea rău. Faptul că ai mustrări de conștiință este o dovadă că ești într-adevăr un copil răscumpărat al lui Dumnezeu; altfel, păcatul nu te-ar deranja.

Imaginează-ți un adolescent spunându-i tatălui său: „Îmi pare sincer rău, dar ți-am luat cardul de credit și am cumpărat cu el băutură pentru colegii mei.” Poate că tatăl nu ar fi descoperit niciodată lucrul acesta, mai ales dacă nu este un contabil bun. Însă mustrarea de conștiință a fiului său l-a făcut pe acesta să mărturisească adevărul și să spună: „Tată, nu ar fi trebuit să cumpăr băutură; nu ar fi trebuit să mint cu privire la vârsta mea; nu ar fi trebuit să folosesc cardul de credit. Ai avut încredere în mine și eu te-am dezamăgit. Îmi pare rău și nu voi mai face asta niciodată.” Asta înseamnă mărturisire.

Asta trebuie să facem când ne rugăm. Cuvântul grecesc tradus prin „mărturisire” înseamnă „a fi de acord cu Dumnezeu.” Când ne mărturisim păcatele, noi suntem de acord cu privire la păcatele din viața noastră, descoperite prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt.

Când ne pocăim, ne verbalizăm păcatele și primim curățirea și iertarea. Da, mărturisirea este de multe ori dureroasă, însă face ca părtășia cu Tatăl nostru ceresc să fie clară, deschisă și la îndemână. Nu că Dumnezeu nu ne mai iubește, ci noi nu mai simțim că ne putem apropia de El cu încredere. Ai un păcat de mărturisit?

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 3.13-21

Această nouă rugăciune a apostolului este adresată „Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” (v. 14; comp. cu cap. 1.16,17). Fie ca Acela „care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim” (v. 20) să ne răspundă fiecăruia dintre noi! Să ne dea să înţelegem câte ceva din gloria Lui, în toate sensurile de nemăsurat şi veşnică! Dar, oricât de măreţe ar fi perspectivele acestei glorii, ele nu fixează şi nu reţin afecţiunile noastre. De aceea apostolul adaugă fără tranziţie: „şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos” (v. 19). Închipuiţi-vă că eu aş fi dus dintr-o dată în palatul unui rege; aş fi acolo, fără-ndoială, orbit şi dezorientat. Dacă însă îl regăsesc în acel loc pe cel mai bun prieten al meu şi descopăr că el este chiar regele, imediat mă voi simţi fericit şi în largul meu. Astfel este cu gloria: este cea a lui Isus pe care Îl iubim.

Împreună cu apostolul, să cerem ca Duhul Lui să ne întărească „omul dinăuntru”. Dacă Hristos locuieşte în noi (v. 17), nimic mai puţin decât „toată plinătatea lui Dumnezeu” ne va umple (v. 19; Coloseni 2.9,10) şi, odată cu ea, puterea, dragostea, credinţa, înţelepciunea. Dragi prieteni, Tatăl ne-a făcut nouă loc în casa Lui (cap. 1 şi 2). Noi I-am făcut loc lui Isus în inima noastră?

12 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pe alții i-a mântuit, pe Sine Însuși nu Se poate mântui!
Matei 27.42

Domnul Isus este „Inițiatorul vieții” (Fapte 3.15). Fiind Dumnezeu și devenind Om, umanitatea Lui a fost reală și fără păcat. Moartea nu avea nicio putere asupra Lui – nu-L putea atinge – însă El i-a simțit efectul asupra celor din jurul Său și a vărsat lacrimi în prezența celor care nu puteau face altceva decât să-i plângă pe cei plecați.

Privind la această scenă din Evanghelia după Matei, înțelegem de ce El nu S-a mântuit pe Sine Însuși. Chiar faptul că venise să-i mântuiască pe alții era motivul pentru care El atârna pe cruce. Revărsarea harului în viața Sa atunci când a avut de-a face cu omul aflat în nenorocire a pecetluit nevoia ca El să fie o jertfă pentru păcat. Iar El a oferit această jertfă în același caracter de compasiune pură și altruistă: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac” (Luca 23.34). Ce contrast cu răutatea celor care Îl înconjurau! El era cu adevărat „Împăratul lui Israel”, „Hristosul, Alesul lui Dumnezeu” (Matei 27.42; Luca 23.35), însă El nu a făcut uz de aceste titluri, nici nu Și-a mustrat vrăjmașii (1 Petru 2.23).

El S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți și S-a dat pe Sine fără pată lui Dumnezeu. În felul acesta vedem cât de minunată este jertfa Lui de la cruce. Iar Dumnezeul nostru Mântuitor, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoștința adevărului, a trimis cuvântul împăcării pe tot pământul. Ce mărturie minunată pentru singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos! Ce imbold pentru noi, de asemenea – pentru cei care avem conștiința curățită prin sângele Său – să ne închinăm Dumnezeului viu!

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi…”
2 Corinteni 8.9

Harul Domnului

Cine ar fi crezut, privindu-L pe Pruncul din Betleem, așezat în leagănul Lui improvizat, că trăise înconjurat de bogății? Sau cine ar fi crezut că Omul smerit, care nu avea unde să-Şi plece capul, era Stăpân peste toate? La prima vedere, Fiul lui Dumnezeu era sărac, și El S-a făcut într-adevăr sărac pentru noi, deși plinătatea lui Dumnezeu locuia în El. Nu a folosit niciodată mijloacele Sale divine, ca să îmbunătățească  condițiile  sărăciei  în  care  venise.  Părăsind condițiile bogăției Sale veșnice, având oștiri de zeci de mii și mii de îngeri care așteptau să împlinească porunca Lui, Fiul S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să fim îmbogățiți. Mintea umană nu poate cuprinde cât de bogat era Domnul, nici inima omului nu poate pătrunde adâncimile sărăciei în care a intrat sufletul Său atunci când pe cruce a purtat păcatele noastre.

Cât de bogați ne-a făcut Domnul prin lucrarea Sa! Deja ne-a apropiat de Dumnezeu și Tatăl Său și, datorită acestei relații cu El, noi am fost îmbogățiți cu bogățiile harului Său. În curând, Domnul Isus ne va chema să fim alături de El în slava Împărăției Lui și în bucuriile și dragostea din Casa Tatălui. Până la acel moment al bucuriei veșnice, să ne ocupăm cu bogățiile harului dumnezeiesc. Astfel vom cunoaște mai mult din lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea harului Domnului Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA TA S-A RĂCIT?

„Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” (Apocalipsa 2:4)

     Dragostea este ca un foc; când nu este alimentată, se stinge. Asta li s-a întâmplat creștinilor din biserica din Efes. În primii ani, Pavel le-a scris aceste cuvinte: „Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie.” (Efeseni 6:24). Dragostea lor pentru Domnul a fost atât de puternică și atât de vizibilă pentru toți, încât Pavel i-a lăudat. Dar când Hristos vorbește aceleiași biserici în cartea Apocalipsa, dragostea lor pentru El se răcise: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. ” (Apocalipsa 2:2-5).

Teologul evanghelic John Stott a scris: „Au pierdut din profunzimea devotamentului pentru Hristos la care ajunseseră. Au coborât pe câmpiile mediocrității. Într-un cuvânt, inimile creștinilor din Efes se răciseră. Extazul lor de început trecuse. Devotamentul lor de început față de Hristos se domolise. Da, Îl iubiseră, dar acea dragoste se stinsese.” Este posibil să mergi la biserică, să citești Biblia și să te rogi în fiecare zi și cu toate acestea să nu-L iubești așa cum ar trebui pe Dumnezeu. A-L iubi pe Dumnezeu e un angajament și o atitudine a inimii care duc la ascultare. Este o decizie zilnică de a-L onora prin tot ceea ce spui și faci. Așadar, vezi: nu cumva dragostea ta s-a răcit?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Efeseni 3.1-12

Acest capitol este constituit sub forma unei paranteze, ca pentru a scoate mai bine în evidenţă taina, „acum descoperită”, care formează subiectul său (v. 3, 9), cea a lui Hristos şi a Adunării. Istoria omului este împărţită în perioade numite „veacuri” (1.21; 2.7; 3.9) sau uneori dispensaţii, economii, pe parcursul cărora Dumnezeu Se descoperă sub un anumit nume unor anumite categorii de persoane. În cursul dispensaţiei harului, a noastră, caracterizată prin prezenţa Duhului Sfânt pe pământ, Dumnezeu Se descoperă ca Tată şi cheamă un popor ceresc.

Dacă înţelepciunea divină poate fi contemplată în creaţie (Psalmul 104.24; Proverbe 3.19), cu cât mai mult străluceşte ea în planurile de neclintit ale lui Dumnezeu, având în vedere gloria şi bucuria eternă a Fiului Său Preaiubit! Această înţelepciune „atât de felurită” s-a manifestat într-un mod suveran şi cu totul nou „prin Adunare”. Îngerii o admiră; naţiunile primesc „evanghelia (vestea cea bună)” (v. 8). Iar lui Pavel i-a fost dată, printr-o chemare deosebită, această descoperire a cărei măreţie îl umileşte în propriii ochi (v. 8). El era împuternicit să facă cunoscut tuturor bogăţiile harului (cap. 1.7; 2.7) şi gloriei divine (cap. 1.18; 3.16). Ca unii care suntem privilegiaţii acestor „bogăţii de nepătruns”, să le preţuim mai mult decât orice.