Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Aprilie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

 

Ezechiel 37.1-14

    Acest capitol extraordinar îl completează pe cel precedent, arătându-ne de astă dată cum Domnul dă o viaţă nouă întregului Său popor restaurat. Aşa cum arată versetele 11-14, această viziune deosebit de emoţionantă se aplică la învierea naţională a lui Israel (după răpirea Bisericii). In prezent, întoarcerea evreilor în Palestina pare să fie un preludiu al acesteia. La cuvântul profetului, oasele s-au apropiat unele de altele, tendoanele, carnea şi pielea le-au acoperit, însă starea lor de a fi moarte nu s-a schimbat. Este o trezire naţională care nu poate fi comparată cu trezirea spirituală pe care o va cunoaşte ulterior poporul, în zorii împărăţiei lui Hristos. Într-adevăr, pentru a da viaţă, Duhul lui Dumnezeu trebuie să intervină; şi El o va face atunci, trezind conştiinţa şi afecţiunile acestui popor (Psalmul 104.30).

    Completa neputinţă a omului a fost pusă în evidenţă prin întrebarea adresată profetului în versetul 3. În aceste oase nu era nici putere, nici viaţă. Dar toate acestea fac să se arate tocmai puterea lui Dumnezeu „care dă viaţă celor morţi şi care cheamă cele care nu sunt ca şi cum ar fi” (Romani 4.17).

    Cu cât mai minunată este de aceea lucrarea pe care El a făcut-o în noi! Odinioară morţi în păcatele noastre, noi am fost înviaţi împreună cu Hristos (Efeseni 2.5; Coloseni 2.13; Ioan 5.21).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
1 Timotei 1.15

Ce lucru uimitor: cel care I se împotrivea lui Dumnezeu mai mult decât oricine, crezând că-I slujește, a fost chemat de Dumnezeu și mântuit! Cum a făcut Dumnezeu aceasta? Atrăgându-l pe Saul la Sine prin Hristos Isus, Mântuitorul! Dumnezeu era preocupat să mântuiască păcătoși atunci, și așa este El și astăzi. Vechiul Testament ne prezintă istoria lui Rahav, prostituata canaanită, care trăia în păcat și în idolatrie. Într-un fel sau altul, Rahav a auzit cum Dumnezeu Își eliberase poporul din Egipt și acest lucru a atras-o către Dumnezeu și către poporul Său. Ea trebuie să-și fi simțit propria robie, pe măsură ce Dumnezeu lucra în sufletul ei, așa că i-a primit pe spionii israeliți în casa ei, pentru a-i proteja (Iosua 2; Iacov 2.25). În cele din urmă, ea a intrat în genealogia Domnului Isus (Matei 1.5), fiind una dintre cele patru femei menționate acolo.

În mod similar, Dumnezeu l-a eliberat pe Saul din Tars de jugul păcatului de a-i persecuta pe conaționalii săi care crezuseră în Isus, Mesia. Cel mai mare miracol din viața lui a avut loc atunci când Hristos Isus i S-a arătat din cer și l-a chemat (Fapte 26.9-18). Harul i-a fost dat lui Saul potrivit cu planul lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii – aceasta este latura lui Dumnezeu. Saul a ascultat de glasul ceresc care l-a chemat – aceasta este latura lui Saul: ascultarea.

Cuvântul lui Dumnezeu descrie acest caz extrem, pentru a arăta că oricine poate fi mântuit, astfel că Pavel se numește pe sine cel dintâi dintre toți păcătoșii, chiar dacă fusese un om foarte religios. Dacă cel dintâi dintre păcătoși a putut fi mântuit, atunci oricare alt păcătos poate fi mântuit! Suveranitatea lui Dumnezeu nu poate înlătura responsabilitatea omului. Dacă cineva primește mântuirea lui Dumnezeu, aceasta dovedește că Dumnezeu a lucrat în sufletul lui. Dacă o respinge, vina este în totalitate a lui.

A E Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… oricine nu se va arunca cu fața la pământ și nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.
Daniel 3.11

Cuvinte amenințătoare

Probabil, în timp ce crainicul rostea acele cuvinte amenințătoare, privirea tuturor s-a îndreptat pentru o clipă în direcția unui cuptor aprins care era încins, dogorind. Dar cu sau fără acel cuptor, cine ar fi putut sfida pe față un împărat așa puternic cum era Nebucadnețar? Care ar fi putut fi așa de naiv, ca să nu înțeleagă că viața, existența și poziția sa în acel imperiu se datora bunăvoinței acelui împărat? Cuptorul era acolo în preajma tuturor, pentru ca să le aducă mai degrabă aminte celor adunați într-un mod cât se poate de evident că totul era o chestiune foarte serioasă. Poate că și ideea cu cuptorul era opera înțelepților Babilonului de a asigura închinarea tuturor și a ridica în slăvi supremația omului, supremația Babilonului. Poate, acele căpetenii știau că dintre toți cei mai înalți demnitari ai regatului, acei tineri evrei nu se vor pleca înaintea chipului și nu i se vor închina. Respectul lor pentru unicul Dumnezeu care merită închinarea era cunoscut. Întreaga urzeală fusese pregătită cu multă dibăcie de la început până la sfârșit. Acum nu rămânea decât ca ei să țină ochiul ațintit asupra lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Nu se știe din ce motive, Daniel nu era prezent la acea festivitate, însă înțelepții Babilonului se consolau cu gândul că umilirea lor de ani de zile va lua sfârșit în acea zi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SĂ DĂRÂMĂM ZIDURILE!

„Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos” (Romani 15:7)

     Dragostea lui Dumnezeu transcende orice clasă socială, gen, politică, geografie ori cultură. În Hristos, Dumnezeu „a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” (Efeseni 2:14-16).

Crucea creează oameni noi: un popor nestingherit de culoarea pielii, de clase sociale sau de situația geo-politică. O nouă cetățenie, care are la bază nu moștenirea comună sau geografia, ci un Mântuitor comun. „Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” Deci, confruntă-ți prejudecățile și desființează preferințele.

Roagă-te: „Doamne, Te rog descoperă-mi-le! Cât de des îi judec pe alții ca fiind nedemni de Tine, prin felul în care îi tratez? Mustră-mă în dragostea Ta. Unde pot dărâma un zid sau pot da la o parte o barieră care îi ține pe copiii Tăi departe unul de altul? Ce pot face eu în sfera mea de influență pentru a aduce dragostea lui Hristos cuiva care poate se simte izolat, nedreptățit sau străin de Tine? Dă-mi o viziune divină și binecuvântează-mă cu hotărârea de a fi mâini și picioare pentru Tine! Fă-mă o punte de legătură, nu un zid de despărțire!”

Îți aduci aminte de președintele Ronald Reagan stând lângă zidul Berlinului în 1987, spunând: „Domnule Gorbaciov, dărâmă acest zid!”?! Mulți dintre noi i-am izolat, i-am pus în carantină, i-am exclus și i-am judecat prea mult pe oameni.

Să dărâmăm zidurile și să arătăm dragostea lui Dumnezeu!


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: