Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 Iunie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi. Și toate sunt de la Dumnezeul care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos.
2 Corinteni 5.17,18

Până la cruce, omul dintâi a fost pus la încercare. Însă, ajuns aici, totul a luat o altă turnură. Omul a dovedit că în natura lui este înstrăinat cu totul de Dumnezeu și că nu este capabil nici măcar să accepte binecuvântarea de la Cel în care toate promisiunile și scopurile de har ale lui Dumnezeu își așteaptă împlinirea. Nu a fost deci de ajuns ca cel de-al doilea Om să-Și facă apariția. Omul dintâi trebuia să fie creat din nou ca să poată primi binecuvântările pe care cel de-al doilea Om a venit să le împartă.

Cum poate fi scos omul din adâncul ruinei lui? Prin chiar lucrul care a arătat cât de disperată este această ruină! Fapta care a dovedit că omul este copt pentru judecata definitivă a scos la iveală puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Crucea care a demonstrat ura de neîmpăcat a inimii omului față de Dumnezeu a descoperit dragostea de nestins a inimii lui Dumnezeu față de om. Ceea ce a pus pecetea peste prăbușirea vechii creații a deschis o poartă către cea nouă. Sângele vărsat pe cruce a așezat temelia justă pentru împăcarea tuturor lucrurilor. În moartea lui Hristos, vechea creație a fost înlăturată din punct de vedere judiciar, în timp ce învierea Lui a făcut din cel de-al doilea Om, „ultimul Adam”, Întâiul-născut al unei noi creații, Dumnezeu găsindu-Și plăcerea în fiecare mădular din această nouă creație, întocmai ca în Capul ei înviat. El era bobul de grâu singur, însă a căzut pe pământ și a murit, așa încât să aducă multă roadă, după cum este scris: „Iată-Mă, pe Mine și pe copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”. Prin urmare, întreaga binecuvântare pentru Adunare și pentru lume se bazează pe moartea și pe învierea celui de-al doilea Om.

T B Baines


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubește…”
Proverbe 3.11,12

„Casa de nisip”

Pe țărmul mării, un copil se juca în nisip. Cu micuțele sale mâini a început să construiască o casă de nisip. Deodată a început să strige. Ce se întâmplase? Tatăl îl luase în brațe și copilul a început să plângă, să dea din picioare și să strige: „Casa mea! Vreau s-o termin!” Tatăl se făcea că nu aude nimic. După ce s-a depărtat de apa mării, a pus copilul jos din brațe și i-a arătat cum se ridicau valurile. „Tu ai fi fost luat de valuri, dacă te lăsam să-ți termini casa de nisip.”

O asemenea scenă se repetă adeseori în viața noastră. Când ne gândim că totul merge bine la „construcția noastră de nisip”, Dumnezeu intervine și nu ne lasă să continuăm. Probabil, această intervenție să însemne pierderea unui loc de muncă, un pat de boală, o întâmplare nefericită, un deces etc. Câte frământări, câte comentarii având întrebarea „de ce?” se ridică în inimile fiecăruia în astfel de momente! Mai târziu, când sufletul își găsește odihna în brațele Mântuitorului, va constata că Dumnezeu nu a greșit. Dumnezeu ne vrea binele veșnic fiecăruia dintre noi, și din acest motiv ne ia posibilitatea de a lucra la „casa de nisip”. Astfel, mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu ne-au ocrotit de valurile păcatului care voiau să ne înghită. Să-i fim mulțumitori  lui  Dumnezeu  pentru  purtarea  Sa  de  grijă permanentă!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTEAZĂ GENERAȚIILE VIITOARE

„Căci voi turna… binecuvântarea Mea peste odraslele tale” (Isaia 44:3)

     Părinților, iată o promisiune din Biblie pe care vă puteți baza: „Voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.” Copiii tăi ar trebui să continue lucrurile de unde le-ai lăsat tu! Plafonul tău ar trebui să fie podeaua lor! Ei ar trebui nu doar să te urmeze, ci să folosească temelia pe care ai pus-o tu pentru a zidi ceva mai măreț! Nu te folosi de scuze precum: „Așa s-au făcut lucrurile dintotdeauna în familia noastră și așa trebuie să continue.” Trebuie să-ți schimbi asemenea tipare de gândire! Pentru a trece peste barierele tale mentale, trebuie să încetezi să mai spui lucruri precum: „Așa sunt eu” sau „Familia mea nu a realizat prea multe, așa că nici eu”! Când spui asta, Îl contrazici pe Dumnezeu!

Când Dumnezeu i-a scăpat pe iudei din robie, ei au pornit spre Țara promisă. Călătoria ar fi trebuit să dureze numai unsprezece zile, însă a durat… patruzeci de ani!

Ce s-a întâmplat? Au cârtit fără încetare și prin urmare s-au învârtit în jurul aceluiași munte la nesfârșit. De ce? Pentru că fiind în robie patru sute de ani, ei gândeau și vorbeau ca niște robi și nu puteau înțelege ce le-a promis Dumnezeu. În cele din urmă, Dumnezeu le-a zis: „Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte” (vezi Deuteronom 2:3).

Dacă trecutul tău este plin de eșecuri, trage o linie acum și declară: „Ajunge! Mă voi încrede în Dumnezeu pentru lucruri mai mari și mai bune!” În astfel de clipe se schimbă destinele. Concluzie: Deciziile pe care le iei azi te vor afecta nu numai pe tine, ci și pe copiii tăi – așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să iei deciziile corecte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Naum 2.1-13

Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit”) la scurt timp după potop (Geneza 10.8-12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului”, ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11-13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat”; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit. Ninive este pusă în gardă, într-un mod ironic, să se apere de Însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi” (v. 1).

Însă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte” (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr-o creştere bruscă (v. 6, 8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi a jefui (v. 3, 4, 8-10).

„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi”, conchide versetul 13. Să ne amintim de acel Rab-Şache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Împăraţi 18.19). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată. Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: