Mana Zilnica

Mana Zilnica

23 Iunie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul. Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea.
Psalmul 25.1,2

Fiți și voi îndelung-răbdători, întăriți-vă inimile, pentru că venirea Domnului se apropie.
Iacov 5.8

Două lucruri necesare creștinului

Sunt două lucruri care formează bucuria creștinului, puterea lui pe cale și ținta constantă dinaintea inimii sale: comuniunea prezentă cu Tatăl și cu Fiul și nădejdea venirii Domnului. Aceste două lucruri nu pot fi separate fără ca sufletele noastre să nu sufere o pierdere, fiindcă avem nevoie de ambele pentru un beneficiu real și complet. Dacă nu așteptăm venirea Domnului, ne lipsim de cel mai eficient lucru care ne desparte de acest veac rău, iar Hristos nu va fi obiectul principal dinaintea sufletului nostru; de asemenea, nu vom putea înțelege gândul și planurile lui Dumnezeu cu privire la lume.

Dacă această nădejde este separată de comuniunea prezentă cu Dumnezeu, nu vom avea putere, iar inima va fi slăbită prin preocuparea excesivă cu răul din jur, fiind descurajată de el – fiindcă nu putem să-L așteptăm cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu din cer fără să simțim profund lepădarea Lui totală din partea lumii. Vedem că lumea se îndreaptă într-o direcție cu totul greșită, că oamenii ei înțelepți nu au de fapt nicio înțelepciune, că totul este copt pentru judecată și că principiile răului acționează din ce în ce mai mult fără frâu. Sufletul devine astfel oprimat și inima se umple de întristare. Însă, dacă prin harul lui Dumnezeu creștinul este într-o comuniune prezentă cu Domnul, sufletul său rămâne calm și fericit, fiindcă există un izvor de binecuvântare în El pe care nicio împrejurare nu-l poate atinge și nici afecta.

J N Darby


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți. Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.”
Iacov 4.6,7

Spice goale şi pline

 Un băiat de la oraș și-a vizitat pentru prima dată vărul care trăia la țară. Băiatul de la oraș nu mai văzuse niciodată lanuri de grâu și holde aurii, gata pentru secerat. Acestea l-au impresionat puternic. Tot privind la lanurile de grâu, a băgat de seamă câteva spice semețindu-se deasupra altora aplecate spre pământ. Băiatul de la oraș i-a spus vărului său: „Mai mult ca sigur că spicele care se înalță deasupra la celelalte sunt cele mai bune!” Vărul lui a zâmbit și ca un bun cunoscător a rupt unul dintre spicele înalte și unul dintre cele aplecate spre pământ. Le-a frecat pe fiecare în palme și băiatul de la oraș a văzut că spicul semeț nu avea niciun bob de grâu, în timp ce celălalt era plin de făgăduința unei recolte bogate.

Există oameni care spun că respectă cu strictețe toate ritualurile religioase exterioare atrăgând atenția asupra lor înșiși prin străduințele lor de a îmbunătăți starea de lucruri, dar care nu au cunoscut măreția harului lui Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos. Acești oameni sunt plini de mândrie și așteaptă momentul potrivit, ca să se vadă ajunși deasupra celorlalți oameni; ei se aseamănă cu spicele goale. Mândria este esența naturii celui rău, principiul dezintegrator și cauza tuturor păcatelor. Dar sunt și oameni cumpătați și chibzuiți, care în liniște aduc roade pentru slava lui Dumnezeu. Cu cine ne asemănăm?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„ACASĂ” ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Rămâneţi în dragostea Mea.” (Ioan 15:9)

     Când cineva îți spune: „Simte-te ca acasă”, înseamnă că ești primit și acceptat. Tot asta ne transmite și Domnul Isus când spune: „Rămâneţi în dragostea Mea.” Nimeni nu te-a iubit și nu te va iubi vreodată așa cum te iubește Dumnezeu. Motivul pentru care îți este așa de greu să înțelegi acest concept este că nu ai cu ce să compari dragostea Sa. Nimic nu-L poate face pe Dumnezeu să te iubească mai mult decât te iubește acum, și nimic nu L-ar putea face să te iubească mai puțin! Marea ironie este că ne petrecem întreaga viață încercând să-I câștigăm dragostea, când de fapt o putem primi numai prin credință.

Ioan spune: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3:1-2). Poate ai fost crescut de părinți care nu ți-au arătat dragoste sau care nu au fost capabili să ți-o arate. Dumnezeu nu face la fel! În toată Scriptura El spune mereu: „Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!” Și-ți și dovedește asta!

Îl citez în încheiere pe C.S. Lewis: „Dumnezeu ne-a creat ca să fim obiectele dragostei sale! Uneori acțiunile Sale ne fac să fim disprețuiți, dar niciodată neiubiți. Și pentru că Dumnezeu ne iubește, avem valoare. Și nimeni nu ne poate fura această valoare. Dragostea lui Dumnezeu descoperită la Calvar a fost întărită față de niște ființe imperfecte ca noi, și din motive pe care niciunul dintre noi nu le poate înțelege vreodată, ne face prețioși și valoroși fără de margini. Asta se numește dragoste care întrece priceperea. Și aceasta este dragostea cu care ne iubește Dumnezeu!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Mica 3.1-12

Capitolul 2 îi menţiona deja pe profeţii cei răi; acum putem observa prin ce anume se disting. Ei caută să-i facă pe slujitorii autentici ai lui Dumnezeu, de pildă pe Mica şi pe Isaia, să tacă. Îşi adaptează cuvântările la poftele poporului, pentru a le câştiga favoarea (comp. cu Romani 16.18). Linguşesc pasiunile ascultătorilor (cap. 2.11), adormindu-le conştiinţa într-o încredere înşelătoare, şi, pentru a umple măsura, scot din aceasta, în afară de popularitate, chiar şi bani (v. 11). Oameni de o lăcomie nesăţioasă, îşi vând minciunile foarte scump (v. 5; Isaia 56.11; Ieremia 6.13). Fapta lor nesăbuită este însă mult înlesnită de cei din lume care, într-o manieră generală, pentru a-şi acoperi acţiunile rele, îşi strâng „o mulţime de învăţători după poftele lor” (2 Timotei 4.3). Priviţi la împăratul Ahab, deja citat pe pagina de ieri în mod trist: patru sute de profeţi îl mint în direcţia dorinţei sale şi, în timp ce pe aceştia îi ascultă, pe un alt Mica, singurul care îi spune adevărul, îl aruncă în închisoare (1 Împăraţi 22; 2 Cronici 18)!

După ce slujitorul lui Dumnezeu, „plin de putere prin Duhul Domnului” (stare care ar trebui să ne caracterizeze pe toţi: v. 8; Efeseni 5.18), îi avertizează pe cei responsabili din popor (pe căpetenii, pe mai-mari), Ieremia 26.17-19 (care citează versetul nostru 12) ne comunică efectul salvator al acestei profeţii.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: