Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 38.1-23

    În capitolele 38 şi 39 intră în scenă un personaj înspăimântător, cunoscut deja din profeţie sub numele de Asirianul. El poartă aici numele de Gog, iar stăpânirea lui se întinde asupra Magogului, vechea ţară a sciţilor, la nord de Marea Neagră, un popor considerat altădată deosebit de barbar (comp. cu Coloseni 3.11). Gog este prinţul Roşului, al Meşecului şi al Tubalului (vezi Geneza 10.2), nume după care putem recunoaşte, respectiv, Rusia, Moscova şi Tobolsk, capitala Siberiei. In fruntea unei formidabile coaliţii de popoare asiatice, acest comandant mai înspăimântător decât Attila sau decât oricare alt cuceritor din istorie, se va năpusti ca o furtună asupra ţării lui Israel, ca s-o ia în stăpânire. Dar Dumnezeu va interveni direct din ceruri pentru a-i nimici (v. 22), şi multe dintre aceste naţiuni şi rase diferite se vor distruge una pe alta (v. 21). Este nevoie adesea de foarte puţin pentru ca prietenii de ieri să se transforme în duşmani înverşunaţi. In acelaşi fel au fost odinioară salvaţi şi Iosafat şi poporul său, Iuda (2 Cronici 20.23). Dragi prieteni, Cel care împlineşte asemenea izbăviri va putea fi oare prins sau depăşit de pericolele care ne ameninţă? Să-L lăsăm întotdeauna pe El să lucreze de flecare dată când ne temem de atacul vrăjmaşului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare și celor care stăteau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumină.
Matei 4.16

Măreția lui Hristos – O mare lumină

După ce a fost ispitit în pustie, Domnul Isus a părăsit Nazaretul și a mers la Capernaum, o cetate din Galileea. Capernaum avea să devină centrul lucrărilor Domnului în timpul slujirii Sale. Matei remarcă sosirea Lui acolo folosind un citat din profetul Isaia (Isaia 9.1,2). Galileea se afla între granițele vechiului Israel, însă populația (în timpul Domnului Isus) era compusă din națiuni și iudei. Din cauza populației amestecate și a sărăciei din acea regiune, iudeii de acolo erau foarte disprețuiți de elita religioasă din Ierusalim și din Iudeea. Galileea însă a fost cea în care s-a concentrat lucrarea lui Hristos.

Este interesant că Isaia îi descrie pe locuitorii din Galileea ca „umblând” în întuneric, însă în citatul din Matei citim că ei „stăteau” în întuneric (Isaia 9.2; Matei 4.16). Cu siguranță, lucrurile se deterioraseră din zilele lui Isaia, așa că galileenii se resemnaseră cu această stare. Însă chiar asupra acestor oameni a strălucit o mare lumină. Cel care este „strălucirea gloriei lui Dumnezeu” (Evrei 1.3) a venit într-un ținut întunecat, i-a vindecat pe cei bolnavi, a scos demoni, i-a hrănit pe cei săraci și a vestit evanghelia (Matei 4.23). El este Adevărata Lumină și Lumina lumii (Ioan 1.9; 8.12).

Doar Matei Îl descrie pe Hristos ca fiind o „Lumină mare” și este semnificativ că numai în această Evanghelie citim că „fața Lui a strălucit ca soarele” (Matei 17.2). Am lăsat și noi această Lumină să strălucească în fiecare colț al inimii noastre? Mai sunt locuri acolo pe care nu dorim să le expunem acestei Lumini? Cât de trist este că „lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19)!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

El a purtat păcate noastre în trupul Său, pe lemn …
1 Petru 2.24

Hristos a purtat păcatele noastre

Domnul Isus a săvârșit lucrarea de mântuire. Despre acest adevăr citim mereu în Biblie: „… care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”; „El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre …”. Nimeni altul nu a fost în stare să îndeplinească cerințele sfinte ale lui Dumnezeu, în afară de Isus Însuși. El a făcut lucrarea în ascultare deplină și în dragoste desăvârșită. Mărit să-i fie Numele pentru aceasta! Dar cum s-a putut face această lucrare? Domnul a trebuit să accepte să i se pregătească un trup, a trebuit să devină Om adevărat. Cât de mult a coborât Mântuitorul, pentru ca noi să fim spălați de murdăria păcatului și să putem fi ridicați la libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu! La crucea de pe Golgota, Hristos a suferit din partea lui Dumnezeu judecata din cauza păcatelor noastre: „Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți” (1 Petru 3.18). Dacă lăsăm să treacă aceste adevăruri prin fața ochilor noștri, atunci inimile noastre vor fi mereu umplute de admirație și vor fi atrase spre Persoana Sa slăvită. Din inimile noastre se vor revărsa laudă și adorare spre El și spre Tatăl, care L-a dat pe preaiubitul Său pentru noi în moarte și în judecată. Pe cruce, în acele trei ore de întuneric, a purtat păcatele noastre în trupul Său și a luat asupra Lui pedeapsa pentru pacea noastră. Lăudat să fie veșnic Numele Domnului pentru lucrarea Sa!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ROAGĂ-TE ÎN FIECARE ZI!

„Cereţi… căutaţi… bateţi…” (Matei 7:7)

     Celebrul evanghelist R. A. Torrey a spus că două din cele mai mari secrete ale rugăciunii eficiente constau în:

1) Studierea Cuvântului lui Dumnezeu și descoperirea voii Sale așa cum este revelată în promisiuni.

2) Invocarea acestor promisiuni prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu, în așteptarea neclintită că El va face ceea ce a promis. Nu tolera lipsa rugăciunii în viața ta! Nu îngădui ca stresul așa-numitului progres să-ți dicteze cât de mult timp vei sta la picioarele Mântuitorului! Tânjește după acest timp! Programează-l! Protejează-l!

Grace L. Naessens o spune astfel în poemul său „Diferența”: „M-am trezit devreme într-o dimineață și mi-am început activitățile direct; aveam atâtea de făcut, că nu am avut timp să mă rog. Problemele m-au năpădit și fiecare sarcină mai grea a devenit. „De ce nu vrea Dumnezeu să mă ajute”, m-am întrebat eu; El a răspuns: „Nu m-ai rugat”. Am vrut să văd bucurie și frumusețe, dar ziua și-a continuat anevoiosul drum, sumbru și întunecos. M-am întrebat de ce Dumnezeu nu mi le arată; El a răspuns: „Dar nu le-ai căutat”. Am încercat să vin în prezența lui Dumnezeu; folosindu-mi toate metodele pentru a deschide ușa. Dumnezeu, blând și iubitor m-a dojenit: „Copilul meu, nu ai bătut”. Așa că, astăzi m-am trezit devreme și m-am oprit înainte de a-mi începe ziua. Aveam atâtea de făcut, că a trebuit să stau un timp în rugă!”

Dacă ești înțelept, vei sta în rugăciune și te vei pregăti pentru crizele inevitabile ale vieții. E o nebunie să aștepți până când apar necazurile la ușă, și abia atunci să începi această disciplină spirituală esențială!

Dacă n-ai făcut-o încă, roagă-te chiar acum – și regulat de azi!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: