Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Iunie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și împărații pământului și cei mari și comandanții și cei bogați și cei puternici și orice rob și orice om liber s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților; și spuneau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui care șade pe tron și de mânia Mielului; pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?”.
Apocalipsa 6.15-17

Mielul este în centrul scenelor de judecată din cartea Apocalipsa. El nu este doar Mielul răscumpărător, ci va fi și Mielul războinic. El are șapte coarne (capitolul 5.6), care sunt un simbol al puterii perfecte, al atotputerniciei. Mielul este de asemenea descris ca un Leu (capitolul 5.5), capabil să-i biruiască și să-i distrugă pe vrăjmași.

Mielul, în cartea Apocalipsa, nu este un simbol al slăbiciunii, ci al tăriei și al puterii. Chiar și sângele Mielului este o expresie a puterii Dumnezeului atotputernic. Crucea este expresia dragostei lui Dumnezeu (capitolul 1.5) și a puterii (capitolul 5.6). Mielul este Domnul Isus Hristos ca Învingător prin cruce. El Și-a manifestat puterea prin vărsarea sângelui Său.

Crucea a fost biruința lui Dumnezeu asupra lui Satan. În timp ce Satan stă ca acuzator al celor credincioși arătând spre hainele lor pătate (Zaharia 3.1-10), lucrarea Mielului de la cruce îl biruiește. Glasul din cer care a proclamat că „a venit mântuirea și puterea și Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Hristosului Său” s-a auzit atunci când cei credincioși l-au biruit pe Satan prin „sângele Mielului” (Apocalipsa 12.10,11). Războiul a fost câștigat; a fost câștigat prin înjunghierea Mielului. Aceasta nu a fost slăbiciune, ci biruință și răscumpărare triumfătoare.

T Hadley, Sr


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …El le-a spus…: «Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă pe izlaz și se duce după cea pierdută, până când o găsește?»”
Luca 15.3,4

Pilda cu oaia pierdută

Pilda ne prezintă activitatea harului venit în Persoana Domnului Isus Hristos – Marele Păstor al oilor. Oaia pierdută este o imagine a omului pierdut și fără putere pentru a veni la Dumnezeu. Într-adevăr, oaia nu are niciun fel de instinct, care să-i permită ca, odată ce s-a rătăcit, să vină înapoi. Dimpotrivă, ea aleargă tot mai tare, când observă pe cineva care merge în căutarea ei. Oaia nu se oprește decât forțată de împrejurări, când nu mai poate merge mai departe. Astfel, toată lucrarea de căutare vine de la păstorul care prețuiește oaia și dorește s-o aducă înapoi în turmă.

Nimeni, în afară de Mântuitorul, nu cunoaște prețul unui suflet, dar și neputința acelui suflet de a se salva singur. De aceea Păstorul cel Bun a făcut tot ce trebuia pentru a căuta pe omul pierdut. În aceasta constă măreția harului dumnezeiesc. Căutarea și iubirea Domnului și Mântuitorului a fost și este neobosită în favoarea păcătoșilor. Domnul Își caută oaia Sa până când o găsește și, după ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri. Osteneala căutării Bunului Păstor este numai lucrarea iubirii Sale față de noi. Niciunul din răscumpărații Domnului Isus Hristos nu știe cât  de  adânci  au  fost  apele  suferințelor  Sale  și  cât  de întunecoasă a fost noaptea prin care a trecut Mântuitorul ca să-i mântuiască.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IARTĂ-L PE CEL CARE TE-A RĂNIT!

„Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău…” (Proverbe 24:17)

În viață îți vei face și dușmani și prieteni. Lucrul acesta nu poate fi evitat; e ceva de la sine înțeles. Problema nu este dacă îți vei face dușmani, ci cum te vei purta cu ei? Prietenii noștri scot la iveală tot ce e mai bun în noi, dar vai, cum reușesc dușmanii să scoată tot ce e mai rău din noi! Dar dacă ești un urmaș al lui Hristos, există trei lucruri pe care nu trebuie să le poți face: să urăști, să te răzbuni sau să te bucuri când dușmanul tău primește ceea ce merită.

Biblia spune: „Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău, şi să nu ţi se veselească inima când se poticneşte el, ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă, şi să-Şi întoarcă mânia de la el. Nu te mânia din pricina celor ce fac rău, şi nu pizmui pe cei răi! Căci cel ce face răul n-are niciun viitor, şi lumina celor răi se stinge” (Proverbe 24:17-20).

Nu lăsa ca amărăciunea și resentimentul să te distrugă. E mai bine să-ți iei medicamentul acum, decât să agonizezi mai târziu. Nu dori niciodată răul dușmanului tău… lasă răzbunarea în seama lui Dumnezeu. Răzbunarea este a Lui, nu a ta! Poate știi ce ți-a făcut o persoană, însă numai Dumnezeu știe de ce. Pavel a explicat aceste lucruri foarte succint, dar și foarte ferm, când a scris: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” (Romani 12:17-19)

Te-a rănit cineva? Iartă-l!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Mica 4.1-13

Odată demonstrată incapacitatea omului, a sosit momentul pentru Dumnezeu să Se manifeste. După ce a stabilit că nu aici se află „locul de odihnă” (cap. 2.10), Domnul ne poate vorbi despre propria Sa odihnă. Multe eforturi se depun astăzi pentru cauza păcii, iar aceste strădanii rezultă, în cel mai bun caz, dintr-o iluzie, pe cât de generoasă, pe atât de naivă, în cel mai rău caz dintr-o încredere vinovată în om, însă întotdeauna din ignoranţa faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, aceste eforturi sunt în final sortite eşecului. Lumea se va bucura de pace numai atunci când Dumnezeu i-o va da. Şi când va face aceasta? Nu înainte ca drepturile Sale să fie recunoscute! Şi ce schimbare va fi atunci! Toţi idolii vor fi măturaţi. Admiraţia pentru lucrările omului va face loc gloriei îndreptate spre Dumnezeu. Toate popoarele, ca unul singur, I se vor închina şi vor căuta la El înţelepciunea şi cunoştinţa. Creştini, noi avem privilegiul de a face aceasta încă de acum!

„Să ne suim” în acest loc în care Domnul a promis prezenţa Sa! „El ne va învăţa despre căile Lui”, adaugă el. Cât de mult pierdem atunci când neglijăm strângerile în care ne este explicat Cuvântul, când el ne stă în atenţie ca meditaţie! Să nu uităm însă care este rezultatul aşteptat: „şi vom umbla pe cărările Lui” (v. 2; Iacov 1.22)!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: