Mana Zilnica

14 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 42.1-20

    Ca şi la primul templu, în afara camerelor care înconjurau casa pe trei etaje (cap. 41.6…, comp. cu 1 Împăraţi 6.5), preoţii mai dispuneau şi de un mare număr de încăperi care dădeau spre curte. In acestea ei trebuia să mănânce lucrurile preasfinte, să le păstreze şi, de asemenea, să-şi schimbe veşmintele cu altele cu care urmau să-şi exercite funcţiile.

    Ne gândim din nou, prin contrast, la poziţia cerească a răscumpăraţilor Domnului Isus, care cu toţii au parte de „o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri (2 Corinteni 5.1).Domnul le-a dezvăluit ucenicilor că, în Casa Tatălui Său, sunt multe locuinţe (ceea ce înseamnă că este loc pentru toţi; Ioan 14.2). Părăsindu-i, El avea să meargă să le pregătească locuri în templul ceresc, unde vor fi primiţi în curând toţi credincioşii.

    De remarcat că încăperile sunt sfinte (v. 13), preoţii sunt sfinţi (v. 14), iar jertfele sunt preasfinte. Domnul îşi aminteşte de urâciunile introduse odinioară în templul Său de împăraţii necredincioşi (cap. 43.8). De atunci încolo, un lung zid de cinci sute de trestii pe fiecare latură va împrejmui templul şi dependinţele lui, pentru a face o despărţire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt (v. 20b).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și amândoi au făcut legământ înaintea Domnului; și David a rămas în pădure, iar Ionatan a plecat acasă la el.
1 Samuel 23.18

Dragostea lui Ionatan pentru David a fost pusă la încercare. Iov și Petru au trecut și ei prin încercări similare, în ce privește dragostea lor pentru Domnul. Ionatan ar fi trebuit să meargă cu David. El a ieșit din cetate și a întărit credința lui David în Dumnezeu (1 Samuel 23.16). L-a încurajat mult pe David, a făcut un legământ cu el înaintea Domnului, însă a rămas fidel hotărârii sale de mai înainte; i-a declarat lui David planul său de a fi cu el în viitor, însă, pentru moment, avea să plece acasă la el. O astfel de atitudine, deși legitimă, a fost o tristă alegere pentru Ionatan; ea a însemnat abandonarea lui David și acceptarea lui Saul. Știm că au fost patru sute de oameni cu David în peștera Adulam (1 Samuel 22.1-3). Acești oameni au ales să sufere împreună cu David, părăsind confortul caselor lor, fiindcă erau atașați de el. Aceasta era partea tuturor celor care îl iubeau pe David: separarea de tot ceea ce îl ilustra pe „omul dintâi” și asocierea cu „omul după inima lui Dumnezeu”.

În Noul Testament avem un corespondent al lui Ionatan, anume pe Dima. Și el a început bine; a umblat cu Pavel o perioadă, însă, în inima lui, s-a îndepărtat încet, încet, până când l-a abandonat pe apostol. Dragostea pentru veacul de acum a întrecut dragostea pentru tot ceea ce Pavel reprezenta: Domnul nostru Isus Hristos (2 Timotei 4.10). Cuvintele Domnului Isus cercetează și astăzi orice inimă: „Voi nu vreți să vă duceți?”. Doar dragostea Domnului ne va ține lângă El și va face ca dragostea noastră față de El să crească. Singurul răspuns la o astfel de întrebare este: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69).

H Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Doamne, ascultă-mi rugăciunea și s-ajungă strigătul meu până la Tine!
Psalmul 102.1

Acest psalm ne îndreaptă privirile spre Domnul Isus. Aici citim cum El Și-a revărsat simțămintele Lui în dureri adânci înaintea lui Dumnezeu. Este o „plângere”, dar Domnul Isus nu „S-a plâns” niciodată! Nu găsim nici compătimire de sine, nici nerăbdare în acest psalm, dar supunere fără margini sub voia lui Dumnezeu și încredere deplină în El. Domnul Isus Își revărsa plângerea Lui înaintea Dumnezeului Său, nu înaintea oamenilor. Ce om ar putea înțelege cât a suferit El! Chiar printre ucenici, care au fost așa de mult timp aproape de El, nu a existat nimeni care să fie în stare să înțeleagă durerile Lui. „Semăn cu pelicanul din pustiu” (versetul 6). Această exclamație exprimă marea Sa singurătate aici pe pământ. Ca Cel Sfânt, El a fost singur și a suferit zi de zi, când S-a văzut înconjurat de păcat și urmările lui! El nu a fost batjocorit doar în anumite situații, El a suferit „toată ziua” sub dușmănia împotrivitorilor Săi. La cuvintele: „Mănânc țărână în loc de pâine și îmi amestec lacrimile cu băutura”, ne gândim că toată viața Lui a fost marcată de dureri (versetul 9). Dar toate aceste dureri au pălit în fața durerilor la cruce, când El a devenit jertfa de ispășire, care a împlinit cerințele sfinte ale lui Dumnezeu, și când El a devenit pentru noi Locțiitorul și a purtat mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Această judecată a fost acoperită de un întuneric adânc și oamenii n-au putut-o vedea. Domnul Isus a suferit pedeapsa pentru păcatele noastre, pentru ca să ne poată fi arătat harul! Veșnic să-i fie aduse Lui lauda și mulțumirea pentru aceasta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CE FACI CU ISUS?

„O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea…” (Plângerile lui Ieremia 1:12)

     John Griffin, cel care a condus lucrările de construcție a unui pod basculant peste fluviul Mississippi, și-a luat într-o zi fiul cu el la muncă. După ce a ridicat masivul pod, pe când își lua prânzul, a auzit deodată fluierul trenului Memphis Express vuind spre pod. Sărind de pe platformă, a alergat către punctul de comandă ca să coboare podul. Uitându-se în jos, inima i-a stat în loc! Fiul său căzuse în angrenaj, iar piciorul i se prinsese între zimți. Plin de disperare, a încercat să ticluiască un plan de salvare, dar nu era timp. Fiul său se afla acolo jos – în tren, însă, se găseau trei sute de pasageri! Griffin știa ce are de făcut. Ascunzându-și fața cu una dintre mâini, a apăsat butonul principal cu cealaltă, exact la timp pentru a coborî podul, iar trenul a trecut huruind. Apoi, ridicându-și capul, s-a uitat cu lacrimi în ochi către geamurile trenului care trecea. Acolo erau oameni de afaceri care își citeau ziarul, doamne care își sorbeau cafeaua și copii care mâncau înghețată. Nimeni nu a privit nici măcar o clipă spre clădirea de control și nu s-a uitat în jos spre acea cutie de angrenaj. În agonie, Griffin a strigat: „Mi-am sacrificat fiul pentru voi, oameni buni. Chiar nu vă pasă?” Însă din cauză că trenul gonea, nimeni nu a auzit cuvintele tatălui îndurerat. În această zi, Vinerea Mare sau Neagră, când ne gândim la crucea pe care Dumnezeu Și-a jertfit Fiul pentru fiecare dintre noi, să ne fie clar: la întrebarea: „Ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22), există un singur răspuns corect: „Astăzi, Îl accept ca Mântuitor și Domn!”

13 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 41.1-4; 15-26

    Profetul şi călăuza lui au trecut de sub portic şi au pătruns în casă. Ea este împărţită, ca şi templul lui Solomon, într-un Loc Sfânt, măsurând patruzeci de coţi, şi Locul Preasfânt, în formă de cub, cu latura de douăzeci de coţi. In ciuda suprafeţei considerabile ocupate de templu şi de anexele acestuia – şi care ne vorbesc despre măreţia împărăţiei lui Hristos – constatăm că dimensiunile interioare sunt exact aceleaşi cu ale primului templu (1 Împăraţi 6.17,20). Planul lui Dumnezeu este neschimbat. Nu s-au modificat cu nimic intenţiile Sale legate de Hristos şi de binecuvântarea lumii; El are grijă, cu atât de mult timp înainte, să le expună în Sfânta Sa Carte, ca o mărturie a bunătăţii credincioşiei Sale. Şi va împlini ceea ce Şi-a propus! Citirea acestor pagini ar trebui să vorbească în special conştiinţei lui Israel, dovedindu-i că Dumnezeu n-a încetat să Se intereseze de El.

    Începând cu versetul 15 avem descrierea clădirii, apoi a altarului şi la sfârşit a porţilor deschise ale templului. Ornamentele lor sunt ilustrări ale trăsăturilor împărăţiei: putere în judecată (simbolizată de heruvimii învestiţi cu exercitarea judecăţii), pace şi victorie (ilustrate de palmieri).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Nu este niciunul drept, nici unul măcar; nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, au ajuns toți împreună nefolositori; nu este niciunul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar.” Romani 3.10-12

Ce tristă descriere a omului ne este oferită în aceste capitole de început ale Epistolei către Romani! Acesta este felul în care Dumnezeu îl vede, rezultatul faptului că omul I-a întors spatele și și-a văzut de drumul lui. Toată durerea, stricăciunea și violența pe care le vedem peste tot sunt consecințele lepădării Cuvântului lui Dumnezeu și a ascultării de Satan. Omul a devenit robul unui răzvrătit mai mare decât el – robul diavolului. Omul nu are nicio putere să se elibereze, iar la sfârșitul drumului său stau moartea, judecata și iazul de foc.

De-a lungul acestei întregi istorii, Dumnezeu a fost dezonorat, bunătatea Sa a fost pusă la îndoială, voia Sa a fost disprețuită, căile Sale de guvernare au fost hulite, drepturile Sale au fost nesocotite, sfințenia Sa a fost călcată în picioare și, în final, harul Său a fost respins. Va îngădui Dumnezeu o astfel de stare la nesfârșit? Nu va răspunde El cu mânie și cu dreaptă judecată? Cu siguranță că așa trebuie și așa va face – „Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoștinței adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci o înfricoșătoare așteptare sigură a judecății și văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori. Cine a disprețuit legea lui Moise moare fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori; de cât mai rea pedeapsă gândiți că va fi socotit vrednic cel care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a socotit necurat sângele legământului prin care a fost sfințit și L-a insultat pe Duhul harului?” (Evrei 10.26-29).

Timpul harului este pe sfârșite. Ești pregătit să-L întâlnești pe Dumnezeu? Nu poți veni la El decât pe calea pe care El a stabilit-o. Hristos este singura cale – calea de apropiere de Dumnezeu. Crede în Domnul Isus Hristos și Dumnezeu îți va da iertarea de păcate. Dacă Îl refuzi, partea ta va fi cu cei necredincioși, în iazul de foc. Unde îți vei petrece eternitatea?

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Dar sunt niște iudei … oameni care nu țin seama de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi și nu se închină …” Daniel 3.12

Niște tineri diferiți

Planul celui rău începea să se desfășoare; totul era pregătit. Acolo era chipul de aur, împăratul pe tronul său, fanfara imperială, toți demnitarii imperiului ca reprezentanți ai tuturor popoarelor și limbilor de pe întreg cuprinsul imperiului. Acum ori niciodată, trebuia ca să se termine cu acești tineri diferiți de ceilalți, acești copii ai lui Dumnezeu și chiar cu Dumnezeu. Ei trebuiau să fie dovediți ca fiind niște trădători pe față ai împăratului, niște împotrivitori față de poruncile împăratului, niște oameni care sfidează opinia majorității, care se împotrivesc curentului vremii… Desigur că lucrurile au mers așa cum au fost puse la cale cu viclenie și cum fuseseră prevăzute. La sunetul fanfarei, toată gloata demnitarilor imperiali s-a prosternat în fața chipului de aur, cu excepția celor trei tineri iudei. Acuzația cu care au fost aduse numele lor în fața tronului, era clară: nesupunere, sfidare, înaltă trădare. Acuzatorii păreau că voiau să spună cam așa: „Ei par să disprețuiască întreaga familie a zeilor noștri babilonieni, cu toate că tu, împărate, i-ai așezat la cârma ținutului Babilonului. Evident că ei nu apreciază cum se cuvine favorurile ce le-ai făcut cu atâta dărnicie și dovedesc că nu le merită. De mult îi consideram ca fiind un risc pentru tine și pentru bunul mers al împărăției tale…”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ CRESTI COPII CU PERSONALITĂTI DIFERITE (2)

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…” (Iacov 1:5)

     Ieri am privit puțin la copiii care sunt ascultători în comparație cu cei obraznici. Orice părinte care are doi copii sau mai mulți este binecuvântat să aibă cel puțin unul din fiecare tip. Când un copil e ca argintul viu, iar celălalt ca un cățeluș de pluș, cel ascultător este cu ușurință considerat responsabil. Dacă apare de făcut vreo sarcină neplăcută, se presupune că o va face, întrucât mama și tata nu au energia de a se lupta cu tigrul. Când e nevoie de sacrificiul din partea unuia dintre copii sau ca unul să se descurce fără un lucru anume, există tendința de a-l solicita pe cel care nu se plânge atât de tare.

În asemenea împrejurări, la tragerea la sorți iese copilul ascultător. Consecințele unei astfel de inegalități ar trebui să fie evidente. Copilul responsabil devine mânios cu timpul. Dobândește un sentiment de neputință și de resentiment care iese la suprafață. El seamănă cu fiul mai mare din pilda fiului risipitor (vezi Luca 15:11-32). Acesta nu s-a revoltat împotriva tatălui, dar i-a fost ciudă pe atenția de care a beneficiat fratele lui iresponsabil. E tipic! Prin urmare, trebuie să încerci să echilibrezi balanța când ai de-a face cu copilul ascultător. Asigură-te că are o parte egală de atenție. Ajută-l să găsească modalități de a se raporta la fratele lui acaparator. Și, în măsura posibilităților, oferă-i dreptul de a lua propriile decizii. Nimic nu e simplu când vorbim de creșterea copiilor.

Chiar și cei mai „docili” dintre ei au nevoie de toate strădaniile noastre – și de înțelepciunea lui Dumnezeu. Iar ea este la îndemâna oricui o cere: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”.